In memoriam profesoara Maria Bârsan

Maria Bârsan a fost directorul Liceului Teoretic “IC Drăguşanu” timp de 16 ani

Inginerul Ioan Bârsan, soţul profesoarei, acordă burse de performanţă şi de studiu elevilor de la Liceul Teoretic “IC Drăguşanu” A fost dezvelită o placă comemorativă în memoria profesorarei Maria Bîrsan

Conducerea, Liceului Teoretic “I.C. Drăguşanu” din Victoria împreună cu dascălii din această instituţie de învăţămînt au ţinut să comemoreze activitatea profesoarei Maria Bârsan. Evenimentul a avut loc, vineri, 7 septembrie 2018, începînd cu ora 12.00, în sala CDI a liceului, cînd a fost dezvelită placa memorială Maria Bârsan. Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de preotul Adrian Magda, după care a fosr o prezentare power point despre activitatea prof. Maria Bârsan. Au participat la eveniment dascălii de la Liceul Teoretic “IC Drăguşanu” şi de la CT “Dr. Alexandru Bărbat”, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, elevi, studenţi şi membrii familiei Bârsan.

Premii de performanţă “Maria Bârsan

Începînd cu anul 2016, ing. Ioan Bîrsan, soţul Mariei Bârsan, acordă cinci premii de performanţă elevilor de la Liceul Teoretic “IC Drăguşanu” care au rezultate bune la învăţătură, dar au o situaţie materială precară. La sfîrşitul anului şcolar, cinci elevi din clasa a XI-a beneficiază de premii de performanţă în valoare de 700 lei fiecare acordate de ing. Ioan Bârsan. “Continuăm proiectul început de soţia mea. În perioada cît a fost profesor şi director la această instituţie de învăţămînt a ajutat foarte mulţi elevi cu probleme sociale şi i-a susţinut în situaţii dificile. Acest proiect a început din luna iulie 2016, cînd am acordat primele cinci premii de performanţă unor elevi cu rezultate bune la învăţătură, dar cu o situaţie materială precară” a spus ing. Ioan Bîrsan.

Bursă de studiu “Maria Bîrsan”

Pe lîngă premiile de performanţă, familia Bârsan acordă şi “burse de studiu” pentru studenţi. În anul şcolar 2017 – 2018 două studente au beneficiat de bursa de studiu acordată de această familie. ,,Scopul proiectului este să-i stimulăm să înveţe. Bursa de studiu ,,Maria Bîrsan” se ridică la 3.000 lei pe an, pentru fiecare student. În 2017 au beneficiat de bursa de studiu două studente care sînt înscrise la facultăţi din Sibiu. Am făcut o excepţie şi am ajutat o altă fată care a picat la examenul susţinut la Facultatea de medicină din Cluj, dar s-a înscris la o şcoală privată unde face curs de asistent medical, iar noi îi plătim şcolarizarea. În anul şcolar 2018 – 2019 vor beneficia de bursă de studiu patru studenţi. Numărul burselor cresc de la an la an. În funcţie de notele de la examenul de bacalaureat şi de situaţia financiară a familiei aleg elevi care vor primi bursă de studiu” a mai spus ing. Ioan Bârsan.

Profesor şi director

Profesorul Maria Bârsan s-a născut la Ucea de Jos, în data de 20 septembrie 1948, din părinţii Aurelian şi Nicolae Minu, agricultori. A absolvit Institutul Pedagogic de trei ani din Braşov, Știinţele Naturale şi Agricole (1968 – 1971), apoi Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti (1971 – 1974), apoi cursurile Programului Tempus 2000 de reconversie profesională, Informatică de la Universitatea ,,Transilvania” Braşov. Obţine un masterat în Politici publice şi Administraţie publică la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti în 2002. A predat ca profesor de biologie la mai multe şcoli: Chinchiuş-Adamus, judeţul Mureş (1971 – 1972), Beclean (1972 1973), Ucea de Jos (1973 – 1974), Grup Școlar de Chimie Industrială Victoria (1974 – 1990), profesor titular la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu” şi la Grupul Școlar de Chimie Industrială ( 1990 – 2006). În perioada 1990 – 2006 a fost director la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu”cînd şcoala a cunoscut o bună dezvoltare. A colaborat cu autorităţile locale, Casa Corpului Didactic Braşov, cu Asociaţia de Prietenie Victoria Chevilly-Larue, Institutul Cultural Francez, Asociaţia Victoria Doorn din Olanda şi cu Asociaţia Româno-Americană din New York. De-a lungul carierei didactice a primit două gradaţii de merit, diplome de excelenţă de la Prefectura Braşov, Inspectoratul Școlar Judeţean Braşov, Primăria Victoria, Diploma de excelenţă pentru întreaga carieră didactică şi pentru activitatea remarcabilă la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu” din partea Ministrului Învăţămîntului (2006), Ordinul “Meritul pentru învăţămînt în grad de cavaler” (2004). (Carla TATU)

Sursa:
http://www.monitorfg.ro/old/index.php?view=article&id=12783