Mărire Ție… țara minunilor… de sus!…
Pe Tine cerul vecinic te are cea mai dragă;
Străfulgerări de raze de el par’că Te leagă…
Și cum Te văd, departe, Tu luminezi întreagă…
Și-mi pari în strălucirea aprinsului apus

O falnică statuie scăldată ‘ntr’un mister…
C’o mână ridicată ‘n albul fără pată,
Cu cealaltă întinsă spre lumea ‘ndurerată,
Așa Ți-a fost menirea… cu inima curată
Să legi întreg pământul cu Dumnezeu din cer!

Din ce-ai avut în Tine mai mare și mai sfânt
Ai risipit, bogato, c’o dărnicie rară;
Fâșii din al Tău suflet… ca suflet să răsară….
Cum fac semănătorii vrăjiți de primăvară,
Când își aruncă bobii săracului pământ!

Ai semănat dreptatea și-ai revărsat văpăi
Ce-au botezat pământul în sfânta primenire…
‘Nainte-mergătoare spre culmi de mântuire
De câte ori scăpat-ai onoarea de pieire,
Și-ai dus cu Tine lumea pe luminoase căi!…

Noi Te privim cucernici… cu ochii ‘nduioșați…
Și Te-om slăvi de-apururi în cântecele glii
Și ‘n imnuri de unire Te-or preamări copiii
Și sfintele hotare găsite-ale moșii
Și morții Tăi și-ai noștri ce dorm îmbrățișați.

Mărire Ție, țara luminilor cerești!…
Revarsă-Ți peste lume prinosul Tău de soare…
Și de-o fi iar furtună… din codri și ogoare
Ne-om înălța spre Tine și ‘n falnica-Ți splendoare
Vom reînvia Mărăștii, Oituz și Mărășești!…

Zaharia Bârsan

Print Friendly