“Intr-o tara de tarani, si nu de targoveti ori burghezi, precum in alte parti, se rosteau de la o vreme, sub inspiratia generoasa a romantismului, a poporanismului ori a samanatorismului, destule fraze frumoase despre “talpa tarii” ori “marele tacut”. Eminescu innobilase subiectul cu toata forta titanica a geniului lui. Cuza a ramas in legenda moderna ca domn al taranimii, in vreme ce toata problematica sociala din statul national croit la 1859 s-a centrat pe “chestiunea taraneasca”. Cu geniul lui atotcuprinzator, cu forta lui unica de a dezvalui adevarul si a diagnostica racilele societatii romanesti, cu iubirea lui de neam si tara, Iorga avea sa creeze unda de sensibilitate pe care societatea avea nevoie pentru a intelege ca Romania nu e tara intreaga, nici europeana, nici de viitor, daca nu gaseste degraba solutii pentru a face din tarani cetateni si nu doar obiect al compasiunii ori subiect al neputintei. Iorga a identificat subiectul si a definit urgenta chestiunii taranesti.
Ion Mihalache inainte de a fi inchis inchis
Mai lipsea insa ceva esential, si anume ca din randul clasei taranesti insesi, adica acelor peste 80 % de romani care purtasera sarcinile istoriei, fara sa ceara nimic in schimb, sa se nasca cineva care sa reclame pentru clasa lui obidita, dreptul la demnitate. Istoria l-a identificat in persoana unui taran din partile Argesului, ajuns invatator de tara, adica un fel de “domn” ce si-a purtat toate zilele vietii lui, cu demnitate, nu atat straiele, cat mai ales nobletea taraniei, mandra de a fi dat tarii traditii si randuieli batrane, dar si munca tenace, din care tara si-a asigurat suportul pentru toate marile proiecte, de la apararea de vrajmasi si pana la dobandirea independentei si reintregirea neamului. Numele lui este Ion Mihalache.
Putini concetateni mai vibreaza astazi, in vremea ceturilor tranzitiei si a spolierii tarii de o gasca de neofanarioti, nascuti nu pe malurile Bosforului, ci chiar in tarisoara noastra, la numele genialului invatator ce a reusit sa ridice taranimea la rangul de clasa sociala si la constiinta valorii de sine. Cine nu-i cunoaste viata, nazuintele si increderea netarmurita in neamul lui se face vinovat de ignoranta si inconstienta. E drept ca memoria i-a fost ocultata sistematic. E drept ca de sub lespedea de mormant a dramaticei damnatio memoriae nu au razbatut pana la noi decat vagi ecouri. Istoricii de casa si-au facut ani in sir o profesiune din a-l discredita. Doar nu de un simbol al demnitatii taranesti aveau nevoie corifeii bolsevizarii tarii, pentru a-si subordona taranimea, ci de “eroii” stahanovismului colhoznic. Invatasera pe de rost comunistii nostri lectia tatucai Lenin, cum ca taranii sunt reactionari, antimoderni si greu de supus. De aceea, trebuiau distrusi. Unde nu a reusit tunul, ca in Rusia, a fost pus sa lucreze cnutul ideologiei, al deposedarii de bunuri si pamanturi, umilirea si incolonarea taranimii. De aceea, in taranistul Ion Mihalache comunistii au identificat un dusman mai periculos decat in liderii burghezi. Iar in combaterea taranismului, ideologii comunisti au investit infinit mai mult decat in lupta impotriva burgheziei ori a “fascistilor”.
Vajnicul invatator ridicat din randurile taranimii stia ca drepturile mari nu se castiga cu jalbe ori declaratii de bune intentii. Mai mult, stia ca o Romanie moderna nu e posibila cu o taranime umila, iar viitorul statului nu mai poate fi conceput cu vechile randuieli social-politice, cu vechea clasa de politicieni, ce se folosea de taranime doar ca de o masa de manevra. Taranii aveau dreptul la demnitate, la dreptate si adevar. Era greu, dar nu imposibil, sa faci din marele tacut un cetatean respectat. Ion Mihalache a fost omul providential al cauzei taranesti. L-a gasit pe Iorga, aproape natural. Savantul conducea Partidul Nationalist Democrat, in vreme ce Ion Mihalache a infiintat Partidul Taranesc. Cei doi au pus bazele unei federatii politice, care-i va duce curand in Parlament. Pentru prima data, tarani adevarati si nu personaje de opereta, cum am vazut mai nou, intrau in Legislativul Romaniei. Iar cauza lor devenea cauza societatii romanesti in ansamblu. Tarani in Parlament! Ce straniu suna aceasta in vremurile de azi!
Taranimea in care a crezut si pentru care si-a daruit toata energia marele Ion Mihalache, din nefericire, a disparut. Regimul comunist si legatarii lui testamentari au reusit sa-i puna cruce. Iar tristetea s-a metamorfozat in paradox: tara cu aproape 50% populatie rurala nu mai are tarani. Nici un Ion Mihalache nu s-a mai iscat in nebuloasa tranzitiei. Taranii asteapta cu mana intinsa ajutorul “domnilor” de la oras. De parca nu ar fi lucrat pentru cauza lor nici Iorga, nici Mihalache. Pe cel din urma s-au ingrijit comunistii sa-l lichideze. Era prea vie amintirea Partidului National Taranesc, intemeiat de Maniu si Mihalache, era prea puternica taranimea noastra, ca bolsevicii sa ignore pericolul. Au inceput prin asasinarea liderilor. La exact 10 ani de la moartea lui Maniu – stranie simetrie! -, in 5 februarie 1963, in inchisoarea de la Ramnicu Sarat murea ultimul mare om politic din secolul trecut. In detentie a fost infometat si batut, dupa ce a refuzat capcana intinsa de corifeii regimului comunist, de a se delimita de Iuliu Maniu, in schimbul libertatii. Cei doi facusera ani in sir un cuplu politic unic in istoria noastra. Desi diferiti temperamental, ei au inteles sa-si urmeze pana si in moarte. Dumnezeu a randuit sa treaca in vesnicie in aceeasi zi de Faurar, ca si marele sau prieten. La Ramnicu Sarat, spre deosebire de Sighet, putini mai trec azi pragul inchisorii. Doar taranistii isi mai amintesc de acest mare roman. Pacat.”
Mihai Dorin, conferentiar doctor in cadrul Catedrei de Stiinte Socio-umane a Universitatii Tehnice “Gh. Asachi”, Iasi
Sursa: Ziarul de Iasi
„Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenţei româneşti. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri, pe care le făcusem cu o sârmă în uşă… Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să anunţ acest asasinat pe care l-a săvârşit comandantul Vişinescu. Strigătele: «Fraţilor, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”, a declarat Ion-Ovidiu Borcea în cartea-interviu publicată de Cicerone Ioniţoiu. (Lista tortionarilor care traiesc. Alexandru Vişinescu, unul dintre cei mai cumpliti calai ai Romaniei)
O rușine națională: criminalii în serie care sfidează România
Cititi si:
Ion Mihalache: “Corporatismul nu se potrivește cu România”
49 de ani de la moartea lui Ion Mihalache, fondator al Partidului National Taranesc, martir al inchisorilor comuniste
Citate din Ion Mihalache:
“Traim in noi durerea Natiei, asa cum traim durerea propriei noastre fiinte si propriei noastre familii. Cine nu simte aceasta durere, nu poate nici sa se bucure de bucuriile Natiunei sale.”
“Pamantul trebuie sa fie al acelor care il muncesc. Mica proprietate trebuie sa fie bine organizata, eficienta, sa acopere nevoile familiei si sa desfaca propriile produse in libertate. Legile juridice trebuie sa asigure consolidarea juridica a micii proprietati, cadastre si carti funciare”
“Să altoim împroprietărirea pe principiul cooperaţiei; obştiile cu agronomi dau rezultate superioare”. „Să dai putinţa complectă omului destoinic de a prospera în agricultură”
“Cine pune urechea la Pamantul tarii… Il aude. In lumina veacurilor istoriei, taranul ne-a pastrat sangele, limba, credinta, spiritul, hotarele, tara … Ţăranul român vrea să muncească, dar să fie el stăpân pe rodul muncii şi să fie şi el părtaş în stăpânirea ţării, potrivit muncii şi jertfei ce i se cere”.
“In decursul istoriei, taranimea a fost izolata cu desavarsire de viata politica, lipsita de puterea de a-si trimite oamenii in Parlamentul tarii si de a lua parte la elaborarea legilor si a altor acte politice in stat”
“[Corporatismul] nu se potrivește cu România, unde țăranii, 80% din populație, sunt si muncitori si proprietari în același timp! Cum să desparți munca și capitalul in țărănime? (…) Munca in tara romaneasca inseamna, inainte de toate, munca taraneasca.
Si se mai intampla un lucru: ca isvorul intregii munci este aceasta munca taraneasca. Ca si meseriasul, si negustorul, si salariatul intelectual nu au alt isvor decat isvorul muncii taranesti. Cand seaca acest isvor, seaca totul pana sus.
Nu este posibil un echilibru durabil în sat, pe bază românească solidă, cât timp românimea constă dintr-o țărănime ignorantă, roasă de boli, sărăcită și înzestrată cu virtuți pasive, care suportă tot felul de exploatări și umilințe.”
“Neamul românesc s-a păstrat – grație țaranului român – în lungul veacurilor, sub stăpâniri străine și apăsatoare. (…)
Această populație românească – prin care s-a păstrat neamul și țara și care constituie garanția unității și durabilității statului românesc – este populația de bază, care asigură caracterul național al statului român.”
(Ion Mihalache, Țărănism și naționalism)
http://irinamonica.wordpress.com/2013/08/01/ion-mihalache-un-martir-uitat/
Comentarii recente