Pe copil să-l ții în frâne De-l vrei om la toți să placă. Nu-l lăsa orice să-ngâne, Nu-l lăsa orice să facă Nu-l lăsa după plăcerea-i Unde vrea el să se ducă … Din același lemn se fac Și Icoana și măciuca.
Înainte-i stau deschise Două căi sub largul hău; Una duce către bine, Alta duce către rău.
Grea e pururea și suie Tot la deal întâia cale; Cea de-a doua e ușoară: Merge pururea la vale; Și-i de-ajuns puțin s-aluneci Pe alunecosu-i prund Ca să cazi pe veșnicie În prăpastia fără fund.
De ești domn sau de ești rege De ești slugă ori stăpân Numai fapta te arată De ești rău sau de ești bun.
Oprește-mă!… Nu mă lăsa Să te sărut, Căci gura mea În clipa-n care îți sărută gura Îți soarbe lacomă și respirarea Cu care-ți prelungești caricatura Pe care bunul Dumnezeu Ți-a creionat-o după chipul său ― Așa cum i-a dictat-o inspirarea!…
Oprește-mă!… Nu mă lăsa Se te sărut, Căci gura mea E gura care nu sărută Decât cu sărutarea mută A celor ce,-mpăcați cu cele sfinte, Pornesc cu tălpile-nainte Și-n gură cu câte o floare, Culeasă-anume pentru cine moare!…
Oprește-mă!… Nu mă lăsa Să te sărut, Căci gura mea Sărută fără… „va urma”.
Iar mâine-n zori când voi pleca, În gura mea Cu respirarea ta, Nu-ți voi lăsa ― drept amintire ― Decât portretul meu pe poartă, O zi de doliu-n calendar, Nota de plată la dricar Și… „Veșnica ta pomenire” Pe fundul celor opt pahare De țuică fiartă, Golite după-nmormântare De cei opt ciocli ce-ți purtară Coșciugul în spinare.
Oprește-mă!… Nu mă lăsa Să te sărut, Căci gura mea N-a sărutat decât așa Cum a vrut Ea…
Și tot așa va săruta mereu, Fiindcă ― fatal ― nu sărut Eu, Sărută numai Gura mea…
Colo ’n margine pe-o coastă Sta un brad mai la o parte, Un covor de iarbă verde De pădure mi-l desparte… Lunga lui singurătate Se vedea că par’că-l doare; Noaptea se plîngea la lună, Ziua se plîngea la soare.
S-a ’ndurat în urmă ceriul De viața lui străină Și-a făcut să-i creasc-o floare, Floare albă la tulpină. Și cînd vîntul printre ramuri S’alinta ca o ispită Bradul s’apleca molatec În spre floarea lui iubită.
Și șoptea, șoptea voinicul Cînd simția că vine vîntul: „Suflă vîntule mai tare Fă-mă una cu pămîntul!“ Dar trecut-a primăvara, Vara iar cu lacrimi multe Și ’n zădar ruga el vîntul, Vîntul nu voia s’asculte.
Doar odată, he… odată — Bubuia departe zarea — Îndoit de-un vînt năpraznic Era mai s’ajungă floarea, O simțea c’o are ‘n brațe, Se vedea ’ntr-o lume nouă… Dar căzu din cer un trăsnet Despicîndu-l drept în două.
Ai muncit o viață ‘ntreagă, ca să te mândrești cu mine!.. . Ţi-ai dat sufletul, odihna… toate clipele senine ‘ Ţi le-ai dat, iubită mamă, să mă faci mai fericit… Ţi-ai tras pâinea dela gură, traiul ți l’ai înegrit Și visând zile frumoase într’o lume de suspine, Ai muncit o viață ‘ntreagă, ca să te mândrești cu mine.. .
— «Nu mai plânge, puiul mamei… nu vezi tu cum ți se strânge Tinerețea ca o floare?… fii cuminte, nu mai p’ânge! Spune-mi mie ce te doare, spune-mi înger mititel, Bunul Dumnezeu e ‘a ceruri și mă voiu ruga de el».. . Și când mă trezeam din plânsu-mi, te vedeam înghenunchiată înaintea Maicei-sfinte… cu privirea ‘ngândurată Te rugai de Prea-curata să-mi dea minte și noroc.. .
O, de-atunci trecut-a vreme.. . m’am tot dus din loc în loc, Vecinic doritor de pace, să-mi găsesc o clipă bună.. . Dar.. . e scris.. . aceiaș doină peste viața mea răsună .. .
Și pe urmă, când văzut-ai răsplătirea muncii tale, Ai căzut la gânduri, mamă, suflet pustiit de jale…
Visurile tale toate s’au făcut grămezi de scrum, Peste care-un vânt de iarnă urlă pustiind acum … Și eu vecinie sunt acelaș visător pe calea vieții; Cânt de dragul unei frunze, plâng de dorul dimineții, Și străin în lumea asta n’am nici casă, nici cărare.. . Și pierdut mă ‘nchin icoanei.. . ce-mi surîde ‘n depărtare»…
Zaharia Bârsan
Poezie apărută la 1903, în colecția “Visuri de noroc”.
Mărire Ție… țara minunilor… de sus!… Pe Tine cerul vecinic te are cea mai dragă; Străfulgerări de raze de el par’că Te leagă… Și cum Te văd, departe, Tu luminezi întreagă… Și-mi pari în strălucirea aprinsului apus
O falnică statuie scăldată ‘ntr’un mister… C’o mână ridicată ‘n albul fără pată, Cu cealaltă întinsă spre lumea ‘ndurerată, Așa Ți-a fost menirea… cu inima curată Să legi întreg pământul cu Dumnezeu din cer!
Din ce-ai avut în Tine mai mare și mai sfânt Ai risipit, bogato, c’o dărnicie rară; Fâșii din al Tău suflet… ca suflet să răsară…. Cum fac semănătorii vrăjiți de primăvară, Când își aruncă bobii săracului pământ!
Ai semănat dreptatea și-ai revărsat văpăi Ce-au botezat pământul în sfânta primenire… ‘Nainte-mergătoare spre culmi de mântuire De câte ori scăpat-ai onoarea de pieire, Și-ai dus cu Tine lumea pe luminoase căi!…
Noi Te privim cucernici… cu ochii ‘nduioșați… Și Te-om slăvi de-apururi în cântecele glii Și ‘n imnuri de unire Te-or preamări copiii Și sfintele hotare găsite-ale moșii Și morții Tăi și-ai noștri ce dorm îmbrățișați.
Mărire Ție, țara luminilor cerești!… Revarsă-Ți peste lume prinosul Tău de soare… Și de-o fi iar furtună… din codri și ogoare Ne-om înălța spre Tine și ‘n falnica-Ți splendoare Vom reînvia Mărăștii, Oituz și Mărășești!…
Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vărsarea serii un străin sosi. — „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
— „Ștefan al Moldovei, Daniil îi spune, Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.” — „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins; Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?” Daniil Sihastru domnului a zis: — „Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! Ce e oare traiul, dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e tot d-odată pace și furtună. Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești! Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești! Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă, Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat, Decât cu rușine domn și atârnat!” După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire Și-nvingând păgânii ‘nalță-o monastire.
În plină noapte-a lumii, când totul e durere Și peste tot și toate distrugerea e-n floare Lumina se întoarce în sate și unghere Se-ntoarce peste lume regalitatea mare!
Căci n-a lăsat Stăpânul și Maica Sa iubită Destinul omenirii să fie la-ntâmplare Ci în Curbura Crestei, cum a fost prorocită Lumina se întoarce-n regalitatea mare!
Vin mările cu sfadă în aprigă urgie Și munții mari ne-acoperă cu înverșunare Se clatină rău firea și-ndurerata glie Și toate cer lumină-n regalitatea mare!
În focul neputinței cad toți ce-s la putere Nu-i chip de ocolire, nu-i chip de amânare Căci Leii din vechime, peste a lumii vrere Aduc peste popoare regalitatea mare!
S-a scurs clepsidra lumii și voia împărțită S-au stors vrerile lumii și noaptea de coșmare Iisus și-adună frații, că-i vremea prorocită Și leii-și fac menirea, regalitatea mare!
De-aceea este Dac-Șa cu leul în odihnă Când pacea va cuprinde unghere și hotare Dar pân-atuncia Leul nu poate fi în tihnă Ci ridicând spre lume regalitatea mare!
Ioan Nicolae Mușat Buzău, 03 August 2017 Poezie scrisă si dedicată lucrării, “Pe urmele Neamului Bârsanilor: de la Cnezii și Voievozii Bârsan la Ion Creangă !” , autor Cornel Bîrsan.
Nu se sfărâmă veacurile ce-au trecut! Şi cu veacurile-acelea datina ni s-a făcut. Doamnă, datina străbună, e mai mult decât o lege. Domnul ce-şi cunoaşte ţara, din chiar traiul ei culege Obiceiuri de tot felul, trebuinţe de-orce soi, Năzuinţe, doruri, vise, ure, patime, nevoi. El le cerne, le frământă, le topeşte, le strecoară. Şi le toarnă, ca-ntr-o matcă, în cuvântu-i către ţară. Din aceste vorbe-nalte ale domnilor români, Timp de veacuri, neamul ţese datina de la bătrâni. Pruncul, de la sân o soarbe-n fiecare strop de lapte; Leagănul, în care doarme, i-o şopteşte-n blânde şoapte; I-o mai spune vechiul basm de bunica povestit; Doina lung i-o cântă-n frunză când e vârsta de iubit; Arcul, ghioaga din perete pururi i-o aduc aminte; O citeşte-n pomenirea de pe lespezi de morminte. Şi, sub pajera cu cruce, dezmierdându-şi visul său, Sufletul i-o face una cu credinţa-n Dumnezeu!
La Balcic se tânguie marea, Un munte-i răspunde la Bran, De dorul Mariei, cărarea Se frânge-n sticliri de mărgean.
Se frânge cărarea poruncii Ca dorul şi inima sa Alături cu bunii şi pruncii La Balcic, la Balcic să stea.
REFREN
Stella Maris, Stella Maris, Pâlpâind un plâns stingher, Ca un zbor de Sancta Avis Dintr-un alt Cadrilater.
O, Doamne, ce mare greşeală, Ce mare greşeală-am făcut Când luatu-i-am inima-n ţară S-o ţinem la Bran, sub un scut! Ce bine-ar fi fost să rămână Acolo, la Balcic, un cord Bătând pentru ţara română Retrasă din hărţi, mai la nord
REFREN ……..
Dar n-a fost să fie, nu este Permisă nicicând, niciodat, Prezenţa Reginei aceste În spaţiul pierdut prin dictat.
Doar inima umbrei rămâne Să ardă la Balcic, frumos, Fantoma Armatei Române Salută cu puştile-n jos.
REFREN …….
Versuri: Miron Manega Interpretare: Maria Gheorghiu
Peneş Curcanul, sergentul erou din Vaslui care l-a inspirat pe poetul Vasile Alecsandri
Peneș Curcanul reprezintă un nume cunoscut pentru mulți dintre noi, în special datorită celebrei poezii a marelui Vasile Alecsandri, care a fost intitulată astfel.
Însă Peneș Curcanul, eroul din poezia lui Alecsandri a existat în realitate, iar numele său real a fost Constantin Țurcanu.
Cine a fost Peneș Curcanul
Constantin Țurcanu s-a născut în anul 1854 la Vaslui, fiind fiul lui Gheorghe și al Mariei Țurcanu. La vârsta de 7 ani, părinții l-au dus la Huși, fiind lăsat în grija unor rude mai înstărite. Acolo a urmat cinci clase primare, fiind printre primii copii din mahala care știa să scrie și să citească.
La vârsta de 21 de ani, în data de 15 mai 1875, Constantin a fost înregimentat în cadrul Regimentului 13 Dorobanți Vaslui-Iași, pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu.
Era o perioadă tulbure, plină de conflicte, iar Principatele Române doreau să-și obțină independența față de Imperiul Otoman. Astfel, s-a decis implicarea în Războiul Ruso-Turc, la care a participat și Regimentului 13 Dorobanți.
Sergentul Constantin Țurcanu a participat la asaltul general asupra
. La cucerirea redutei Grivița 1, Peneș Curcanul a fost rănit în luptă și transportat la Turnu Măgurele pentru îngrijiri medicale. Pentru curajul său, Constantin Țurcanu a fost decorat de regele Carol I cu ordinul „Steaua României”.
Campania militară de la sud de Dunăre din 1877-1878 nu a fost singura campanie la care a participat eroul vasluian. Acesta a fost veteranul a patru campanii militare purtate de armata română:
Războiul de Independență 1877-1878; Al Doilea Război Balcanic (1913); Primul Război Mondial (1916-1918); Campania Armatei Române din Ungaria (1919).
În fiecare dintre cele patru campanii militare, Peneș Curcanul a fost decorat. În total, a primit nu mai puțin de 12 decorații militare.
Constantin Țurcanu a murit în data de 15 noiembrie 1932. În amintirea sa și a celorlalți eroi vasluieni care au luptat în Războiul de Independență a fost construit, în anul 1934, Mausoleul Peneș Curcanul. Acesta se află în Vaslui, în interiorul cimitirului, fiind realizat din marmură, piatră și bronz.
Amintirile lui Constantin Țurcanu
„Eu mă numesc din botez Constantin Țurcanu, însă în războiul din 1877, marele poet mi-a schimbat numele și prenumele zicându-mi Peneș Curcanul. Aceasta s-a auzit că am fost cel dintâi care am intrat în redanul luat la 27 august 1877. (…) La luarea redanului am fost decorat de domnitorul Carol cu «Virtutea Militară», iar la 31 august la Grivița tot de domnitorul Carol I am fost decorat cu «Steaua României» în gradul de cavaler. Acest atac l-am dat pe ziua de 31 august 1877. (…)
Tot în acel an la reduta nr.2 am dat un atac fals și am fost rănit la acea redută. La 7 octombrie tot la această redută am fost prins de cange și, dacă nu se rupea mantaua, trebuia să fiu să fiu tras în șanț și tăiat bucăți. Că tot acolo a fost prins un sublocotenent și l-au tăiat în bucăți și l-au aruncat pe malul șanțului. (…) Am stat în spital până ce m-am internat. Așa că în noiembrie 1877, reîntors la Regimentul meu 13 Dorobanți Iași Vaslui, însă regimentul fiind distrus am fost la luptă că nu mai rămăseseră decât 300 de oameni din 1200. (…)
La 1 Decembrie 1877 am plecat la București cu 10.000 de prizonieri turci și într-o zi, plimbându-mă pe Calea Victoriei, m-am întâlnit cum un domn care m-a întrebat de unde sunt, cum mă numesc, ce grad am și dacă am fost rănit. I-am răspuns că sunt din orașul Vaslui și mă numesc Constantin Țurcanu, am gradul de sergent și am fost rănit.
În anul 1881, eu fiind eliberat, am văzut poezia «Plecat-am 9 din Vaslui și cu sergentul 10». În 1913 aveam servici ca picher de stat și eram plătit cu 150 lunar. Mi-am lăsat serviciul și m-am înscris ca voluntar în Regimentul 25 de a merge contra bulgarilor. Tot ca voluntar în 196, idem în 1918, idem în 1922, 1923 și de astăzi până la moarte în armată“. fragmente din Amintirile lui Constantin Țurcanu despre participarea sa la campania militară din anii 1877-1878.
Întâlnirea lui Peneș Curcanul cu Vasile Alecsandri
Întâlnirea dintre Constantin Țurcanu și poetul Vasile Alecsandri a avut loc după bătălia de la Plevna.
Fiind inspirat de eroismul militarului, poetul a decis să ofere posterității o amintire a acestuia. Astfel, a așternut pe hârtie poezia Peneș Curcanul.
Redăm mai jos câteva versuri din poezia scrisă de Vasile Alecsandri.
Peneș Curcanul
Plecat-am nouă din Vaslui, Și cu sergentul, zece, Și nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ș-aveam și pene-n frunte.
Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche.
Ne dăduse nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume!
Din câmp, de-acasă, de la plug, Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug Sărmana, scumpa țară.
Așa ne spuse-n graiul său Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună.
Oricine-n cale ne-ntâlnea Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vreo nuntă? Noi răspundeam în hohot: „Ba, Zburăm la luptă cruntă!”
„Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile!” Ziceau atunci bătrâni, femei, Și preoți, și copile;
Dar cel sergent fără de mustăți Răcnea „Să n-aveți teamă, Românul are șapte vieți În pieptu-i de aramă!”
Ah! cui ar fi trecut prin gând Ș-ar fi crezut vreodată Că mulți lipsi-vor în curând Din mândra noastră ceată!
Priviți! Din nouă câți eram, Și cu sergentul, zece, Rămas-am singur eu… și am În piept inima rece!
Crud e când intră prin stejari Năprasnica secure, De-abate toți copacii mari Din falnica pădure!
Dar vai de-a lumii neagră stea Când moartea nemiloasă Ca-n codru viu pătrunde-n ea Și când securea-i coasă!
Copii! aduceți un ulcior De apă de sub stâncă, Să sting pojarul meu de dor Și jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei Și mult cumplit mă doare Când mă gândesc la frații mei, Cu toți pieriți în floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat Cânta voios din fluier, Iar noi jucam hora din sat, Râzând de-a boambei șuier.
Deodat-o schijă de obuz Trăsnind… mânca-o ar focul! Retează capul lui Cobuz Ș-astfel ne curmă jocul.
Trei zile-n urmă am răzbit Prin Dunărea umflată, Și nu departe-am tăbărât De Plevna blestemată.
În fața noastră se înălța A Griviței redută, Balaur crunt ce-amenința Cu gheara-i nevăzută.
Dar și noi încă o pândeam Cum se pândește-o fiară Și tot chiteam și ne gândeam Cum să ne cadă-n gheară?
Din zori în zori și turci și noi Zvârleam în aer plumbii Cum zvârli grăunți de popușoi Ca să hrănești porumbii.
Și tunuri sute bubuiau… Se clătina pământul! Și mii de bombe vâjâiau Trecând în zbor ca vântul.
Ședea ascuns turcu-n ocol Ca ursu-n vizuini. Pe când trăgeam noi tot în gol, El tot în carne vie…
Ținteș era dibaci tunar, Căci toate-a lui ghiulele Loveau turcescul furnicar, Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort Un glonte, numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort, Îmbrățișându-și tunul.
Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad Erau în sentinele. Fierbea văzduhul ca un iad De boambe, de șrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi De leșuri musulmane.
Sărmanii! bine s-au luptat Cu lifta cea păgână Și chiar murind ei n-au lăsat Să cad-arma din mână.
Dar ce folos! ceata scădea! Ș-acum rămăsese Cinci numai, cinci flăcăi din ea, Și cu sergentul, șese!
Veni și ziua de asalt, Cea zi de sânge udă! Părea tot omul mai înalt Față cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu, Ne zis-aste cuvinte „Cât n-om fi morți, voi cinci și eu, Copii, tot înainte!”
Făcând trei cruci, noi am răspuns: „Amin! și Doamne-ajută!” Apoi la fugă am împuns Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau Voinicii toți cu mine! Și cum la șanțuri alergau Cu scări și cu fașine!
Iată-ne ajunși! încă un pas. „Ura! Înainte, ura!” Dar mulți rămân fără de glas. Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc Cât nu-l încape gândul. Un șir întreg s-abate în loc, Dar altul îi ia rândul.
Burcel în șanț moarte zdrobind O tigvă păgânească. Șoimu-n redan cade răcnind: „Moldova să trăiască!”
Doi frați Călini, ciuntiți de vii, Se zvârcolesc în sânge; Nici unul însă, dragi copii, Nici unul nu se plânge.
Atunci viteazul căpitan, Cu-o largă brazdă-n frunte, Strigă voios: „Cine-i Curcan, Să fie șoim de munte!”
Cu steagu-n mâini, el sprintenel Viu suie-o scară-naltă. Eu cu sergentul după el Sărim delaolaltă.
Prin foc, prin spăgi, prin gloanțe, prin fum, Prin mii de baionete, Urcăm, luptăm… iată-ne acum Sus, sus, la parapete.
„Allah! Allah!” turcii răcnesc, Sărind pe noi o sută. Noi punem steagul românesc Pe crâncena redută.
Ura! Măreț se-nalță în vânt Stindardul României! Noi însă zăcem la pământ, Căzuți pradă urgiei!
Sergentul moare șuierând Pe turci în risipire, Iar căpitanul admirând Stindardu-n fâlfâire!
Și eu, când ochii am închis, Când mi-am luat osânda „Ah! pot să mor de-acum, am zis, A noastră e izbânda!”
Apoi, când iarăși m-am trezit Din noaptea cea amară, Colea pe răni eu am găsit „Virtutea militară”!
Ah! da-o ar Domnul să-mi îndrept Această mână ruptă, Să-mi vindec rănile din piept, Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimica azi Pe lumea pământească Decât un nume de viteaz Și moartea vitejească!
Eu m-am luptat cât am putut Și-am dus-o așa cu rău, cu bine, — Mă știe Domnul și pe mine Cum am făcut de te-am crescut Și câte nopți n-am petrecut Gândindu-mă la tine!
Și știi… necazu-i partea mea! Destul m-a bântuit năpasta… Ehe, dacă-mi trăia nevasta Noi nu eram să fim așa; Dar ce să faci când Domnul vrea… Așa-i viața asta!
Tu vezi… la noi în sat e greu, Mai bine du-te… lumea-i mare Apucă și tu vreo cărare Și să te-ndrepte Dumnezeu, De unde știi norocul tău Din care colț răsare?…
Din deal un cântec trăgănat Se lasă liniștit în vale Și George se oprește-n cale, Oftând, se uită peste sat Și-apoi se duce-ngândurat Cu doina lui de jale.
Bătrânul stă pierdut în prag Privind la cel care se duce. Întinde brațul să-l apuce Dar vrerea lui se pierde-n vag… — O, Doamne, fii de-acum toiag. Ajută-i, Sfântă Cruce!…a
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
