Zaharia Bârsan un artist român de excepţie

Teatru Oradea

La 14 mai 1919 în proaspăt înfiinţatul Teatru Naţional din Cluj, Teatrul Naţional din Bucureşti juca, în cadrul unui turneu, cu un succes binemeritat, spectacole cu piese cu accentuat conţinut naţional: Poemul Unirii şi Trandafirii roşii de Zaharia Bârsan, Răzvan şi Vidra şi B. P. Haşdeu, Apus de soare de B. Şt. Delavrancea, Fântâna Blanduziei de V. Alecsandri, Bimbaşa Sava de Ioan Peretz. Trupa era alcătuită din actori de primă mână: C. I. Nottara, V. Toneanu, Zaharia Bârsan, Olimpia Bârsan, Marioara Zimniceanu, G. Ciprian. Un martor ocular povesteşte cu emoţie: “Într-o tăcere religioasă răsună deodată accentele imnului regal. Lumea, cutremurată, se scoală în picioare. E întâia cuminecătură cu sufletul regelui, cu sufletul Neamului, cu sufletul Ţării”. – Iustin Ceuca, Teatrul Naţional Cluj. Studiu monografi e, 1994.

Tiberiu Brediceanu, în acei ani şeful resortului pentru instrucţiuni şi arte, îi numeşte prin Decizia Ministerială din 18 sept.l919 pe Zaharia Bârsan prim-director al Teatrului Naţional din Cluj, pe Constantin Pavel al Operei Române, şi la Conservator pe Gh. Dima. “Alegerea lui Zaharia Bârsan pentru dificila misiune de întemeietor era pe deplin justificată. El cunoştea ca nimeni altul, prin numeroasele sale turnee dinainte de Unire, starea şi nevoile culturale ale românilor din Transilvania, se bucura de încrederea, de stima şi simpatia publicului şi a intelectualilor ardeleni”. – Iustin Ceuca, op. cit. În Rampa, III, nr . 634/29 oct. 1919 comentează un gazetar, Zaharia Bârsan, model de etică artistică şi umană este “un rar suflet de artist, curat şi entuziast. Nu vorbesc aici de poetul Bârsan… vorbesc de director, de inima şi de mintea căruia şi-au legat speranţele atâţia artişti tineri dornici de a munci slobozi şi intens. La direcţiunea Teatrului Naţional din Cluj vor domni, spre deosebire de alte teatre… cinstea cuvântului dat, o intensă dragoste frăţească şi o solidaritate strânsă. Numai aşa scena capătă proporţii de altar”. Zaharia Bârsan mărturisea între altele că visul său este teatrul din Ardeal. “Am fost chemat să-l fac. Bucurie mai mare cine şi ce mi-ar fi putut da”.

Teatrul Naţional din Cluj, cel care va avea un rol atât de important în înfiinţarea unui teatru românesc la Oradea, îşi va deschide stagiunea pe 2 dec.1919 cu spectacolul Ovidiu de V. Alecsandri, urmat de alte douăsprezece premiere, titluri extrem de ambiţioase cu piese de Sofocle, Shakespeare, Moliere, Gogol. O parte din aceste spectacole urma, potrivit intenţiilor lui Zaharia Bârsan, să le ducă în turneu în principalele oraşe ale Transilvaniei şi Maramureşului. Din păcate şi atunci ca şi acum au fost numeroase dificultăţi de ordin financiar. “Începutul a fost greu, mărturiseşte Zaharia Bârsan. Începuturile-s grele, dar am uitat tot. Un tablou însă mă urmăreşte mereu: nu pot să-l uit. O cameră rece. Sfârşitul lui noiembrie, mese şi scaune de lemn. O maşină de scris. Un prieten de muncă şi de suflet scria la maşină tot ce-i spuneam, eu, din nişte caiete mototolite… scoteam rolurile pentru deschiderea Teatrului Naţional. Ne apuca ziua îngheţaţi, cu toate că eram ascunşi în nişte mari mantale militare, tot ce mai rămăsese după război. Asta nu se poate uita”. – Zaharia Bârsan, Răspuns domnului Al. Davila în Cultura poporului, IV, nr. 47/17 febr.1924 din articolul semnat de Iustin Ceuca, op. cit.

Peste ani, Zaharia Bârsan avea să spună cu aceeaşi dragoste nesfârşită pentru teatru că a iubit scândura scenei mai mult decât orice pe lume, îndemnându-i pe toţi românii să-l iubească. “Iubiţi teatrul, pentru că un teatru bun e o adiere de sărbătoare, o flacără divină şi o mândrie a ţării. Plec, dar sufletul meu va rămâne întotdeauna lângă voi”. – Patria, 19 apr. 1938.

Se cuvine să consemnăm debutul la Cluj în 1919 al celui ce avea să devină un important regizor român: Sică Alexandrescu. El îşi începuse cariera artistică la Bucureşti ca regizor tehnic, dar debutează la Cluj ca director de scenă.

În revista de cultură Cele Trei Crişuri din 1921 cititorii erau avizaţi în legătură cu o importantă noutate: “Anul acesta vom avea teatru românesc în Oradea Mare. Trupa Teatrului Naţional din Cluj va veni în fiecare miercuri să joace la teatrul… din localitate… la anul sperăm să avem o trupă românească permanentă. Ziarul Tribuna consemna şi el: În diferite rânduri s-au ridicat glasuri cari arătau necesitatea unui teatru românesc în Oradea Mare. Se aduce în sprijinul acestei cereri dragostea cu care publicul românesc ar înconjura şi ar susţine acest început al artei româneşti – în sens de instituţie teatrală. – Viorel Faur şi Ioan Popovici, Momente din istoria teatrului românesc din perioada interbelică în vol. Centenarul Societăţii pentru crearea unui fond de teatru românesc Oradea, 1981.

Noul director al Teatrului Naţional din Cluj era Victor Eftimiu, un artist cu un spirit organizatoric deosebit; el preconizează în continuarea gândurilor lui Zaharia Bârsan să prezinte o parte din spectacolele de la Cluj în diferite oraşe ardelene. “Orice jertfă pentru realizarea” acestui deziderat nu i se pare prea mare. Consilierul cultural al Primăriei îşi manifesta convingerea că Victor Eftimiu “care şi în trecut a servit cu cinste naţiunea română prin operele sale şi prin talentul său de artist, va trece în revistă pe această scenă tot ce are neamul nostru mai frumos şi mai înălţător”. La 12 noiembrie 1921 la dezvelirea monumentului lui Iosif Vulcan oganizată de Reuniunea Cele Trei Crişuri un frumos recital de poezie şi fragmente sau poate un întreg spectacol cu piesa Ştefan Vodă cel Tânăr îl omagiau pe acest important luptător ardelean pentru teatrul românesc”.

• În anul 1921 directorul adjunct al Teatrului clujean Parlagi Lajos cumpără de la Erdelyi Miklos aparatura teatrului şi preia în acelaşi an conducerea Teatrului din Oradea. Urmărind memoriile lui reţinem că, mare iubitor de operă, a hotărât să ridice nivelul artistic al spectacolelor teatrului din Oradea angajând actori de talent ca Poor Lili, Janovics Jeno, Szentgyorgyi Istvan, Markus Emilia, Somogyi Erzsi, dar şi artişti români ca Traian Grozăvescu, Silvia Tiron, Jean Athanasiu, Rita Mărcuş, Gheorghe Teodorescu. Cultura pentru operă la Oradea i se datorează. Se joacă Tosca, Rigoletto, Carmen, Boema, Traviata, Cavaleria rusticană, Paiaţe etc. “El ştia că în acest oraş ce devenise multinaţional locuitorii români solicitau urgent înfiinţarea unei trupe permanente de limbă română. Şi i-a susţinut având iniţiativa formării unei comisii cu probleme de teatru alcătuită din maghiari şi români, comisie ce a înaintat un memorandum Ministrului Culturii prin care solicitau formarea unei trupe teatrale de limbă română pe lângă cea maghiară. Comisia era de părere că această trupă ar putea fi alcătuită din 12-16 actori ai Teatrului Naţional din Cluj, ce ar putea susţine spectacole la Oradea şi Sighetul Marmaţiei. Primăria a promis în acest sens achitarea cheltuielilor legate de iluminat şi încălzit pentru ambele trupe. Ştefan Mărcuş s-a exprimat în legătură cu acest proiect astfel. “Numai pe asemenea principii se poate construi viitorul teatrului de limbă maghiară împreună cu cel de limbă română, pentru ca ambele să se dezvolte unul alături de celălalt fără nici o dificultate. Este îmbucurător că tocmai Oradea este oraşul care a făcut primii paşi în acest sens şi este dispus să dezvolte frăţeşte cele două culturi. Aceste principii de bază nu jignesc pe nimeni, sunt pline de vitalitate şi îi scutesc pe directorii de teatru de griji materiale. (Kelemen Istvan, A nagyvaradi szinjatszas tortenete, Oradea, 1996)

• Tribuna din 11 nov. 1921 anunţă: Teatru românesc în Oradea. “După cum s-a anunţat în serile de 5 şi 6 noiembrie maestrul Soreanu de la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu un ansamblu bine închegat şi bine condus a dat în Oradea, la Teatrul orăşenesc două reprezentaţii: Institutorii de Otto Ernst şi Raţa sălbatică de Ibsen.

În revista Rampa, 18 febr. 1922, spectatorii sunt anunţaţi de un lung turneu al trupei (echipei) Alice şi Petre Sturza cu trei spectacole: Falimentul de B. Bjornson, Samson de Henri Bernstein şi comedia Scandalul. Turneul începea în Oltenia, la Craiova, şi străbătea toată ţara: Severin, Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Dej, Cluj, Târgu Mureş, Turda, Blaj, Alba, Deva, Orăştie, Sibiu, Făgăraş, Braşov, Ploieşti, Buzău, Brăila, Galaţi, Bârlad, Focşani, Dorohoi, Botoşani, Cernăuţi, Suceava, Roman, Constanţa.

Anul 1923 a fost un an de zbucium pentru Naţionalul din Cluj. Artiştii munceau mult – 17 premiere în această stagiune -, şi cereau pe bună dreptate salarii egale cu ale colegilor lor de la Naţionalul din Bucureşti. Între 10 mai-1 iunie 1923 a avut loc un important eveniment cultural: primul turneu oficial subvenţionat. Oraşele în care urmau să fie reprezentate spectacolele Trandafirii roşii de Zaharia Bârsan, Morcovel de Jules Renard şi Vicleniile lui Scapin de Moliere erau Oradea, Arad, Timişoara, Lugoj, Deva, Sibiu, Braşov, Orăştie, Satu Mare, câte 2 zile în fiecare oraş. Artiştii aflaţi în turneu aveau o reducere la vagonul C.F.R. cu 75% şi erau scutiţi de taxele pe sălile de spectacol.

“La Oradea Mare în faţa sălii arhipline artiştii au fost îndelung aplaudaţi.” – Patria, 6/101/ 16 mai 1924.

• Concertul Enescu. Oraşului nostru i-a fost dat… să guste frumuseţile artei muzicale ieşite din arcuşul marelui artist George Enescu la care s-a delectat publicul adorator de muzică din Europa întreagă. Cuvintele fineţe şi subtilitate nu exprimă toată drăgălăşia cu care Enescu a intonat sonata lui Tartini… şi cadenţele lui Kreisler… armonia în Concertul lui Brahms a fost mai mult decât uimitoare… întocmai şi ariile din Bach… maestrul a fost răsplătit cu necontenite furtuni de aplauze. (Tribuna, 2 dec. 1923)

• Marioara Voiculescu în Oradea Mare. În zilele de 7-8-9 martie, marea artistă română Marioara Voiculescu cu trupa ei compusă din doamna Decu, domnişoara Vârvăreanu, domnii Alex. Economu, Vasile Leonescu de la Teatrul National din Bucuresti, Stefan Decu si N. Dimitriu va da trei reprezentaţii în Teatrul Regina Maria: Mesalina de Wildbrandt… Patima roşie de Mihail Sorbul şi Dansatoarea Roire de Henry Hirsch. (Tribuna, 4 martie 1923)

• Ziarul Beiuşul nr. 4 din 8 dec. 1923 consemnează turneul Teatrului Naţional din Bucureşti. “În ziua din 2 dec. artiştii Teatrului Naţional din Bucureşti au înscris cea mai luminoasă pagină din analele Beiuşului. Mândri şi fericiţi de a-i fi putut saluta în mijlocul nostru, le mulţumim din inimă pentru această operă de consolidare şi unire sufletească dorind ca aceeaşi dragoste să le răsplătească munca şi sacrificiile”. Beiuşul a îmbrăcat haină de sărbătoare primindu-i şi cinstindu­i cum se cuvine în acea friguroasă zi de decembrie 1923 pe “apostolii culturii naţionale”. Aristide Demetriade a jucat rolul principal în reprezentaţia Vlaicu Vodă. Sala a devenit neîncăpătoare. Printre spectatori se aflau 30 de ţărani din Finiş. Primarul Nerva Traian Cosma le-a urat artiştilor bun sosit la Beiuş, inaugurând cu acest prilej noua sală de teatru. A răspuns printr-o scurtă dar elocventă alocuţiune Ion Marin Sadoveanu, conducătorul trupei. Alături de Demetriade au evoluat artişti de talia lui Iancu Petrescu, Constanza Demetr iade, Mielu şi Ana Constantinescu, M. Nicolescu. Publicul a fost fascinat de jocul lui Demetriade, în final oferind artiştilor superbe buchete de flori. S-au mai jucat comediile “Arvinte şi Pepelea” de V. Alecsandri şi “Pe malul gârlei” de O. Ollănescu­Ascanio. În seara a treia a avut memorabila reprezentaţie cu Hamlet. “Publicul era în delir, casa de bilete luată cu asalt”. “Demetriade a fost un prinţ din creştet până în tălpi”. (G. Ciprian)

• Un eveniment artistic în Oradea Mare. Publicul a avut fericita ocazie să asiste la un eveniment artistic. Echipa Demetriad de la Teatrul Naţional din Bucureşti a dat trei splendide reprezentaţii:… mişcătoarea tragedie spaniolă Ruy Blas (minunata creaţiune a lui Demetriad în rolul Ruy 8/as
a subjugat)… a doua Rivala de Kistemaeckers splendid interpretată, care a mişcat până la lacrimi şi Înşir’ te mărgărite drăgălaşul basm de Victor Eftimiu… Aici, în acest oraş de frontieră asemenea reprezentaţii atrăgătoare şi înălţătoare de inimi ar fi şi o rodnică muncă de propagandă naţională”. (Tribuna, 26 martie 1922)

• Turneul Mihail Eminescu. Sub înaltul patronagiu A.S.R. Prinţul Carol susţinut de Ministerul Culturii şi Artelor , revista de cultură “Cele Trei Crişuri” din localitate aranjează pentru ziua de 29 ianuarie 1922 o serată artistică-literară urmată de filmul Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, Veronica Micle şi a povestitorului Ion Creangă în scop de a spori fondul destinat ridicării unui monument marelui poet.

În ianuarie 1925 la Oradea se joacă cu incontestabil succes Năzdrăvăniile divorţului, o comedie de Al. Bisson. Printre actorii care interpretau cu aplomb rolurile piesei se numărau Zaharia Bârsan însuşi (sărbătorea 25 de ani de activitate pe scenă), soţia lui, Olimpia Bârsan, simpaticul actor Stănescu Papa şi Constantin Simionescu, viitorul actor al trupei orădene.

Între 18 mai-8 iunie 1925 un alt turn eu prin 15 oraşe din Transilvania se bucură de o primire triumfală. S-au jucat spectacolele Antonia şi Taifu n de Lengyel M. (foarte interesant, românii încep să joace autori maghiari iar Teatrul Maghiar din Cluj a pus în scenă Manechinul sentimental de Ion Minulescu). În repertoriul Naţionalului clujean mai figurau în stagiunea respectivă Madame Sans­Gene de V. Sardou, Papa le Bonnard de Jean Aicard, Th ebaida de Victor Eftimiu, Poveste de iarnă de Shakespeare, Praf în ochi de Labiche, Fraţii Karamazov după Dostoievski, Ruy Blas de Victor Hugo, Nunta lui Figaro de Beaumarchais. Interesant de subliniat că aceste turnee erau destinate cum se vede şi publicului maghiar. (Arad, Oradea, Târgu Mureş, Reghin, Sfântu Gheorghe, Carei, Satu Mare, Baia Mare. Iată ce spune eminentul regizor Grof Laszlo după turneul de la Oradea: “Noi, artiştii, avem datoria să culegem tot ce e bun şi frumos, indiferent în ce limbă e concepută opera de artă. Dar mai important e schimbul cultural dintre români şi unguri, cari suntem acum fiii aceleiaşi patrii”. (Rampa, IX, nr . 2535/ 12 iunie 1926)

Zaharia Bârsan propune chiar ca o trupă itinerantă, ataşată Teatrului Naţional din Cluj să cutreiere oraşele Transilvaniei 10 luni pe an. Ministerul Artelor este de acord să aloce 3,5 milioane lei. •

1925
• Sărbătorirea maestrului Nottara la Oradea Mare. Maestrul Nottara a fost joi seara obiectul unor entuziaste şi sincere sărbătoriri de cătră publicul românesc din localitate cu prilejul celor 50 de ani de activitate neîntreruptă împliniţi pe scena românească. Maestrul a fost salutat prin frumoase vorbiri ocazionale de către delegaţii diferitelor societăţi culturale, din partea garnizoanei, a studenţilor şi din partea trupei teatrale maghiare din localitate, oferindu-i-se splendide coroane de lauri şi buchete, iar publicul îl ovaţiona frenetic. După reprezentaţie a urmat un banchet la restaurantul Palace dat de publicul românesc în onoarea maestrului. (Tribuna, 22 martie 1925).

Gusturile românilor bihoreni pentru spectacolul de teatru s-au format de timpuriu, dar în context străin.

Reprezentaţiile teatrale ca şi serbările muzical-declamatorice sau conferinţele publice din veacul trecut au avut o mare contribuţie la dezvoltarea gustului estetic şi a conştiinţei naţionale. Însemnătatea şi rolul lor cresc simţitor în condiţii istorice vitrege şi în împrejurări locale cu coloratură specifică. Au fost mijloace de afirmare a naţionalităţii românilor, cultivându-le permanent sentimentul unităţii şi dorinţa unirii, la a cărei realizare au avut şi ele, fără îndoială, un oarecare aport cu mijloacele specifice artei.

Print Friendly