Să serbăm în acea zi reîntregirea neamului
Nimeni dintre noi nu tăgăduiește
Că e greu – de ţară a trăi departe,
De-a ţine-n frâu dorul ce ne-abate,
Şi amarul dorinţelor deşarte.
Gafencu purtand onorurile militare
Nimeni dintre noi nu se simte împlinit,
Când amintirile îl năpădesc tacit,
Când într-o ţară străină, este nevoit
Să viseze la trecutul fericit.
Nimeni nu uită de casa din care-a plecat,
De biserica-n care s-a rugat,
De căminul unde s-a născut,
Meleagul unde viaţa şi-a petrecut.
Nimeni nu uită de ţara unde a crescut,
De locul unde-a muncit la început,
Pământul pentru care s-a luptat,
Şi câmpul de război glorificat.
Ceea ce am căutat în străinătate,
Nu e un trai mai uşor în singurătate,
O viaţă-n desfătare şi roade-mbelşugate,
Departe de al nostru frate.
Cu inima grea părăsit-am pământul străbun,
Ştiind ce ne asteaptă în surghiun,
Oricât de primitori şi binevoitori
Ne-ar fi prietenii străini, adeseori.
Ne mână însă acea credinţă,
Că vom avea acea putere şi putinţă,
Să ducem vestea nedreptăţii orişiunde,
Despre a neamului dureri profunde.
Despre suferinţele cauzate de călăi,
Despre chinurile celor mai buni fii ai săi,
Despre jalea şi umilinţa neamului vorbim,
Ca pe uzurpatori să-i rostuim.
Am venit, şi obida ne-o spunem negreşit,
Şi-o vom spune, iar şi iar, la nesfârşit,
Mereu, din nou şi din nou, vom lua cuvântul,
Pentru ţara ce-a luptat veacuri de-a rândul.
O ţară ce-a luptat pentru neatârnare,
Zace în cea mai cumplită exploatare,
O ţară cu gândurile şi năzuinţele curate,
Zace cu toate drepturile ei furate.
Eram o podoabă pentru lumea europeană,
Ce a căzut acum într-o capcană.
Să vie vremurile pe care le dorim,
Străinul din ţară să plece, îl zorim.
Să fie neamul românesc acel erou,
Stăpân pe soarta lui din nou,
Să se împlinească acea izbândă a dreptăţii,
Să fluture iar steagul libertăţii.
Luptăm până la capăt pentru aceste valori,
De vom fi primiţi cu pietre sau cu flori,
Vom alerga, ajunşi în ţară ca să fim
O clipă mai devreme, dacă izbândim.
De comitete de repatriere n-avem nevoie,
Pentru a serba în acea zi de bunăvoie,
Reîntregirea neamului nostru românesc,
Neatârnat, liber şi creştinesc.
versificarea: Dan Bârsan
Poezia este inspirată de scrisoarea de răspuns a lui Grigore Gafencu, care în 1956 dă o replică apelului adresat românilor din exil, de către guvernul comunist, pentru a se repatria.
După modelul sovietic, românii au trecut, în luna când se anunţase moartea lui Iuliu Maniu şi Gheorghe I. Brătianu, la tipărirea unei gazete, în Berlinul răsăritean, în numele unui “Comitet Român pentru Repatriere”, constituit la “iniţiativa unui grup de cetaţeni români”. Acest ziar era trimis, fără să fi fost cerut, românilor din străinătate cărora securitatea le aflase adresele prin agenţii înfiltraţi printre ei.
Comitetul de repatriere anunţa că pentru a da posibilitatea întoarcerii în tară a cetăţenilor şi foştilor cetăţeni români aflaţi peste hotare şi care doresc să se reîntoarcă în patrie, Prezidiul Marii Adunări Naţionale, emite un decret de amnistie. Decretul de amnistiere a avut şi un termen până la care puteau să se întoarcă: vară lui 1956. Dar pentru că refugiaţii nu se înghesuiau la revenire, teremenul s-a prelungit la 30 Decembrie 1958, apoi la 1 Decembrie 1960, în continuare la 30 Decembrie 1965.
citeşte mai multe aici: Grigore Gafencu a continuat din exil lupta pentru idealul naţional.
Imagini de arhiva în care apare Grigore Gafencu – Antanta Balkanica (1940)
Comentarii recente