Interviu cu Pr. Daniel Șimon, Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Lleida, Spania)

“Ce mare dar a dat Dumnezeu oamenilor! Libertatea de a alege între bine şi rău. Ştii că asta e calea cea strâmtă şi necăjicioasă care duce la Rai şi cealaltă cea largă care duce la pierzare. Vrei, te mântuieşti, nu vrei, nu te mântuieşti.” (Stareţul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos)

Georgiana Tofoleanu: Părinte, căutăm deseori în tinereţe o evadare din cotidian, ne dorim să fim liberi, ne dorim o tinereţe plină de distracţie, fără a da socoteală nimănui pentru ceea ce facem. Cum să ne raportăm la libertate, într-un mod corect?

Pr. Daniel Şimon: Tinerețea e cea mai frumoasă stare a omului, e etapa din viață în care, plin de energie, omul visează spre desăvârșirea sa. De cum va dori să fie aceasta, depinde viitorul său. E un lucru firesc ceea ce-și doresc tinerii, căci sunt la vârsta când tot viitorul se pare că le stă înainte. Dar aș dori să ne oprim puțin asupra termenilor pe care i-ai menționat: evadare, libertate, distracție, socoteală. Evadarea este dorința celor care se simt oprimați, strâmtorați, lipsiți de libertatea de manifestare sau de expresie. A evada din cotidian nu e doar o dorință, ci chiar o condiție a tinereții. Tânărul fără aripi e un înger căzut. Nu se poate ca tânărul să nu aibă idealuri, iar acestea se pot realiza doar ieșind din normal, dar nu din cumințenie.

Tânărul are multă energie, pe care, dacă o pune în slujba binelui, va ajunge nu doar un om bun, ci chiar sfânt. În ceea ce privește libertatea, știm că aceasta este una dintre atributele divine. Noi, ca oameni, suntem creați după chipul lui Dumnezeu, iar asemănarea cu El ne este dată ca ideal, de aceea trebuie să căutăm libertatea, dar mai întâi trebuie să înțelegem că adevărata libertate o găsim doar în Hristos. Orice societate are regulile ei, iar membrii ei sunt liberi atâta timp cât se raportează la aceste norme. În momentul în care le-ai încălcat, ți-ai pierdut libertatea, căci suspiciunea planează asupra ta, iar dacă dorești reabilitarea, va trebui să lupți pentru a o redobândi. Asta nu înseamnă că cei care respectă legile nu sunt liberi. Datorită libertății putem face ce dorim, însă faptele noastre nu rămân fără urmări: bune sau rele. Așa s-a întâmplat și cu Adam in Rai. El a putut cădea deoarece era liber; dacă nu era liber, nici nu s-ar fi putut apropia de mărul oprit.

La fel stau lucrurile și în ceea ce privește raportarea noastră la legile lui Dumnezeu. Legile sunt jaloane, la fel ca cele după care se iau schiorii când coboară muntele. Dacă le ignoră, vor ajunge în prăpastie. Dumnezeu nu ne-a dat Legea spre a ne priva de libertate, ci dimpotrivă, pentru a o dobândi.

Distracția, dacă o înțelegem ca o manifestare a stării de bucurie și de energie specifică tinereții, este ceva normal. Dar să nu confundăm distracția cu dezmățul sau cu alte păcate care ajung să ne înrobească. Iar socoteala, ce este? Ne place să fim răsplătiți cu bine pentru efortul nostru, ne place să fim apreciați pentru ce facem bine. Dacă nu dorim să dăm socoteală când facem rău, atunci nu suntem sinceri cu noi înșine. Nu vrem să ne cunoaștem, iar necunoscându-ne, nu vom ști niciodată care sunt performanțele pe care le putem atinge. Socoteala nu e un lucru rău, atunci când nu am făcut nimic rău. Iar dacă greșim și nu vrem să fim judecați, nu ne deosebim cu nimic de ateii care nu vor să creadă în existența lui Dumnezeu, de teama judecății.

Dacă vrem să fim cu adevărat liberi, trebuie să căutăm un singur lucru: să nu ne lăsăm înrobiți de păcat.

Georgiana Tofoleanu: În această lume desacralizată, Biserica este văzută pe zi ce trece într-un mod tot mai negativ. Ne lovim de diverse păreri ale oamenilor. Ce ar trebui să înţeleagă tinerii din ziua de azi prin “mersul la Biserică”? Se pot simţi aceştia liberi şi în interiorul Bisericii, prin participarea la slujbă?

Pr. Daniel Şimon: Nu e nicio noutate faptul că Biserica lui Hristos este lovită, defăimată, ponegrită. Chiar ne-a spus-o Domnul nostru Iisus Hristos, dar a mai spus un lucru de care suntem încredințați că e adevărat: „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Nu contează cât de mult este lovită Biserica, ci contează cât de mult este apărată. Știm că iadul nu o va birui și atunci înseamnă că toți cei ce apără Biserica se opun iadului, deci sunt fiii lui Dumnezeu. Cei care sunt prinși în mrejele denigrării concertate, care se aplică Bisericii și slujitorilor ei, sunt cei slabi în credință, sămânța căzută pe loc pietros care încolțește, crește, iar la vreme de încercare se usucă și nu rodește.

Oamenii au păreri diferite fiindcă și ei sunt foarte diferiți. Suntem influențați de educație, de trăsăturile temperamentale, de emotivitate, de formația primită sau de moștenirea genetică, ceea ce nu e puțin lucru. De aceea suntem atât de diferiți. Unii fac binele din obișnuință, alții trebuie să se lupte mult pentru a-și învinge pornirile rele ale sufletului. Aici intervine Biserica. Cu ajutorul harului Duhului Sfânt, putem să ne depășim pe noi înșine, putem face lucruri de care singuri nu suntem în stare. Dar harul nu-l dobândim de oriunde, ci doar din Biserica lui Hristos. Mergerea la biserică semnifică participarea activă la viața în Hristos. Fiecare în parte, ne spune Sf. Apostol Pavel, suntem mădulare ale Bisericii. Precum într-un  trup mădularele conlucrează, așa și în Biserică, fiecare suntem chemați la o slujire aparte. În fiecare organism sunt și celule care nu sunt de folos și se aruncă, spre exemplu unghiile sau părul. Noi trebuie să fim elemente active și nu pasive, care sunt expuse pericolului extirpării.

Deși există unii care spun că se pot ruga și acasă, noi știm că nu numai că se pot ruga, ci chiar trebuie să o facă, dar aceștia nu pot face decât rugăciunea particulară, obligatorie fiecărui creștin, căci rugăciunea înseamnă vorbire cu Dumnezeu. Dar chiar de ar fi preot, cel ce se roagă acasă nu poate face și rugăciunea obștească, Liturghia. În rugăciunea obștească noi ne redescoperim chemarea la slujirea lui Dumnezeu, ne umplem de har , de putere dumnezeiască, ne curățim și ne îndumnezeim, după har. Adeseori îi întreb pe credincioși ce cred ei despre Rai, ce se va face acolo? Oare imaginile idilice ale Raiului prezentate de către iehoviști să fie adevărate? În Rai se va frecventa coaforul și manichiura? Se vor culege flori de pe pajiștile în care paște oaia lângă leu? Ce simplist mod de a vedea veșnicia!

În Rai se va aduce slujbă neîntreruptă lui Dumnezeu, iar sufletele se vor apropia tot mai mult de El într-o deplină smerenie și recunoștință, ceea ce va conferi bucuria sufletului. Cu alte cuvinte, în biserică facem cam același lucru pe care îl fac Sfinții lui Dumnezeu în cer, aducem slavă și cinste lui Dumnezeu. Dacă nu ne place în biserică, atunci cum ne va plăcea în Rai? Sau vom spune ca în acel cântec: „Rămâi, Raiule, sănătos,/ Că i-o iau mai pă din jos”? Mersul la biserică e o necesitate pentru sufletul ce vrea să se mântuiască, să fie prieten al lui Dumnezeu. Iar în biserică, fiecare trebuie să-și aibă slujirea sa. Nu putem participa pasivi la cultul Bisericii, ci trebuie să trăim sfintele slujbe, iar viața noastră să devină o slujbă continuă adusă lui Dumnezeu. Cum peștele trăiește în apă, așa și creștinul trăiește în Biserică.

În Dumnezeu și în Biserică ne descoperim adevărata libertate, căci liber este acel care nu e stăpânit de păcat sau de vicii. Fericitul Augustin spune „Iubește și fă tot ce vrei!” Nu poți face rău unei persoane pe care o iubești, dar asta nu înseamnă că nu ești liber. Tot așa, putem spune că cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu încalcă poruncile Lui nu de frica de pedeapsă, ci de frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu, care se răsfrânge neîncetat asupra noastră.

Georgiana Tofoleanu: Se pot maturiza tinerii prin Biserică? Putem da naştere sloganului ,,Liber, dar matur!” ?

Pr. Daniel Şimon: A fi creștin presupune atât libertate, cât și maturitate, responsabilitate. A fi matur nu înseamnă a fi bătrân, fiindcă sunt mulți bătrâni care îmbătrânesc degeaba, dar sunt și mulți tineri care le-o iau înainte bunicilor lor. Ne maturizăm atunci când știm clar de unde venim și unde mergem, atunci când știm ce vrem de la viață. Maturizarea duhovnicească înseamnă creștere, evoluție în dobândirea asemănării cu Dumnezeu. Încă de la Botez avem acest destin, de aceea e așezată cristelnița în fața icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, ca pruncul, după ce iese din baia Botezului, să aibă o direcție clară: asemănarea cu Hristos. Maturul știe să-și folosească libertatea fără prejudiciu, iar cel liber nu se poate bucura de libertate fără maturitate duhovnicească.

Georgiana Tofoleanu: De-a lungul păstoririi dumneavoastră în Spania aţi fost surprins sa vă calce pragul şi tinerii spanioli (catolici), fiind atraşi de frumuseţea Ortodoxiei?

Pr. Daniel Şimon: Cu tinerii catolici ne întâlnim destul de des, deoarece spațiul nostru de slujire este și spațiul lor de activități, noi slujind deocamdată în salonul parohial al bisericii catolice Carmen din Lleida. Cele mai frumoase momente le-am petrecut cu acești tineri și cu tinerii noștri în taberele din Pirinei și în drumețiile montane.

Nu pot spune că sunt atrași de frumusețea ortodoxiei, fiindcă nu o cunosc și nu o înțeleg. Slujbele noastre sunt adresate în mod special ortodocșilor, iar cele mai multe se oficiază în limba română. Doar ocazional, la câte un botez, sau cununie, atunci când sunt invitați spanioli, folosesc traducerile slujbelor noastre. Le explic în aceste ocazii credința noastră. Îi văd adeseori surprinși de faptul că Sfintele Taine ale inițierii creștine (Botezul, Mirungerea și prima Împărtășanie) se conferă deodată. Le place modul solemn al slujbelor noastre, cântările și ritualul, dar convertiri am avut doar când se dorea întemeierea unei familii. E de înțeles! Un tânăr spaniol nu poate renunța ușor la tradițiile familiale, așa cum nici un român nu o face ușor.

Poate vă așteptați să spun că Ortodoxia e o mare descoperire a Occidentului. Mă feresc să fac astfel de aprecieri, însă nu putem ignora infuența pe care o are și pe care trebuie să o aibă Ortodoxia în Occident. Noi nu suntem prozelitiști, de aceea misiunea Bisericii Ortodoxe în Occident nu e aceea de a-i converti pe catolici la Ortodoxie, ci e aceea de a-i îndemna, prin propriul nostru exemplu, să trăiască creștinismul în Biserica lor.

Georgiana Tofoleanu: Consideraţi că un tânăr român plecat în străinătate poate fi influenţat să se lepede de Ortodoxie, din cauza valului occidental? Am întâlnit tineri plecaţi care s-au îndepărtat treptat de Ortodoxie, iar argumentul acestora a fost unul concis: “Sunt liber/ă să fac ce vreau.”

Pr. Daniel Şimon: E foarte dureros când un român nu mai dorește să fie român. Nu mă refer doar la religia ortodoxă, caracteristică esențială a neamului nostru, ci și la faptul că unii consideră că dă mai bine să nu recunoști că ești român. Se dezrădăcinează, bieții, și nu-și dau seama că pierzându-și rădăcinile se usucă și mor. Ba mai mult, cei din partea cărora așteaptă aprecieri, îi disprețuiesc pentru minciuna în care trăiesc. Sunt unii români care nici nu mai vorbesc românește cu copiii lor, iar copiii, în momentul în care sunt invitați de către conducerea școlii să participe la orele de Limbă, cultură și civilizație românească, oferite gratuit de către Statul român, spun în spaniolă că nu vor să fie români. Ce dureros e să nu-ți dorești mama! Dar vina nu e a lor, ci a părinților, care nu au știut să-i crească. Să-ți fie rușine că ești român ortodox? E ca și cum te-ai rușina că ești îmbrăcat în haine de împărat.

Numai cei care nu-și cunosc istoria și menirea se rușinează de ceea ce sunt. Am spus-o de foarte multe ori și o spun cu multă convingere că noi, românii, nu am venit în Europa ca cerșetori, ci aducem cu noi tocmai ceea ce îi lipsește bătrânei Europe care săraca, de bătrână ce e, a uitat să-și menționeze în Constituție rădăcinile creștine. Aducem cu noi o credință vie și lucrătoare, aducem cu noi sângele oxigenat de creștin adevărat, care nu a dus războaie de cucerire, ci doar de apărare, aducem râvna de a munci pentru copiii noștri, să le fie măcar lor mai bine, aducem cu noi nu proiecte, ci nădejde în Dumnezeu, aducem cu noi Sufletul românesc al țăranului nepervertit de educația concurențială și individualistă comunistă, ci crescut în valorile bunului simț, ale într-ajutorării și dragostei autentice. Dacă sunt tineri  care, sub pretextul libertății, renunță la ortodoxie, sunt foarte mulți tineri care mărturisec ortodoxia românească și sunt adevărați apostoli ai neamului nostru. Biserica noastră e plină de acești tineri și vă spun că nu sunt puțini. Trăiesc viața în Hristos așa cum trebuie trăită: se spovedesc, postesc, se roagă în particular, dar și în comuniune liturgică, iar când le cer ajutorul, mă înconjoară cu multă dragoste și devotament. Unui tănăr nu trebuie să-i dai multe explicații, căci în nepervertirea lui, înțelege ușor ce e bine sau ce e rău. Și când crede el că e bine, cu toate puterile lui, se pune în slujba binelui. Cei care se îndepărtează de Ortodoxie nu o fac spre a se lipi de alte credințe, ci o fac mai mult spre a fi „la modă”.

Georgiana Tofoleanu: Mai ţin cont tinerii români plecaţi de tradiţiile din ţara natală? Dar de sărbători?

Pr. Daniel Şimon: Sărbătorile și tradițiile sunt cele care mai trezesc în sufletele românilor dorul de casă. Deși unii trăiesc cu melancolia sărbătorilor de acasă, nici cele de aici nu sunt de lepădat. Ne trăim credința unde suntem, iar obiceiurile frumoase legate de sărbători le ducem mai departe și în pământ străin. Și aici colindăm, chiar dacă lipsește zăpada, și aici sfințim casele, vopsim ouă, dăm pomană, ne întâlnim cu prietenii, vizităm bolnavii, ajutăm săracii, ne educăm copiii, facem serbări de sărbători, hramuri, agape ș.a. Noi avem amintirea sărbătorilor din țară, dar copiii noștri vor avea amintirea sărbătorilor pe care le-au petrecut împreună cu noi, de aceea sărbătorile trebuie să fie adevărate, pline de Hristos, oriunde ne-am afla, căci, după cum spunea Sf. Vasile cel Mare, tot pământul este al Domnului Căruia Îi slujim.

Georgiana Tofoleanu: “Preotul e îngerul lui Dumnezeu” ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur. Care este aşadar rolul preotului duhovnic în viaţa tânărului român plecat în străinatate, pentru un trai mai bun? Mulţi tineri sunt de părere că duhovnicul îi constrânge foarte mult, astfel încât libertatea acestora dispare treptat.

Pr. Daniel Şimon: Precum Soarele nu-l orbește pe cel ce trăiește în lumină, la fel nici duhovnicul nu poate să-l constrângă pe cel ce voiește să trăiască în Hristos. Rolul duhovnicului este acela de a-l îndruma pe fiul duhovnicesc pe calea cea bună, de a-i arăta calea care-l va duce la desăvârșirea sa.

Mai întâi, relația dintre duhovnic și fiul duhovnicesc trebuie să fie bazată pe dragoste și încredere, iar apoi, niciodată să nu se renunțe la rugăciune. Duhovnicul se roagă pentru fiii săi, dar și fiii trebuie să se roage pentru duhovnic. Relația dintre duhovnic și ucenic nu e una bazată pe interese reciproce, ci temelia este Hristos. Dacă înțelegem aceste lucruri, vom înțelege și ascultarea față de duhovnic. Aceasta nu e o îngrădire a libertății, căci practicând virtutea ascultării, se va naște smerenia, iar fără smerenie nu ne putem apropia de Dumnezeu.

Noi, oamenii, avem multe nelămuriri, uneori nu știm ce decizii să luăm și nici nu știm pe cine să întrebăm. Nu de puține ori, în mințile celor mai sinceri oameni, atunci când le cerem sfatul, se nasc pasiuni ascunse și atunci sfatul lor nu ne este de folos, ba dimpotrivă, ne smintesc. Având însă duhovnic, totul se lămurește foarte ușor. Dacă vrem să-i cerem sfatul, atunci trebuie să ne pregătim de spovedanie și să-L rugăm pe Dumnezeu să-i pună în inimă sfatul cel bun. Primul sfat pe care ni-l dă, trebuie să-l primim ca venind de la Dumnezeu. Dacă însă vom încerca să-i smulgem alt sfat, atunci să știm că acela nu mai e de la Dumnezeu, ci e de la preot, sau chiar de la tine.

Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca duhovnicul să-mi deslușească înțelesuri simple, dar pentru mine, nepătrunse.

Dacă fac ascultare de duhovnic, fac ascultare de Dumnezeu, nu în sensul în care duhovnicul ar fi Dumnezeu, ci în acela în care duhovnicul este slujitorul lui Dumnezeu, iar harul Duhului Sfânt lucrează prin el.

Și atunci mai pot spune că duhovnicul îmi îngrădește libertatea? E ca și cum aș spune despre cel ce m-a salvat de la înec că nu m-a lăsat să înot.

Georgiana Tofoleanu: Aveți un mesaj pentru tineri?

Pr. Daniel Şimon: Vreau să le cer tinerilor un singur lucru: să nu-și piardă frumusețea sufletească primită de la Dumnezeu.

http://ortodoxiatinerilor.ro/interviurile-ot/20303-tanrul-fara-aripi-inger-cazut

Print Friendly