11 CĂRŢI GETICUL
(despre Geți, Masageți, Gepizi, Huni, Vandali, Ostrogoți și Vizigoți)

CRONICĂ NECESARĂ NAŢIUNILOR AMINTITE de NICOLÒ ZENO –
VENEȚIA (1557)

traducerea şi introducerea
de
Ana-Maria V.G. Moraru

Despre Originea Barbarilor

Introducere

Nicolò Zen jr. (italianizat Zeno, 1515-1565) este istoric italian şi patriciu Veneţian, membru al Consiliului celor X, cea mai înaltă magistratură Veneţiană a Serenissima Repubblica di Venezia.

Personalitate “de un elevat intelect, de promptă elocvenţă, mare iubitor al Patriei, mare matematician, mare cosmograf, dar mai presus de oricine altcineva, un minunat istoric”1, Zeno este autorul a 4 mari opere ce acopereau diferite perioade istorice ale oraşului Veneţia. Volumul de faţă, “Despre Originea Barbarilor”, este singurul din Istoria Universală (Cronica, din prima ediţie) care a mai rămas, celelalte dispărând în sec. al XVII-lea, conform mărturiei lui Casali2.

Despre genealogia familiei, cardinalul P. Zurla va scrie: “familia Zeno are o antichitate atât de avansată, încât îmi este minunat să spun şi îmi este incredibil să afirm că observând cronicile, istoriile şi cele mai antice scripturi din Venezia, Padova, Marca Trevigiana şi Roma, am tras concluzia că originea acesteia este augusta gens Fannia consulară şi imperială a Romei”.3

Cu alte cuvinte, ilustra familie Zeno exercita un rol dominant în lagună de peste 1.000 de ani, rădăcinile acesteia fiind puse încă din timpul Împăratului Zenone şi al Papei Leone al II-lea. Nobila casă a contribuit la Republica Veneţiană cu un titlu de Doge (Dogele Ranieri/ Renier Zen, în 1.222 e.n.), un titlu de Amiral (Carlo – erou în lupta de la Chioggia, împotriva flotei Genoveze), un comandant (Piero – supranumit Dragonul, datorită dragonului încrustat pe scut, care a condus cu succes flota Veneţiană împotriva Turcilor şi Scaligerilor), 2 navigatori exploratori ai Atlanticului de Nord (Nicolò şi Antonio – foarte cunoscuţi pentru Harta Zeno, care combate descoperirea Americii de către Cristofor Columb; primul, Nicolò senior, este unul dintre cei 12 Oratori trimişi de Senatul Veneţiei cu 5 galere pentru a-l readuce pe Pontif, la Roma), 13 procuratori, prelaţi şi mulţi alţi nobili ai Republicii.

După moartea tatălui său, Zeno are acces la anumite documente, scrisori şi hărţi antice aflate într-un bun stadiu de conservare, pe care le găseşte în mansarda casei sale şi care aparţin iluştrilor săi străbuni. Plecând de la cercetarea acestora, îşi începe studiul pentru Istoria sa, pentru a cărei completare va achiziţiona, în propria librărie, lucrările a peste 1.600 de Scriitori diverşi, din toate timpurile4. Împăratului Carol al V-lea îi plăcea foarte mult să-l audă pe Zeno vorbind despre această lucrare, în care – spunea Zeno – “am făcut cunoscute lucruri pe care nimeni, niciodată, nu le-a predat cuiva şi pe care niciun cercetător nu ar fi avut de unde să le ştie”. Vorbea astfel, pentru că “acest erudit şi elegant scriitor a avut posibilitatea de a consulta nu numai documentele vechi ale familiei
Zeno, dar şi cele mai inaccesibile manuscrise ale arhivelor din Veneţia.”5

Meritul lui Zeno este acela de a combate şi de a corecta Analele antice ce fuseseră scrise (Giustiniano, Sabellicus – printre alţii) în greşeala tradiţională pe care Scriitori o produc, atunci când copie unii de la alţii fără o critică, acurateţe sau explicaţie a evenimentelor. Procuratorul M.Foscarini îi va scrie Dogelui Loredano: “Zeno a examinat cărţi care erau foarte puţin cunoscute în vremea sa şi, mai mult decât sigur, s-a bazat şi pe informaţiile unui Scriitor apocrif. A fost printre primii istorici care şi-a dat silinţa de a cerceta Istoria Europei şi a Asiei, înregistrând fapte petrecute cu multe secole înainte, deschizând şi altora calea spre cunoaşterea originilor Geţilor, Masageţilor, Gepizilor, Hunilor, Vandalilor, Ostrogoţilor şi Vizigoţilor. Cu toate acestea, s-a folosit de Herodot şi Berosus Caldeul, dar pentru că la vremea aceea studiul acestora nu atinsese apogeul, consiliem ca cititorul să-şi menţină vigilenţa”.6

Stimat de istorici, contemporani de-ai săi, dar şi dojenit pentru alegerea anumitor surse, Nicolò Zeno va propune o abordare insolită a evenimentelor spunând, à-propos de războiul Troian: “ războiul din Troia nu a fost aşa cum ni l-au descris Homer, Dares Frigianul şi Dite Candianul. Chiar cred că ultimii doi autori au fost inventaţi de către Greci, pentru a-l susţine pe Homer, scriind istorii care să mărească încrederea în imaginaţia acestuia; ştiu că este foarte greu să scot din rădăcini, ceea ce a fost bine împământat!”.

Deşi angajat în delicate chestiuni publice în organizarea Arsenalului Veneţian, Zeno decide că “un atât de important memorial nu poate fi pierdut”, după cum el însuşi afirmă. Editorul F. Marcolini îi va face o vizită şi va încerca să primească dreptul de publicare a operei, dar Zeno îl refuză; îi împrumută manuscrisul, care se afla încă în stadiul de schiţă, cu condiţia expresă de a nu-l arăta nimănui. Marcolini este copleşit însă de Istorie şi hotărăşte să o editeze, în 1558, dezobedienţă bine venită căci, aşa cum am mai spus, celelalte scrieri vor dipare după mai puţin de un secol. Dorind să obţină clemenţa lui Zeno, Marcolini îi va dedica această lucrare Monseniorului Daniele Barbaro, Patriarh de Aquileia, rudă şi bun prieten al lui Nicolò Zeno.

“Despre originea Barbarilor” contribuie semnificativ la înţelegerea şi încadrarea unei perioade obscure a istoriei în perspectiva etnografică a Europei. Opera este divizată în 10 cărţi: Geţi, Masageţi, Gepizi, Huni, Vandali, Ostrogoţi, Vizigoţi, iar ultimele trei, despre Longobarzi, Franci şi Arabi, sunt excluse din titulatura Getică.

ÎN MEMORIA PATRICIULUI NICOLÒ ZEN ŞI PENTRU ONOAREA STRĂBUNILOR NOŞTRI!

Prin această lucrare se intravede punerea în discuţie a originii poporului Getic, a sinuoasei sale migraţii ce a dus la popularea treptată şi parţială a continentului European. Prin inflexiunea numelui, Geţii devin Goţi la începutul secolului al III-lea, foarte probabil din cauza Damnatio Memoriae impusă de Împăratul Caracalla care edictează pedeapsa cu moartea pentru folosirea derivatelor Getice (Geta, Getic, Geţi). Geţii îşi continuă parcursul istoric sub noul nume de Goţi, aceasta reprezentând pagina albă de aproximativ 1.000 de ani a Istoriei noastre, de la Antichitatea târzie şi până la Evul Mediu timpuriu. Din Suda aflăm că Dio şi-a întitulat Istoria despre Goţi Getica; Spartian, in Caracallus, spune Quod Gothi Getae dicerentur (“Goţii care-şi spuneau Geţi”) şi “Geticus quasi Gotticus”; Claudiano îi numeşte, în poemul său, pe Goţi Geţi şi scrie despre războiul Gotic intitulându-l De Bello Getico; Sidonius Apollinaris îi numeşte Geţi pe Goţi, iar în epistola către Trigetius îi numeşte pe Ostrogoţi, Masageţi (conform lingvistului iezuit Lorenzo Hervás y Panduro, “Masageţii se apelau Maiza Geţi, adică Geţi mai Mari, termenul maiza fiind Getic şi însemnând mai mare”)7 ; Ausonius, vorbind despre Goţi spune:

Quæ vaga Sauromates sibi junxerant agmina Chunis
Quæque GETIS sociis istrum adsultabat Alanus.

Orosius spune Getæ qui et nunc Gothi (“Geţii care acum sunt numiţi Goţi”); San Geronimo, in præf. Epis.2 ad Galat. spune că Goţii erau numiţi Geţi în antichitate; Ennodius, în Panegiricul lui Teodoric, Regele Goţilor: Nam illud quo ore celebrandum est quod GETICI instrumenta roboris, dum provides ne interpellentur otia nostra, custodis?; Procopius spune “Goţii sunt rasa Getică”;

Iordanes îşi intitulează lucrarea De Getarum sive Gothorum, origine et rebus gestis şi foloseşte constant Geţi şi Goţi, ca sinonime, iar în De Regn.Success. spune Decius bellantibus Getis occubuit; Isidorus, Origin. lib. ix.c.2. spune că Geţii şi Goţii sunt unul şi acelaşi popor. Iar toate aceste informaţii se găsesc în Dizertaţia eruditului istoric Scoţian, John Pinkerton8. Adaug, Goţii nu au invadat niciodată Dacia-mamă, ci doar au combătut asedierea ei de către Romani. Atanaric (pe care filosoful grec Themistius îl numeşte Dinastul Geţilor), al cărui nume, se spune, se traducea în limba lui prin ‘întuneric’, a construit un lung zid de protecţie, la Galaţi, pentru a apăra Geţia de invazia Hunică. Acest zid se va numi astăzi ‘Valul lui Traian’ şi-i va fi atribuit acestui “herba parietaria”, în mare ignoranţă şi degenerare a Istoriei. Ostrogota, de aici denominaţia Ostrogoţi, se naşte în Moldova, iar Alaric (numit de poetul Prudentius Clemens Geticus Tyrranus), la Dunavăţu-de-Jos, în Tulcea. Familia Dinastică a Amalilor îşi are rădăcina în Moldova, căci acolo s-au refugiat rebelii Geţi, atunci când Dacia a fost invadată de Traian; strănepotul lui Gapto/Capto, Amal, va da numele Dinastiei în memoria triumfului asupra Romanilor, străbunicul său ucigându-l, sub comanda lui Decebal, pe Cornelius Fuscus. În perioada de început a utilizării vocabulului ‘Got’, acesta indica exclusiv ramura Ostrogotă, căci Vizigoţii apar în Istorie după mai bine de 100 de ani: Socrate Scolasticul, istoricul ecleziast al Imperiului de Orient, contemporan primului război Gotic, înregistrează clar apariţia Vizigoţilor9, în anul 376 e.n., negând astfel concomitanţa apărută la Iordanes. De altfel, întreaga Istorie a Ostrogoţilor şi Vizigoţilor, a neamului nostru care nu a învins, ci a desfiinţat Imperiul de Occident, în 476 e.n., îşi are începuturile în Moldova, în Ţara Oium, la Meotida. Acolo s-au născut primii Regi ai ambelor familii şi de acolo au plecat spre ocuparea Septentriunii. Este uluitor cum întreaga Dinastie a Amalilor sau a Balţilor, a Regilor sau Judecătorilor lor, nu se găseşte înregistrată cu dată şi loc de naştere, în niciun document. Atanaric nu este un Vizigot: el este Got (teruing/terving), aşa cum este Fritigern; lupta dintre ei, pentru putere, îl constrânge pe Fritigern să treacă Dunăre, să ceară ajutor Romanilor şi să promită, în schimb, convertirea la catolicism. Acesta este momentul în care Goţii ce-şi vor trăda credinţa şi-l vor urma pe Fritigern, vor fi numiţi Vizigoţi sau Goţi Minori (Ostrogoţii devin Goţii Majori). După spusele lui Sozomen10, Ulfila şi, mai înainte,Teofil erau iniţial Catolici şi supuşi Imperiului Roman. Nu au reuşit convertirea religioasă a Goţilor (Zalmoxieni, prin excelenţă) la catolicism, şi au propus, abia apoi, arianismul.

În compoziţie, s-a mers pe principiul selectării unor informaţii şi personaje istorice care, datorită eroismului demonstrat în evenimente belice, au şi dat prilejul Poeţilor de atunci să-şi încerce condeiul şi fantezia, transformând cronografia în fantastice legende. De o imensă importanţă este discursul pe care Diurpaneus, tatăl lui Decebal, îl face în faţa popoarelor Germanice şi Scitice, în Cartea a doua (despre Masageţi). El le vorbeşte acestor două naţiuni consanguine într-o singură limbă, comună tuturor. Iar dacă nici braconierii de vestigii arheologice, nici istoricii sau localnicii de la Şona nu au reuşit să desluşească misterul Piramidelor, o explicaţie o putem găsi ìn Cartea a IV-a (despre Huni) a lui Zeno, când fraţii Amali, Teodemir şi Vuidemir, vor ridica tumuli şi moviliţe pentru a răzbuna şi săţia moartea fratelui lor Vualamir. Mai este de notat, că sub diverşi Căpitani, Geţii au ocupat întreaga Germanie, dintr-o colonie de-a lor ieşind popoarele Cate, cele mai valoroase şi beligerante popoare ale Germaniei, de o excelentă disciplină militară – conform spuselor lui Tacit. În timpul Regelui Get Corillus, Caţii se vor diviza şi vor da naştere unei noi populaţii, cea a Batavilor (Olanda). O altă colonie Getică a fost alungată în munţii Suediei unde a început prelucrarea fierului şi a purtat numele de Gotini; alţii au ocupat Panonia Superioară (Austria) şi Panonia Inferioară (Croaţia şi parte din Ungaria) şi au purtat numele de Gotoni. O altă informaţie foarte importantă este cea a Împăratului Aurelian, care era de origine Get şi născut în Dacia, pe care Claudio l-a plăcut foarte mult şi l-a dorit ca succesor la Imperiu. Zeno este uimit de faptul că Iordanes nu face nicio menţiune despre originea acestuia, deşi ”numai dacă-i priveai gesturile, îl recunoşteai ca fiind dintre ai săi (n.t. Iordanes)”. Poate acesta este şi motivul pentru care Aureliano a abandonat definitiv Dacia şi a plecat spre Asia, înspre Perşi, decizie de neînţeles şi astăzi pentru mulţi istorici.

Una dintre cele mai folosite surse ale lui Zeno este Berossus Caldeanul, care a trăit în timpul lui Alexandru cel Mare. Ca sacerdot al lui Belus Zeus din Babylon a avut toate cunoştinţele şi tradiţiile din templul Caldean, iar majoritatea anticilor consideră istoria sa foarte atentă la adevăr. El a introdus astrologia mesopotamică în Grecia, instrument pe care îl considera esenţial în cunoaşterea omului. Aprecia că atunci când planetele sunt aliniate în semnul Capricornului, pământul suportă inundaţia, iar când se află aliniate în Rac, pământul suportă arderea. Unica operă a lui Berossus este Istoria Babiloniei dedicată lui Antiochus I, text dispărut, dar fragmente salvate prin operele lui Manethon, Abydenus şi Pollistor, în care se vorbeşte despre istoria lumii de la origini şi până în timpurile sale.

Exprimarea întâlnită în această lucrare (schiţă) este specifică secolului al XVI-lea şi înregistrează grave carenţe topice şi de frazeologie. Pentru cunoscătorii limbii italiene vechi şi nu
numai, formatul .pdf al originalului poate fi descărcat gratuit de pe Google/ Books (“Dell’ origine de’ barbari”, Nicolò Zeno 1557).

1 P. ZURLA, Dei viaggi e scoperte settentrionali di Nicolò ed Antonio Zeni, pag. 8, Venezia (A.1819)
2 S. CASALI, Gli annali della tipografia veneziana di Francesco Marcolini, Forli (A.1861)
3 P. ZURLA, Di Marco Polo e degli altri viaggiatori Veneziani più illustri, pag.15, Venezia (A.1818)
4 P. ZURLA in Francesco Patrizi, Dialogo dell’Istoria Universale, Venezia (A.1560)
5 Idem, pag.281
6 M.FOSCARINI, Della letteratura Veneziana, pag. 405, Padova (A.1770)
7 LORENZO HERVÁS Y PANDURO, Origine, formazione, meccanismi ed armonia degli idiomi, pag.105, Cesena (A.1785)
8 J.PINKERTON, An Enquiry into the History of Scotland, pag.8, Edinburgh (A.1814)
9 JOHANN JAKOB MASCOV, De’ Fatti de’ Tedeschi fino ai principio della monarchia de’ Franchi, pag.320, Venezia (A.1731)
10 EDUARDO PÉREZ PUJOL, Historia de las instituciones sociales de la Espana goda, pag.23, Valencia (A.1896)

DESPRE ORIGINEA BARBARILOR, CARE AU DISTRUS IMPERIUL ROMEI NAŞTEREA ORAŞULUI VENEŢIA
11 CĂRŢI
CRONICĂ NECESARĂ NAŢIUNILOR AMINTITE ŞI SCRIERE SPECIALĂ PENTRU CUNOAŞTEREA LUCRURILOR REALIZATE DE CĂTRE VENEŢI, DE LA PRIMA ORIGINE A ORAŞULUI PÂNĂ ÎN ANUL DCCC (800)

CU PRIVILEGIU

IN VENEŢIA, PENTRU PLINIO PIETRASANTA
M D L V I I (1557)

PREASFINŢITULUI REVEREND
MONSENIOR M. DANIEL BARBARO
ALES PATRIARH
DE AQUILEIA

Am avut deja din anii trecuţi dorinţa de a vedea o parte dintr-o anumită Istorie scrisă de un nobil şi doct gentilom al acestui oraş, cu care nu aveam o mare familiaritate, datorită gentileţei şi amabilităţii sale extraordinare. I-am făcut totuşi această cerere şi mi-am dat seama că nu a fost prea mulţumit. Mai mult, deşi am arătat respectul meu tuturor din Magnifica sa casă, poate datorită afecţiunii pentru lucrurile sale, totuşi a socotit ca eu să împrumut şi să citesc lucrarea cu condiţia expresă de a nu o scoate la lumină şi de a nu o arăta nimănui. El avea dreptate, căci acest Domn a procedat aşa cum procedează excelenţii Pictori care atunci când doresc să realizeze imagini de o oarecare importanţă, fac mai întâi câteva schiţe şi apoi reduc una dintre acestea la acea formă care mai mult îi satisface. Cu alte cuvinte, a muncit foarte mult în Istorii pentru beneficiul comun, orice oră liberă a pus-o în slujba acestui scop, iar aceste scrieri îi trebuie ca un fel de memoriu, pentru ca apoi să le revadă şi să le aducă la perfecţiune şi acurateţe. Până acum nu s-a ocupat de ele, fiind ocupată Domnia Sa cu chestiunile publice. Eu nu am dorit însă ca o bogăţie atât de mare să rămână ascunsă, în special pentru că este foarte necesară, dar mai presus pentru a cunoaşte Originea acestui ilustru oraş Veneţia. Şi pentru că lumea nu a avut şi nu va avea niciodată un lucru atât de rar la care să contemple, m-am hotărât să o scot la lumină şi să v-o dedic dumneavoastră, Preasfinţit Reverend, din 3 motive: primul, pentru că am acelaşi suflet ca al autorului şi Domnului meu; pentru că sunt sigur că numele Domniei Voastre Reverend va reduce puţin indignarea autorului faţă de dezobedienţa mea, aşa cum marele Daniel a umilit ferocitatea Leilor; al doilea, pentru că Vă voi fi un perpetuu debitor, pentru cordiala dragoste şi bunătate sufletească cu care mă trataţi, nu numai prin cuvinte, dar şi prin fapte; al treilea, pentru a îndulci imaginea acelui glorios nume şi prenume al marii case B A R B A R E, care a rămas neplăcut în memoria Istoriei, numele, prenumele şi faptele atroce ale popoarelor Barbare, care nu numai că au invadat şi ruinat iubita noastră mamă, Italia, dar şi întreaga lume. Şi în plus, pentru că de la victoria Barbarilor, aşa cum Scipione Africanul şi-a luat numele, aşa Domnia Voastră aţi primit numele de acel onorat gentilom, pe care l-aţi descris mereu din prisma unicelor şi nobilelor sale virtuţi. Pentru toate aceste motive şi pentru că nu am revelat nimănui numele autorului, am încredere că interpunerea dumneavoastră, Preasfinţit Reverend, nu numai că îl va face pe magnificul Autor să mă graţieze, ci va deveni chiar benign şi poate îmi va face fantasticul cadou al prelungatei sale munci, a Istoriei sale Universale. În aceasta, cu o extraordinară cronologie se observă toate particularităţile antice şi adevărata Istorie a naţiunilor de la începuturi şi până în timpul de astăzi, a războaielor dintre Zei, pe care Grecii le-au preschimbat în fabule, fapte care au fost atât de bine exprimate şi atât de detaliat, încât cele mai frumoase 3 limbi, anume Greaca, Latina şi Vulgara vor avea mult mai mult de învăţat, decât au avut până acum.

Această parte a Barbarilor, cred (dacă nu mă înşel) că este a şasea sau a şaptea Deca a acestei bogate Istorii Universale a acestuia. Şi sunt convins că lucrarea va fi citită cu multă delectare de pasionaţi, fiind plină de un nu ştiu ce, de o rară noutate. Eu, în timp ce dumneavoastră, Preasfinţit Reverend, veţi încerca cu tot posibilul să-mi recâştigaţi graţia magnificului Autor, eu mă voi ruga din toată inima Domnului nostru, să vă ofere o viaţă lungă dumneavoastră şi Magnificului autor, cu sinceritate şi lealitate din suflet. Din Veneţia, X V Februarie.
M D L V I I

humiliſs.& divotiſs. ſervitore
Francesco Marcolini

ARGUMENT ASUPRA LUCRĂRII GETICO

În prima carte a acestor Istorii se vorbeşte despre Insula Scandia locuită de fiii lui Haran, care la rândul său a fost fiul lui Samo iar acesta, fiu al lui Noe. Se spune că Berig, fiul lui Geter, a plecat de aici împreună cu Colonia sa şi, traversând mlaştina Tanais s-a despărţit de Gangaric. Celor care l-au urmat, le-a dat numele de Geţi, după tatăl său, nume de care m-am servit şi eu pentru a intitula cele 7 cărţi ale acestui Deca, Getici.

Aşadar, Masageţii care au ales să îl urmeze pe Gangaric proveneau de asemenea din aceeaşi stirpe, deşi unii spun că ei ar fi avut originea din două Colonii, cea a lui Mesla şi cea a lui Geter, şi asta datorită compoziţiei numelui. Şi pentru că o navă din cele două cu care Berig plecase din Scandia s-a pierdut, ajungând mai târziu în Gotiscaţia, acei Geţi care întârziaseră şi erau sub comanda lui Gepanta, care în limba lor se traduce prin lene, întârziere, şi-au luat numele de Gepizi; despre aceştia, care erau de acelaşi sânge cu ceilalţi Geţi, voi vorbi în Cartea a Treia.

Hunii, despre care voi scrie ȋn cartea a IV-a, chiar dacă pe linie paternă făceau parte din altă stirpe, nu se poate spune că nu au avut însă mamele de sânge Getic; Istoria spune că, având Filimer în armata sa anumite femei vrăjitoare,,, care îşi foloseau arta pentru a face mult rău, au fost alungate nude în deşertul Scitic, unde trăiau bărbaţi sălbatici. Uniunea dintre femeile Getice şi aceştia a dat naştere naţiei Hunilor.

Şi, deşi Cartea a Cincea este dedicată Vandalilor, aceasta nu ar fi trebuit să fie integrată întrunul dintre titlurile Getice, ei neavând aceeaşi origine sanguină cu Geţii, chiar dacă ieşiţi din aceeaşi Insulă şi născuţi fiind din unul dintre fraţii lui Geter; nouă ne-au plăcut însă şi le-am dat acelaşi nume.

Trebuie să avertizăm că Deceneu, venit printre Geţi în vremea Regelui Burebista, era considerat al doilea geniu, după Zalmoxis – care dăduse legile naţiunii. El a reuşit să-i convingă pe Geţi în a deveni faimoşi prin intermediul armelor; vor pleca astfel spre noi cuceriri cu diverse armate şi îşi vor asuma multe nume, dar în principal îşi vor schimba numele din Geţi în Goţi, acesta fiind viciul timpului care alterează, care mută, în felul său, numele unor certe naţiuni.

Imediat schimbat numele lor din Geţi în Goţi, a apărut o altă diversitate între ei: cei ce locuiau în Răsărit şi-au schimbat numele în Ostrogoţi şi erau conduşi de antica familie a Amalilor, care descindea din Filimer; cei ce locuiau partea Apusului s-au numit Vizigoţi şi erau conduşi de familia Balţilor, descendenţi din Hercule Egipteanul şi din Regina Ilea a Geţilor. Ei vor fi numiţi astfel datorită Balţului sau centurii de aur cu care s-a strâns la brâu Scita, fiul minor al lui Hercule şi al Ileei, care ulterior va fi numit Scita Baltul.

Ostrogoţii au fost foarte faimoşi în Italia sub Regele lor Teodoric din casa Amalilor, iar Vizigoţii, din casa Balt, au domnit mai presus în Spania. Este astăzi opinia multora, că actualul împărat Carol al V-lea este urmaşul, pe linie maternă, prin bunica sa – Regina Isabela I a Castiliei – a acestor srăbuni. Totuşi, autorul nostru, căruia îi dovedim toată încrederea noastră în materie, demonstrează clar că stirpea Regilor Vizigoţi va lua sfârşit o dată cu investitura Regelui Don Roderigo, care şi-a pierdut viaţa sub Mauri, în acel război ce a durat 8 zile; în munţi, Spaniolii l-au numit Rege pe Don Pelagio care nu era de sânge Gotic astfel că, o dată dispăruţi Vizigoţii din Spania, din această foarte antică naţiune nu au mai rămas alte amintiri în lume.

Acest lucru dorim să-l demonstrăm, de aceea am şi ales ca cele 7 cărţi să fie intitulate Getice. Cu toate că şi Longobarzii au venit tot din Insula Scandia, nu este certă însă originea lor, dacă sunt sau nu descendenţi ai Geţilor. Dar, pentru a nu crea confuzie, am adăugat fiecărei Cărţi propriul titlu, aşa cum se poate vedea, în următoarea pagină.

Lecturaţi deci dragi cititori şi bucuraţi-vă de aceste nobile dificultăţi ale unui mare om şi să trăiţi în graţia lui Dumnezeu!

TITLURILE TUTUROR CĂRŢILOR

PRIMUL GETIC AL GEŢILOR
AL DOILEA GETIC AL MASAGEŢILOR
AL TREILEA GETIC AL GEPIZILOR
AL PATRULEA GETIC AL HUNILOR
AL CINCILEA GETIC AL VANDALILOR
AL ŞASELEA GETIC AL OSTROGOŢILOR
AL ŞAPTELEA GETIC AL VIZIGOŢILOR
AL OPTULEA LONGOBARD AL LONGOBARZILOR
AL NOUĂLEA FRANC AL FRANCEZILOR
AL ZECELEA ARAB AL ARABILOR
AL UNSPREZECELEA AL VENEŢILOR ŞI ORIGINEA VENEŢIEI

Sursa:
Ana-Maria V.G. Moraru
Universitatea București
Graduate Student

Print Friendly