Obiectivul lui era refacerea marelui Imperiu Bizantin. Consolidează cuceririle predecesorilor săi în Siria împotriva fatimizilor și se confruntă cu Țaratul Bulgar condus de Samuil în lupte care durează mai multe decenii, 991–1014. În 1014, îi înfrânge pe bulgari în regiunea Struma. După bătălie orbește 14.000 de prizonieri bulgari, iar unui bulgar din 100 i se lasă un singur ochi, pentru a-i conduce pe ceilalți înapoi la Samuil.
împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) îl numeşte pe strategul Niculiţă (Nikolitzas) conducător militar al vlahilor din Helladikon (Thessalia), teritoriu care, în secolul următor, va fi cunoscut sub denumirea de „Vlahia Mare”. Menţionarea vlahiilor sau valahilor (nume sub care erau cunoscuţi, în Evul Mediu, românii) în acest spaţiu geografic de către istorici însemna, implicit, recunoaşterea romanităţii românilor şi, totodată, încheierea etno-genezei poporului român.
Bula dată de acelaşi împărat în 1018 cerea ca toţi vlahii ce trăiau pe actualul teritoriu al Bulgariei şi în împrejurimi să atârne ecleziastic de arhiepiscopul din Ohrida. „Ordonăm, glăsuia documentul, să fie păstorite de acelaşi prea Sfânt Arhiepiscop şi să ia canonicul de toate acestea şi de la vlahii din toată Bulgaria, şi de la turcii de prin împrejurimile Vardarului, care sunt cuprinşi în hotarele Bulgariei”.
O perioadă, după intervenția militară a armatei imperiului Bizantin, Bulgaria nu a mai existat ca stat independent. De la fioroasa represiune a împăratului bizantin Vasile al II-lea zis Bulgaroctonul cumanii au fost decimați într-un procent semnificicativ. În toată această regiune, adusă din nou la ascultare, trăia însă și o importantă populaţie de limbă română care, fără îndoială, păstrase un contact neîntrerupt cu românii de la nord de Dunăre. Aceşti valahi se îndeletniceau în special cu creşterea oilor, de unde, cu vremea, termenul de vlah a devenit, la bulgari, macedoneni şi la greci, sinonim cu cioban.
Surse: Atlas Istoric Ilustrat al Romaniei de PETRE DAN-STRĂULEŞTI
Wikipedia
https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/vasile-ii-bulgaroctonul/
Comentarii recente