Maica Domnului intrarea in biserica
Poveste de la tata
În Palatul Cu Armure, care stăpânește marea
Și, prin străluciri trufașe, munții care-astupă zarea,
Cel Ce-i Mare Peste Toate pentru sine a chemat
Pe Omul Cu Priviri Furișe și pe Tristul Cocoșat.
„Aplecați urechea bine căci nu-mi place să spun iară:
Ieri zărit-am o copilă când priveam din turn afară.
Mărunțică și mirată – abia-n lume s-a întrupat –
Răspândind în jur puterea pruncului nevinovat.
Am simțit lumină caldă ce cu ochii nu vedeai,
Fluturi se-ncălzeau în raze-i ca un delicat alai,
Mângâiată de adiere ce pe tâmplă abia se pune,
Dăruită cu-o privire deschisă ca o genune.
Am simțit că-mi intră-n suflet aer mult, curat și pur
Ce părea să fie cheia timpului fără contur.
Imboldit s-o iau în brațe, dar speriat că o fărâm,
Frica m-a oprit. Pe mine!… Care munți pot să dărâm!
Îngrozit de slăbiciune și de monștrii ce-i sloboade,
De hulpavii care-n juru-mi stau ca pomii fără roade
Și așteaptă un semn de-acuma Cruntul să se limpezească,
Să mă piardă și să împartă moștenirea pământească…
În vârtejul fără noimă care, negru, m-a cuprins,
Am simțit o undă caldă ce privirea mi-a surprins;
N-am știut în prima clipă de ce îmi dispar fiorii:
Fața îi zâmbea spre mine, îi zâmbeau și ochișorii!
Spuneți voi, sfetnici năimiți, pricepuți vă știe-o lume,
Vreau copilu-n preajma mea. Spuneți, cum s-o fac anume?
Vreau să-mi dea ce nu am încă și ce sufletul se roagă,
Să îmi ostoiască viața, să am liniște și vlagă…”
Omul Cel Șiret se trase mai la umbră și fereală
Și rostește vorbe multe despre lege și tocmeală,
Despre cum pot fi părinții înrobiți și ea luată
Și cum legea e cântată pe mai multe voci odată.
„Lucrurile se rezolvă într-un fel, să ne convină,
Dacă știm să facem plată peste ultima centimă.”
Înțeleptul Cel Diform a gândit mult înainte
Să rostească, cumpănite, și el câteva cuvinte:
„Fericit ești tu, Mărite, viața te-a cadorisit
Cu o mare de putere și-un imperiu de granit.
Dar mai mult, Domnul – Milosul – ți-a trimis fără a cere
Ce nu ai putea obține nici cu bani, nici cu putere,
Nici cu legile-ncurcate de limbă de avocat:
Din lumina copiliței, zâmbetul nevinovat.”
Cel Puternic Peste Toate a tăcut, s-a-ntors în loc,
A simțit în ochi tristețea cum îl arde ca un foc
Și apoi, o mulțumire. La poruncă a renunțat,
Însă firea lui tocită, nu știu dacă s-a schimbat.
Mircea Bodeanu, 2010
Comentarii recente