Sfântul Ilie este, în credinţa populara. 
In perioada sa pământeană, Ilie ar fi săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Din această cauză, legendele povestesc că a fost pedepsit de Dumnezeu cu un canon lung şi greu. După împlinirea caznei dumnezeieşti, a fost, în cele din urmă, iertat şi a primit libertatea de a fugări diavolii cu tunetul şi trăsnetul. Se spune că, de atunci, nălucirile cerului au început să urle că piere lumea. Pentru a-i slăbi puterile, Dumnezeu l-a lăsat ciung şi şchiop. L-a procopsit însă cu un drum de nori, o căruţă de foc cu doi cai şi un bici care împrăştia trăsnetele. Se crede şi în zilelenoastre că, din huruitul căruţei sale prin hârtoapele norilor se nasc tunetele, iar fulgerele sunt scânteierile scăpate din potcoavele cailor nărăvaşi. Din biciul lui iese trăsnetul şi fulgerele nemiloase.
Luna iulie este marcată, în calendarul nostru, de toate rubedeniile Sfântului Ilie, care aduc arşiţă şi foc: surorile Pârliile, Panteliile, Păşiile şi Opârliile. Acestea ar păli vegetaţia pe oriunde trec. După cum subliniază etnologul Ion Ghinoiu în volumul Sărbători şi Obiceiuri Româneşti, Panteliile sunt considerate în lumea satului reprezentări meteorologice care pârjolesc şi ard recoltele în luna iulie, celebrate fiind în zilele de 13 şi 27 iulie. Forţa lor poate fi însă diminuată prin diferite interdecţii de muncă.
Pârliile ar fi trei divinităţi îngrozitoare, care se răzbună cu incendii, dacă nu se respectă zilele lor: 20-22 iulie. Pe vremuri, puţine zile de peste an erau aşteptate cu o aşa de mare teamă precum cele trei sau şapte zile cunoscute sub numele de Pârlii sau Pârlele.
A treia rudă, Opârlia, are alocată ziua de 23 iulie, care provoacă, la rându-i, incendii şi arsuri pe corp, dacă nu îi este respectată ziua. Pe 23 iulie, nu se cocea, nu se torcea, nu se dădea foc din casă şi era interdicţie la scăldat.
Conform CreştinOrtodox.ro, în ajunul zilei de Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi se tăvăleau goale prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sant-Ilie, visau cânepă verde, era semn că se vor mărită cu flăcăi tineri şi frumoşi iar, dacă visau cânepă uscată, se zicea că se vor mărită cu oameni bătrâni.
În dimineaţă zilei de SFÂNTUL ILIE, se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot atunci se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
Femeile duceau, în această zi, busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.
Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie că aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (considerate fructele lui Sfântul Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
De Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi, conform sursei citate. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau că să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc.
Se credea şi se mai crede şi astazi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
Bubulescu a comentat: Fata de cal, nasepta, not my taste acum serios cand v-ati uitat ultima data atent la zambilele pe care le tineti de mana? 0 0