Focului lui Sumedru reprezintă un scenariu al morții și renașterii unei divinități fitomorfe, sărbătoare veche a ciobanilor daci ce se serbează și azi.

Focul lui Sumedru este o sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar, ce se celebrează în noaptea de 25 spre 26 octombrie în zona Branului (vezi Pensiuni Bran). Rădăcinile acestui obicei sunt precreștine și se regăsesc în celebrarea morții și renașterii prin incinerare a unei vechi divinități geto-dacice. Astăzi, elementelor precreștine li se adaugă cele creștine, prin citirea în biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie și prin însăși atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeității sacrificate.

La această sărbătoare copiii, îmbracați în portul popular specific locului, fac un foc mare și joacă dansuri sacre în jurul lui.

Cei mai curajoși își iau avânt și sar peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor și al oierilor. Focul se face pe dealuri, în general în partea cea mai înaltă a zonei și poate fi văzut de la mari distanțe, oferind un spectacol unic. Localnicii îndeamna pe toată lumea, prin strigături, “Hai la Focul lui Sumedru!”. Cenușa, cărbunii aprinși și alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile și livezile.

Calendarul pastoral al oierilor daci este împărțit în două anotimpuri: iarna patronată de Sumedru, reprezentare mitică ce desfrunzește codru, și vara patronată de fratele acestuia, Sângiorz, care înfrunzește codrul. În legendele și credințele populare, Sumedru apare în ipostaze diferite: om obișnuit, pastor sau crescător de animale; sfânt care umblă însoțit de Sângiorz, fratele său sau ca divinitate preistorică a grâului.

Toamna târziu, oierii din unele sate carpatice și subcarpatice celebreaza moartea și renașterea lui Sumedru, zeu de origine indo-europeană care a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Semnificația Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al morții și renașterii anuale a unei divinități fitomorfe (care are formă de plantă). Anual această sărbătoare atrage numeroși turisti în zona Branului, care vor să urmărească și chiar să participe la spectacol.

Păstorii români, asemeni popoarelor de origine celtică, sărbătoreau, până în vremuri recente, Anul Nou la o săptămână după echinocţiul de toamnă, la sfârşitul lunii octombrie. Elementele străvechi ale acestui calendar pastoral, împărţit în două: iarna, patronată de Sumedru şi vara, patronată de Sângiorz, supravieţuiesc astăzi sub forma sărbătorilor şi actelor rituale. Practic, oierii din zilele noastre nu mai cunosc semnificaţiile acestor obiceiuri.

Zeu de origine Indo-europeană, Sumedru are o etimologie apropiată de a sfântului creştin Dimitrie, a cărui dată de celebrare se suprapune astăzi acestuia.

Practicile legate de cultul morţilor, fără a atinge formele de manifestare de la Crăciun, Mucenici, Sîntoader, Sângiorz, Paşte şi Rusalii, apar bine evidenţiate şi în sâmbăta de dinaintea lui Sumedru, adică la Moşii de Toamnă, numiţi şi Moşii lui Sumedru.

Rădăcinile acestui obicei sunt precreştine şi se regăsesc în celebrarea morţii şi renaşterii, prin incinerare. Astăzi, elementelor precreştine li se adaugă cele creștine, prin citirea în biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie şi prin atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeităţii sacrificate.

Ofrandele care se dau acum (grâu fiert, colaci, unt, lapte, brânză, fructe) indică ocupațiile celor care le fac. În anumite zone, în schimbul acestor ofrande, oamenii cer morţilor ajutor, belşug şi spor în casă, rostind anumite invocaţii: “Voi moşi, strămoşi / Să-mi fiţi tot voioşi / Să-mi daţi spor în casă / Mult pe masă / Cu mult ajutor / În câmpul cu flori…”

Ritualul Focul lui Sumedru constă în tăierea şi arderea unui copac, reconstituind scenariul morţii şi renaşterii anuale a naturii. În ziua de 25 octombrie, cete de copii, însoţiţi de câţiva flăcăi, merg în pădure, aleg pomul, îl doboară, îl curăţă şi îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsufleţit al Zeului – trunchiul copacului – este fixat vertical şi acoperit cu cetină verde. La lăsarea serii, copiii aprind focul, izbucnind în strigăte de bucurie şi adresează invitaţia întregii comunităţi: Hai la focul lui Sumedru! În jurul rugului se strânge toată suflarea satului. Femeile împart ofrandele, ca la o înmormântare obişnuită. Participanţii consumă ofrandele, cântă şi joacă, în timp ce trupul Zeului este mistuit de flăcări. Momentul aşteptat este Renaşterea divinităţii, care corespunde prăbuşii rugului funerar.

De această sărbătoare sunt legate şi anumite superstiţii. Direcţia în care cade rugul prezice care dintre feciori sau fete se vor căsători în noul an. Daca este belşug de gutui și nuci, iarna va fi grea. Pe 26 octombrie, daca e luna nouă, va fi iarnă scurtă şi uşoară. Dacă e înnorat, vânt sau ploua, vor fi zăpezi mari, ger și iarna lunga.

La plecare, participanţii iau, uneori, cenuşă sau cărbuni aprinşi pe care le duc în livezi pentru fertilizarea acestora.

Sumedru este şi ziua socotelilor, când vechile înţelegeri, făcute la Sângiorz, expiră: “La Sumedru ciobanii îşi caută stăpânii”. Nerespectarea înţelegerilor de peste an aducea unele supărări, fapt pomenit în zicerea: “La Sângiorz se încaieră câinii, La Sumedru se bat stăpânii…”

“Hai la focul lui Sumedru!” Așa auziți strigând în ziua și în seara de 25 octombrie, în fiecare an, în nordul județului Argeș și Dâmbovița dar și în Brașov, zona Moeciu-Bran. Un obicei a cărui origine se pierde în timpuri trecute, “reaprins” în ultimii ani de patronii pensiunilor din culoarul Rucar-Bran din motive pur comerciale; dar dă bine și politicienilor din zonele respective care sar peste tăciunii aprinși cu speranțe doar de ei știute.

În 2001 am auzit prima dată de focul lui Sumedru și în seara de 25 octombrie, eu, soțul și prieteni orașeni, ne-am alăturat sătenilor ce se îndreptau voioși spre malul Dâmboviței, bărbații mai tineri chemând lumea cu “hai la focu’ lu’ Sumedru”.

Acolo era deja ridicat un rug, cred că avea spre trei metri; ulterior am aflat ca rugul trebuie să fie cat mai inalt, Sumedru să-l vadă repede și sa vina sa-i protejeze. Cand intunericul a fost stapan deplin, s-a aprins focul, s-a jucat și cantat, s-au impartit mere, nuci și covrigi argeseni, unii se tratau cu tuica de prune, altii, putini, cu bere. Am intrebat atunci cine este Sumedru, am primit putine explicatii, internetul la vremea aceea nu era asa darnic, legenda am gasit-o totusi la un muzeograf iar în ultimii ani s-a scris și pe net. Dar sa va fac cunostinta cu Sumedru, poate va duceti sa-l cinstiti la el acasa, adica în zonele unde se practica pasunatul, în Argesul de nord, la Bran, în nordul Dâmboviței și Valcei. In Muscel legenda spune ca Sumedru era un pastor obisnuit, alta spune ca era un frumos barbat dar numai ziua, noaptea se transforma în porc.

Poate va amintiti pagini din literatura romana în care se spunea de inchirierea odailor pe termen limitat, de la Sf. Dumitru la Sf. Gheorghe și invers, în limbajul satelor, de la Sumedru la Sangeorz. Sumedru se spune ca a fost un zeu indo-european, patronul iernii care oprește pastoritul pe dealuri și munti, al carui cult se suprapune în crestinism peste Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir. Acest zeu avea și un frate, Sangiorz, de fap Sf. Gheorghe. Acești doi frați imparțeau anul în două: iarna era patronata de Sumedru și vara de Sangiorz. Dupa celebrarea lui Sangiorz, în calendarul traditional al taranului roman incepea o perioda foarte grea, cu multe munci, caci trebuia arat, semanat, intretinut livezi și culturi, dusul oilor la munte unde este pasunea buna; toata aceasta activitate tinea pana la sfarsitul lui octombrie, la Sumedru sau Sf. Dumitru, cand în pastorit trebuiau sa fie coborate oile de la munte și duse la campie, recoltele puse la hambare, muncile se imputinau și oamenii se odineau mai mult. Cad frunzele pomilor, iarba nu creste, florile mor sub brume și zapezi, aparent natura moare. Si oamenii marcheaza acest moment printr-un ritual de purificare, prin foc, caci ard ce nu folosesc în gospodarie, adica frunzele uscate la care aduc cetina de brad, crengi și lemne. In mijlocul focului trebuie sa fie un trunchi de brad adus din padure de copii și tineri, legenda cerea ca bradul sa fie doborat cu atatea lovituri cati copii are ceata. Bradul era un pom sacru pentru daci și se pare ca obiceiul focului Samedru vine din acele timpuri. Rugul trebuia pregatit doar de tineri iar paiele și lemnele trebuiau stranse de copii, simbol al puritatii. Bradul este fixat vertical în rug și simbolizeaza trupul neînsuflețit al zeului Sumedru, care trebuie ars pentru a se purifica și a renaste precum natura curata primavara. Rugul arde, frumos daca s-a adus multa cetina de brad, oamenii tineri joaca, femeile impart copiilor nuci, mere, covrigi, ca o pomana pentru morti, caci la Sf. Dumitru sunt și Mosii de Toamna sau Mosii de Sumedru cand prin ofrande se cere mortilor ajutor și spor în casa; “Voi moși, strămoși/ Sa fiți bucurosi, / Sa-mi dati pace-n casa… ” Mosii sunt perioadele cand se credea ca se deschide granita dintre cele doua lumi, mortii trebuind sa fie îmbunați cu mâncare pentru a rămâne în lumea lor. Momentul cel mult așteptat este căderea trunchilui de brad, simbolizând renașterea prin purificare a divinității.

Direcția și felul cum cade bradul are unele semnificații. Când flacarile s-au potolit, copii sar peste resturi pentru a fi sanatosi, tinerii pentru a afla daca se casatoresc în iarna aceea. In unele sate focurile se fac în intersectia de drumuri sau în alte locuri în care comunitatea crede ca umbla duhurile rele. Exista credinta ca în noaptea de Sumedru unii morti pot deveni strigoi, asa ca satenii ii apara, folosind focul ca purificator care-i va duce inapoi în mormintele lor.

Urmeaza partea în care varstnicii interpreteaza semnele: dacă bradul în cadere se indreapta spre un tanar, acela se căsătorește curând. La plecare oamenii iau taciuni pe care-i arunca în livezi sau pe ogor pentru a avea în anul urmator o recolta bogata. In noaptea aceasta se intocmesc adevarate calendare meteo, dupa cum sunt recoltele de gutui și nuci, dupa cum dorm oile, stranse sau imprastiate, daca prima oaie ce pleaca dimineata e alba sau neagra…

Sumedru este și ziua socotelilor, nu numai pentru chiriașii de la oraș, dar și pentru ciobani, de aceea se zice ” la Sangiorz se încaieră câinii, la Sumedru se bat stăpânii”, adică la sf. Gheorghe se adună turmele pentru dus pe munte și se intâlnesc câinii iar la sf. Dumitru iese scandalul pentru promisiunile neonorate.

Traditia cere ca oamenii sa stea pana la stingerea totala a focului pentru a impiedică lupoaicele să fure tăciunii aprinși cu care vor zămisli lupii ce pot distruge lumea.

Focul lui Sumedru este o sărbătoare frumoasă, un loc unde se strânge suflarea satului, se veselește, mănâncă împreună cartofi copți sau fierți în foc, povestesc, dansează, gustă țuică (și anul ăsta s-a făcut devreme și-i parfumată), își cinstesc strămoșii. Ca în mulți ani, în curtea mea argeșeană, am strâns câteva crengi pentru un foc mic; focul cel mare, vizibil de pe șosea este însă locul la care doresc să ajung și anul acesta și mă rog să nu plouă.

Frumoase focuri se fac pe dealul Matau din Câmpulung, la Dragoslavele și Rucăr, la Șirnea și la Bran, focuri de lemn curat nu cu cauciucuri vechi cum am văzut în alte părți.

Dacă aveți timp și vremea va fi bună, strigați și voi la foc, în speranța că va aude zeul și va aduce spor și ocrotire:

“Hai la focu’ lu’ Sumedru!”

Surse:
https://www.lapensiuni.ro/ro/extra/focul-lui-sumedru,-25-octombrie—bran-66

Print Friendly