Işiţi morţi din gropi

A venit vremea că ne-am dus
La mormintele morţilor şi-am spus:
Işiţi din gropi voi morţii,
Ca să intrăm noi de vii,

Visarion Oprea Sofronie

Că nu mai putem răbda
Pedepsele ce ne vin, corvoada,
De la popii uniţi, papistaşii,
Şi de la domnii ţării.

Pe nime nu-i doare de-ai noşti,
Nici pe domnii cei săseşti,
Nici pe domnii cei nemţeşti,
Nici pe cei ungureşti.

Că toate temniţele goi,
Le-au umplut de noi.
Şi pentru legea cea grecească
Atâta ne-au prădat, ferească!

Venind cu cătane imperiale
Pe capul nostru ne rascoale,
Cât nu ştim, cu ce o sa plătim,
Porţia împăratului strein.

versificarea: Dan Bârsan

Poezia este inspirată dintr-un text ce face referire la lupta românilor ardeleni împotriva uniaţiei. Iată ce declarau românii în 1757: “A venit vremea că ne-am dus la mormintele morţilor şi am zis: işiţi morţi din gropi să intrăm noi de vii, că nu mai putem răbda pedepsele ce ne vin de la popii uniţi şi de la domnii ţării. Pe nime nu-i doare de noi, nice pe domnii cei săseşti, nice pe domnii cei nemţeşti, nice pe cei ungureşti. Că toate temniţele le-au umplut de noi pentru legea cea grecească şi atâta ne-au prădat, venind cu cătane pe capul nostru, cât nu ştim cu ce o să plătim porţia împăratului“.

După unirea cu Roma a început o perioadă neagră de prigonire a ortodocşilor, şi de către catolici, şi de către unii din episcopii uniţi, sprijiniţi de trupele imperiale: biserici furate de la ortodocşi şi date uniţilor – deşi uniţii erau numai câţiva faţă de marea masă a ortodocşilor -, amenzi, arestări, bătăi, ucideri.

Drama românilor transilvaneni începuta prin uniatism la 1700 va continua şi in 1714 se darâma din temelii catedrala, reşedinţă a mitropolitei ortodoxe din Alba Iulia, în româna veche Bălgrad, care a fost ctitorită de către Domnitorul Mihai Viteazul. Curtea imperială din Viena a continuat lupta împotriva românilor ortodocşi din Ardeal prin înfiinţarea episcopiei greco-catolice de Făgăras, iar biserica ortodoxă din acest oraş – ctitoria Domnitorului şi Sfântului Constantin Brancoveanul, a fost declarată drept catedrală episcopală.

Aproape toţi românii au protestat energic: “Noi, părinte, papistaşi morţi, iar vii nu vom fi…, gata suntem sângele să ni se verse, decât legea părinţilor noştri să pierdem“, ziceau credincioşii din Şcheii Braşovului într-un protest adresat lui Atanasie mitropolitul. La fel credincioşii din Călata spuneau: “Noi, tot satul, legea şi religia noastră în care ne-am născut, nu o părăsim. E treaba popilor cu care religie vreau să se unească; noi nu ne amestecăm în aceasta, dar dacă vom vedea că vreau să introducă la noi înnoiri, unul ca acela nu va mai fi popa nostru“. Şi la fel a fost în tot poporul ortodox. Patriarhul de la Constantinopol, Calinic II, împreună cu sinodul său, l-au anatematizat pe Atanasie în şedinta sinodală din 5 august 1701.

După aproape 60 de ani, de când mitropolia ortodoxă a Transilvaniei fusese nimicită, timp în care cârmuitorii puşi de împărăţia catolică de la Viena s-au silit în toate chipurile să răspândească zvonul că tot poporul român din această ţară ar fi primit de la început “legea împăratului”, între mulţi alţi luptători pentru credinţa ortodoxă, vremurile au pus la conducerea acestei lupte sfinte pe Cuviosul călugăr Sofronie de la Cioara. E greu să se cântărească rolul jucat de el în furtuna anilor 1759-1761, care au adus într-un chip pilduitor biruinţa unui popor întreg şi care, deşi lipsit de căpeteniile lui legiuite şi de cele mai fireşti drepturi, totuşi nu s-a lăsat îngenunchiat.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu și lupta împotriva Uniației (după minutul 30)

Print Friendly