Contra naturii nu avem ce face,
Oricând ea e mai tare decât noi,
Mai bine o umilitoare pace,
Decât acest distrugător război.

Aflăm mereu realitatea sumbră
Că mările șterg sate de pe mal,
Cum ar putea să-și sară peste umbră
Măruntul om ce-i limitat fatal?

Sunt vremuri de curată nebunie,
Plecăm triumfători în univers,
Dar nici un biet astronaut nu știe
Că tatăl lui se-mpiedică la mers.

Umblăm prin stele, dar murim de gripă
Și proclamăm dreptăți în alte țări,
Dar în gospodăria noastră țipă,
În nopți ca de coșmar, stafii, călări.

Suntem deștepți cu alții, se-nțelege,
Dar, când iubirea vine peste noi,
Nu mai există regulă și lege
Și numărăm o lume pân’ la doi.

Cicloane, uragane, turbioane,
Pârjoluri, inundații și furtuni,
Natura are mofturi, are toane,
Dar decât ea, noi nu suntem mai buni.

Chiar libertatea noastră e-o robie,
Într-o natură cu temei de lut,
O, fir-ar ea a omului să fie
De închisoare care ne-a născut.

Print Friendly