Pr. dr. Adrian Drăgușin.

De-a lungul vremii, marile personalități ale istoriei bisericești, și nu numai, au atras atenția unor istorici de renume, nu doar de pe tărâmul bisericesc, ci și de pe cel laic deopotrivă. Începuturile istoriei noastre, laice și bisericești, deși de multe ori afundate în negura vremii, au beneficiat de atenția unor mari istorici laici ca N. Iorga, P. P. Panaitescu, Daicoviciu, Ilarion Pușcariu și alții, care au încercat să lămurească din perspectiva laicului onest, chestiunile legate de istoria bisericească, strâns, chiar indisolubil legată de istoria neamului.

Cu privire la perspectiva pe care laicul avizat o poate avea asupra istoriei bisericești, N. Iorga spune:” Când însă un mirean, care pune temei înainte de toate pe rosturile ființei naționale, ia asupră-și, cu respectul cuvenit și cu silința ce trebuie pentru a înțelege ideile călăuzitoare ale eroilor săi, scrierea Istoriei Bisericii românești, el poate găsii, deșii nu fără mari greutăți, calea potrivită. Prin scrierea istoriei poporului românesc, publicată în limba germană, ca și prin istoria românilor pentru poporul românesc, cred că am dovedit că, peste hotarele fără trăinicie ale formelor politice, se poate scrie o istorie a tuturor românilor, înlănțuindu-se acele fenomene politice care au într-adevăr însemnătate, prin izvorul comun al culturii, cultură de tradiții sufletești, de obiceiuri economice și agrare, de drept românesc, de limbă, întrebuințată pe rând în cântec și poveste, în carte bisericească și predică, în poezie, istorie și cugetare liberă.”

Așa stând lucrurile, un istoric de talia marelui Iorga, purcede la o analiză riguroasă, și riguros științifică a vieții bisericești a românilor din toate provinciile locuite din vremea romanilor și până azi. În contextul acesta un personaj providențial ca marele bărbat al Ardealului, nu putea să scape atenției marelui istoric. Interesant este faptul că, Iorga încearcă o abordare holistică a marelui Șaguna, atât în plan al familial, cât și ca importanță culturală, spirituală și duhovnicească. Despre același mare ierarh, pr. Prof. Mircea Păcurariu spunea: ”S-a născut la Mișcolț, în preajma Crăciunului anului 1808 în familia negustorului de origine macedoromână Naum Șaguna, și a soției sale Anastasia, născută Muciu.” iar Nicolae Iorga spunea:” Născut la 01.01.1809, în orășelul unguresc Mișcolț, era fiul unor negustori macedoneni și fusese crescut, de unchiul său, după mamă, Atanasie Garbovschi, care-și avea Casa de comerț Pesta.”

Tânărul Șaguna urmează gimnaziul la Pesta apoi merge ”în 1829 pentru studii la Vârșeț, unde era episcopia sârbească și pentru românii din aceste părți„

”A fost elev eminent la școala greco-valahă și la gimnaziul din Mișcolț, apoi la gimnaziul superior al călugărilor piariști din Pesta. Între 1826-1829, a făcut studii de filozofie și drept la Universitatea din Pesta.” A locuit aici o vreme în casa unchiului său într-un mediu de ”alese preocupări de limbă, cultură și istorie românească.”

Terminând gimnaziul la Pesta ”Șaguna merge la 1829 pentru studii teologice la Vârșeț, unde era episcopia sârbească și pentru românii din aceste părți” ”Datorită însușirilor sale alese, îndată după terminarea studiilor, cu binecuvântarea mitropolitului Ștefan Stratimirovici al Carlovițului, a intrat în mănăstirea Hopovo, unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei, la 12 oct 1833, deci la vârsta de 25 de ani” Datorită însușirilor sale, precum și excelentelor relații pe care le avea, pentru tânărul monah Andrei începe acum o nouă perioadă a vieții sale cu perspective nebănuite. Trece rapid prin toate treptele monahale, până la cea de arhimandrit și egumen al mănăstirii sale de metanie Hopovo.

În paralel arhimandritul Andrei funcționează ca profesor la secția română a seminarului și prelucrează „Gramatica valahă, după gramatica daco-română, a lui Ioan-Alexi, rămasă în manuscris.”

La moartea episcopului Vasile Moga, în 1845, și alegerea ca vicar al eparhiei vacante de la Sibiu, a lui Șaguna, vor însemna pentru acesta un mare moment de cotitură în existența sa, de vreme ce, așa cum arată pr. prof. Mircea Păcurariu, ”atunci și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni”.

”Când a văzut întâi Sibiul așa cum îl lăsase Moga, cuvinte de plângere îi răsunară pe buze: Stam ca un nemernic și nu zăream .nici un semn, cât de mic și de neînsemnat , al unei episcopii românești la Sibiu. Unica casă, numită a clerului, dar și aceea în starea cea mai primitivă, era tot ce se putea zice ”al nostru”. O simplă școală de catehism, care dădea un învățământ de 6 luni; nici un așezământ pentru pregătirea învățătorilor de la cele câteva școli de sat rămase din zilele lui Eustatievici și Tempea; nici măcar început de tipografie.” erau tristele constatări ale marelui mitropolit la venirea sa în cetatea Sibiului.

Perioada de vicariat, a fost scurtă, de doar 2 ani, dar i-a permis lui Șaguna, unele modeste reforme, între care ridicarea cursului preoțesc de la 6 luni la un an.

Între cei trei candidați, din rândul cărora urma a fi desemnat viitorul episcop titular al eparhiei, în sinodul de la Turda, de la finalul anului 1847, împăratul l-a ales pe Șaguna, deșii întrunise mai puține voturi decât contracandidații săi, protopopi și nepoți ai episcopului decedat Vasile Moga.

Simion Bărnuțiu și Timotei Cipariu, vor fi cei care, prin cuvântările și atitudinea lor vor saluta corespunzător instalarea la Sibiu, al celui pe care Cipariu îl numea ”mare bărbat român”. Perioada imediat următoare fu marcată de marea revoluție pașoptistă, și îl va găsii pe Șaguna alături de Lemeny, episcopul unit, ca semnatari ai petițiilor pe care românii adunați pe câmpia de la Blaj le-au trimis curții de la Viena. Solicitările pe care românii transilvăneni le-au transmis curții de la Viena, atât în plan politic, cât și în plan religios, aveau să fie atât de clar formulate, și de insistent susținute încât, până la urmă ele devin realitate. Atunci, în acel loc ”s-a proclamat de popor Mitropolia română transilvană, cu aplauze unanim.”

Tot în ideea susținerii fundamentate a celor solicitate la Blaj, Șaguna întrunește la Sibiu, primul său sinod, în calitate de episcop titular, în 1850, sinod ”la care au luat parte 24 de preoți și 20 de mireni, între care și Avram Iancu.” sinod care solicita hotărât ieșirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, de sub autoritatea Mitropoliei sârbești de Carloviț. Până la îndeplinirea acestui deziderat avea să mai treacă mai bine de un deceniu.

”În 1860 Șaguna era în senatul imperiului, cu Mocioni pentru Banat, și baronul Nicolae Petrino, pentru Bucovina. O nouă conferință, chemată la Viena în acest an, ceru iarăși la 21 august, un singur sinod bisericesc pentru toți românii, sinod din care să facă parte și mirenii-ceea ce ar fi fost un adevărat parlament al neamului, și o singură Mitropolie a tuturora; ceea ce însemna însă acum, după crearea Mitropoliei din Blaj, numai o Mitropolie ortodoxă.” Sinodul de la Carlovit, care urma a stabilii modalitatea concretă a despărțirii bisericii transilvane de sârbi, nu se întruni decât în 1863, sinod care hotărî și înființarea scaunului episcopal de Caransebeș, titularul acesteia fiind ”vrednicul protopop brașovean Ioan Popasu.” Abia în a doua jumătate a anului 1864 sinodul de la Carloviț avea să își dea acordul pentru separarea ierarhică a bisericii transilvănene de cea sârbească, și abia în decembrie același an înființarea noii mitropolii avea să fie recunoscută de curtea de la Viena, iar patru ani mai târziu și de parlamentul maghiar. În acel moment, în ciuda opozițiilor de tot felul, printre care se număra și cea a episcopului bucovinean Evghenie Hacmann, reînființarea vechii mitropolii ortodoxe a Transilvaniei era un fapt cert.

Marea realizare, a fost dublată de redactarea și aplicarea unui Statut Organic, care cu modificările și completările aferente se găsește până astăzi la baza organizării și funcționării B.O.R.

Uluitoarea activitate culturală (redeschiderea și înființarea a zeci de școli poporale), tipărirea celor mai multe manuale necesare atât școlilor de sate, cât și cele necesare Institutului Teologico-Pedagogic, întemeiat tot de el, cursurile rânduite să se țină în toate aceste școli, de către învățători și preoți deopotrivă, precum și grija de a susține financiar elevii și studenții cu modeste posibilități financiare fac din opera culturală a lui Șaguna una aproape inegalabilă.

Pe lângă acestea, o remarcabilă activitate tipografică, a cărei culme o va constitui tipărirea Bibliei cu ilustrații, dar și fondarea Telegrafului Român, ziar teologic cu apariție neîntreruptă până azi, dar și înființarea Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (Astra),care va avea pe Șaguna președinte, Timotei Cipariu, vicepreședinte, iar pe George Barițiu secretar, de asemenea cu existență neîntreruptă, aveau să îl determine pe Nicolae Iorga să afirme: ” Puține nume sunt așa de populare în Ardealul românesc ca al lui Șaguna. Chipul lui, cu ochii strălucitori, și larga barbă răsfirată, e în mintea tuturora și-n conștiința generală a intrat faptul definitiv că, acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni, și un îndreptător al vremurilor, cărora nu li s-a supus, ca exemplarele obișnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnișul lor spre culmea lui.” iar Octavian Goga ”figura lui s-a introdus definitiv în conștiința populară din toate cătunele Ardealului, întinzându-și rețeaua strălucitoare, asupra întregului pământ românesc” Decedat în 1873, mitropolitul Șaguna a fost înhumat la Rășinari, de unde în 2011, la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în prezența Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul B.O.R. osemintele sale au fost așezate în catedrala mitropolitană din Sibiu, iar numele său trecut în rândul sfinților. Sintetizând activitatea lui Șaguna, pr. Prof Mircea Păcurariu spune:” Om de cultură superioară, iluminist de mare prestigiu, îndrumător priceput al învățământului românesc și al instituțiilor culturale ale românilor transilvăneni, diplomat iscusit, organizator neîntrecut al bisericii sale, păstor cu dragoste adâncă față de fii săi sufletești, mitropolitul Andrei Șaguna, prin marile sale realizări, poate fi considerat unul dintre cei mai străluciți ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română în tot trecutul ei.”

BIBLIOGRAFIE.

1. N.IORGA, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol 2, editura Saeculum, București ,2012.
2. Pr.prof.dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol 3, editura E.I.M.B.O.R, București 1997.

Print Friendly