Pe copil să-l ții în frâne
De-l vrei om la toți să placă.
Nu-l lăsa orice să-ngâne,
Nu-l lăsa orice să facă
Nu-l lăsa după plăcerea-i
Unde vrea el să se ducă …
Din același lemn se fac
Și Icoana și măciuca.
Înainte-i stau deschise
Două căi sub largul hău;
Una duce către bine,
Alta duce către rău.
Grea e pururea și suie
Tot la deal întâia cale;
Cea de-a doua e ușoară:
Merge pururea la vale;
Și-i de-ajuns puțin s-aluneci
Pe alunecosu-i prund
Ca să cazi pe veșnicie
În prăpastia fără fund.
De ești domn sau de ești rege
De ești slugă ori stăpân
Numai fapta te arată
De ești rău sau de ești bun.
de Vasile Militaru
Comentarii recente