Trec tunurile’n munte
Șiraguri nesfârșite
Se văd cum trec pe valea Buzăului în sus
Și urue cuprinsul de maluri troienite
Și tunurile mândre se duc, se duc grăbite,
Spre culmile de aur scăldate în Apus!
Răsar ca din adâncuri și trec în goană, grele
În galopări mărețe cu câte șease cai,
Și zurue vrăjmșe povara de oțele..
– Încremeniți călare, aduși cum stau pe șele
‘mi par ca niște vulturi voinicii lui Mihai!
S’ascund pe după coturi ca iarăși să răsară,
– O negură ce suie cu furii de vulcani…
Uimiți se uită munții cu vârfurile’n pară…
Înfuriat Buzăul coboară ca pe-o scară
Rostogolind spre șesuri grămezi de bolovani…
Un cântec se ridică frumos ca o furtună
Și cade valuri valuri pe culmile de munți
Și apoi din munți în vale… și satele le-adună.
Și sufletele toate pe val de voie bună
Se duc cântând spre vârfuri, cu soarele pe frunți!
Puhoaiele de lume s’adună la răscruce;
Femei îngrijorate, copii cu păr buclat…
Și tot mai sus se suie șiragul de năluce…
Bătrânii-și scurg privirea, voioși își fac o cruce,
”Sloboade, de acum Doamne pe robul tău uitat!”
O mamă stă de-oparte cu fața de țărână,
Un copilaș s’agață de ea: ”Să merg și eu!”
Și-o trage de catrință… și-o sgudue de mână,
Și ea-l înalță în soare și încet de abia îngână:
”Și tatăl-tău e-acolo, ajută-l Dumnezeu!” …
Zaharia Bârsan
Comentarii recente