Zece ani de dominaţie românească. Profesorul Ion Băraru, părintele „galacticilor“ NASA.
MISIUNE Profesorul de fizică Ion Băraru (64 de ani), din Constanţa, îi pregăteşte de 10 ani pe elevii care au cucerit trofeele concursurilor NASA. Ajuns la „amurgul“ carierei sale didactice, dascălul este ca un adevărat tată pentru sutele de copii pe care i-a antrenat în ultimii ani pentru competiţii de anvergură mondială.
Profesorul Ioan Bararu
Elevii din România au cucerit anul acesta 34 de premii la concursurile NASA, în timp ce echipele din Statele Unite ale Americii – doar 7 premii. „I-am bătut cu un scor ca la rugby“, râde profesorul de fizică Ion Băraru, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, coordonatorul lotului NASA şi fondator al Centrului de Excelenţă din Constanţa. În ultimii 10 ani, profesorul Băraru a pregătit 539 de elevi constănţeni pentru concursurile NASA, de unde s-au întors, în această perioadă, cu un total de 62 de premii.
Povestea a început în anii ’90, când un inspector şcolar de fizică din Constanţa bătea judeţul ca să încurajeze proiectele copiilor talentaţi şi ale profesorilor cu har. În anii 2000, punea bazele propriului proiect care avea să schimbe percepţia unei lumi întregi. Era profesorul Ion Băraru.
Primele „colonii de extratereşti“
În primăvara anului 2004, trei elevi constănţeni pregătiţi de profesorul Ion Băraru câştigau marele premiu al competiţiei de proiecte spaţiale NASA organizate de Centrul de Cercetare Ames California. O echipă de copii sclipitori din sud-estul României se dovedea astfel mai bună decât o pleiadă internaţională cu resurse materiale incomparabil mai mari.
Anul următor, în 2005, echipa s-a extins la 13 elevi, cucerind din nou marele premiu al competiţiei. Practic, românii imaginau cum va arăta viaţa într-o colonie de pământeni care populează o planetă din Univers. Iar cercetătorii de la NASA au considerat proiectul lor cel mai realizabil, cel mai bun din lume.
De atunci, „colonia de extratereştri“ de la Constanţa şi-a impus participarea la competiţiile NASA, adjudecându-şi premii an de an. Modelul lor de performanţă s-a propagat în ţară. Astăzi, la 10 ani de la primul succes, profesorul Ion Băraru este satisfăcut.
„Visul meu de la prima participare, din 2004, s-a împlinit. Atunci, noi am avut o singură echipă, din Constanţa, cu care am reprezentat România şi am câştigat competiţia“, spune mulţumit Ion Băraru.
Succesul, descătuşarea supremă
Cercetătorul american Al Globus, organizatorul unuia dintre concursurile NASA, a afirmat că apariţia Constanţei pe firmament a schimbat considerabil calitatea concursurilor. Dar, de multe ori, excursia elevilor câştigători în SUA este aproape imposibilă din cauza lipsei de finanţare. Există două concursuri la care participă elevii români. Unul este NASA Space Settlement Contest, coordonat de Al Globus şi găzduit de NASA Ames Research Center California.
Proiectele sunt trimise la evaluat în SUA, iar rezultatul este comunicat prin internet. Recompensa constă în diplome ce sunt trimise prin poştă. Organizatorii îi invită apoi pe câştigători să îşi susţină lucrările în cadrul unei conferinţe finale. „Aici mi se pare nepotrivit să obligi ministerul să susţină din bani publici deplasarea, cazarea şi masa elevilor care participă la acest tip de competiţie şi care, de fapt, nu merg să concureze, ci să participe la o sesiune ştiinţifică. Să trimiţi acolo câteva sute de elevi mi se pare un efort financiar nejustificat“, explică Băraru.
La al doilea concurs, International Space Settlement Design Contest, lucrurile stau altfel. Competiţia, care se desfăşoară de regulă la Johnson Space Center din Houston – Texas, tot în SUA, este coordonată de cercetătoarea amenicană Anita E. Gale. Pe lângă aceasta, sunt implicaţi ingineri şi cercetători de la Boeing şi de la NASA. Elevii trec prin semifinale regionale (cea est-europeană fiind coordonată de Băraru) ca să ajungă la finala mondială. Concurenţii lucrează în echipe multinaţionale, după reguli şi cerinţe stricte impuse de organizatori. Etapa finală durează trei nopţi şi două zile, în care elevii lucrează pe principiile unei companii reale şi sunt bombardaţi cu întrebări şi teste din partea juriului.
„Situaţia frizează uneori dramaticul! Dar succesul este descătuşarea supremă. Aici ar fi de întrebat dacă vreo entitate educaţională sau de alt fel ar putea susţine deplasarea a 12 elevi şi a două cadre didactice la locul finalei, unde cazarea şi masa sunt suportate de organizatori“, spune profesorul de fizică Ion Băraru.
„Cel mai important sens al politicului“
În ţara noastră, participarea la o competiţie de asemenea anvergură nu contează concret pentru vreo instituţie. În străinătate, amănuntul poate fi decisiv pentru admiterea la facultate. Cel mai recent exemplu, liceanul Mihai Bărăscu, care a primit doi ani consecutiv premiul pentru cel mai bun lider la International Space Settlement Design Contest, este acum acceptat la o universitate de prestigiu din SUA. „Pentru mine, profesorul Băraru este un al doilea tată“, spune Mihai.
Pentru rezultatele de excepţie pe care le-a obţinut cu elevii săi, fizicianul român a fost distins cu premiul excepţional Teacher Award, iar organizatorul Al Globus l-a cooptat ca partener într-o lucrare ştiinţifică de referinţă despre transmiterea de energie din uzine electrice solare din jurul Pământului, prin radiaţii laser în domeniul apropiat de infraroşu.
„Învăţământul ar trebui să fie cel mai important sens al politicului! Toate forţele ar trebui să se unească spre a susţine dezvoltarea învăţământului. Dacă aş fi ministru al Educaţiei, aş structura un sistem de promovare a spiritului creativ al elevilor şi al profesorilor prin târguri naţionale de idei ştiinţifice“, mărturiseşte profesorul Băraru.
Un pariu cu viaţa de dascăl
Profesorul Ioan Bararu in laborator
Ion Băraru este constănţean get-beget. S-a născut la 8 februarie 1950, într-o familie modestă: tatăl său era croitor, iar mama – casnică. A urmat Liceul „Mircea cel Bătrân“, visând să studieze psihologia. Însă pentru asta trebuia să ştie biologie, iar ca să afle ce stă la baza tuturor fenomenelor, s-a apucat de fizică. Aşa a ajuns profesor, popular printre copii şi renumit specialist, şi practică psihologie, zi de zi, cu elevii.
Cariera de dascăl şi-a început-o la un liceu agricol din judeţul Constanţa, cel de la Poarta Albă. Când a păşit în acea şcoală, s-a gândit că începe aventura vieţii sale. A fost major impactul cu elevii aflaţi la ani-lumină distanţă de nivelul la care voia să evolueze tânărul absolvent de Fizică.
„A fost ca o lovitură într-un zid educaţional, psihologic, spiritual. Eu mă pregătisem să revoluţionez relaţia profesor-elev şi învăţarea. Dar acea primă experienţă m-a făcut să realizez că sunt la începutul unui drum pasionant, de a cărui existenţă nu ştiam. Şi mi-am dat seama că trebuie să învăţ, să înţeleg, să procedez…“, relatează profesorul.
Cel mai greu moment din carieră
În Constanţa a ajuns prin concurs în anul 1978, la Liceul Militar de Marină. A predat aici până în 1986 şi spune că a fost o experienţă extrem de valoroasă, care l-a ajutat să devină un profesor „aproape matur“.
Aşa a putut să depăşească şi cel mai greu moment din carieră. „S-a întâmplat când a trebuit să accept că elevul este egalul meu, din multe puncte de vedere. Am acceptat că, în medie, aşa este“, mărturiseşte dascălul.
Dar oricât de greu i-a fost, niciodată nu i-a trecut prin minte să renunţe la catedră. „Cred că puţini oameni realizează ce câmp de studiu şi ce şanse de evoluţie ai ca profesor! În niciun caz n-am luat în calcul varianta renunţării“, spune Băraru.
Startul NASA
La Revoluţie, era profesor cu gradul didactic I. „Atunci, şcoala era organizată pe termen lung, avea predictibilitate, corpul profesoral era respectat şi aflat în evoluţie continuă şi s-a reuşit în mod constant inculcarea valorilor umane universale la elevi. Cum altfel se explică existenţa elitelor româneşti, din care se mai văd urme şi azi?“, se întreabă Băraru.
Când a devenit inspector de fizică, şi-a păstrat ore la catedră la Liceul „Mircea cel Bătrân“ („la liceul meu!“, subliniază fostul elev). Până în 1997 a activat în Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, de unde a plecat la cerere. „Am constituit un cerc judeţean al elevilor şi al profesorilor de fizică, iar rezultatele au apărut repede: la concursuri de fizică naţionale am urcat spre vârf, nici acum nu am coborât de acolo! Apoi m-am ocupat de creaţia ştiinţifică în rândul elevilor şi al profesorilor. Şi aici am avut rezultate remarcabile“, spune profesorul.
Un exemplu îl constituie Centrul de Cercetări al Elevilor pe care l-a edificat la nivelul liceului, un loc foarte drag copiilor care îşi valorifică aici imaginaţia şi creativitatea. Aici a început, de altfel, şi aventura NASA. Elevii coordonaţi de Băraru au impresionat în aşa măsură juriul de specialişti, încât la un moment dat au fost invitaţi ca experţi tehnici la finala competiţiei mondiale.
Cel mai frumos compliment
Ion Băraru este un dascăl care pare că predă materia în glumă, învăţându-i pe elevi trucuri şi arătându-le că fizica este în tot şi-n toate. Spune că se află pe urmele dirigintelui său din liceu, matematicianul Dumitru Ţifrea.
„A fost pentru mine un exemplu de sobrietate şi verticalitate. Fără rigoare şi disciplină nu se poate face nimic. Prototipul meu de dascăl este acela al profesorului liber – cel care înţelege mediul în care evoluează şi se dezvoltă creativ. Mă feresc, în general, de negaţii absolute, prefer înţelegerea şi evoluţia, iar ambiţiile îmi lipsesc“, spune profesorul.
Deseori, el organizează expediţiile în Deltă sau pe insulele Dunării pentru elevii săi. „Acolo se învaţă lecţia reală a iubirii naturii, prin care personalitatea se dezvoltă într-o zi, cât într-o viaţă în condiţiile citadinismului“, arată el. Iar răsplata vine dincolo de premii şi de trofee.
Cel mai frumos compliment îl consideră a fi privirile luminoase ale celor din jur, iar cea mai mare satisfacţie este legată tot de generaţia tânără. „Să visez, iar tinerii să îmi spună: «Ştiţi, acesta nu e vis!»“, se destăinuie profesorul.
La 64 ani (sau „doar 0,64 secole“, cum îi place să spună), profesorul Băraru se pregăteşte să iasă la pensie chiar de la şcoala care l-a format şi la al cărei prestigiu a contribuit remarcabil. Graţie rezultatelor obţinute de profesorii şi de elevii săi, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa (fondat în 1896) a fost ales în 2009 cel mai bun liceu din România.
Căsătorit cu profesoara de economie Cecilia Băraru, părinte a două fete şi bunic, Ion Băraru nu se vede deloc retras din activitate. La câte proiecte are în aşteptare şi la câţi elevi se bazează pe el să-i îndrume mai departe, odihna poate să mai aibă răbdare. „Eu cred că mai am de dat multe din ceea ce ştiu“, consideră el.
În nicio clipă din viaţă nu s-a gândit să plece din Constanţa. „Mereu le spun copiilor: lumea e ca o casă mare. Nu contează unde stai, în sufragerie sau în hol, dacă eşti valoros. Eu nu am plecat niciodată din Constanţa, din spiritul liceului meu. Am rămas aici, deoarece aici este misiunea mea“ este filosofia profesorului Băraru.
A proiectat o insulă artificială
Numele: Ion Băraru
Data şi locul naşterii: 8 februarie 1950, Constanţa.
Stare civilă: căsătorit, are doi copii.
Studiile şi cariera: Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti.
Inspector şcolar între 1986 şi 1997.
Inspector şcolar general adjunct între 1990 şi 1991.
Coordonator al Centrului de Excelenţă Constanţa între 2003 şi 2007.
În 2008 a realizat proiectul unei insule artificiale în Marea Neagră, Medusa Crabs, pe care l-a prezentat la sediul NATO de la Bruxelles în faţa ambasadorilor.
Din 2011, este formator la programul acceptat de Societatea Română de Fizică pentru predarea materiei prin metode active.
Locuieşte în: Constanţa.
Comentarii recente