Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta

Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta – Zeci de mii de moldoveni au cerut Unirea. Duminica vin spre Romania

Peste 25.000 de persoane au participat, sambata, la Chisinau, la un mars de amploare organizat de Platforma Unionista Actiunea 2012.

manifestatie vedere panoramica

manifestatie vedere panoramica

Oamenii au cerut conducerii Republicii Moldova accelerarea integrarii in Uniunea Europeana prin unirea cu Romania. Pe langa lozinci precum “Unire” si “Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti”, manifestantii au scandat si “Rusia, nu uita, Basarabia nu e a ta”.

De altfel, organizatorii au anuntat ca au demarat o campanie de strangere de semnaturi pentru unire si o mare adunare nationala pe 5 iulie. Duminica, manifestantii pleaca, in autocare, spre granita cu Romania, unde vor cere ridicarea interdictiei de a intra in Moldova, emisa pe numele lui George Simion.

Ziare.com v-a prezentat in format LIVE TEXT desfasurarea evenimentelor de la Chisinau:

18:30 – Manifestatia s-a incheiat. Duminica, la ora 16:00, unionistii vor pleca in autocare spre frontiera moldo-romana pentru a cere anularea interdictiei de a intra pe teritoriul Republicii Moldova emisa pentru George Simion.

17:42 – Participantii la mars au revenit in piata centrala. Presedintele Asociatiei 21 decembriei 1989, Teodor Maries, transmite mesajul lui George Simion, romanul expulzat de SIS. “Spune-le te rog din partea mea ca Unirea nu este pentru un politician anume, ci pentru idealul national roman. Sufleteste sunt alaturi de voi!”

Oamenii scandeaza “Georgica, Georgica!”, potrivit Timpul.

17:00 – In timp ce in fata Guvernului mii de persoane au strigat “Unire”, in spatele cladirii Executivului, zeci de politisti sunt pregatiti sa faca fata unor eventuale violente. Deocamdata manifestatiile au loc fara incidente semnificative, anunta organizatorii.

16:39 – Unionistii s-au oprit in fata sediului SIS. Acum doua zile, liderul Tinerilor Moldovei, George Simion, a fost retinut si expulzat din tara de agentii SIS.

16:10 – Manifestantii au plecat in mars. Marsul va trece pe la ambasadele Rusiei, SUA si Romaniei. Organizatorii vor lasa cate un mesaj la fiecare reprezentanta diplomatica.

15:49 – Participantii la Marsul Unionist au votat formarea Blocului Unitatii Nationale (BUN) in care au intrat organizatiile unioniste printre care sunt Miscarea Civica Tinerii Moldovei, platforma Actiunea 2012, Asociatia Lumina a pedagogilor transnistreni, Fundatia Regina Elena, Clipa Siderala, Asociatia Fostilor Deportati, Asociatia Tiras-Moldova etc. Lista ramane deschisa pana la 1 iunie. Prima actiune a blocului va fi organizarea unei Adunari Nationale pe 5 iulie, potrivit Timpul.

15:40 – 25.000 de oameni scandeaza “Rusia nu uita, Basarabia nu-i a ta!”.

15:37 – Corespondentul Ziare.com transmite ca, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, exista tarabe pe care se vand steaguri rusesti.

15:28 – Participantii la Marsul Unionist au votat formarea Blocului Unitatii Nationale (BUN) in care au intrat organizatiile unioniste printre care sunt Miscarea Civica Tinerii Moldovei, platforma Actiunea 2012, Asociatia Lumina a pedagogilor transnistreni, Fundatia Regina Elena, Clipa Siderala, Asociatia Fostilor Deportati, Asociatia Tiras-Moldova etc. Lista ramane deschisa pana 1 iunie. Prima actiune a blocului va fi organizarea unei Adunari Nationale pe 5 iulie.

15:27 – Peste 25.000 de persoane, potrivit organizatorilor, s-au reunit sambata in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, de unde cer unirea Republicii Moldova cu Romania, la 203 ani de la anexarea Basarabiei de catre Rusia, relateaza PRO TV Chisinau, in pagina electronica.

15:22 – Manifestantii scandeaza “Traiasca, traiasca si-infloreasca, Ardealul, Moldova si Tara Romaneasca!”, “Limba romana, unica stapana!”, “Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!”.

15:20 – Silviu Musuc, comisarul-sef al Politiei Chisinau, a declarat pentru corespondentul Ziare.com ca marsul decurge fara incidente.

15:18 – Numarul manifestantilor depaseste 20.000.

15:04 – “O manifestatie sincera, o manifestatie adevarata, o manifestatie pe care nu ne-o va putea lua niciodata nimeni”, a declarat Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului, pentru corespondentul Ziare.com.

Galeria foto:

14:47 – Tinerii Moldovei au anuntat ca demareaza o campanie de colectare a semnaturilor pentru realizarea unirii cu Romania.

14:41 – “Tinerii nu mai vad un viitor in Republica Moldova. Ne-am saturat sa-i ascultam pe acesti falsi pro-europeni care au deturnat cursul european al Republicii Moldova. Unirea este singura solutie”, a declarat unul dintre activistii Platformei Actiunea 2012, in aplauzele celor prezenti. Manifestantii au scandat la unison “Unire!”.

14:30 – In centrul Chisinaului ar fi deja 10.000 de oameni, potrivit organizatorilor.

14:25 – O fotografie din UK, primita pe adresa redactiei Ziare.com. “Sustinem si noi din UK marsul unionist de la Chisinau. Pana la urma toti suntem romani chiar daca ne despart Prutul si o granita”, ne scrie Sorin Han.

14:18 – “Protestatarii care au fost blocati la Cahul au pornit spre Chisinau. Despre acesta a anuntat unul dintre membrii grupului de manifestanti. Pentru a ajunge in Capitala, ei au fost nevoiti sa urce in microbuze si autobuze de linie. La fel, membrii grupului au anuntat ca pe ei in aceste momente nu-i poate opri nimeni si nimic”, scrie pe Facebook bloggerul moldovean Dragos Galbur.

14:06 – Un mesaj de sustinere a venit si de la diaspora unionista din Marea Britanie.

14:03 – Aproximativ 40 de liceeni din raionul Floresti ar fi fost avertizati telefonic de catre politie sa nu participe la mars, scrie Infoprut.

13:55 – Romanii din diaspora transmit mesaje de sustinere pentru participantii marsului de la Chisinau – pe retele sociale, circula imagini din zeci de orase ale Europei, dar si din Statele Unite.

13:44 – Tinerii incep sa se adune in centrul Chisinaului.

13:38 – Un autocar cu 50 de membri ai organizatiei Tinerii Moldovei si alte persoane care doresc sa participe la manifestatia de la ora 14:00, din Piata Marii Adunari Nationale, este blocat, iar tinerii sunt legitimati de politie la Cahul. Liderul grupului sustine ca soferii refuza sa porneasca spre Chisinau, scrie Info Prut.

13:20 – George Simion a transmis un mesaj pe Facebook: “Nu uitati, suntem multi, suntem uniti, suntem puternici”.

Recentele manifestari de nemultumire a populatiei si dorinta de a pune capat coruptiei si saraciei au nevoie de o solutie, considera organizatorii. “Ii schimbam de la putere pe unii cu altii si noi ramanem tot mai saraci si lipsiti de viitor. Unirea cu Romania este sansa noastra de a ne integra in Uniunea Europeana si de a avea un trai mai bun. Dupa cum a zis presedintele Traian Basescu, e singura noastra cale de a fi parte a spatiului european. Vrem dreptate, vrem Unirea”, a declarat Elena Podoleanu, reprezentanta Actiunii 2012.

Manifestatia are loc in contextul in care presedintele Platformei Unioniste Actiunea 2012, George Simion, cetatean roman, a fost retinut, miercuri, de agentii Serviciului moldovean de Informatii si Securitate, iar in scurt timp a fost expulzat din Republica Moldova, primind interdictie de reintrare in aceasta tara timp de cinci ani.

Marșul organizat de Plaftorma Unionistă Acțiunea 2012 cu genericul „Aducem Dreptatea prin Unire”