Ce drag ‘mi-ești tu!… Să-mi împrumuți și mie
Din pacea ta și din a ta vigoare!
Îmi pari un monument de măreție
Privind la câmpurile roditoare!…
Cum te supui tu fără de mânie
Și-ajuți pe cel plugar bătut de soare:
Te mână, te ‘nboldește… te înbie…
Te ‘ntorci… și-i spui din ochi că nu te doare…
Din nara ta îți fumegă vieața
Și-un imn de pace mugetul tău plânge
Când în senina liniște se pierde.
Și’n ochii buni, strălucitori ca ghiața
Și umezi de blândețe… se refrânge
Tăcerea sfântă din câmpia verde…
De Zaharia Bârsan
după Carducci –
Comentarii recente