Fata de la Cozia, această Ioana d’Arc a Valahiei este una din cele mai frumoase legende ale Vâlcii. Din păcate, nu ştim de ce, nu vrem să transcriem frumos istoria românilor, ca pe o Biblie a noastră, ca pe o carte de bază, prin care să putem, azi, argumenta decisiv de ce acest neam mic raportat la imperiile vecine a reuşit să-şi conserve limba, tradiţiile, religia. O istorie absolut fascinantă, în care principii noştri au jucat un rol esenţial în diplomaţie, în hărţuire militară, în a fi acei ghimpi din spatele tuturor puterilor vecine.

Puteam, foarte bine, avea soarta Bulgariei sau a Serbiei sau a altor naţiuni colonizate şi dispărute de pe hartă secole de-a rândul. De ce Moldova, Valahia şi chiar Transilvania ocupată au reuşit să-şi păstreze identitatea, să aibă acel nucleu de nezdruncinat în faţa maghiarilor, turcilor sau slavilor?

Pentru că, dincolo de istoria privită ca o sumă de evenimente şi de raportări contextuale, am avut eroi, am avut lideri de stat, lideri spirituali, am avut acea putere divină de a rezista şi supravieţui, de a ne impune în momente decisive ale timpului.

Am auzit cu toţii de Ioana d’Arc a francezilor, de exemplu, dar mai puţin ştim de Alexandrina de la Cozia, tot o Ioana d’Arc, dar de-a noastră, botezată de Dimitrie Bolintineanu drept „Fata de la Cozia”.

Mă întreb de ce, dacă nu în istoria naţională, măcar la Vâlcea, în istoria locală, nu vorbim despre această minunată eroină, născută în Jiblea şi care a fost de de departe cel mai bun militar şi căpitan de oşti în timpul lui Vlad Ţepeş.

Alexandrina de la Cozia, rămasă orfană la 16 ani, scapă nevătămată după ce oamenii lui Basarab Laiotă, sprijiniţi de turci, distrug Călimăneştiul. Fata se adăposteşte la Cozia, dar ia o decizie crucială, care o va impune în istorie ca figură emblematică.

După ce pe tron ajunge Vlad Ţepeş, Alexandrina se îmbracă în bărbat şi intră în armata domnitorului. Participă la mai multe lupte şi intră în atenţia lui Vlad atunci când reuşeşte să-i salveze acestuia viaţa chiar pe câmpul de luptă.

Se spune că Ţepeş o cheamă imediat la curte şi, considerând-o bărbat, o întreabă ce moşie doreşte pentru faptele ei de vitejie. Alexandrina îşi dă jos coiful, îşi lasă părul să curgă şi spune cine e. Şocul celor de la curte este de neimaginat, dar Vlad o numeşte căpitan de oaste şi pe loc decide căsătoria ei cu fiul său, dorind să o lase, clar, în fruntea ţării.

Fata de la Cozia este cea care participă la lupte cruciale, turcii şi rivalii basarabeni îi ştiau de frică şi unelteau să o ucidă.

Din păcate, după asasinarea lui Ţepeş, Alexandrina este şi ea luată prizonier, este dezonorată şi ucisă apoi cu sălbăticie, fiind, spun legendele, legată de doi măgari.

O istorie fascinantă despre Ioana d’Arc a Valahiei, pe care, însă, am uitat-o. Graţie lui Dimitrie Bolintineanu şi a câtorva scrieri ale vremii, îi redăm aici onoarea şi demnitatea unei adevărate eroine a ortodoxismului şi a neamului românesc.

autor: Liviu POPESCU