Etichetă: Poezie

Poezia e înţelepciune care încântă inima.

  • Iart-o!… poezie de Zaharia Bârsan

    Iart-o!… poezie de Zaharia Bârsan

    Iart-o!…

    Ca o barcă’n legănare
    Trece ‘ncet pe malul mării…
    Valurile i-se închină…
    Şi prin umbrele ‘nserării
    Lasă’n urma ei pe zare
    Dungă albă de lumină…

    Zaharia Bârsan
    Zaharia Bârsan

    Pare-o arătare rară
    Ce din ceruri se lăsase
    Să ‘nălbească lumea noastră…
    Spuma hainei de mătase
    Cum se scaldă ‘n vânt de sară
    Face marea mai albastră…

    Nici n’o simte malul verde
    Cum îl calcă de uşoară;
    Joc fantastic de lumine…
    Cântă ‘ncet… şi cum coboară
    Vălu-i flutură şi-i pierde
    Cântecul în falduri line! ..

    A ajuns acum pe plaje,
    Pe nisipul cald şi moale,
    Ca din spumă răsărită…
    Marea în şoptiri domoale
    Şi uimită ca de vraje
    Se retrage aiurită…

    Şi-apoi fărâmată ‘n spume ‘
    Se repede ‘ntunecată;
    Clocotind de furioasă…
    E iubita mea ce-odată
    M’a făcut să plâng pe lume…
    lart-o Mare… că-i frumoasă!…

    Zaharia Bârsan

  • O să viu… poezie de Zaharia Bârsan

    O să viu… poezie de Zaharia Bârsan

    O să viu…

    Tremur moale de perdele
    M’a cutremurat de-odată…
    În lumina dimineţei
    Mi-ai venit la geamuri, tată…

    Zaharia Bârsan
    Zaharia Bârsan

    Blând ca’n vremurile bune,
    Cu făptura ta cuminte
    Când aveam şi eu un suflet
    Să mă ierte… sa m’alinte…

    Ce-ai rămas aşa?… Ci vino!
    Iar îmi stai pornit pe ducă?…
    Parcă nu m-ai mai cunoaşte…
    Am îmbătrânit tătucă,
    Uită-te mi-e fruntea arsă
    Gândurile rău mă sapă;
    Sunt o salcie uitată
    La o margine de apă…

    Mai lăsat în lume singur…
    Câte drumuri… câtă jale…
    Na mai fost sa mă’nsenine
    Raza sfaturilor tale…
    N-am mai întâlnit un zâmbet
    Decând m’ai lăsat aşa
    N’a mai fost pe lume suflet
    Bun şi cald ca Dumneata!…

    Cum te-ai dus… eram departe…
    Şi era ‘ntr’o dimineaţă,
    M-ai chemat încet pe nume
    Şi cu ochii numai ceaţă
    M-ai cătat prin toată casa…
    – M’ai văzut într’o oglină…
    Şi-ai întins zadarnic braţe…
    N-au avut ce să cuprindă!…

    Joacă lacrima pe geană
    Şi mustrarea rău mă seacă…
    N-ai avut măcar norocul
    Să mă vezi… aşa… o leaca…
    Şi m-ai aşteptat într-una
    Tremurând de dor… de frică
    Pe sub streşinile casei,
    Lângă-un cuib de rândunică…

    N’am venit… mi-a fost durere
    Curetea să ti-o văd pustie,
    Plugurile răsturnate
    Şi uitate… pe vecie!
    Şi ceaslovul de sub grindă
    Şi pe mama supărată
    Să-ti văd câinele prin curte
    Toată ziua cum te cată!…

    N’am venit… crezui că-i bine
    Să te las să dormi în pace…
    Câtă linişte-i acolo
    Printre crucile sărace…
    Candelele ard sfioase
    Par’c’ai fi’ntr’un cer cu stele
    Şi de ce să-ti stric odihna
    Cu amarurile mele?…

    Tată drag!… şi-acum mă iartă…
    Şi mai vino câte-odată…
    Du-te şi te odihneşte
    Nu-mi purta de grija tată…
    No să treacă multă vreme
    Şi-o să viu şi eu la tine…
    Dar… mai am ceva de lucru…
    Şi… mi-e bine tată… bine!…

    Zaharia Bârsan

  • Inspirat de Mircea Vulcănescu – Logos

    Inspirat de Mircea Vulcănescu – Logos

    Textul care urmează este extras din lucrarea lui Mircea Vulcănescu – Logos si Eros; Creștinul în lumea modernă. – “Drama existenţei creştinului în veac este drama libertăţii sale de a se pierde. Pe ea Hristos ne arată a o birui cu forţa. De aceea îngerii lui nu intervin în pretoriul lui Pilat, ci-l lasă pe acesta să facă judecata lumii. Căci trebuie ca Fiul omului să Se răstignească pentru ca Biserica să izbândească împotriva iadului.”

    Mircea Vulcănescu Mărturistor Martir al Închisorilor Comuniste - Sfinţii Închisorilor Mănăstirea Petru Vodă România
    Mircea Vulcănescu Mărturistor Martir al Închisorilor Comuniste – Sfinţii Închisorilor Mănăstirea Petru Vodă România

    Mircea Vulcănescu

    Inspirat de Mircea Vulcănescu – Logos

    Toate realităţile de fundament
    Fac din practica creştinismului
    O religie cu un puternic sentiment
    Al aşteptării sfârşitului.

    Această aşteptare caracterizează
    Poziţia fundamentală a creştinului
    În veacul care întruchipează
    Venirea Leviatanului.

    Oricât ar fi de ancorat
    În lumea de aici, în aparenţă
    Creştinul e un om eliberat
    Cu un picior, deja în permanenţă.

    Lumea vazută, lumea asta,
    Nu-i lumea lui reală, că-i trecătoare
    Căci lumea lui e dincolo de aceasta
    Aici, creştinul e la vreme de-ncercare.

    De când omul auzi cuvântul Domnului
    Dracul a dobândit puterea
    Să-l întoarcă de la Dumnezeu
    Şi să-i stopeze îndumnezeirea.

    Acesta, şi nu altul, e sensul vieţii
    De pe pământ pentru creştin
    Ce şi-a croit drum libertăţii
    Şi mântuirii, pe deplin.

    Versificarea Dan Bârsan

  • O lecție de istorie in versuri de Radu Pietreanu

    O lecție de istorie in versuri de Radu Pietreanu

    O lecție de istorie in versuri de Radu Pietreanu

    Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
    Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
    Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
    Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei

    Radu Pietreanu poezie
    O lectie de poezie de Radu Pietreanu

    Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează
    Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează
    Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
    Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide

    Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
    Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți
    Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
    Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează

    Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
    Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș
    Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
    Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?

    Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
    Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
    Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși
    Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?

    Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
    Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
    Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc
    Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!

    Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine
    N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
    Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă
    Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!

    Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
    Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
    Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
    Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți

    Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
    Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români”
    Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul
    Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul

    Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
    Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
    Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
    Am trecut peste milenii cu speranță si credință

    Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
    Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci…

    Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
    Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?
    Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții,
    Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții

    Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
    Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
    Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
    Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții

    Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
    Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
    Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
    Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale

    Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
    Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
    Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
    De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?

    Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili
    Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
    Creierele geniale sunt trimise la străini
    Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini

    Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
    Să fim pentru haimanale animale de povară
    Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
    Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar

    Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
    Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”
    Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
    Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente

    Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee
    Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
    Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
    Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie

    Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
    Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
    Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
    Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

    Februarie 2014

Show Buttons
Hide Buttons