Un mărturisitor al credinţei în Cristos pentru comuna Şişeşti a fost părintele Vasile Bârsan, preotul ce a trebuit să îndure lanţurile temniţei, mai întâi în timpul regimului lui Horty, ca mai apoi să fie anchetat de comunişti. Detaliile evenimentelor din viaţa sa se regăsesc într-un manuscris de mare importanţă ce detaliază istoricul localităţii Rus. Născut la 2 aprilie 1905 în satul Inău, aparţinător de oraşul Zalău, urmează şcoala primară în localitatea natală între anii 1913-1917, gimnaziul la Şcoala medie, din Cehul Silvaniei, între anii 1921-1924, iar liceul la „Gheorghe Şincai” din Baia-Mare; la secţiunea modernă, între anii 1924-1927. A urmat apoi Academia Teologică din Gherla, absolvindu-o în curs de patru ani, 1927-1931; după care s-a căsătorit în 9 martie 1932 cu Elvira Berinde. Este hirotonit preot în 27 martie 1932, prin punerea mâinilor a P.S.S. Dr. Alexandru Rusu, iar la 17 aprilie 1932 a fost numit preot în comuna Dumbrăviţa II satele Rus-Şindreşti, unde a şi slujit până în anul 1948. În timpul păstoririi sale Biserica din Rus a fost extinsă şi a fost refăcut radical interiorul şi exteriorul. În Şindreşti a terminat de edificat biserica.

Este persecutat mai întâi de horthyşti, fiind apoi ţinut o perioadă, începând cu 25 august 1944, cu domiciliul forţat împreună cu soţia, copiii, servitoarea şi mama părintelui. Arestul şi supravegherea erau atât de severe încât nu avea voie nici să iasă din casă pentru a-şi lua apă de băut de la fântână.

Părintele îşi aminteşte: „începem a suferi, nu aveam apă de băut, nu aveam lucruri necesare traiului”. Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient acest lucru, părintele este ameninţat de către jandarmul din localitate, Képesi István: „Îmi pune baioneta în piept şi îmi comunică şi el că: «nu am voie a părăsi domiciliul, nu am voie a servi Sfânta Liturghie, nu am voie a spovedi sau boteza, căci dacă voi îndrăzni a face ceva mă va duce în lagăr ca pe jidani”.

Odată cu părintele, în 2 septembrie 1944, sunt arestate patru persoane: trei din Rus, Pr. Vasile Bârsan, Victor Mărcuş şi Ileana Cupşan; şi una din Şindreşti, Ambrozie Mureşan. Sunt ridicaţi şi duşi la Dumbrăviţa, de unde au fost arestaţi preotul Adrian Lupu, Onuţ Dobrican şi încă trei români, fiind duşi la Baia Mare iar de acolo la Satu Mare: „Ne duc pe jos la legiunea de jandarmi. Drum lung, greu, căldură mare. De aici la Tibunal în închisoare. Cam pe la ora 15 am fost aşezat în celula numărul 19, alături de Păr. Ioan Ilieş din Tămăşeşti şi încă un român din Viile Satu-Mare. Celula era mică pentru trei, era puturoasă rău, nu aveam aer şi apă. Am dormit noaptea pe podele jos. Duminecă 3 septemvrie, pe la ora 11, sună alarma. Ne eliberează pe toţi din celule, pentru a merge în adăpost. Eram mulţime multă de români şi românce, de la fiica preotului Ulmeanu Vasile din Firiza, ce era cu mama ei, şi era de 6 luni şi până la bătrâni ce abia duceau povara anilor. Eram mulţi preoţi, călugări, apoi advocaţi, medici şi plugari. Pe la ora 15, a venit un colonel de jandarmi, a spus că: «ne-au arestat pentru că aşa ar fi făcut şi în România, iar acum trupele ungureşti şi germane, vor aduce şi cealaltă parte din Ardeal şi apoi vor înceta şi acestea. Ne lasă să mergem acasă, unde vom fi supravegheaţi, de autorităţi, căci aceia ne cunosc”. Ajunge acasă în noaptea din 4 octombrie, fiind din nou cu domiciliu forţat până în 30 octombrie. „Pe ziua de 16 Noemvrie c. (curent, adică, 1944 n.n.), a trebuit să se retragă, toţi jandarmii şi administraţia Română ce venise în Ardealul de Nord”.

După numai 4 ani de la aceste evenimente tragice preotul Bârsan se vede confruntat cu o altă situaţie gravă şi anume obligaţia trecerii la ortodoxie. Memoriile sale amintesc faptul că: „În 7 oct. seara au venit la mine unul Murgu şi Nistor Traian din Rus, dar el a rămas în maşină şi mi-au pus problema trecerii la ort.(odocşi). Eu am refuzat, ca apoi în 9 oct. am fost pus la domiciliu forţat. Nu mi s-a permis să părăsesc domiciliul, nu mi s-a permis să fac nici un serviciu religios. Totuşi am servit, dar s-a făcut denunţ în contra mea”.

În 3 martie 1949 a fost vizitat de Ilie Popa, preot ortodox în Baia Mare care l-a apostrofat acuzându-l: „Ai slujit la unguri, biserică streină de neam. Nu vei trece la ortodocşi, vei fi omorât. Din parohie să ieşi fără surle şi timbale”. Din acest moment a trebuit să ies din parohie”.

Rândurile celor care vor căuta să-l convingă se îngroaşe, chiar şi fostul său coleg preotul Costin Gheorghe din Dumbrăviţa, care trecuse deja la ortodocşi, a venit şi a preluat parohia împreună cu Timar Toma şi Babici Grigore.

Pe 25 martie 1949 a fost numit preot în Rus, Teofan Mătăsaru. Şicanat, începând cu 26 aprilie, de şeful „miliţiei” din Baia Mare şi de primarul din Rus, Timar Toma, i se cere pe 12 mai 1949 să părăsească satul iar pe „18 iunie. Am fost dus de la Fabrica de cherestea unde lucram, de miliţianul Petru Morar la şeful de miliţie din Baia-Sprie, pentru a mi se pune în vedere adresa of.(iciului) prot.(opopiatulu)i ort.(odox) din Baia-Mare, de a părăsi casa parohială şi satul în curs de 7 zile”. Este obligat ca zilnic să se prezinte la „miliţia” din Baia Sprie şi să-i informeze despre activitatea lui: Cu cine s-a întâlnit? Ce au discutat? Dacă a avut legături cu persoane care sunt opuse regimului comunist?

După un an se mută la Seini la socrul său, preotul Mihai Berinde, de unde se va muta în gazdă. Copiii îi sunt şicanaţi în şcoli şi persecutaţi, iar preotul v-a fi nevoit să presteze diferite munci, de la contabil la casier, magazioner, etc până în 1969, când se pensionează. Desfăşoară o rodnică activitate pastorală în clandestinitate şi reuşeşte să vadă bucuria libertăţii pentru Biserica Unită. Moare pe 10 iulie 1990 şi a fost înmormântat în Cimitirul Horea I, mormântul nr. 17, din Baia Mare.

În memoria satului a rămas un om al credinţei, un preot formator, şi un edificator de suflete.
Sursa: https://renastereasisesteana.wordpress.com/

„Şişeşti – vatră străbună“

Ce altceva mai convingător în susţinerea titlului decît această fotografie excepţională. Fotografie document. Ne-a fost oferită spre publicare de doamna Olga Crişan, din Baia Mare. Profesoară de muzică, ajunsă la venerabila vîrstă de 84 de ani. Despre care am scris cu doar două zile în urmă, în Graiul MM. Tatăl doamnei Olga, învăţătorul Iuliu Pop, a fost în în anii tinereţii învăţător-director la Şişeşti. Mai apoi, dl. învăţător, în centrul imaginii, cu pălărie, din dreapta tricolorului, a ocupat acelaşi post şi funcţie la prima şcoală de ucenici din Ţintirimul Băii Mari. Cel din stînga sa este, probabil, preotul şi dascălul Andrei Pop. Fotografia este datată 1904. În acei ani a locuit şi a slujit la Şişeşti şi părintele Vasile Lucaciu. Fotografia care-i surprinde pe românaşii din Şişeşti şi o parte din părinţi, a fost făcută fie cu ocazia deschiderii anului şcolar, fie în 24 ianuarie. Ziua Unirii Principatelor, pe care şişeştenii, ardelenii, în general, o sărbătoreau cu multă trăire patriotică. Priviţi cu atenţie portul pruncilor. Aproape toţi sînt îmbrăcaţi în gube (şi cu „bdiţi”şi pieptănante). Taţii lor poartă plete, iar pe cap cuşme rotelate. Nici că se putea un moment mai potrivit ca valoroasa imagine, excepţional păstrată aproape un secol, să vadă lumina tiparului.