Conform istoricului Mircea-Gheorghe Abrudan, alegerea episcopului Vasile Moga poate fi explicată prin intenţia autorităţilor provinciale de limitare a influenţei Mitropoliei de la Karlowitz, precum şi prin dorinţa de a avea la cârma episcopiei transilvănene o persoană mai maleabilă şi docilă.16 Astfel, prin decretul de numire (21 decembrie 1810), noului episcop îi erau impuse 19 puncte, “restricţii” umilitoare, pe care ne permitem să le reproducem şi în cadrul studiului nostru:

“1. Episcopul să fie credincios către Majestatea Sa şi către următorii lui legiuiţi şi să păzească pentru ca şi clerul şi poporul să rămână în aceeaşi fidelitate şi dacă ar băga de seamă că cineva ar cuteza a machine asupra persoanei preaînalte sau asupra legilor, pe unul ca acela numai decât să-l arate guvernului regesc;

2. Să ştie episcopul că denumirea sa are a o mulţumi numai ca un simbol al graţiei cesaro regeşti, pentru aceea să se conformeze legilor patriei şi ordinaţiunilor regeşti şi celor ale guvernului ardelean, la din contra va cădea sub indignaţiunea regească şi sub pedeapsă;
3. În chestiuni dogmatice nu poate recurge decât la mitropolitul din Carloviţ şi numai cu ştirea guvernului şi a împărăţiei şi nu altmintrelea, el va fi esclus însă de la toate privilegiile de cari se bucură naţiunea ilirică din Ungaria, apelaţiunile în cauze matrimoniale le va face la guvern;
4. În fiecare lună va aşterne la împărăţie protocolul şedinţelor consistoriului;
5. Nu va permite nici de cum ca emisari străini să vină în diecesa sa spre a face turburări;
6. Va porunci preoţilor, sub pedeapsa lipsirii de preoţie, ca pe călugării cari s-au obicinuit să vină din Moldova şi Valachia în satele de sub poalele munţilor, numai decât să-i trimită în patria lor, iar în caz contrar să-i arate diregătoriilor;
7. Să nu uite episcopul că clerul neunit este numai tolerat, pentru aceea să ştie că îi este oprit a se împotrivi creşterii şi lăţirii religiunii unite şi să nu cuteze nici el nici preoţii lui a desmânta aevea sau pe ascuns pe uniţi la cădere de la unire;
8. Să ştie episcopul că privilegiile naţiunii ilirice nu se estind asupra Ardealului, de aceea clerul neunit din Ardeal rămâne şi în viitor în starea lui de până acum;
9. În chestiuni care privesc “subsistinţa lui şi a clerului” se va adresa judecătoriilor mai mici, iar în caz de nemulţămire poate recurge la împărăţie prin guvernul ardelean;
10. Episcopul e dator a se mulţumi cu o leafă de 4000 fl. şi a se reţine de la orice “exacţii nelegiuite şi oprite”, precum şi de la orice colecte şi pedepse în bani. Vizitaţiile canonice le va face numai cu permisiunea guvernului, însoţit de doi comisari. Se va supune dispoziţiilor din Aprobate I.8.1 Reşedinţa are să şi-o aşeze acolo unde va porunci guvernul;
11. Porţiunile canonice ale preoţilor uniţi unde aceştia nu mai există, nu le va da preoţilor neuniţi, ci le va restitui domnilor sau comunelor, de unde le-au primit. Preoţii neuniţi se vor mulţumi numai cu stolele. De vor căpăta pământuri acestea să se supună contribuţiei. Preoţii neuniţi numai din deosebită graţie regească sunt scutiţi de “darea capului”;
12. Dacă neuniţii trec la unire şi porţiunile canonice trec cu ei;
13. Iar în cazul când toţi uniţii dintr-un sat ar trece la neunire porţiunea canonică rămâne la preotul unit;
14. Unde este biserică şi poporul amestecat, biserica va fi a uniţilor, iar neuniţii îşi pot face alta, dar fără să îngreuneze pe locuitori;17
15. Episcopul e dator a nu schimba regularea diecesei de la 1806;
16. Episcopul să plaseze pe preoţii supranumerari cu forţa în parohiile văduvite;
17. Fiindcă venitele preoţilor au scăzut în urma înmulţirii preoţilor episcopul să nu pună preoţi numai unde numărul sufletelor corespunde ordinaţiunilor mai înalte;
18. Episcopul să poarte grije ca teologii candidaţi la preoţie să cunoască toate datorinţele lor, să ştie ceti şi scrie, catehismul şi aritmetica, să aibă şcoală primară şi gramaticală şi să ştie ungureşte;
19. Preoţii au obiceiul să se îngrijească pentru ca să le urmeze în post feciorii sau ginerii, ceea ce este “împedecare a culturii” şi se abat alţi oameni de la preoţie. Episcopul se îndatorează a desrădăcina acest abuz”.18

Lecturând lista celor 19 restricţii, putem constata o amplificare a prevederilor decretului imperial din anul 1767, care conţinea 11 puncte, impuse “administratorului” Dionisie Novacovici, restricţiile impuse episcopului Vasile Moga urmărind, după cum bine se poate observa, consolidarea Bisericii Greco-Catolice în detrimentul celei Ortodoxe.19

Astfel, poziţia episcopului, în momentul ocupării scaunului vlădicesc, era una destul de complicată, fiind obligat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul limitelor impuse de aceste restricţii, de aici decurgând oprobriul şi acuzele ulterioare (târguiala cu stăpânirea, precum şi favorizarea trecerilor la greco-catolicism). Cu toate acestea, putem observa şi o serie de prevederi care urmăreau, fără doar şi poate, îmbunătăţirea vieţii bisericeşti a românilor ortodocşi transilvăneni, în special în cazul punctelor 16 (referitor la ocuparea parohiilor vacante), 17 (referitor la reducerea “inflaţiei” de preoţi), 18 (referitor la instrucţia viitorilor preoţi, care trebuiau “[…] să cunoască toate datorinţele lor, să ştie ceti şi scrie, catehismul şi aritmetica, să aibă şcoală primară şi gimnazială şi să ştie ungureşte”) şi 19 (referitor la dezrădăcinarea obiceiului transmiterii obligaţiilor pastorale către fiii preoţilor care, pe întreg parcursul secolului al XIX-lea şi parţial în cel următor, a dus la formarea unor adevărate “dinastii” de preoţi).

Sursa: Astra_Sabesiensis_supliment_numar_1_2017.pdf

Print Friendly