Eugenia Bârsan, 100 de ani de la naştere.

Îndrăgita solistă de muzică populară gorjenească – Eugenia Bârsan ar fi împlinit anul acesta 100 de ani! Anul acesta va avea loc festivalul de muzică lăutărească „Gena Bârsan”, ediţia a XI-a. Iubitorii de muzică lăutărească sunt aşteptaţi în oraşul Târgu-Cărbuneşti, unde se va desfăşura o nouă ediţie a Festivalului „Gena Bârsan”, festival la care sunt aşteptate să participe tarafuri şi rapsozi din toate judeţele Olteniei.

Festivalul de muzică lăutărească „Gena Bârsan” se adresează tarafurilor lăutăreşti tradiţionale care folosesc în interpretare instrumente tradiţionale şi respectă tradiţia şi autenticitatea cântecului şi portului popular şi se desfăşoară pe două secţiuni: tarafuri şi rapsozi. Fiecare judeţ invitat poate participa cu un singur taraf şi 2 rapsozi. Componenţa tarafului va fi următoarea: vioară sau fluier, braci, chitară, bas (3-5 persoane). Fiecare taraf poate prezenta în concurs, pe lângă programul tarafului (care nu poate depăşi 10 minute), şi 1-2 rapsozi. Rapsozii vor avea în repertoriu o baladă şi un cântec de joc. Atenţie: în concurs nu se admit instrumente electronice, iar costumul popular este obligatoriu. Festivalul se va desfăşura pe scena din Târgu-Cărbuneşti. Înscrierea pe secţiuni se face la Centrul Cultural „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti, până în luna august, 2016, la adresa str. Trandafirilor nr. 41, fax: 0253378663. La secţiunea „tarafuri”, pe lângă Trofeu şi Marele Premiu, vor fi premiile I, II şi III, două premii speciale şi două menţiuni. La secţiunea „rapsozi” vor fi acordate premiile I, II şi III, două premii speciale şi trei menţiuni.

Organizatori
Festivalul „Gena Bârsan” este organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi Centrul Cultural „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti.

Date personale
Nume la naștere Eugenia Bârsan, născută în 1916 la Târgu Cărbunești, județul Gorj, decedată la 1962, Târgu Cărbunești, județul Gorj, România. Gena Bârsan, a fost o cunoscută lăutăreasă din Gorj. Este renumită pentru aparițiile sale la nunțile, botezurile, bâlciurile, hramurile, aniversările și nedeile din Gorj și Dolj, dar și cu orchestra „Taraful Gorjului”, condusă de dirijorul Nicolae Novac.

Biografie

S-a născut în anul 1916 în Târgu Cărbunești, județul Gorj, într-o familie de lăutari. Părinții săi, Coadă și Polina Turleanu, născuți înainte de 1900, au fost printre primii lăutari din localitate. Se căsătorește cu violonistul Ion Bârsan, din taraful căruia mai făcea parte basistul Nelu Petrescu, și începe să cânte rivalizând cu lăutăresele Marița Lătărețu din Lelești, Ioana Zlătaru din Runcu și Ioana Piper din Arcani.

Între 1938-1942 cântă cu taraful soțului ei în București, la cârciuma „La Crețu” din zona Gării de Nord, unde erau vizitați de Maria Tănase și Rodica Bujor. După revenirea de la București forțată de apropierea frontului, cu cei doi a cântat basistul Aurică Gugin.

Pe data de 16 iulie 1940 este descoperită de Tiberiu Alexandru și este chemată să facă înregistrări pentru Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” de azi). În același an îi apare primul disc la Electrecord, cu propria sa creație, „Sârba concentraților”.

Din 1948 începe să cânte ginerele său, vioristul și basistul Gheorghe Pițigoi și cu fiica sa, Elena Bârsan.

În martie 1949 este prima solistă angajată a orchestrei „Taraful Gorjului” din Târgu Jiu, înființată de către dirijorul Nicolae Novac, cu care efectuează mai multe înregistrări.

În 1950 îi apare un disc „Le Chant du Monde” în Franța cu două cântece de propagandă comunistă.

Gena Bârsan melodia – Muncitorii Noștri Luptă (Cântec De Viață Nouă) cântata de artistul Gena Bârsan în anul 1950, orchestra dirijată de N. Novac.

La doar 2 ani de când “proletarii” preluaseră puterea în Romănia, propaganda comunistă subjugase deja inclusiv orchestrele “țărănești” și cântărețele de țară din toate zonele folclorice. Dincolo de mesajul propagandistic răzbate însă talentul unei interprete autentice, pe nedrept uitate, şi nu în ultimul rând frumusețea muzicii gorjenești.

Cine a fost, însă, Gena Barsan ştiu foarte puțini oameni, cu toate că a facut parte dintre cele mai cunoscute bande de lăutari ale anilor *50, alături de Dindiri şi Pitigoi, ba mai mult, a înregistrat discuri la Electrecord, care se mai găsesc şi acum prin lăzile cu amintiri ale colecționarilor noştri. Iată au trecut mai bine de 50 de ani, demult nu mai ascultăm aceaste melodii… Timpul trece, însă pentru o clipă amintirile revin cu aceste cântece care ne tulbură ori de câte ori le ascultăm.

În 1954 efectuează înregistrări la Radio cu taraful soțului ei, cu taraful lui Marin Piculeață și cu Taraful „Murmurul Gilortului”, condus de vioristul Costică Dindiru. Patru dintre înregistrări i-au fost editate în 1968 pe un disc Electrecord (un EP cu patru piese).

A întreprins numeroase turnee în țară, cu Taraful Gorjului, cântând alături de artista Maria Tănase (devenită folclorist al orchestrei), dar și de ale soliste renumite din județ: Maria Lătărețu și Lia Bobirci.

În memoria sa, anual în Târgu Cărbunești, în luna august, se desfășoară Festivalul-concurs interjudețean de muzică lăutărească „Gena Bârsan”, organizat de primăria orașului. În cadrul său, se întrec cele mai bune tarafuri gorjenești, dar și cei mai buni rapsozi. Ultima ediție a concursului a avut loc în 2014, marele premiu fiind obținut de Taraful „Gilortul” din Târgu Cărbunești.

Lăutăreasa Gena Bârsan (1916-1962) din Târgu Cărbunești, jud. Gorj, este cea indicată cu „x”. Bărbatul de lângă ea este soțul ei, vioristul Ion Bârsan. Fotografie interbelică.

Aceste cântece au fost ulterior preluate de Maria Lătărețu și reorchestrate de dirijorii orchestrelor populare cu care a colaborat.

Gena Bârsan – Muzică populară din Gorj (1954)