Limba română
Istoria României a fost falsificată prin fracturarea parcursului istoric dupa războiul geto-roman din anul 106 când, din nu știu ce amestec cu romanii, s’ar fi născut un popor nou care a început să vorbească într’o limbă nouă. Este primul mare fals lingvistic și istoric. Învinșii nu puteau accepta limba invingătorilor care le distruseseră din temelii fortărețele și lăcașurile de cult, simbolurile sacre ale credinței lor. Istoria universală nu cunoaște nici un caz similar de pieire a limbii unui popor ca urmare a unui război și a unei stăpâniri parțiale și vremelnice.
Al doilea mare fals lingvistic, născut în niște vremuri tulburi și echivoce în sec. IX, se referă la limba slavă veche. Nici alfabetul și nici cuvintele așa zisei limbi slave vechi nu erau slave. Într’o haină de împrumut, noua limbă de cult adoptată de biserica ortodoxa conținea numeroase cuvinte românești. Introducerea în biserica ortodoxă română a acestui cal troian a fost un pas politic cu efecte geopolitice catastrofale.
Al treilea fals. În secolul XIX, falsificarea utilizează lucrările de gramatică și dicționarele. Autorii lor sunt de obicei alogeni. Aceștia pun bazele falsificarilor etimologice. Limba româna este considerată nouă pe scena istoriei și neproductivă, iar lexicul său este din împrumuturi. Așa-zișii donatori sunt vecinii care deși au venit mai târziu pe scena istoriei, le’au dat totuși cuvinte. Nici un cuvânt din limba română adevărată nu este creditat. Ceea ce nu apare ca împrumut este taxat ca etimologie necunoscuta. Aceasta idee a fost conceptul de bază în lingvistica românească de după război și mai ales în timpul comunismului, când ideea de limbă română debitoare, mai ales limbii ruse, a fost amplificată.
Cumulate, aceste trei mari falsuri, au creat o istorie pocita a poporului si a limbii romane, care, cu largul concurs al institutiilor de specialitate, s’a consolidat și a devenit o fortăreață a confuziei naționale. Pornita dintr’un elan demistificator, aventura lingvistică în care se angajează autorul scoate însă la iveală altceva: un sistem de comunicare străvechi și rafinat, cu o productivitate internă extraordinară și suficient sieși.
Aceasta este marea surpriză a cărții lui Lucian Costi care poate fi numită Cartea Mare a limbii române.
În continuare puteți urmări un colaj format din părerile autorului, editorului, Gen. Chelaru și Gabriel Gheorghe.
Vizionare plăcută:
Comentarii recente