Dumneavoastră intelectualilor, mult vi s-a dat, mult vi se va cere!

Dumneavoastră intelectualilor, mult v-a dat Dumnezeu, mult vă va și cere. Aveți o răspundere colosal de mare și de riscantă. Sunteți misionari, sunteți apologeți, sunteți oameni cărora le stă în putință să orienteze poporul acesta. Numai pe cele ale preoției nu le cere Dumnezeu să le faceți, fiindcă Domnul nu vă cere dumneavoastră nici priveghere, nici psaltire, nici acatiste.

Parintele Iustin Parvu

Parintele Iustin Parvu


Știți prea bine că rugăciunea este fapta. Vi se cere, în schimb, grija permanentă față de căderile acestui popor.

Nenorocirea mare a intelectualilor noștri care bineînțeles că au trăit și ei sub presiunea materialismului ateu, este faptul că prea ușor au divorțat de interesele și de valorile Ortodoxiei.

Intelectualii n-au convingeri temeinice, convingeri reale, ale vieţii. Peste tot găseşti un total dezinteres faţă de bunurile şi valorile Ortodoxiei. Iar credinţa îşi pierde văzând cu ochii din energie. Să nu credeţi că preoţii fac excepţie. Preotul se comportă ca tot românul. Vrea să fie salariat, să trăiască bine şi să moară pensionar.

Vine un băiat la noi, la mănăstire, mai răsărit, proaspăt hirotonit: “Părinte, ai vreun post?”. Îi zic: “Frate, n-am găsit “posturi”, ci doar “postiri” în canoanele vieţii noastre monahale”. El continuă: “Poate c-aveţi post de ghid, de secretar, de econom, ceva, pe-acolo…”. “N-avem, dragă, i-am zis. Noi aici trăim de la o zi la alta. N-avem salarii”. Zice: “Ei, atuncea plec, părinte, ma duc”. “Bine, măi băiete, pleacă!”. Aceasta este concepţia noastră despre a trăi, a lucra, a te bucura, şi atunci, vedeţi dumneavoastră, e greu să “cobori” un intelectual, aşa cum în mod natural coboară germanul: pe neamţ îl vezi şi pe tractor, şi la birou, îl vezi şi la bar, îl vezi şi-n avion, îl vezi şi-n livadă, şi cu furca-n mână.

Extras din dialog purtat de Sorin Dumitrescu cu Parintele Justin Parvu Manastirea Petru Voda, 1997

Aparut in Ziua, 20 ianuarie 2001

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/dumneavoastra-intelectualilor-mult-vi-s-a-dat-mult-vi-se-va-cere/
Moldova Ortodoxă