În galeria personalitățile de frunte ale Transilvaniei, care prin complexa lor activitate au ilustrat prima jumătatea a secolului trecut, un loc bine definit este ocupat de Zaharia Bârsan. S-a născut la 11 ianuarie 1878 (după vechiul calendar) în Sânpetru (Brașov) ca fiu al Mariei și al lui Zaharia Bârsan, agricultor.
Urmează cursurile școlii primare din localitatea de baștină după care, timp de șase ani, pe cele ale Gimnaziului superior greco-ortodox din Brașov, coleg fiind și prieten cu viitorii corifei ai culturii române: Sextil Pușcariu, Octavian Goga, Ioan Lupaș, Horia Petra-Petrescu și alții. În absența unui institut superior de profil în Transilvania sfârșitului de secol XIX, pașii îl poartă spre București unde se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică. În paralel își satisface a doua „iubire”, atracția spre domeniul literar, fiind înzestrat cu mult talent, a devenit ulterior un apreciat dramatur, poet și prozator, Membru al Societății Scriitorilor Români. În mediul universitar din Capitala României, audiază eruditele cursuri ținute de filologii de marcă ai epocii.
Lipsiți de drepturi politice românii transilvăneni, abordează calea luptei parlamentare și culturale. În 1868, în parlamentul maghiar de la Budapesta, în baza legii egalei îndreptățiri a tuturor naționalităților, românii solicită imperios crearea unui teatru românesc. Demersul, ca în atâtea cazuri anterioare, este respins de către guvernul ungar. În atare condiții, la 19 februarie 1870, „intelighența națională concentrată la Budapesta” se întrunește și hotărăște întemeierea unui teatru românesc, idee ce va primi contur. Se prevedea constituirea unui nucleu de actori profesioniști, cu un repertoriu bine stabilit, un teatru ambulant având drept scop educarea publicului de la orașe cât și din mediul rural. Acesta avea să contribuie la luminarea poporului și, nu în ultimul rînd, la păstrarea limbii străbune în condițiile înăspririi oprimării naționale. În anul 1902, Societatea pentru teatru românesc inițiază pregătirea și acordarea unor burse menite a permite tinerilor români talentați, specializarea la București dar și în alte diverse centre europene. Primul care a beneficiat de noua prevedere a fost Zaharia Bârsan, proaspătul absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București. Evenimentul este consemnat de publicația orădeană Familia: „Comitetul (Societății de teatru- n.n.) a trimis în toamna anului trecut pe dl. Zaharia Bârsan….. care a făcut dovada eclatantă a talentului sau artistic, în străinătate, spre a se perfecționa în predarea artei dramatice. Dl. Zaharia Bârsan a petrecut pînă la Crăciun în Viena și după aceea în Berlin”, fiind sprijinit de președintele asociației actorilor germani (Anul 40, 1914, nr. 34 din 22 august, p. 404). Seara literară organizată la Clubul Român din Viena , la serbare luând parte și italienii stabiliți în capitala imperială, este menționată în presa vremii (Gazeta Transilvană, anul 66, 1903, nr. 252 și 264 din 13 și 28 noiembrie).
Bârsan era, fără îndoială, un cunoscător al Testamentului literar al lui Ienăchiță Văcărescu autor al celei dintâi gramatici românești tipărite la 1787, pe care-l reproducem mai jos:
Urmașilor mei Văcărești
Las vouă moștenire
Creșterea limbii românești
Ș-a patriei cinstire”.
În sensul celor de mai sus, Bârsan considera că nu există stat, libertate și independență, fără limbă. În aceste împrejurări, în condițiile date, cu mărunta trupă infiripată în anul 1903, alături de Olimpia Brașoveanu, Lucia Colomeri, Nicolae Băilă, precum și a câtorva amatori talentați efectuează, timp de un deceniu, un periplu transilvan. Au susținut peste 200 de reprezentații cu un repertoriu ce însuma nu mai puțin de 40 de piese. În zona noastră, trupa condusă de celebrul actor a dat reprezentații la Sibiu, Săliște, Poplaca (Luceafărul, anul V, 1906, nr. 19-20, p. 419; Tribuna, anul 9, 1905, nr. 86 din 8 mai, p. 2; Telegraful Romîn, anul 58, 1910, nr. 65 din 19 iunie, p. 271). Paleta rolurilor interpretate de Zaharia Bârsan alterna între drama modernă, tragedia antică, piese istorice dar și contemporane. A fost apreciat pentru rolurile Hamlet, Lear, Ruy Blas, Luca Arbore sau Horațiu. Ambiția, hărnicia și talentul de la natură au fost apreciate din plin de contemporanii săi. Stau dovadă numeroasele mențiuni apărute în presa vremii, contemporane evenimentelor, în care sunt elogiate reprezentațiile teatrale susținute pe întregul areal transilvan.
În august 1911, la Sângeorgiul Românesc, Zaharia Bârsan și trupa sa se prezenta cu piesa Carmen Seculare de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel. Apreciind că prin rolurile jucate și dialogurile susținute actorii lezau statul, solgăbirăul (prefectul) zonei, amendează trupa și o expulzează din țară în pofida faptului că Zaharia Bârsan era încă cetățean maghiar. Bogata activitate prestată pe scenele din Transilvania, este rememorată de Zaharia Bârsan într-un articol, sugestiv intitulat Cinci zeci și trei de reprezentații teatrale (Vezi: Luceafărul,anul V, 1906, nr. 21-24, p. 441). Se prezenta bilanțul activității teatrale începând cu primăvara anul 1903, până în decembrie 1906. În acepțiunea autorului, cele 28 de piese jucate, dintre care 17 drame și 11 comedii, au „… contribuit la dezvoltarea gustului și la propagarea limbii române” și nu în ultimul rînd „… s-a clătinat credința veche că teatrul este o comedie”.
Este de subliniat faptul că înainte de 1918, întreaga mișcare teatrală românească din Transilvania a avut ca scop, alături de întreaga activitatea a ASTREI, menținerea trează a conștiinței românilor din această provincie. Fără îndoială, un rol benefic în acest sens l-au jucat turneele organizate de acele trupe de actori profesioniști, alături de cea a lui Zaharia Bârsan și cele ale lui Fany Tardini, Matei Millo și Mihail Pascaly.
Zaharia Bârsan a fost colaborator la o serie de publicații ale vremii: Floarea Albastră (București)alături de Ilarie Chendi, acel spirit caustic și neîndurător față de tot ce era nul și pretențios, Zaharia Bârseanu se număra printre cei care au pus bazele nou înființate reviste. Numele este atribut după celebra „Blaue Blume” a lui Novalis – pseudonimul lui Georg Philipp Friederich Freiherr von Hardenberg, celebru scriitor romantic german 1772-1801- și introdusă în circuitul literar românesc prin versurile lui Mihai Eminescu (Opinia, Iași, anul IX, 1919, nr.1631 din 4 iulie, p. 2); în Rampa (București) publică o frumoasă nuvelă ( vezi Adevărul, anul 28, 1914, nr. 8734 din 6 ianuarie, p. 3); revista de teatru și muzică Scena (București) aflată sub conducera lui Liviu Rebreanu și Mihail Sorbul, unde se întâlnea, deseori, cu Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Al. Davila, Camil Petrescu și alții; la revista Falanga (București), aflată sub redacția lui Mihail Dragomirescu, făcea parte din colegiul de conducere alături de Cincinat Pavelescu, Emil Gârleanu, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovan ș.a. În primul număr al acesteia publica articolul O convorbire; Noi pagini literare , coleg cu Nichifor Crainic și Radu D.Rosetti; la Libertatea (Orăștie); la săptămânalul bucureștean Tribuna. Revistă politică și culturală, mereu în contact cu Sever Bocu, I. Moța, I.U.Soricu, Emil Panaitescu, Onisifor Ghibu, Octavian C.Tăslăuanu ș.a.; la revista Vestala din Râmnicu Sărat conlucrând cu Victor Ioan Popa, D. Iov, Gala Galaction, Eugen Froda ș.a.; la publicația România, organ al apărării naționale,Iași, în timpul refugiului din anii Primului Război Mondial, alături de frații Octavian și Eugen Goga, V.Voiculescu, Barbu Delavrancea, Lucian Blaga, Ion Minulescu , Al. Vlahuță ș.a.; la un alt periodic ieșean, Viitorul Țării; la Cultul eroilor noștri, publicație patronată de Regina Maria a României; la Familia (poezia Vreau luptă sfântă, anul 39, 1903, nr. 38, din 21 septembrie, p. 447); Semănătorul (vezi doar poezia Chip de marmură , anul III, 1904, nr. 49 din 5 decembrie, p.772); Tribuna, Luceafărul (amintim doar nr. 18-19 din 1913 în care publică articolul Aurel Vlaicu), Flacăra, Adevărul (piesa Se face ziuă, în nr. 8802 din 26 martie 1914, p.2 ), Cosânzeana (Cluj), Ilustrațiunea română, etc.
Este inclus în Pantheonul oamenilor noștri mari, publicat în Almanahul scriitorilor de la noi (Gazeta Transilvaniei, anul 74, 1911, nr. 263 din 1 decembrie, p. 3) editat de Sebastian Bornemissa.
Zaharia Bârsan a publicat volume de poezii, nuvele, piese de teatru, traduceri. În anul 1903 îi apărea Visuri de noroc, un „drăgălaș volum de poezii” conținând 46 cântece și 34 poezii, parte publicate anterior în „Gazeta Transilvaniei” care inserează și recenzia lui Sextil Pușcariu, care se afla atunci la Viena (Gazeta Transilvaniei, anul 66, 1903, lunile iunie și iulie). Trei ani mai târziu, în 1906 la Budapesta tipărește Ramuri, volum ce cuprinde contribuțiile autorului:19 nuvele, schițe, amintiri din copilărie și impresii de călătorie, dispersate în coloanele ziarelor și revistelor timpului, în special cele din Gazeta Transilvaniei . (Vezi „Transilvania”, Anale, 1907, nr. 3 din 1 iulie, p. 154). Urmează volumul Poezii, București, 1907 descris în coloanele unei publicații: „Volumul de poezii al d-lui Zaharia Bârsan, este operă de poet… Oricare ar fi pagina unde se va opri ochiul nostru, vom găsi în acest volum totdeauna o inspirație curată, un vers frumos, o imagine fericită, o expresie plină de viață” ( „Semănătorul”, anul 6, 1907, nr. 45 din 4 noiembrie, p. 931). Urmează volumul Impresii de teatru din Ardeal, publicat la Arad care înmănunchiază amintirile sale din călătoriile întreprinse în Transilvania precum și cele din viața sa de actor; la București vede lumina tiparului un nou volum de Nuvele; Înșir’te mărgărite (1911), Sirena.Jurământul publicată la Beiuș în 1912 în Editura Lucian Bolcaș și un nou volum, intitulat tot Nuvele, la București în anul 1914, sunt următoarele apariții editoriale ale prolificului Bârsan.
În „capitala Moldovei”, la Iași, s-au jucat din scrierile lui Bârsan, Jurământul și Se face ziuă (1914)piese care „au încântat inima și sufletul de român prin scrisul său clar și adevărat, prin expunerea faptului și energia acțiunii desfășurate ( „Mișcarea” , Iași, anul VI, 1914, din 8 mai, p. 2). Urmează alte scrieri: Ca mâini va bate ceasul (1915), Trandafirii roșii (un poem dramatic în versuri, cea mai importantă scriere a sa), Furtuna.Cu toții una.Poemul Unirei (Sibiu, 1922), Poezii (București, 1924), Domnul de rouă (București, 1938). Mai aproape de zilele noastre, Cornel Simionescu și Aurora Pârvu au girat un volum de Scrieri, (1969) ale celui omagiat. Zaharia Bârsan a tradus Salomeea de Oscar Wilde, în 1907) precum și Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, piesă jucată pe Scena Teatrului Național din București.
Începând cu anul 1908 este angajat al Teatrului Național din București. În ianuarie 1911 cu prilejul comemorării Unirii Principatelor, la Atheneul Român din București s-a desfășurat un adevărat festival în organizarea Ligii Culturale . Cu acest prilej, istoricul Nicolae Iorga a prezentat o conferința care detalia momentele importante ale unirii. Artiștii Zaharia Bârsan și Constantin Notarra, au recitat versuri patriotice iar corul Seminarului „Nifon” a interpretat „Deșteaptă-te Române”. (Gazeta Transilvaniei, anul 74, 1911, nr. 20 din 27 ianuarie, p. 2).
Este perioada anilor când participă la șezători literare alături de somități ale scrisului românesc: Mihail Sadoveanu, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Cincinat Pavelescu, Eugen Lovinescu și alții. Spre exemplu, la Galați, unde s-a desfășurat una din aceste manifestări a Societății Scriitorilor Români în beneficiul ridicării unui bust lui Mihai Eminescu. Cu acest prilej Zaharia Bârsan declama cu „rară putere” Scrisoarea a III-a, iar, împreună cu soția sa și cu alți actori, au jucat piesa „Liniștea casei!” poetului, dramaturgului și romancierului Georges Victor Marcel Courteline (Tribuna, Arad, anul XIII, 1909, nr. 234 din 29 octombrie, p. 4). La ședința-șezătoare a Societății Scriitorilor de la București, sub patronajul Elizei I. Brătianu, scriitorii Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu, Zaharia Bârsan, Cincinat Pavelescu, ș.a. au citit din operele lor. (Mișcarea, Iași, anul II, mai 1910, nr.110 din 21 mai, p. 2.). În același sens, amintim și o altă adunare festivă a Societății Scriitorilor Români din 13 decembrie 1912 de la București la care au luat parte Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Haralamb Lecca, Al.Cazaban, Victor Eftimiu și mulții alții. (Tribuna, anul 15, 1911, nr. 263 din 1 decembrie, p. 4).
Postul este ocupat până în anul 1919 când actorul este solicitat la conducerea Teatrului Național din Cluj. Timp de 16 ani a funcționat în această postură, transformând instituția într-o adevărată citadelă a culturii, dând dovadă de competență artistică de excepție. În discursul ținut la inaugurare, Zaharia Bârsan, definea acea zi drept: „o zi a bucuriei, a mândriei și a reînvierii”. La 1 decembrie 1919 se juca pe scena Teatrului Național din Cluj piesa „Se face ziuă” – dramă într-un act de Zaharia Bârsan și „Poemul Unirii” de același autor.
În acest context menționăm și contactul permanent pe care Bârsan la avut cu vestita „Astra” din Sibiu, fiind prezent la mai toate adunările generale ale acesteia din perioada interbelică, în postura de actor dar și declamator al propriilor poezii, un patriot desăvârșit pus în slujba neamului românesc.
Apostolul fără odihnă al teatrului ambulant pentru românii transilvăneni, poetul talentat, dramaturgul și directorul Teatrului Național din Cluj, s-a stins din viață la Cluj în 13 decembrie 1948. Exprimăm convingerea ca rândurile de mai sus să fie apreciate drept un prinos de recunoștință adresat celui pe care îl sărbătorim cu prilejul a 145 de ani de la naștere și-l omagiem, acum, la trei sferturi de veac de la trecerea în rândul celor drepți. În veci amintirea lui !
articol de Dr. Lucian GIURA
Comentarii recente