Limba română – Nașterea și falsurile istorice
Apărută la editura Uranus, autor Lucian G. Costi scrie această carte dintr-o perspectivă inedită, multidisciplinară. Cartea „Limba Română – Nașterea și Falsurile Istorice” ne vorbește despre taina formării cuvintelor din limba noastră, despre recuperarea originii lor reale. Încă un set de dovezi care ne arată că limba română nu este născută din latină, că își are rădăcinile mult mai departe în timp.Descrierea cărții – “Limba Română – Nașterea și falsurile istorice. Taina formării cuvintelor. Recuperarea originilor reale”.
Noi și noi probe demonstrează că limba română nu este născută din latină, că are rădăcini mai vechi, că trăim într-o mare minciună, girată la cel mai înalt nivel academic.
Cine ne vrea neapărat cu o istorie mai scurtă și puțin valoroasă? Cine ține neapărat să ne convingă că femeile dace au fost niște ușuratice care au pus la cale etnogeneza poporului român prin încrucișarea cu militarii și coloniștii romani, în imensa lor majoritate veniți din alte părți decât peninsula italică?
Cum minciuna are picioare scurte, până la urmă se va împiedica pe scările Academiei Române și ale Institutului de Lingvistică, arătându-le onorabililor „științifici” mizeria pe care au ascuns-o sub poalele DEX-ului.
Mulțumită muncii unor cercetători entuziaști, adevărul va triumfa, până la urmă!
Istoria României a fost falsificată prin fracturarea parcursului istoric după războiul daco-roman din anul 106 când, din nu știu ce amestec cu românii, s-ar fi născut un popor nou care a început să vorbească într-o limba nouă. Este primul mare fals lingvistic și istoric. Învinșii nu puteau accepta limba învingătorilor care le distruseseră din temelii fortărețele și lăcașurile de cult, simbolurile sacre ale credinței lor. Istoria universală nu cunoaște nici un caz similar de pieire a limbii unui popor ca urmare a unui război și a unei stăpâniri parțiale și vremelnice.
Al doilea mare fals lingvistic, născut în niște vremuri tulburi si echivoce în sec. IX, se referă la limba slavă veche. Nici alfabetul și nici cuvintele așa zisei limbi slave vechi nu erau slave. Într-o haină de împrumut, nouă limba de cult adoptată de biserica ortodoxa conținea numeroase cuvinte românești. Introducerea în biserica ortodoxă română a acestui cal troian a fost un pas politic cu efecte geopolitice catastrofale.
Al treilea fals. În secolul XIX, falsificarea utilizează lucrările de gramatica și dicționarele. Autorii lor sunt de obicei alogeni. Aceștia pun bazele falsificărilor etimologice. Limba română este considerată nouă pe scena istoriei și neproductivă iar lexicul sau este din împrumuturi. Așa-zișii donatori sunt vecinii care deși au venit mai târziu pe scena istoriei, le-au dat totuși cuvinte. Nici un cuvânt din limba română adevărată nu este creditat. Ceea ce nu apare ca împrumut este taxat ca etimologie necunoscută. Aceasta idee a fost conceptul de baza în lingvistica românească de după război și mai ales în timpul comunismului, când ideea de limba româna debitoare, mai ales limbii ruse, a fost amplificată.
Lucian G. Costi Pledoarie pentru apărarea limbii române
Cumulate, aceste trei mari falsuri, au creat o istorie pocită a poporului și a limbii române, care, cu largul concurs al instituțiilor de specialitate, s-a consolidat și a devenit o fortăreață a confuziei naționale. Pornită dintr-un elan demistificator, aventura lingvistică în care se angajează autorul scoate însa la iveala altceva: un sistem de comunicare străvechi și rafinat, cu o productivitate internă extraordinară și suficient sieși. Aceasta este marea surpriză a cărții lui Lucian Costi care poate fi numită Cartea Mare a limbii române.
Comentarii recente