Din Ipotestii Botosaniului, a rasarit “Luceafarul” Mihai Eminescu, din Hobita Gorjului a plecat Brancusi sa inalte Coloana Infinitului, iar din Humulestii Neamtului, Ion Creanga a scris despre cea mai frumoasa copilarie, pentru ca Þara Hategului sa dea tarii familia Densusenilor, una dintre cele mai importante familii de carturari din Romania. Ovid, Aron, Nicolae, Vizante, Beniamin, George si Elena Densusianu – academicieni, preoti, filologi, istorici, scriitori, doctori – nume care si-au ridicat stralucirea peste vremuri.

Nicolae Densusianu

Celebra familie poarta de fapt numele comunei Densus, din tara Hategului, locul de unde au plecat Densusenii catre scoli inalte ca sa-si implineasca destinul si sa cladeasca alaturi de alti mari oameni cultura romana. Membru corespondent al Academiei Romane, Nicolae Densusianu ramane tipul intelectualului desavarsit care s-a sacrificat pe sine incercand sa scoata la lumina trecutul neamului romanesc si nu oricand, ci intr-o vreme cand alte neamuri stapaneau peste tinuturile romanilor transilvaneni. “Familia Densusianu este una dintre cele mai vechi familii romanesti care au avut preocupari culturale, au studiat istoria, traditiile si obiceiurile neamului. Nicolae Densusianu a fost cel mai mic copil al familiei Vizante si Sofia Pop, ei au avut sase copii, patru baieti si doua fete. Aron a fost primul care a purtat numele de Densusianu pentru ca, la Blaj, la scoala erau prea multi elevi care se chemau Pop. Nicolae s-a nascut in anul 1846, a facut studii la Hateg si apoi Blaj, unde s-a pregatit pentru avocatura, a facut studii de drept la Sibiu. In perioada sibiana, cand a urmat Dreptul, l-a cunoscut pe Mihai Eminescu”, explica Denisa Toma, de la Biblioteca Judeteana Ovid Densusianu din Deva, institutie care poarta numele nepotului lui Nicolae, ajuns si el membru al Academiei Romane.

In 1865, termina liceul, iar examenele de maturitate le trece cu “laudabiliter valde bonum”, peste cinci ani, dupa terminarea facultatii, ajunge notar al magistratului orasului Fagaras, se inscrie la examenul de stat pentru avocatura, iar in 1872 depune juramantul de avocat, in timp ce, impreuna cu fratele sau Aron, reuseste sa publice “Orientul Latin”.

Vanator de istorie

Ajuns la Bucuresti, Nicolae abandoneaza practicarea dreptului si isi gaseste o slujba pe masura visurilor si pasiunii sale: bibliotecar al Academiei Romane, institutie care il insarcineaza cu studierea documentelor vechi despre istoria neamului. Asa ajunge Nicolae Densusianu sa cerceteze arhive si biblioteci din Transilvania, Ungaria, Viena, Italia, Croatia, Dalmatia si chiar documentele pastrate la Roma, in colectiile pretioase ale Vaticanului. Meritul sau este de a fi adunat si publicat majoritatea documentelor privind istoria medievala romaneasca, in special cea transilvana. “Studiile de drept, incet, incet vor face loc pasiunii lui deosebite pentru istorie, incepe sa fie preocupat de trecutul poporului, traditii si in special de istoria veche, are multe lucrari si foarte multe incercari de a scrie lucrari deosebite despre acest domeniu, il va preocupa perioada lui Horia, scrie unul dintre primele studii care a marcat istoria ardelenilor, dar preocuparile lui se axeaza apoi pe protoistorie”. In urma misiunii Academiei Romane, Densusianu aduna in 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Rascoala lui Horia, Closca si Crisan si alte 125 de documente datand din perioada 1290 – 1800. “In timpul de 15 luni, cat a tinut misiunea aceasta, am cercetat peste 12 biblioteci si 16 arhive. Am studiat peste tot locul diferitele colectiuni de manuscrise si documente, ce pot sa reverse o lumina noua, sau sa deschiza perspective mai vaste in domeniul istoriei noastre nationale. Actele descoperite aici ne dezvelesc inaintea ochilor o lume cu totul necunoscuta din suferintele si faptele parintilor nostri; ele rastoarna in mod deciziv ratacirile scriitorilor straini, ce apucase literatura moderna se imbrace costumul veritatii istorice”, nota Densusianu la intoarcerea in tara.

Carturarii Densusului

“Aici e piatra de capatai a parintelui Vizante Pop, tata Densusenilor”, zice primarul Densusului, Sorin ªtefoni, transformat ad hoc in ghid prin istoria familiei. Nu e deloc simplu sa afli in sat cate ceva despre Nicolae, pentru ca vremea a sters o mare parte din urmele Densusenilor de pe aceste meleaguri ale tarii Hategului. Nu exista nicio casa memoriala care sa pastreze ceva din traiul carturarilor. In cimitirul celebrei biserici din Densus, numele lor au ramas taiate in pietrele de mormant, dar a fost nevoie ca istoricul Nicolae Iorga sa viziteze satul pentru a deslusi scrierea de pe lespedea tatalui Densusenilor: “Bizantinus Maciou parohus densusiensis”, adica “Vizante din Maceu, preot din Densus, mort in 1857”. “Chiar de hramul Sfintei Biserici”, completeaza parintele Alexandru Gherghel, unul dintre cei care stiu a vorbi la fel de bine despre biserica si neamul care a salvat-o: “Bucuria e mare cand turistii intreaba si de ei… avem aici pe parintele Vizante care stia patru limbi, si-a crescut fiii in drag de neam. Aron a fost poet si profesor universitar de latina la Iasi, Nicolae Densusianu, este cel care a scris Dacia Preistorica, o carte in care se spune ca dacii vorbeau limba latina vulgara, fratele sau Beniamin a fost tribun in armata lui Avram Iancu, iar George a fost preot aici dupa moartea tatalui sau si a salvat de la pieire aceasta biserica pe care credinciosii erau cat pe ce sa nu o mai repare”. La scoala, profesorul de istorie Iuliu Andrioni le aminteste micutilor de fala comunei: “Familia Densusenilor despre care voi stiti cateva lucruri trebuie sa fie un motiv de mandrie pentru noi cei care locuim pe aceste meleaguri, noi care suntem mandri ca suntem densuseni”.

“Neinvinsa incapatanare daca”

Orisice turist care ajunge in sat poate intreba linistit de neamul carturarilor, se gasesc oameni sa-i indrume: “Vin foarte multi turisti, desi la noi este un turism ecleziast, faptul ca aici s-a nascut familia Densusenilor a fost marcat prin doua statui, a lui Nicolae in fata bisericii monument si a lui Ovid in centrul comunei. Foarte multi care au studiat si stiu de ei pot sa afle detalii despre familia Densusenilor”, povesteste primarul. Pare un obicei rupt din timpurile vechi ale satului: cele mai frumoase lucruri le afli tot de la preot, profesor sau primar. Ei iti vorbesc despre cat de multi si vestiti au fost Densusenii si cum istoria si literatura le datoreaza zeci de lucrari de referinta. In rest, in sat, mai traieste nepoata lor – se ocupa cu asistenta sociala la Primarie. Chiar daca nu stie multe lucruri despre inaintasii ei, pentru ca toate documentele si fotografiile le-au dat Muzeului din Deva, Petronela Densusianu este mandra de lungul sir de academicieni din neamul ei. La fel de mandra este de pustiul ei care a luat tot premiul intai la scoala: “El este mostenitorul… Il cheama Tranca Flavius Densusianu Emanuel Valentin, ii place matematica, romana si engleza”. Diferenta din programa scolara se simte: acum mai bine de o suta de ani, Nicolae Densusianu era un cunoscator profund al limbii latine si eline, vorbea cu desavarsire germana, franceza, italiana si maghiara, lucru care ii va deschide documente vechi si pretioase din marile biblioteci ale Europei. Era modest, inteligent, foarte cult, inzestrat cu o vointa de fier si cu o rabdare si perseverenta extraordinare. Marele istoric Nicolae Iorga ii contureaza cel mai desavarsit portretul: “Traia in acest batran, coborator din nemesii din jurul Ulpiei Traiane, nu mandria romana…, ci o neinvinsa incapatanare daca. Acest om parea, cu statura lui inalta, cu aspra lui privire, cu batranetea lui darza, cu vorba-i putina si sila de lume, icoana insasi a nenorocului nostru care nu se da, a infrangerii noastre care in Tacere gateste – dupa cea din urma lupta pierduta – clipa celei mai apropiate rasbunari”.

Descoperitorul Daciei

Doar dupa moartea sa, ii apare cartea “Dacia preistorica”, o lucrare absolut impresionanta, de peste o mie de pagini, o sinteza care starneste si acum enorme pasiuni, pozitive si negative. Pentru a lucra la acest volum, Densusianu renunta la viata publica si se izoleaza printre documente. Munca la “Dacia Preistorica” ii rapeste 26 de ani. “Asta inseamna o munca deosebita, o pasiune imensa, zile si nopti petrecute in biblioteca, pentru ca numai asa se pot da la iveala atat de multe taine ascunse in acest trecut pe care nu reusim sa-l cunoastem pana la capat”, povesteste bibliotecara Denisa Toma. In ciuda eruditiei sale, Nicolae se multumeste cu salariul de bibliotecar, starnind mirarea contemporanilor: “As putea poate sa am si eu o casa, sa stau materialiceste mai bine, sa am o functiune cu nume mai sunatoriu, dar numai ce sa nu fiu distras de la ocupatiunea aceasta ma multumesc cu viata mai restransa, cu locuinta ultramodesta”, scria Densusianu, iar prietenii il inteleg: “…Putea el sa dispuna de o biblioteca, si va avea de aici inainte o masa de scris, a lui, intr-o camera calda!… Ce putea el visa mai mult! El care vazuse ca si mine cum mizeria dusese la groapa pe atatia!” (C.I. Istrati) Cand s-a stins, presa a publicat: “A murit Nicolae Densusianu, Bibliotecarul Statului Major al Armatei” si marele om, care a facut cercetari la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui de-al XX-lea de o amploare care depasea limitele unui persoane si egala munca colectivelor mari, a fost condus la groapa din cimitirul Belu de doi nepoti si cativa colegi si pe piatra de capatai scrie: “Nicolae Densusianu, fost avocat in Transilvania 1846-1911”. Momentul este surprins de un ziarist: “Nu pleca din lumea aceasta cu zgomot si alaiu, pentru ca ziua de inmormanare nu era – ca pentru numerosi alti – singura in care i se mai pomenea numele”. Capitala il “taxa” astfel pentru ca era diferit si refuzase “miticizarea”, era – zice Nicolae Iorga – “tipul pribeagului: “care nu intelege, nu admite, nu iarta, care nu poate si nu vrea sa se asimileze”. Nicolae Densusianu a ramas un mister pentru colegii lui care remarcau surprinsi cum dragostea pentru neam trece de granitele tarii, peste toate tinuturile unde traiau romanii, iar unul dintre apropiatii lui scrie dupa moartea lui in anul 1911: “Dacia, Dacia Felix era patria lui Densusianu!”.

Download PDF

Print Friendly