Sarac cu duhul inseamna pentru omul lipsit de viata din Biserica, o persoana proasta, inapoiata mintal, care nu stie pe ce lume traieste. Un om fara multa minte. Sarac cu duhul sunt cuvinte prezente in prima fericire din cele noua rostite de Mantuitorul in Galileea: “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor!” (Mt. 5, 3).
Sarac cu duhul nu este pentru crestin sinonim cu prostul. Mantuitorul nu putea aseza prostia la temelia vietii duhovnicesti, avand in vedere ca Isi incepe invatatura Sa prin a-i ferici pe cei saraci cu duhul.
Cei saraci cu duhul sunt cei smeriti si cu inima zdrobita. Parintele Rafail Noica spunea ca “in fiecare dintre noi traieste un bogatas – eu am educatie, eu sunt mai frumos, eu sunt mai bun … Si asa, comparandu-ne si inmagazinand tot felul de cunostinte, elemente materiale, bani, incepem sa ne falim”. Iar mandria pe care o naste in noi aceasta “bogatie” face ca harul lui Dumnezeu sa nu mai lucreze in noi.
Cel cazut in mandrie isi dispretuieste fratele, il socoteste ca fiind nimic, si pe sine ca fiind mai presus ca el. Iar daca nu se trezeste repede din aceasta mandrie, ajunge sa se impotriveasca lui Dumnezeu, punand pe seama sa ispravile savarsite. Dispretuirea fratelui se transforma in dispretuirea lui Dumnezeu, dupa cum spun Sfintii Parinti.
Sarac cu duhul este cel care desi a implinit multe fapte bune, nu isi inchipuie nimic mare in privinta sa. Acesta este omul pe care Dumnezeu cauta sa-l imbogateasca prin locuirea Sa intru el. Iar aceasta locuire ii aduce fericirea vesnica.
Cand te afli in fata lui Dumnezeu, nu te mai poti vedea bogat, indiferent de darurile pe care le ai. Te consideri cel mai sarac. Si cu cat te consideri mai sarac, cu atat Dumnezeu devine mai prezent in fiinta ta.
Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa spunem despre noi ca nu avem niciun dar. Dimpotriva, putem ramane smeriti nu doar atunci cand avem mai multe daruri, ci si atunci cand avem parte de succes. Cum? Considerandu-ne intotdeauna colaboratori ai lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Petru Damaschinul in Filocalia V. Cand ai constiinta ca esti colaboratorul lui Dumnezeu, esti smerit. Altfel, e doar iubire de sine si judecare a semenilor.
Parintele Teofil Paraian spunea ca a fi colaborator al lui Dumnezeu, nu te indreptateste, ci te obliga! In ce sens te obliga? Pai te face sa fii recunoscator, multumitor si silitor, ca sa inmultesti binele si sa vezi in binele pe care l-ai facut, o reusita a lui Dumnezeu in tine.
Sa ne intareasca Dumnezeu sa facem cat mai mult bine. Dar sa ne daruiasca si saracia cu duhul, smerenia. Pentru ca intru smerenie putem vedea ca se poate face mai mult. Fara aceasta saracire vom cadea in multumirea de sine care aduce cu ea si lenevirea duhovniceasca.
Adrian Cocosila
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/sarac-duhul-142303.html
Comentarii recente