Părintele Arhimandrit Veniamin Micle
Martin Bârsanul din Codlea – Ieromonahul Macarie tipograful din Ţara Românească
Este de-a dreptul fascinant să aflăm că prima carte în limba noastră s-a tipărit la Mănăstirea Peri (Săpânța) din Maramureş! înainte de anul 1500. După închiderea abuzivă a tipografiei de la Cracovia, în anul 1491, Schweipoldt Fiol se refugiază în Ungaria, stabilindu-se împreună cu ucenicul său Martinus Burciensis de Cseidino la Mănăstirea Peri din comitatul Maramureş, unde îşi continuă activitatea, cum adeveresc numeroase studii de specialitate.
Problema identificării tipografului Macarie ieromonahul, care a desfăşurat o bogată activitate în Ţara Românească, între anii 1508 – 1512, tipărind trei cărţi: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), a preocupat pe toţi cercetătorii istoriei tiparului românesc, începând din anul 1860, când Alexandru Odobescu a descoperit unele exemplare în Biblioteca Mănăstirii Bistriţa din Oltenia.
Călugării maramureşeni promovau cultura ortodoxă, sprijinind opera iniţiată de marele tipograf; aici apar din teascurile tipografiei cinci cărţi: un Molitvelnic şi o Evanghelie în limba română, precum şi un Penticostar, Bucvar şi Triod în limba slavonă. Cărţile tipărite în Mănăstirea Peri au apărut la sfârşitul secolului al XV-lea sau la începutul celui următor. Dacă admitem tipărirea acestor cărţi de către Schweipoldt Fiol, atunci înseamnă că activitatea tipografică din Maramureş a fost ceva mai devreme decât în Ţara Românească. Deci, s-ar părea că năzuinţa Bisericii noastre de a se folosi de tipar este mai timpurie decât activitatea lui Macarie ieromonahul din perioada 1508–1512.
Arta primilor tipografi din ţările române se leagă de atelierele veneţiene unde au ucenicit îndeosebi transilvăneni (Toma Transilvăneanul din Sibiu, Andrei Corbu Bârsanul din Braşov, Martin Bârsanu din Codlea). Mulţi cercetători afirmă că şi Macarie a lucrat o perioadă în tipografi a Torezzani din oraşul lagunelor. Un moment important îl constituie activitatea tipografică desfăşurată de Coresi la Braşov între 1556-1583. Ultima dintre tipografiile sale (cea a diacului Şerban) este prima tipografie din Orăştie, aici tipărindu-se în 1582 „Palia”.
Menţiuni despre aceasta se găsesc şi în lucrarea lui Vasile Popp, „Diserţiune despre tipografiile româneşti în Transilvania”. Tiparul românesc încetează până în 1637, când este reluat în Moldova şi Ţara Românească. (Ștefan Nemecsek)
Părintele Veniamin Micle – monahul cărturar
… În urmă cu doi ani, am scris o monografie intitulată Macarie ieromonahul, tipograf român. Din cercetările pe care le-am efectuat, am ajuns la concluzia că Macarie tipograful din Ţara Românească este de origine românească, nu este vorba de acel Macarie din Muntenegru, despre care cercetători sârbi au demonstrat că el a murit în mănăstirea în care se afla, la anul 1496, când Muntenegru a fost ocupat de turci. Deci nu avea cum să aibă legătură cu Macarie ieromonahul. Macarie din Ţara Românească este de origine din Transilvania. În documentele medievale, apar mai mulţi tipografi din Transilvania, care activau la Veneţia. Printre ei, se găsea şi unul Martinus Burciensis de Cseidino, adică Martin Bârsanul din Codlea. După ce a deprins arta tipografică la Veneţia, a ajuns la Brno, iar acolo l-a cunoscut pe Schweipold Fiol, un tipograf neamţ care tipărea la Cracovia cărţi ortodoxe în limba slavonă. Lucru foarte interesant, pe care nu l-a sesizat nici un cercetător: epilogul Liturghierului lui Macarie, apărut în anul 1508, este un prolog al lui Schweipold Fiol, o copie aproape identică. După ce autorităţile catolice de la Cracovia au închis tipografia lui Schweipold Fiol, ei s-au stabilit la mănăstirea Peri, din Maramureş, au activat o perioadă acolo, iar ulterior, acest Martinus Burciensis a trecut în Ţara Românească. Şi n-ar fi exclus ca el să se fi călugărit în Ţara Românească, pentru că Alexandru Odobescu, citând Cronica anonimă, spune că, venind în Ţara Românească, şi-a luat podvigul de ieromonah – deci aceasta ar însemna că el n-a fost ieromonah când a venit în Ţara Românească. Iar locul unde s-a stabilit, este sigur că a fost mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, pentru că era cel mai mare centru de cultură slavonă din Ţara Românească în epoca respectivă. La mănăstirea Bistriţa erau caligrafi care scriau în limba slavonă, erau sculptori, erau gravori, era chiar şi un atelier de legătorie de cărţi. Deci, toate documentele converg spre această ipoteză, că Macarie Tipograful este acel Martinus Burciensis de Cseidino, care a activat la mănăstirea Bistriţa în perioada 1508-1512.
Surse externe:
Comentarii recente