Olimpia oraș în Grecia antică

OLIMPIA (OLYMPIA), oraș în Grecia antică, în NE Peloponesului (Elida). Centru religios vestit prin sanctuarele ridicate în cinstea Herei (sec. 6 î. Hr.) și a lui Zeus Olimpianul (în care se găsea statuia criselefantină a acestuia creată de Fidias – sec. 5 î. Hr., una dintre cele șapte minuni ale lumii antice) și prin Jocurile olimpice ce se celebrau, în onoarea acestuia, la fiecare patru ani. Orașul avea un mare stadion, construit în sec. 4 î. Hr., cu o capacitate de 40.000 de locuri. Distrus de cutremurul din 426, a fost descoperit în urma săpăturilor inițiate în sec. 19. Situl arheologic este declarat în 1989, ca aparținând patrimoniului cultural universal.

Numele personal Olimpia aminteşte de numele Olimp, locuinţa zeilor în mitologia greacă, sau de oraşul Olimpia, unde au luat naştere jocurile olimpice, olimpiadele, în anul 776 î. Cristos.

Toate aceste nume sunt apropiate de verbul lampein = a lumina, a străluci. Dacă se ia în considerare această apropiere, Olimpia ar avea înţelesul de „persoană care poartă sau răspândeşte lumina”. Ca nume personal, există şi forma masculină Olimpiu.

Olimpia regină a Macedoniei

OLIMPIA (c. 375-c. 316 î. Hr.), regină a Macedoniei, soția lui Filip II și mama lui Alexandru Macedon. Vestită pentru setea de putere și cruzime. Repudiată de Filip II, nu a fost străină de moartea acestuia, intrată în luptele dintre diadohi, recurge la intrigi și asasinate pentru a da tronul nepotului ei minor, Alexandru IV. Capturată de Casandru, este judecată și condamnată la moarte.

Sfânta Olimpia

Şaptesprezece dintre scrisorile rămase de la Sfântul Ioan Gură de Aur (344-407) sunt adresate unei nobile doamne, diaconesă a Bisericii din Constantinopol, căreia el îi destăinuie frământările sufletului, durerile exilului, planurile pentru restabilirea ordinii şi a păcii în oraş. Femeia nobilă care s-a învrednicit de prietenia marelui sfânt Părinte este Sfânta Olimpia.

Tatăl Olimpiei, senatorul Anicius (Anusie Secundul), ocupa o funcţie înaltă de stat, iar mama era rudă cu regele Armeniei (fiica slăvitului Avlavie eparhul). La formarea ei culturală şi morală a contribuit mult sora Sfântului Anfiloc (Amfîlohie), prieten al Sfântului Vasile, precum şi Sfântul Grigore de Nazianz. Când Olimpia s-a căsătorit, la vârsta de optsprezece ani, cu Nebridius, intendentul domeniilor împăratului Teodosie cel Mare, l-a invitat şi pe Grigore, atunci retras la Arianze, să ia parte la nuntă. Bătrânul episcop i-a scris: „Nu ar fi nici uşor, nici decent pentru un bătrân reumatic ca mine să se aşeze la un banchet nupţial. Pentru tine, fiica mea, după Dumnezeu, soţul tău să aibă întotdeauna cel dintâi loc în inima ta; să împărţiţi amândoi şi bucuriile, şi durerile voastre; el să se ocupe cu treburile din afară, iar tu să-ţi rezervi vârtelniţa, lâna şi meditarea Sfintelor Scripturi, în casă… Şi să ajungi să-i vezi pe copiii copiilor tăi crescând şi lăudându-l pe Domnul”. Dorinţa sfântului episcop nu s-a împlinit, căci, după douăzeci de luni, Nebridius a murit şi a lăsat-o pe Olimpia văduvă la douăzeci de ani, stăpână a unei averi imense.

Mulţi pretendenţi i-au cerut mâna, dar ea nu a voit să mai ştie de o a doua căsătorie. Împăratul Teodosie a obligat-o să-l ia în căsătorie pe un oarecare Elpidius, dar şi acesta a fost refuzat categoric. Atunci, împăratul a ordonat să i se pună sechestru pe toate bunurile, până când îşi va schimba hotărârea.

Olimpia a rămas neclintită. Mai mult chiar, a cerut de la patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nectarie, să fie primită în rândul diaconeselor, pentru a se dedica în întregime lui Dumnezeu şi operelor de binefacere. Când pe scaunul patriarhal a ajuns episcopul Ioan al Antiohiei, supranumit Gură de Aur, Olimpia era deja renumită pentru zelul şi eforturile depuse în slujba Bisericii; noul patriarh i-a acordat toată încrederea şi prietenia sa. Deoarece a rămas credincioasă acestei prietenii şi atunci când curtea imperială l-a trimis în exil pe severul judecător al păcatelor vremii, ea însăşi a fost alungată din Constantinopol, comunitatea diaconeselor desfiinţându-se, toate bunurile fiind confiscate; în cele din urmă, au exilat-o în Nicomedia, unde a murit în jurul anului 410.

Dex online

Olymp n. 1. munte în Tesalia de 2973 metri, privit ca locașul zeilor în mitologie; 2. nume a trei localități curat românești în acest munte, populat cu vr’o 15.000 Macedo-Români și cu orașul principal Vlaho-Livadia (Olympian).

În mitologia greacă

Originea etimologică a numelui înseamnă plin de lumină, fiind analog cerului, locuit de zei, semizei, copiii zeilor și servitorii acestora. În mitologia greacă, Olimpul este lăcașul zeilor panteonului antic grecesc. Olimpul era considerat lăcașul zeilor, este însă este greu de spus ce însemna în acele vremuri cu adevărat „Olimpul”. În Iliada lui Homer se afirmă că Olimpul se află mult deasupra tuturor munților, nefiind însă vorba de rai. Într-un pasaj din Iliada, Zeus vorbește zeilor de „cel mai înalt vârf al Olimpului cu multe vârfuri”, ceea ce ar sugera că Olimpul era cu adevărat un munte. În opera lui Homer, Poseidon amintește de faptul că el este stăpânul mărilor, Hades al morții, iar Zeus al cerurilor, dar Olimpul este comun celor trei. Indiferent de natura sa, intrarea către Olimp era străjuită de o mare poartă de nori. Zeii trăiau în acest lăcaș (din care coborau uneori în lumea muritorilor de pe Terra), se hrăneau cu ambrozie și ascultau muzica divină a lirei lui Apolo.