Francesco Barsanti (1690–1775) a fost un muzician Italian, flautist, oboist şi compozitor. Acesta s-a născut în oraşul Toscan, Lucca dar a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale la Londra şi în Edinburgh.

Originea

Despre trecutul familiei Barsanti şi originile sale se ştiu puţine lucruri însă se poate emite teoria, mai ales datorită numelui de origine Tracă, că originea îndepărtată a familiei marelui muzician este vlahă. Având în vedere marea migraţie a Istro-românilor petrecută în secolul al XV-lea când Istria a fost populată cu vlahi din Transilvania, se poate imagina astfel o diseminare a acestei populaţii la nivelul întregii părţi nordice a peninsulei italice. Această ipoteză este susţinută de cronicile prinţesei Frangipani care promovează aceasta teorie a răspândirii populaţilor vlahe în zona Croaţiei de astăzi şi a nordul peninsulei Italice. De asemenea majoritatea lingviştilor sunt de acord cu această teorie a transmiterii din generaţie în generaţie a limbii şi a numelor, specifice românilor, în zona Istro-română mergând mai departe până în zona alpilor din nordul Italiei şi a Elveţiei. Migraţia a avut ca principală cauză fuga ciobanilor vlahi din faţa invaziei Otomane. Acest lucru ar explica de asemenea faptul ca Istro-româna este lingvistic mai apropiată de Daco-română decât de Aromână, care mai este numită şi Macedo-română. Mici insuliţe de vorbitori ai acestor dialecte au rezistat până în ziua de astăzi în aceste regiuni.

Chiar dacă scenariul prezentat anterior este plauzibil, şansele ca într-o perioadă de doar câteva sute de ani familia Barsanti să cunoască răspândirea pe care o are astăzi, în regiunea toscană, sunt puţin probabile. Conform statisticilor prezentate de “namespedia”, numele Barsanti este răspândit cu preponderenţă în zona de nord a Italiei, regiunea şi locul unde au vieţuit încă din antichitate etruscii. În aceeaşi regiune, pe lângă Barsanti o formă apropiată a numelui este Barsacchi, răspândit în 51 de localităţi comparativ cu 116 localităţi cât indică aria de răspândire a numelui Barsanti. Pentru ca o astfel de răspândire şi diversificare a numelui să se producă este nevoie desigur de un timp îndelungat. Numele Barsanti mai este răspândit atât în Franţa cât şi în Marea Britanie. Astfel putem explica originea numelui Barsanti atât de asemănător numelui românesc Bârsan. Un studiu mai amânunţit asupra legăturilor etimologice şi geo-lingvistice, toponimicice ar putea furniza noi dovezi în sprijinul acestei teori al originii etrusce a numelui.

Biografie

Tatăl, sau poate una din rudele lui Francesco Barsanti, ar putea fi libretistul de operă Giovanni Nicolao Barsanti. Francesco în tinereţe a studiat dreptul la Padua dar a abandonat şcoala pentru a se dedica muzicii. În anul 1714 Barsanti emigrează la Londra împreună cu Francesco Geminiani, un alt muzician din Lucca. A interpretat la oboi şi la flaut în opera din Haymarket unde erau orchestrate şi produse operele lui Händel. Între anii 1717 şi 1718 s-a întors pentru o scurtă perioadă de timp la Lucca, unde a participat la festivalul Sfintei Cruci, fiind plătit cu un salariu substanţial.

Francesco Barsanti, ca şi muzician Italian emigrant în Britania, a lucrat ca şi copist pentru a-şi suplimenta veniturile obţinute din predare muzicii şi interpret în cadrul orchestrelor simfonice.

Domnişoara Barsanti (fiica lui Francesco Barsanti) în rolul lui Helen, actul III, scena II a piesei “A Midsummer Nights Dream” de William Shakespeare. Gravura datând secolul 18, Bells Edition a Shakespeares Plays, 1775-1776.

În timp ce muzica instrumentală compusă de Francesco Barsanti a fost publicată, muzica vocală, compusă pentru voce, a supravieţuit în manuscrise, fiind adesea intercalată muzicii altor compozitori sau presărată adesea anonim, prin partiturile altor compozitori pe care Barsanti le transcria sau copia pentru multiplicare.

Conform cu Hawkins şi alte autorităţi, în anul 1735 Barsanti a părăsit Londra pentru Edinburgh Scoţia unde acest obţine poziţia de Maestru al societăţii muzicale. A locuit în Scoţia pe o perioadă de opt ani, timp în care a beneficiat de suportul moral şi financiar al tinerei doamne Lady Erskine (Charlotte Hope) (1720-1788), şi în care sa însurat cu o fată din popor pe numele ei Jean. La acea dată veniturile obţinute de pe urma titlului acordat de societate muzicală din Edinburgh nu erau substanţiale, astfel în anul 1740 societatea a fost obligată să-i reducă salariul anual lui Barsanti de la 50 la 25 de £. În următorii trei ani societatea muizcală neputându-i creşte veniturile Barsanti se vede nevoit să accepte poziţia de violonist în orchestra formaţiei de operă a lui Handel. Aşadar, reîntors la Londra în 1743 împreună cu soţia şi fiica sa Jane, cunoscută ca şi Jenny, realizează faptul că şi-a pierdut locul în societatea muzicală Londoneză. Din compoziţiile anterioare reuşeşte totuşi să câştige puţin scriind de asemenea două noi compoziţii.

În anul 1772 suferă un accident vascular cerebral, în preajma debutului ficei sale la Covent Garden, murind trei ani mai târziu în 1775 cândva între 1 şi 4 Mai. A fost îngrijit de fiica sa Jenny în ultimii ani ai vieţii sale. Jenny devenind o faimoasă actriţă care apărea pe scenele de teatru din Londra şi Dublin.

Moştenirea muzicală

Barsanti este cunoscut astăzi în primul rând pentru cele şase sonate solo pe care le-a compus pentru instrumentul “alto recorder” (Opus 1). Aceste sonate au fost redescoperite către sfârşitul anilor 1940 de către Walter Bergmann, care a publicat trei dintre acestea, şi care le-a promovat pe parcursul carierei sale. Sonatele sale sunt de asemenea apreciate în particular de către instrumentişti, care le gasesc extrem de creative şi imaginative. Bergman este adesea citat făcând afirmaţia despre sonatele lui Barsanti “acestea, nu arată numai cunoştinţele deosebite asupra instrumentului, aşa cum cineva se poate aştepta de la un expert al acestiu instrument, dar denotă de asemenea şi o înaltă imaginaţie muzicală. Ca şi creaţii muzicale nu sunt inferioare nici unei alte sonate, incluzând cele ale lui Handel, tehnic, cu structura frazei muzicale rafinată, ele sunt chiar mai bune.”

Barsanti este de asemenea cunoscut în rândul cântăreţilor şi iubitorilor de muzică folc tradiţională. El este cel care a compus o colecţie de melodii vechi scoţiene pe care le-a aranjat pentru harpă şi corzi sau pentru melodii solo acompaniate de bass. Munca aceasta, şi aceste melodiile au fost dedicate doamnei Lady Erskine. Celelalte lucări ale lui Barsanti sunt mai puţin cunoscute dar cuprind o plajă largă, diversificată şi impresionantă de stiluri muzicale.

Melodii scoţienie aranjate de F. Barsanti

Dan Bârsan