Ruinele din Pompei ne ajută să ne imaginăm ce bogăţii au adunat câştigătorii din societatea romană de atunci. Grădinile private somptuoase şi operele de artă erau rezultatele bogăţiilor materiale pe care Roma le jefuia fără milă din toate ţările lumii. Cei ce rezidau în aceste locuri se simţeau cu adevărat stăpânii lumii şi aveau nevoie de armate întregi de sclavi pentru ca gospodăriile lor luxoase să funcţioneze. Sclavii lucrau în agricultură pe latifundii, în minele din munţi, în gospodării sau erau puşi să lupte pe viaţă şi pe moarte pentru distracţia cetăţenilor bogaţi. Sclavii aveau statutul juridic de obiecte, ei erau de fapt nişte dotări ale gospodăriei şi erau trataţi precum vitele sau uneltele.

Cultura rafinată a Romei se baza pe exploatarea a popoare întregi, pe diferenţierea dintre învingători şi învinşi, pe cea dintre stăpâni şi sclavi. Garantul acestei politici erau sutele de mii de soldaţi ce îi asigurau pretenţia de putere globală.

Atunci însă când există oprimare şi sclavie se opune rezistenţă.

În Roma antică aveau loc, mai tot timpul, revolte ale sclavilor. Cea mai cunoscută revoltă a fost aceea a lui Spartacus. El a fost un trac care s-a născut liber, dar care a fost forţat să lupte în legiunea romană. Deoarece vroia să fie liber, el a dezertat. A fost prins, făcut sclav şi trimis să lupte în arenă spre amuzamentul celor bogaţi şi al publicului din Roma. A evadat şi a iniţiat, între anii 73-71 î.Hr., cea mai mare revoltă din Imperiul Roman. El a reuşit în campaniile sale militare să distrugă mai multe legiuni romane. Istoricii ne spun că în cele din urmă numai o armată uriaşă, sub conducerea lui Crassus, a reuşit să învingă trupele lui Spartacus. Trupul lui Spartacus nu a fost găsit niciodată. Există teza precum că el ar fi scăpat nevătămat reuşind să ajungă în patria sa Tracia şi să trăiască mai departe aşa precum şi-a dorit el întodeauna, în libertate.

Povestea lui Spartacus este astăzi mai actuală ca oricând.

Sclavia de astăzi, a majorităţii cetăţenilor, nu mai constă în lanţuri de fier ci în îndatorare, în sărăcire, impozite peste impozite, taxe peste taxe, legi strâmbe aplicate draconic în defavoarea cetăţenilor, justiţie discreţionară, stat poliţienesc şi manipulare. Bancile, spre exemplu, produc bani din nimic ce îi oferă spre creditare fără însă a produce inclusiv dobânzile ce trebuiesc returnate. Pentru a returna dobânzile oamenii trebuie să se lupte unii cu alţii, pe viaţă şi pe moarte precum gladiatorii din Roma antică. La sfârşitul acestei lupte există întodeauna învinşi care rămân fără nimic şi trebuie să moară mai devreme sau mai târziu, mai încet sau mai repede.

În principiu majoritatea cetăţenilor de astăzi sunt trataţi precum sclavii de pe timpul Imperiului Roman. Ei sunt cei care trebuie să trudească până la moarte numai pentru a-şi acoperi cheltuielile strict necesare vieţii, precum un animal de povară. Pentru a trăi cu adevărat nu mai au nici bani şi nici timp. Puţini sunt aceia ce ştiu că plătesc dobânzi chiar dacă nu au credite la bancă, căci în preţurile tuturor mărfurilor şi serviciilor sunt incluse dobânzile pe împrumuturile luate de producătorii produselor respective. Aceste dobânzi ar trebui să le plătească cei care produc marfă şi oferă servicii. Pentru a scăpa de plata lor, ei le includ în preţuri. 35-45% din preţul mărfurilor şi serviciilor sunt numai dobânzi. Numai cu un depozit de bancă de cel puţin 400.000 de euro ai siguranţa că banii tăi se vor înmulţi, deoarece numai atunci diferenţa dintre dobânda încasată de la bancă şi dobânzile ascunse în preţuri este pozitivă. Numai atunci eşti cu adevărat cetăţean liber. Stăpânii acestui sistem obţin dobânzi de multe mii de euro pe zi, deci fără să mişte niciun deget. Aşadar, să citim povestea lui Spartacus şi să medităm asupra ei pentru a înţelege mai bine cât de mult valorează libertatea şi atunci când am înţeles acest lucru să luptăm pentru ea.

„Sclavii fericiţi sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai libertăţii.”
Maria von Ebner-Eschenbach(n. 13.09.1830 – d. 12.03.1916)

Print Friendly