NICOLAE DROC-BARCIAN – PERSONALITATE A LUPTEI ROMÂNILOR PENTRU PROPĂŞIRE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ

I. Originea, familia, studiile

S-a născut în anul 1846(1), în satul Răşinari din Mărginimea Sibiului, comunitate care a dat neamului românesc atâtea personalităţi şi care a beneficiat de-a lungul vremii de mai multe monografii(2) şi alte lucrări despre cei care s-au ridicat din sânul ei.

Părintii săi au fost Petru Droc și Opreana, născută Popovici – Barcianu. Familia Droc a numărat: un Ioan, dascăl între 1779-1804 şi copist la 1799 al “Alexăndriei”; un Bucur, dascăl de la 1793 la 1837, apoi cântăreţ la biserică; un Ioan, preot între 1830-1880, al cărui fiu – tot Ioan – iniţial dascăl şi catihet la Răşinari, a devenit (între 1870-1900) protopop al Tractului de Miercurea Sibiului, apoi (între 1900- 1917) asesor consistorial. Acesta din urmă văr cu Nicolae, are descendenţi la Sibiu până în zilele noastre(3).

Familia Barcianu, originară din Ţara Bârsei, l-a dat pe marele învăţat Daniil Popovici Barcianu, autorul primului dicţionar român-german. La începutul secolului al XVIII-lea este atestat un Coman Popovici, supranumit Bârsan care a fost dascăl între 1720-1740; fiul său, Sava Popovici Bârsan (1735-1808) a ajuns protopop; nepotul său Dan Popovici Barcianu (1788- 1867) a fost preot; strănepotul Sava Popovici Barcianu (1814-1879) a fost profesor la Seminarul Teologic din Sibiu, protopop în Răşinari şi membru în Comitetul permanent de la Blaj, în vremea Adunării din 3/15 mai 1848(4).

Ambele familii se înrudeau prin căsătorii cu familia Mitrea, din rândul căreia s-au ridicat atâţia oameni de seamă. Bucur (Hilarie) Mitrea, vărul lui Nicolae Droc-Barcian, după ce a urmat gimnaziul german la Sibiu şi institutul medico-chirurgical din Cluj, și-a luat doctoratul la Wurzburg, fiind apoi medic în Mexic şi în Indiile Olandeze, considerat un mare călător român al secolului al XIX-lea(5).

Pe la vârsta de 13-14 ani Nicolae a trecut munţii, venind la Bucureşti, la unchiul său Maximilian Droc(6), ce ajunsese la demnitatea de director în Departamentul Lucrărilor Publice. A urmat Liceul “Sf Sava” în perioada 1860-1867, conform “Testimoniului” nr. 75/1 8 septembrie 1867, semnat de directorul I.C. Massim(7). S-a înscris la Facultatea de drep, unde a urmat cursurile între 1867-1869. Când unchiul său nu l-a mai putut întreţine, a renunţat la studii şi a solicitat un post de profesor la recent înfiinţatul gimnaziu din Giurgiu (inaugurat la 4 noiembrie 1869). A fost numit la 10 martie 1870, predându-le celor 18 elevi din clasa 1 “partea literară”(8).

II. Om al şcolii

Profesor al gimnaziului “Ion Maiorescu” între 1870- 1915, dintre care: 41 de ani director, Droc-Barcian este în primul rând un pedagog(9). Deși autodidact (a urmat numai cei doi ani de drept amintiţi), el a fost traducător şi autor de manuale(10).

După exemplarele păstrate la BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE şi consemnate în Bibliografia Românească Modernă, între 1877-1884 Nicolae Droc-Barcian publică
nouă manuale(11) Ele pot fi grupate astfel:

• Manuale de geografie: Elemente de geografie pentru clasa I gimnazială (Bucureşti, 1878); Elemente de geografie pentru clasa a II-a gimnazială (Buc., 1 878); Curs de geografie şi statistică pentru clasa a II-a gimnazială (ed. II, Buc., 1879-1880 şi 1884); Europa. Curs de geografie şi statistică pentru uzul claselor gimnaziului (ed. I, Buc., 1878-1880; ed. II, 1884).
• Manuale de limbă şi literatură: Curs de literatură generală. Partea 1. Uvrajele în proză pentru uzul şcoalelor secundare de ambe-sexe (Buc., 1877); Teoria verbului şi conjugarea după fraţii Bescherelle. Partea I şi Partea II (Buc., 1882-1883).
• Manuale de lucrări practice: Mic curs de economie domestică (casnică) pentru uzul şcoalelor primare de fete (Giurgiu, 1879); Catehismul agricultorului (Giurgiu, 1884 ). Acesta din urmă a fost medaliat cu aur la Expoziţia agricolă judeţeană din 1883 şi era prelucrat după manualul francezului Michel Greff. Droc-Barcian a pus astfel la îndemâna învăţătorilor de la şcoalele rurale “Noţiuni de agricultură, grădinărie, pomicultură şi silvicultură”.

Vrednicul director al Gimnaziului din Giurgiu a militat pentru înfiinţarea altor şcoli, care să cuprindă cât mai mulţi locuitori ai judeţului Vlaşca. Cu decisiva sa contribuţie au luat naştere şcoala de adulti (1879), şcoala profesională de fete (1897) şi şcoala comercială (1900). Cu un an înainte de pensionare, ilustrul patriot a asistat la inaugurarea internatului, ceea ce a permis creşterea numărului elevilor proveniţi din comunele judeţului(12).

Preocupat de ridicarea continuă a calităţii actului pedagogic, a creat în 1909 “Cercul cultural” al corpului didactic. Nu întâmplător Petre Răscanu(13) observa că numărul profesorilor titulari şi calificaţi a fost mai mare la Giurgiu decât în alte oraşe având şcoli de acelaşi grad.

Datorită lui Droc-Barcian şcoala giurgiuveană a beneficiat de bibliotecă(l4), muzeu grădină botanică observator meteorologic.

Pentru educaţia muzicală a întiinţat corul de pe lângă Catedrala “Adormirea Maicii Domnului”, orchestra semisimfonică şi Societatea corală “Lyra”.

Pentru educaţia fizică a iniţiat introducerea instrucţiei militare (generalizată după exemplul gimnaziului nostru în toate şcolile secundare din ţară în 1874), a întemeiat Societatea de gimnastică şi a creat tradiţia excursiilor şcolare (cum au fost cele organizate la Bucureşti, Curtea de Argeş sau Cernavodă).

După ce contribuise la apariţia primelor periodice giurgiuvene(16), Droc-Barcian a reuşit să realizeze un anuar al gimnaziului, din care au apărut două serii, prima – în ultimul deceniu al veacului trecut – încă necunoscută istoriogratilor(17) şi a doua, începută în 1907, care a fost continuată de urmaşii săi Nicolae Cartojan, Frumuzache Chiriac şi Savin Popescu(18).

III. Luptătorul pentru unitate natională

Nicolae Droc-Barcian a făcut parte din mai multe societăţi culturale. În anii studenţiei îl întâlnim printre membrii societăţii iredentiste “Carpaţi”, alături de Slavici şi Eminescu. Tot împreună cu Eminescu a fost şi în societatea “Orientul”, întemeiată la 1 aprilie 1869. Într-un proces-verbal din 29 iunie acelaşi an se menţiona o preconizată acţiune de strângere a folclorului din diverse provincii, pentru Moldova fiind delegaţi M. Eminescu şi Vasile Dumitrescu-Păun, iar pentru Ardeal Miron Pompiliu, Ioniţă Bădescu şi N. Droc-Barcian(19).

Din prima sa perioadă bucureşteană datează colaborarea la revistele ”Românismul” şi “Albina Pindului”, precum şi la publicaţia satirică “Ghimpele” (căreia a continuat să-i trimită materiale după stabilirea la Giurgiu, inclusiv despre celebra revoltă a bivolarilor din 1873) (20).

în timpul războiului pentru independenţă a participat ca voluntar în prima parte a campaniei(21), dar în 1878 (în condiţiile în care gimnaziul giurgiuvean era închis, după avariile suferite în urma bombardamentelor artileriei otomane) îl întâlnim profesor la “Matei Basarab”. În cele câteva luni petrecute la Bucureşti s-a apropiat de mentorul “Junimii”, la ale cărei şedinţe este menţionat de câteva ori (astfel la o şedinţă restrânsă, din 30 august 1885, îl aflăm printre cei şase participanţi, alături de Veronica Micle)(22).

În 1871 Droc-Barcian s-a implicat în lupta pentru susţinerea românismului în sudul Dobrogei, înfiinţând “Societatea română de cultură şi limbă din Silistra”, iar în 1872 a contribuit la înfiinţarea unei şcoli separate pentru fete în aceeaşi localitate(23).

În 1880 îl întâlnim pe Droc-Barcian printre participanţii la adunarea politică de la Turda, care a premers celei de la Sibiu din 1881, când s-au pus bazele Partidului Naţional Român. Într-o scrisoare către vărul său Ioan Droc, semnată împreună cu un anume Firoiu şi datată 24 august 1881 (originalul la Arh. St. Sibiu) explică de ce nu poate fi prezent la serbările “Astrei”, deoarece se află la expoziţia de electricitate deschisă în acele zile la Paris. Redăm un fragment: “Vă rugăm să fiţi fidelul nostru interpret pe lângă bunii români cu care am avut a face cunoştinţă la Turda, să nu ia în nume de rău absenţa noastră şi să nu ne taxeze de fanfaroni, epitet foarte utilizat la d-voastră vis-a-vis de românii din Vechiul Regat, ci să fie indulgenţi cu noi, mai ca seamă considerând circumstanţele în care ne aflăm” (24).

Pe una dintre cărţile cumpărate de Droc-Barcian (pentru biblioteca Gimnaziului, de la un anticar din Viena) găsim următoarea însemnare, revelatoare pentru sentimentele de care era animat: “Cato dixit: delenda Carthago; Barcian dixit: delenda Aastro-Ungariae”(25).

S-a numărat printre fondatorii filiale lor giurgiuvene ale “Ateneului Român” şi “Ligii Culturale”(26). La aceasta din urmă a fost ulterior preşedinte de onoare.

S-a aflat printre cei care i-au primit pe fruntaşii memorandişti la Bucureşti, iar la Conferinţa naţională din 23-24 iulie 1893, ţinută la Sibiu, a venit într-un grup de simpatizanţi din “ţară”, alături de Ion Bianu(27)

În 1890 a propus corpului profesoral vlăscean acordarea unui nume pentru Gimnaziu şi anume pe cel al unui ardelean care a contribuit decisiv la organizarea învăţământului din Ţara Românească: ION MAIORESCU. Cinci ani mai târziu, în prezenţa regelui Carol I şi a ministrului Instrucţiunii Publice Take Ionescu, s-a pus piatra fundamentală a localului propriu, existent şi astăzi(28).

Deși a trăit să vadă distrugerea sistematică întreprinsă de ocupanţi în 1916, atât asupra oraşului, cât şi asupra averii şcolii pe care o slujise, N. Droc-Barcian a avut şansa să poată participa şi la măreaţa Adunare de la Alba-Iulia. La 72 de ani, ne-a lăsat emoţionante însemnări despre clipele unice trăite atunci, pe “Câmpul lui Horea”(29).

IV. Ctitorul

Adevărat urmaş al lui Gheorghe Lazăr, Droc-Barcian se înscrie în lungul şir de ardeleni luminaţi, care au contribuit la propăşirea ţinuturilor de dincoace de munţi.

Alături de instituţiile şcolare sau cele înfiinţate pe lângă şcoală, el a fost întemeietorul societăţii “Junimea comercială” (1886) şi al “Clubului comercial” (1898), ba chiar şi al “Societăţii pentru protecţia animalelor” (1905)(30).

A înfiinţat ziarele “Gazeta comunei” (1871) şi “Călugărenii” (1879); a colaborat la “Democraţia” şi la “Conservatorul”, spaţiul neîngăduindu-ne să detaliem uriaşa sa activitate.

Nu trebuie uitat că sub bagheta lui au fost profesori George Oprescu, Traian Lalescu, Nicolae Cartojan, că în orchestra înfiinţată de el a cântat George Georgescu, că i-a avut elevi pe Nicolae Dărăscu şi Tudor Vianu, pe Mihail Manicatide şi Marin Drăcea.

Nu trebuie uitat nici că muzeul înfiinţat de el (şi distrus integral în 1916) conţinea prima probă materială a prezentei românilor la Giurgiu, ca şi celebra donaţie de faună extremorientală a vărului său Hilarie Mitrea. Despre valoarea bibliotecii sale s-au realizat lucrări speciale(31) .

Omul a fost răsplătit prin decoraţii, dar şi printr-o medalie comemorativă bătută în 1900, ca prinos pentru “30 de ani de muncă culturală”(32) şi printr-un medalion de bronz, comandat de foştii săi elevi sculptorului Fr. Storck. Medalionul a dispărut în 1948 şi a fost regăsit, cu postamentul distrus, în pivniţa liceului, în martie 1990.

A avut o căsnicie fericită cu Atina, fiica domnului Câmpeanu din Focşani şi doi copii: Titus (ofiţer, mort în primul război mondial) şi Lucreţia (profesoară, cu o viaţă aventuroasă, dar fără descendenţi)(33).

NOTE

Astăzi străzii pe care se află Colegiul Naţional “Ion Maiorescu” i s-a dat numele de Nicolae Droc-Barcian, iar medalionul a fost fixat pe o placă din marmura recunoştinţei.

1) Iuliu Moisil, Românii ardeleni din Vechiul Regat şi activitatea lor până la războiul întregirii neamului, extras din Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul. 1918-1928, Cultura Naţională, 1929, p. 17.
2) Vezi, spre exemplu, cunoscuta lucrare a lui E . Roşea (apărută în 1911) sau Stan Ionescu, Monografia şcolii primare “O. Goga” din Rășinari, Sibiu, 1936.
3) Ioan Droc, Nicolae Droc-Barcianu (1846-1920). Viaţa şi opera, Conferinţă ţinută la Giurgiu la 9 noiembrie 1981 , manuscris.
4) Ibidem; Emil Pop, Daniil Popovici Barcianu, Arhiva Muzeului Brukenthal, manuscris.
5) Emil Pop, Hilarie Milrea, în “Astra”, nr, 1 , 1966, p, 18.
6) Pitarul Maximilian Droc a fost autorul unor Dialoguri româna-nemţeşti, care au cunoscut – între 1837 şi 1863 – nu mai puţin de 5 ediţii.
7) Direcţia judeţeană a Arhivelor Naţionale Giurgiu, Colecţia de documente (copii).
8) Nicolae Miclescu şi colaboratorii (Monografia Liceului nr, 1 din Giurgiu, 1969) citează documentarul alcătuit de urmaşul cel mai important la direcţia şcolii – Savin Popescu (director între 1925-1948) – astăzi declarat pierdut.
9) Vezi Emil Păunescu, Nicolae Droc-Barcian – om al şcolii, în “Catedra”, nr. 1, Giurgiu, 1991 , p. 10.
10) Cercetările privitoare la opera lui Droc-Barcian au fost întreprinse în 1983 de Emil Păunescu şi Cornelia Dobrotă.
11) La Sibiu se pot consulta cinci dintre ele (trei la Biblioteca Institutului Teologic şi două la Biblioteca “Astra”). Cf. Ioan Droc, op.cit..
12) N. Miclescu, op. cit.
13) P. Răscanu, Istoricul învăţământului secundar, p. 134.
14) Biblioteca a fost distrusă în 1877 de bombardament; refăcută, dar jefuită în 1916, ea a supravieţuit cu greu epurărilor din anul 1948 şi următorii.
15) Despre cea mai importantă piesă a muzeului, prima inscripţie romană descoperită la Giurgiu, vezi pe larg la Ancu Darnian, Ion Bălan, Giurgiu momente istorice, Buc., 1995, p, 11 – 12.
16) “Gazeta comunei” (1871) a fost al doilea ziar din istoria oraşului. Vezi, pentru amănunte, Mircea Alexa . Repertoriul presei Giurgiuvene manuscris.
17) Descoperită în 1986 de Emil Păunescu, la o cercetare mai atentă a fondului documentar păstrat în biblioteca Liceului “Ion Maiorescu”.
18) Până în 1928, după care – din raţiuni financiare – şi-a încetat apariţia.
19) Vezi, pentru amănunte, lucrările eminescologilor G. Bogdan-Duică şi Augustin Z.N. Pop.
20) Cercetarea acestor colaborări a fo st întreprinsă pentru prima dată de Ioan Droc (op. cit.); vezi şi Corneliu Albu, Alexandru Papiu-llarian, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1977, p. 225.
21) Paul Abrudan, Contribuţia Sibiului în războiul de independenţă din 1877-1878, în Repere sibiene, Sibiu, 1977, p. 39-40 (vezi şi Corneliu Dragoman, Răşinărenii în războiul de independenţă, în “Tribuna Sibiului”, 1977).
22) A.Z.N. Pop, Pe urmele Veronicăi Micle, Ed. Sport-Turism, Buc., 1981, p. 157.
23) “Anuarul Gimnaziului Ion Maiorescu” Giurgiu, 1912-1913, p. 61.
24) Apud Ioan Droc, op. cit.; vezi şi Ioan Droc, Expoziţia de la Paris, “Restituiri”, Ed. Dacia, 1976.
25) Comelia Dobrota, Emil Păunescu, Prof esori giurgiuveni şi Ma rea Unire. comunicare ţinută la Giurgiu, noiembrie 1983.
26) I. Zamfirescu, V. Cândea, V. Moga, Ateneul Român. Ed. Ştiinţifică, Buc., 1976, p. 222; V. Netca, Liga Culturală şi Unirea Transilvaniei cu România, Ed. Junimea, Iaşi, 1978, p. 66.
27) Pr. Ioan Georgescu, Dr. Ioan Raţiu (1828-1902) – 50 de ani din luptele naţionale ale românilor ardeleni, Sibiu, 1928, p. 158.
28) O fotocopie a actului poate fi văzută în cancelaria directorului Colegiului Naţional “Ion Maiorescu”.
29) Petru I. Droc, Participanţi la lupta pentru libertate şi unitate naţională: Nicolae Droc-Barcian, în “Telegraful Român”, 1-15 decembrie 1978, Sibiu, p. 9.
30) N. Miclescu s.a., op. cit.; Ioan Droc, op. cit.
31) În 1994, la jubileul de 125 de ani al şcolii pe care a slujit-o, s-a propus valorificarea cercetărilor întreprinse până acum, dar – de atunci – nu s-a reuşit definitivarea şi publicarea lor.
32) G. Buzdugan, Gh. Niculiţă, Me dalii şi plachete româneşti, Ed. Ştiinţifică, Buc., 1971, p. 249.
33) Un grup de fotografii de familie, rămase inedite, a fost donat Muzeului judeţean “Teohari Antonescu” de coleqionarul Niculae Niculae în 1994.

autori:
Ancu Damian şi Emil Păunescu
Sursa: ANGVSTIA, 3, 1998, p. 159-164

Print Friendly