Îndoială pod de neguri dintre noapte și lumină
Nor… ce-și desfășoară umbra peste întinderea senină,
Mărăcine… ce umbrește floarea ce se uită-n soare,
Pasăre… ce-i moare zborul prin văzduhul de ninsoare…

Vis… ce ostenește-n cale înspre zările albastre,
Groapă… ce ne-nchide drumul idealurilor noastre,
Teama bietei rândunele de la streșini de palat
Va găsi pustiul iernii și culcușul dărâmat…

Îndoială, gând de toamnă, foaie veștedă și rece…
Cum știut-ai tu de unde?.. raza mea pe unde trece
De te-ai așezat în cale-i și-ai oprit-o să mai vie
Și-am rămas plângând pe-o cale numai nor și pribegie… ?!…

Foaie veștedă de brumă… cum ne-ntuneci, cum ne doare
Tremuratul tău de gheață cu lumina-i sclipitoare…
Zile lungi și nopți de trudă… val de visuri ce ne-nșală..
Cum m-ai îndrăgit de-o vreme, îndoială… îndoială…

Zaharia Bârsan
Scrieri

Print Friendly