Așa cum spuneam în articolul precedent, dedicat lipovenilor, aceștia au început să sosească în Delta Dunării și la Tulcea, începând cu anul 1740, în grupuri de câteva zeci de familii. Cu toții erau „staroveri”, adică acei credincioși creștini ortodocși care nu acceptau reformele din biserica rusă și nu mai puteau suporta persecuțiile la care erau supuși de către statul țarist.

Un număr important dintre aceștia proveneau de pe malurile Donului, conduși de liderul spiritual Ignat Necrasov, motiv pentru care au fost numiți „necrasovi”, multă vreme după ce au ajuns pe malurile Dunării, numele de lipoveni primindu-l mult mai târziu. Ce este important este faptul că aceștia sunt o ramură a cazacilor zaporojeni, o comunitate formată pe malurile Niprului și care datorită performanțelor militare excepționale au fost convinși, pe la 1550, de Țarul Ivan cel Groaznic să plece – o parte dintre ei – pe malurile Donului, pentru a păzi și aceste frontiere împotriva tătarilor.

După cum lesne se poate observa, marile fluvii îi atrăgeau ca mierea pe acești oameni, principalele lor îndeletniciri fiind pescuitul și creșterea animalelor. Mai adăugăm că în perioada respectivă, Dobrogea și Delta Dunării erau sub stăpânire otomană. În jurul anului 1800, problemele cazacilor zaporojeni, stabiliți pe malurile Niprului, s-au acutizat, o parte dintre ei părăsind aceste locuri și înțelegându-se cu otomanii să se stabilească de-a lungul Dunării, ca miliții de frontieră împotriva rușilor, de data aceasta.

Conflictul

După aproximativ 150 de ani de la despărțirea celor două ramuri ale familiei cazacilor, soarta făcuse ca aceștia să se reîntâlnească aproape de Tulcea. Întâlnirea nu a avut nimic romantic, dimpotrivă, deoarece lipovenii ocupau deja cele mai bune locuri de pescuit, vânătoare și creșterea animalelor, cazacii zaporojeni au trecut la represalii, după o tehnică îndelung exersată. Astfel, aceștia , stabiliți inițial la Sfântu Gheorghe, pornesc în expediție militară pe cele două maluri al Dunării, în două grupuri de câte o sută de cazaci, înarmați până în dinți. Ucid tot ce le iese în cale în satele lipovenești: femei, copii, bătrâni. Incendiază și înaintează spre Tulcea într-un adevărat marș al distrugerii și durerii. Ținta lor era Dunavăț, unde doreau să-și construiască un fort militar, după modelul celui de pe Nipru, distrus de ruși. Aceasta adevărată bază militară purta numele de „sicie” și satele din jur ar fi alcătuit raiaua, locuite de familiile cazacilor. Planul nu le reușește și cazacii zaporojeni sunt respinși de către lipovenii care reușiseră să se organizeze militar la Dunavăț, cu ajutor primit din Tulcea și Sarichioi. Urmează momentul cel mai sângeros al aceste confruntări, cu atacul cazacilor asupra lipovenilor tulceni așezați, s-ar părea, în zona lacului Zaghen și a actualei Bisericii Rusești, la timpul respectiv fiind malul unui golf al Dunării, care ajungea până aici.

Timp de trei zile, au loc lupte crâncene între lipoveni și cazaci, primii fiind înfrânți și măcelăriți în număr atât de mare încât oficiali otomani de la Tulcea – în prima fază indiferenți la această bătălie inter etnică – au trebuit să ia măsuri împotriva cazacilor zaporojeni. Astfel, doi dintre conducătorii cazacilor, Cavalec și Lalem au fost chemați la Constantinopol să dea explicații. Nu au fost condamnați, dar li s-a stabilit domiciliu forțat, unde Cavalec rămâne până la sfârșitul zilelor în timp ce Lalem nu suportă sentința și se autoizolează pe o insulă de pe lacul Razelm, unde a trăit înconjurat doar de câțiva câini dresați să sfâșie orice lipovean care se apropia.

Cazacii se reîntorc victorioși la Dunavăț, de unde îi gonesc pe lipoveni și încep să-și construiască sicia, numită „Zadunanaiskaia Zaporojiskaia Sici”. Această adevărată mânăstire-fort avea să reziste în perioada 1814-1828, fiind supusă Sultanului și adunând în satele din raia, toți nemulțumiții și fugarii din Rusia, Polonia și chiar Moldova și Valahia. Aceasta a fost, pe scurt, relatarea Marelui război tulcean dintre lipoveni și cazaci, unii cu barbă și ceilalți cu mustață și o șuviță de păr, numită „hohol”, de unde și denumirea de „haholi”. În urma lui, cele două comunități se dușmănesc și în ziua de azi, cu toate că se trag din aceiași mare familie a cazacilor zaporojeni de pe Nipru.

Nicolae C. Ariton
www. mistereledunarii. ro

imagine 1 – tablou intitulat „Cazaci” de Werner Wilhelm Gustav Schuch;
imagine 2 – fotografie interbelică cu lipoveni;
imagine 3 – gravură din anul 1821 cu un cazac de pe Don;
imagine 4 – tablou de Ilya Repin, A Cossack of the Zaporozhean Sich

Sursa: https://mistereledunarii.wordpress.com/2015/10/20/marele-razboi-tulcean-dintre-lipoveni-si-cazaci/

Print Friendly