Monografia Barsau

Prima casă din Bârsău de Sus după strămutarea vetrei satului din “Făgeţel” se susţine că a fost construită pe “Hăbădic” lângă “Pădurea Oamenilor”, urmând ca treptat numărul caselor aici să crească şi să se extindă şi de partea cealaltă a “Văii Bârsăului”, adică pe porţiunea numită “Deal”, populând şi latura sudică a acestui deal spre Bârsău de Jos. Pe “Deal” s-a ridicat pentru noua vatră a satului şi prima biserică din lemn, aşezată pe locul unde se află actuala biserică ortodoxă.

Tot aici pe “Deal”, unde se formase şi un “Mijloc al Satului” a fost deschisă în secolul al XIX-lea şi prima şcoală din Bârsău de Sus, iar documentele pomenesc şi primul dascăl în persoana lui Grigore Moiş.

Schimbarea “Mijlocului Satului” pe artera văii principale între “Hăbădic” şi “Deal” a marcat şi sporirea numărului de gospodării şi de populaţie, precum şi trasarea drumului principal ce lega cele două sate şi ce străjuieşte de-o parte şi de alta Valea Bârsăului.

Aici a fost ridicată Şcoala confesională, edificată din lemn pe la anul 1825 şi are ca învăţător calificat cu salar de 800 coroane şi 7 jughere de pământ, fără să primească alt ajutor de la stat. În şcoala de repetiţiune au fost înscrişi 32 de elevi, iar pe la anul 1870, această şcoală a fost transformată în şcoală comunală, dar prin intervenţia preotului Daniil Vulturu şi a domnului Andrei Cosma şi-a recâştigat iarăşi dreptul de a fi şcoală confesională.

În anul 1825, credincioşii din Bârsău de Sus şi-au ridicat o biserică zidită din piatră şi cărămidă.

Actuala biserică a fost ridicată în anul 1825, prin contribuţia localnicilor, ajungând astăzi neîncăpătoare în zilele de sărbători. În anul 1893 turnul a ars în urma unei descărcări electrice, dar a fost refăcut chiar în acel an şi prevăzut apoi cu paratrăsnet. În timpul primului război mondial, biserica a suferit multe avarii, zidurile ei fiind ciuruite de gloanţe.

Biserica Ortodoxă din Bârsău de Sus

A fost reparată în anul 1918, dar nu a fost restaurată în întregime, decât în anul 1931, când şi acoperişul a fost refăcut din tablă, lucrările au ridicat cheltuielile la suma de 275.000 lei, cheltuieli suportate de localnici. Sfinţirea ei s-a făcut în acelaşi an (1931) de către Preasfiinţitul Episcop Dr. Alexandru Rusu, Episcopul Maramureşului. Biserica are un plan simplu de basilică, cu naosul dreptunghiular şi cu o absidă semicirculară pentru altar, iar la apus un turn pătrat având intrarea pe sub el. Iconostasul este lucrat în stil realist, iar pardoseala este confecţionată din plăci de piatră .

Electrificarea s-a făcut în anul 1970, iar în anul 1972 a fost executată pictura de către pictorul prof. Coriolan Munteanu din Cluj-Napoca, în colaborare cu pictorul Zazăr Anton din aceeaşi localitate, costul lucrărilor fiind de 53.000 lei, sumă strânsă prin contribuţia absolută a sătenilor.

Şcoala confesională a fost amplasată în “Mijlocul Satului” pe pământul cumpărat de biserică de la cetăţeanul Gheorghe Vaşvari pentru suma de 2.000 de coroane. Clădirea a fost executată de antreprenorul Tanko Karoly din Şimleul Silvaniei pentru suma de 4.000 de coroane. Se cunosc şi numele unor cadre didactice care au funcţionat la şcoala confesională, devenită ulterior şcoală de stat: Vasile Bujor, Gheorghe Lenghel – care a funcţionat aici 10 ani, Andrei Hosu – a funcţionat până la 4 noiembrie 1906.
În anul şcolar 1910/1911, şcoala a avut un singur dascăl, abia în anul şcolar 1911/1912, când au fost înscrişi un număr de 126 elevi în clasa I, 9 elevi în clasa a II-a şi 10 elevi în clasa a III-a – în total 145 elevi; apar două posturi noi ocupate cu personal didactic cu diplomă (învăţători), din localitate: Gavril Varna şi Ştefan Oşian. Tot în rândul personalului didactic, mai târziu, sunt vrednici de pomenit: Ana Varna (născută Popan) şi Ioan Oşan – dascăl şi director de şcoală, care se înscrie ulterior la facultate şi ajunge profesor la un liceu din Cluj Napoca.

Ulterior pentru şcoala confesională s-au mai construit o sală de clasă şi o locuinţă pentru director. În acest scop domnul Andrei Cosma a donat 200 de coroane. Şcoala a fost înzestrată cu o bibliotecă din subvenţiile societăţii “Silvania” director A. Cosma. Pe plăcile de marmură ale troiţei de piatră aşezată în faţa şcolii apar: Ştefan Osian (învăţător), Ioan Vaşvari (preot), Zaharia Varna (cantor), Simion Crişan (prim curator), Teodor Crăciun, Gavrilă Oşan a lui Todor, George Filimon Crişan, Griga Crişan al lui George, Todor Ardelean (curatori şi senatori).

Actuala şcoală veche cu parter, a fost construită în perioada 1957/1958 şi are patru săli de clasă şi o cancelarie pentru cadre. Această construcţie s-a ridicat prin contribuţia sătenilor în bani şi zile muncă, fiind necesară, întrucât şcoala veche nu mai făcea faţă numărului mare de copii care frecventau cele 7 clase obligatorii. De menţionat că până în anul şcolar 1961/1962, elevii claselor V-VII din Bârsău de Jos , frecventau cursurile la Şcoala din Bârsău de Sus, unde o perioadă de timp funcţiona şi un internat pentru elevii de la Bârsău de Jos.

Şcoala nouă din clădirea cu etaj a fost construită în 1975/1976 prin contribuţia bănească şi muncă voluntară a locuitorilor satului. Are patru săli de clasă, o sală profesorală, un cabinet pentru director, un laborator de fizică-chimie şi două săli.

După revoluţia din 1989 evoluţia învăţământului local este foarte rapidă, mai ales după 2001, şi 2003 când această şcoală devine Şcoala de Arte şi Meserii având elevi cuprinşi în clasele I-XI. Numărul elevilor depăşeşte anual cifra de 250 de elevi, la care se adaugă circa 100 de copii care frecventează activităţile de la grădiniţă. Prin proiecte de finanţare bine fundamentate în doar câţiva ani s-a reuşit reabilitarea clădirii corpului cu etaj, extinderea apoi a corpului cu etaj cu încă 4 săli de clasă. De asemeni şcoala se află în momentul în care se va edifica o construcţie nouă şi modernă pentru grădiniţa de copii. Dacă mai amintim şi introducerea încălzirii centrale în toate corpurile de clădiri din şcoală, respectiv noul grup sanitar cu etaj din interiorul clădirii cuetaj, constatăm că doar în doar câţiva ani după aderarea ţării la Uniunea Europeană, s-a produs o adevărată revoluţie în infrastructura învăţământului local, care va asigura condiţii din cele mai bune pentru evoluţia viitoare a învăţământului local.

Instituţia administrativă de baza pe plan local a fost Primăria Bârsău, care de-a lungul timpului a cunoscut mai multe denumiri: Cancelarie, Sfatul Popular, Consiliul Popular, Primăria Bârsău şi Consiliul Local. Cu mici excepţii , în majoritatea timpului aceste instituţii au avut sediul la Bârsău de Sus, ca reşedinţă de comună.

Documentele administrative şi notariale, matricole şi starea civilă, cofirmă faptul că Bârsău de Sus , a fost o comună mare care a aparţinut administrativ teritorial şi juridic mai mult de comitatul /judeţul Sălaj, dar în anumite perioade şi de comitatul / judeţul Satu Mare, sau de regiunea Maramureş în cadrul plasei Cehu Silvaniei, sau Ulmeni, ori în cadrul raioanelor Cehu Silvaniei, Şomcuta Mare şi Baia Mare.

În două rînduri ambele sate ale comunei Bârsău, au fost declarate comune dinstincte, dar şi o scurtă perioadă cănd cele două sate aveau centrul notarial la Asuaju de Sus, jud. Maramureş, respestiv în preajma anului 1911, când cele două sate împreună cu Asuaju de Sus şi Asuaju de Jos, edifică în comun sediul Primăriei de la Bârsău de Sus, unde era centru notarial. Această construcţie solidă a fost recent renovată şi modernizată în anii 2007-2008.

Primarul ( birăul ), ajutat uneori de un ajutor de primar, sau viceprimar, de un notar ( secretar), au reprezentat autorităţile principale ale instituţiei primăriei, fiind angajate şi plătite cu salariu de la stat. Pentru luarea hotărârilor pe plan local erau aleşi prin vot local, deputaţii / consilierii locali , care nu erau persoane încadrate cu salariu de la stat. Se întruneau prin convocare la şedinţe unde luau decizii sau hotărâri administrative în plan local, care urmau a fi puse în execuţie de salariaţii Primăriei. Impozitele, taxele locale, administrarea domeniului public al comunei, a păşunilor , repartizarea bugetului, erau atribuţiuni importante ale aleşilor locali, care în anumite perioade de timp beneficiau de indemnizaţii din partea statului.

În anumite perioade de timp ,între angajaţii primăriei întâlnim şi pe ajutorul primarului recent,viceprimarul, pe contabilul primăriei, perceptorul ( casierul ), referentul / agentul agricol, care aveau atribuţii bine stabilite de legea administraţiei publice locale. În perioada scursă după revoluţia din 1989, numărul angajaţilor din primărie a crescut anual, şi apar posturi noi -inspector, cosilier , referent pe diferite probleme economice şi sociale, soferi, guard, astfel că în acest moment funcţionează 13 angajaţi, cu normă întreagă şi salariu de la stat.

În perioada comunistă (1945-1989) paralel cu funcţiile administrative la nivel de Sfat Popular/ Consiliu Popular, întâlnim şi 1-2 persoane politice încadrate de către statul comunist în fucţiile de secretar de partid şi locţiitor de secretar de partid, bineînţeles că amândoi erau activişti ai patidului comunist pe plan local şi mai rar trimişi de la judeţ.

După 1974 până în 1989, secretarul de partid, devine persoana cea mai influentă din primărie, cumulând şi funcţia de primar, ajutat de un viceprimar, de locţiitorul secretarului de partid, care răspundea direct de propaganda de partid şi de un Birou Executiv, al Consiliului popular alcătuit de regulă din 5 deputaţi, cu responsabilităţi politice, economice şi sociale pe plan local.

Legat de instituţia medicului şi de sănătatea publică, comuna Bârsău a avut în permanenţă o populaţie numeroasă. Pe vremuri bolnavii erau duşi cu căruţa la doctorii din Ariniş şi Ardusat, întrucât în cele două sate doar moaşele asigurau asistenţa naşterilor copiilor. Registrele matricole ale preoţilor consemnează o medie de 40-50 copii născuţi anual la Bârsău de Sus şi 25-30 copii născuţi la Bârsău de Jos, în perioada ultimului secol. Depărtarea de oraş şi urgenţele care trebuiau asigurate, i-au obligat pe medicii generalişti ce au activat în această comună să aibă în multe situaţii intervenţii de medic specialist.

Uitându-ne în trecut, la istoricul localităţii Bârsău, putem diferenţia între două perioade istorice distincte, cruciale pentru dezvoltarea comunei şi pentru nivelul actual al comunei. Astfel, putem vorbi de o perioadă ce a ţinut de la începuturile vremii până în 1944 şi o altă perioadă ce a ţinut din 1944 până în prezent

Perioada până în 1944

Conform mărturiilor rămase din strămoşi, din studierea configuraţiei terenului şi a documentelor cercetate, vatra locuită întâi de bârsăuanii de sus s-a aflat mai departe de actuala vatră a satului, undeva după creasta culmii dinspre miază-zi, acolo unde pământului i se spunea “Dealul Făgeţel” de la “Hotare”. În acel loc a fiinţat primul sat a cărui evoluţie poate fi urmărită până astăzi, sat care se numea Făgeţel. Localitatea ar fi avut până la 200 de case. Era alcătuită din oşeni tăietori de lemne, mână de lucru pricepută la exploatările forestiere sau din urmaşii acestora. Ideea este justificată şi de faptul că majoritatea numelor locuitorilor Bârsăului de Sus este “Oşan”, ceea ce nu este valabil şi la Bârsău de Jos. Înseamnă că satul avea o obşte temeinică şi-l putem evalua în timp în Evul Mediu. Din punct de vedere social, obştea lui aparţinea până în secolul al XV-lea categoriei ţăranilor liberi din zona Maramureşului, cu o autonomie puternică, rezistând încercărilor de expansiune a nobilimii maghiare, avidă de păduri bogate şi pământuri fertile. Locuitorii obştei în contextul istoric redat, ca ţărani liberi beneficiau de dreptul strămutării nestânjenite prin ţinut dintr-un loc în altul, fapt ce ne apare verosimil datorită îndeletnicirii lor principale – pădurăritul.

Cauza destrămării “Făgeţelului” ar consta după cele mai multe păreri în marea invazie tătaro-mongolă.

Documentar, există două localităţi cu numele de Bârsău: Bârsău de Jos şi Bârsău de Sus – care poartă aceste denumiri în acte oficiale încă din vremea Huniadilor. Ambele localităţi aparţineau de comitatul Szolnocul de Mijloc, dar uneori, ca de exemplu în 1470, ambele au aparţinut de Satu Mare.Localitatea Bârsău de Sus este atestată documentar pe la 1470 sub numele de Felseu-Berekzo de către Coriolan Suciu. Apoi în 1475 – Berekzo; în 1569 – Felsoberegzo; Berszeul de Szusz – 1733; Bîrszo din Szusz – 1850 şi Bârsău de Sus – 1854

Perioada după 1944

Importanţa schimbării regimului politic din 1944 pentru comuna Bârsău l-a constituit dorinţa regimului comunist de a cooperativiza pământurile din zonele rurale ale ţării. Dar după cum ştim, au rămas pe teritoriul României şi un număr însemnat de sate necooperativizate, lucru care avea să influenţeze puternic şi relaţiile umane şi capitalul social al persoanelor din satele rămase necooperativizate, comparativ cu locuitorii satelor cooperativizate.

Perioada de la reforma agrară şi până la colectivizarea agriculturii a fost marcate de evenimente confuze, tensionate, uneori chiar dureroase, presărată de numeroase cote (impozite) mari în bani şi cereale. Deseori ţăranii nu reuşeau să plătească şi atunci autorităţile foloseau metode de întimidare sau sechestrării de bunuri şi animale din gospodăriile celor vizaţi.

Colectivizarea agriculturii în comuna Bârsău s-a desfăşurat în perioada 1959-1962 şi a cunoscut efecte diferite în cele două sate ale comunei.
La Bârsău de Sus, cu toate metodele şi eforturile folosite de către membrii comisiei de lămurire nu s-a reuşit colectivizarea agriculturii, datorită hotărârii şi curajului dovedit de săteni în perioada lămuririlor. Astfel această localitate rămâne cu pământul şi animalele proprietate individuală, rămânând tradiţionali proprietăţilor moştenite din moşi-strămoşi.
La Bârsău de Jos – procesul de colectivizare s-a desfăşurat lent, dar sigur, profitându-se de către câteva familii cu teren puţin, care s-au scris primii pe listă şi au depus “cererea” de primire în G.A.C. (Gospodăria Agricolă Colectivă). Aici prin metode tradiţionale folosite de comunişti, a crescut numărul gospodarilor înscrişi, astfel că în primăvara anului 1962, după lungi lămuriri şi discuţii se încheie procesul de colectivizare. Unitatea nou înfiinţată G.A.C.-Bârsău de Jos purta numele de “ZORILE COMUNISMULUI” şi-şi avea sediul în casa ce aparţinea fostului proprietar Aurel Cuceu, stabilit ulterior la Baia Mare. Cele câteva familii care nu au semnat cererea de aderare la G.A.C. (devenit ulterior C.A.P.) au avut mult de suferit, fiind nevoiţi să renunţe la vechea lor proprietate şi să treacă de partea majorităţii – cooperatorilor. Astfel începe distrugerea forţată a gospodăriilor agricole, întemeiate cu atâta trudă şi sudoare de generaţii şi generaţii de bârsăuanii de jos. Pe lângă terenurile agricole preluate pe bază de cerere de înscriere în C.A.C., au fost obligaţi să predea şi animale (cai), căruţele şi uneltele agricole, distrugând întregul mecanism economic al gospodăriilor satului: pluguri, grape, sape pentru prăşit etc.
Principalii indicatori economici ai activităţii Cooperativei Agricole de Producţie Bârsău de Jos şi a gospodăriilor individuale necolectivizate din Bârsău de Sus, ne dovedesc clar că asocierea forţată a bârsăuanilor de jos a fost nejustificată, conform „ Registrului de Statistică, nr. 21, Consiliul Local Bârsău.”

Astfel la producţia medie la hectar situaţia susmenţionată arată următoarele cifre:
– grâu la C.A.P. 867kg/ha, iar la individuali 1450 kg/ha,
– porumb la C.A P. 1663 kg./ha , iar la individuali 2190 kg./ha,
– in pentru fibră la C.A.P. 1663 kg./ha, iar la individuali 2000 kg./ha,
– floarea soarelui, la C.A.P. 700 kg./ha, iar la individuali, 900 kg./ha,
– cartofi 7000 kg./ha la C.A.P. şi 7800 kg./ha la individuali,
– varză 1800 kg./ha, atât la C.A.P. cât şi la gospodăriile individualilor.
Pomii fructiferi recenzaţi în anul 1979 erau de 10761 la individuali şi 6113 la membrii cooperatori, din care nucii erau în număr de 822 în cele două sate. Este clar că existenţa acestei forme cooperatiste într-o zonă de deal a fost o decizie politică greşită, fără nici-un temei şi acest sistem era doar în favoarea conducerii cooperativei , a comuniştilor aflaţi în funcţii de conducere la C.A.P.,sau la Consiliul Popular .

Adevăraţii cooperatori, care lucrau efectiv în cultura plantelor şi la creşterea animalelor, primeau doar norme, consemnate după bunul plac al conducerii unităţii, iar banii şi cerealele primite la sfârşit de an reprezentau adevărate stări de nemulţumiri în rândurile lor. Nu de puţine ori se iscau conflicte şi era nevoie de intervenţia miliţiei locale, a organelor de securitate , sau de partid, care ameninţau cu măsuri represive , de intimidare.

Creşterea animalelor a reprezentat pentru bârsăuani, de-a lungul timpului o sursă economică de mare importantă. Astfel, efectivele de animale au fost însemnate atât în gospodăriile individuale al bârsăuanilor de sus, cât şi la membrii cooperatori din Bârsău de Jos, fapt justificat şi de statisticile prezentate în Registrul Statistic, nr. 22, Primăria Bârsău.
-bovine, total pe comună , între 1366 în1989 şi1738 în1976,, din care vacile numărau în medie 900, iar tineretul bovin cca.122.
-porcine, total pe comună, între 443 în 1979 şi 859 în1975, din care media scroafelor de prăsilă era de 21.
– ovine, între580 în 1965 şi 809 în 1979, din care 2/3 erau oi şi mioare,
-caprine, între 40 în1965 şi 45 în 1971,
– cabaline, total pe comună , între 160 în 1965 şi 317 în 1978,
– păsări , total pe comună, între 6427 în1968 şi 10425 în 1989.
Dacă avem în vedere şi faptul că la toate recenzările animalelor de către autorităţi, ţăranii ascundeau din animale, sau nu le declarau pe toate putem concluziona că numărul real al animalelor din gospodărie a fost cu mult mai mare, decât cel din statisticele prezentate mai sus, locuitorii având tot interesul să declare mai puţin întrucât impozitul anual se stabilea in mare parte şi după numărul de animale deţinute în gospodărie. Apoi, interdicţia autorităţilor de sacrificare a bovinelor, era un alt motiv de a îndosi câte un viţel pentru a fi apoi sacrificat pentru consum în familie. Nu rare erau cazurile de pâră, care se lăsau cu dosare penale şi amenzi pentru proprietarii animalelor.
Recensământul populaţiei efectuat în anul 1992 prezintă cumulat pe comună următoarea situaţie:
– numărul clădirilor – 758,
– numărul locuinţelor – 759,
– numărul camerelor de locuit – 1.852,
– suprafaţa totală a camerelor de locuit – 30.914 mp,
– numărul total al persoanelor din gospodării – 2.872
din care:
– numărul populaţiei stabile este de – 2.766, iar restul de 106 – reprezintă persoane plecate în căutare de lucru în alte localităţi din ţară sau tineri plecaţi în străinătate (Italia, Franţa, Austria şi chiar în S.U.A.).
Din totalul populaţiei înregistrate, un număr de 860 de persoane reprezintă populaţia satului Bârsău de Jos, respectiv 2.012 persoane reprezintă numărul populaţiei din satul Bârsău de Sus.
Din totalul de 759 locuinţe recenzate, 256 reprezintă numărul locuinţelor din Bârsău de Jos, în timp ce diferenţa de 503 reprezintă numărul locuinţelor din centrul de comună.
Perioada cea mai bogată în realizări şi obiective economice şi social-culturale din vremea comunistă o constatăm între anii 1965-1985, perioadă în care în cele două localităţi s-au ridicat şi pus în funcţiune mai multe obiective:

Magazinul sătesc din centrul de comună a fost construit în perioada anilor 1973-1975 şi cuprinde magazinul mixt şi bufetul. La Bârsău de Jos magazinul sătesc este construit în perioada anilor 1975-1976 cu o suprafaţă totală de 160 mp .Ambele s-au construit prin contribuţia populaţiei celor două sate în bani şi muncă, deveniţi membrii cooperatori ai Cooperativei de consum, condusă şi îndrumată de Uniunea Judeţeană a Cooperativelor de Consum Satu Mare. Cele două magazine săteşti au fost judicios gestionate de către membrii din familiile Zaharia Varna (la Bârsău de Sus) şi Ioan Flontaş (la Bârsău de Jos). În prezent mai fucţionează doar magazinul din Bârsău de Jos, construit prin acţiunile cooperatorilor locali.
După desfiinţarea temporară a comunei Bârsău în anul 1989, cooperativa s-a unificat cu cea din comuna Crucişor. Serviciile poştale s-au făcut mulţi ani cu poştalionul, de la Poiana Codrului de către Ioan Boca din Bârsău de Sus, până în anul 1965 când a luat fiinţă Unitatea de Poştă şi Telecomunicaţii Bârsău – cu sediul în clădirea Primăriei şi cu un punct de deservire şi în satul Bârsău de Jos. Astfel, numărul abonaţilor telefonici a crescut la centrul de comună de la 14 (1975) la 24 (1977), respectiv la 45 (1978), unde funcţiona o centrală telefonică cu program redus.
În satul aparţinător, Primăria nu a găsit resursele financiare suficiente pentru repetatele cereri depuse de locuitori. S-au instalat doar două posturi telefonice la Şcoala Generală şi la sediul CAP Bârsău de Jos – ambele racordate la centrala cu program normal din Poiana Codrului.
Unităţile şcolare în aceeaşi perioadă de timp şi după revoluţia din anul 1989, cuprind câte două şcoli generale cu clasele I-VIII în cele două sate (în perioada 1974-1989, la centrul de comună funcţiona şcoala cu clasele I-X).
Clădirea Şcolii generale din Bârsău de Jos a fost construită în două etape. Prima aripă a clădirii paralelă cu şoseaua a fost construită în anul 1961, în timp ce aripa nouă, cea perpendiculară pe axa drumului a fost ridicată în perioada 1967-1968. Clădirea unde îşi desfăşoară activităţile grădiniţa de copii a servit o perioadă de timp ca locuinţă pentru director Clădirea cu etaj a Şcolii Bârsău de Sus a fost ridicată în perioada 1975-1976 prin contribuţia în bani şi muncă a sătenilor şi a Primăriei. Ultimele lucrări de finisaj s-au terminat în anul 1976. Clădirea cuprinde 4 săli de clasă, un laborator de fizică-chimie, 2 săli pentru grădiniţă şi câte o sală pentru sala profesorală şi cabinetul directorului. Din registrele statistice ale şcolilor în perioada 1955-1985 întâlnim următoarele date:
– numărul total al elevilor celor două şcoli varia între 530-751 elevi (1976/1977);
– numărul claselor de elevi varia între 16 şi 21;
– numărul grădiniţelor de copii – 2;
– numărul grupelor de copii în grădiniţă – 4-5;
– numărul total al preşcolarilor – 70-151;
– numărul personalului didactic – 25-31.

Clădirea dispensarului uman din centrul de comună a fost construită în perioada anilor 1966-1968 prin contribuţia tuturor locuitorilor din cele două sate, iar în perioada 1970-1979 în cadrul Dispensarului uman a funcţionat şi “casa de naşteri”. Personalul angajat de specialitate a cuprins în permanenţă: un medic generalist, iar numărul personalului mediu cuprindea 3-5 asistente medicale. Între anii 2005 -2008 clădirea a fost reabilitată prin lucrări ample de extindere în înălţime, la acoperiş şi la tâmplărie, precum şi la exterior şi s-a introdus apa şi încălzirea centrală. Prin extinderea clădirii s-au deschis două săli cu alte destinaţii, o sală pentru farmacie şi una pentru serviciile de poştă.

Clădirea cu etaj a Postului de Poliţie Bârsău a fost ridicată tot în centrul de comună în perioada anilor 1968-1970 prin contribuţia bănească şi în muncă a locuitorilor din comună. Clădirea cuprinde sălile destinate şefului de post şi ajutoarelor sale, respectiv apartamente pentru acest personal.
Din acelaşi Registru – Statistic al Primăriei Bârsău desprindem şi alte date statistice relevante:
– suprafaţa totală a comunei Bârsău măsoară 5.236 ha, din care la Bârsău de Jos erau 1.085 ha, respectiv la Bârsău de Sus figurau diferenţa de 4.151. ha. Din Suprafaţa totală de 1.085 ha, menţionată în satul Bârsău de Jos – 925 ha le-a folosit C.A.P.-ul din localitate, iar diferenţa de 160 ha au servit ca loturi ajutătoare pentru membrii cooperatori.
– suprafaţa arabilă a comunei Bârsău însumează 2.083 ha – suprafaţă din care 569 ha erau la satul aparţinător;

– suprafaţa păşunilor naturale însuma pe comună un număr de 526 ha, însă de slabă calitate şi insuficientă pentru numărul mare de animale din comună:
– electrificarea localităţilor comunei s-a făcut în perioada 1962-1975;
– suprafaţa terenurilor destinate ca fâneaţă însumează în cele două sate 586 ha;
– terenurile cultivate cu viţă-de-vie reprezintă 11 ha, iar cele cu pomi fructiferi (livezile) reprezintă 87 ha;
– suprafeţele fondului forestier variau între 1.211 ha şi 1.969 ha;
– alte suprafeţe de teren între 190 ha şi 921 ha, din care teren aferent clădirilor şi curţilor între 265 şi 399 ha.

Din punct de vedere administrativ-teritorial în perioada comunistă, până în anul 1968, comuna Bârsău a aparţinut de regiunea Maramureş, făcând pe rând parte din raioanele Şomcuta Mare şi apoi Cehu Silvaniei. După noua reorganizare administrativ-teritorială din anul 1968 – când au fost desfiinţate regiunile ca unităţi administrativ-teritoriale – comuna Bârsău a fost arondată judeţului Satu Mare, situându-se la extremitatea sudică a judeţului.
Aberaţiile sistemului politic comunist au culminat în anul 1989 când, comuna Bârsău este desfiinţată, după mai bine de 500 de ani de atestare documentară şi este comasată în mod forţat în cadrul comunei Crucişor, al cărui sediu devine pentru o scurtă perioadă de timp satul Poiana Codrului.
Revoluţia din decembrie 1989, a abolit sistemul politic dictatorial al comunismului în România, după 45 de ani de dictatură comunistă instaurată în numele proletariatului şi, apoi al clasei muncitoare din România. Mişcarea a avut efecte şi asupra populaţiei locale, care readuce în sediul Primăriei din centrul de comună arhiva şi documentele aparţinătoare comunei Bârsău , într-o perioadă de vid de putere locală, prin fuga primarului din comună.
Personalul din administraţia locală îşi reia lucrul la sediul primăriei, după o scurtă perioadă de vid în administraţie pentru locuitorii celor două sate, datorată tatonărilor şi incertitudinilor privind viitorul celor două comune comasate, forţat anterior.
După 1989 şi în comuna Bârsău, precum în toată ţara se succed cu repeziciune profunde transformări economice, sociale şi politice.
Pe data de 2 ianuarie 1990 în sediul Şcolii Generale din Bârsău de Jos s-a constituit Frontul de Salvare Naţională al comunei Bârsău prilej cu care s-a redactat şi memoriul locuitorilor din cele două sate către noile autorităţi de la Judeţul Satu Mare, cu privire la dreptul istoric de reînfiinţare al comunei Bârsău .
În cursul anului 1990 s-a revenit asupra hotărârii de desfiinţare a comunei Bârsău, care îşi reia activitatea administrativă în cursul anului 1990, pe măsură ce s-au adus treptat dulapurile cu arhiva şi documentele mutate temporar la Poiana Codrului.
Imediat după reinstalarea Primăriei Bârsău, evenimentele revoluţionare au continuat să se deruleze cu rapiditate, într-o conjunctură nu tocmai favorabilă din punct de vedere al legislaţiei depăşite de noua conjunctură politică din România, fenomen ce s-a manifestat şi pe plan local, dar mai ales la Bârsău de Jos, unde prin desfiinţarea colectivului oamenii îşi revendică drepturile de proprietari asupra pământurilor cu care au intrat în C.A.P.
Pe data de 24 februarie 1991, în adunarea publică a sătenilor din Bârsău de Jos s-a constituit Comisia de împroprietărire, pentru titularii terenurilor preluate, de la fostul CAP, pentru împărţirea lor pe fostele amplasamente avute înainte de colectivizarea din 1962, împroprietărire făcută în conformitate cu Legea 18/1991

Un eveniment deosebit al evoluţiei istorice a comunei Bârsău, după Revoluţia din decembrie 1989 l-a constituit un conflict avut cu un sat din apropiere.

Punctul culminant şi cel mai tensionat al evenimentelor derulate după anul 1989 l-a constituit conflictul iscat între satele Bârsău de Sus şi Asuaju de Sus (Maramureş) la data de 1 iunie 1993 – conflict cunoscut în presă şi în mijloacele mass-media sub numele de “RĂZBOIUL PĂŞUNII”. Cauza conflictului a reprezentat-o un corp de păşune comunală, aflat în hotarul geografic al satului Bârsău de Sus şi pierdut din proprietatea sa la începutul secolului al XX-lea, probabil din motive abuzive (fiscale), după cum afirmă bătrânii satului şi pe care acum şi-l revendică de la vecinii lor din satul Asuaju de Sus, jud. Maramureş, care susţin că acest trup de păşune le aparţine de drept lor cu acte în regulă. Până la data izbucnirii conflictului, aici au păşunat împreună ciurzi de animale din ambele sate.

Bârsăuanii revendică această păşune şi se ajunge la o stare de tensiune extrem de încordată, mai ales după pronunţarea sentinţei judecătoreşti în favoarea asuăjenilor de către Tribunalul Judeţean Satu Mare. Astfel, s-au tensionat la maximum relaţiile dintre cele două sate şi centre de comună vecine, deteriorând şi compromiţând o prietenie bine fondată între ele de către strămoşii lor. A trebuit să vină armata şi să intervină în forţă (circa 1000 militari) pentru dezamorsarea conflictului.

În prezent, suprafaţa totală a teritoriului administrativ al comunei este de 5217 ha, populaţia comunei este în număr de aproximativ 2613 persoane, repartizată astfel:
• Bârsău de Jos – 1880 persoane;
• Bârsău de Sus – 733 persoane.

Sursa: https://www.comunabarsau.ro/

Print Friendly