David si Goliath pictura

Multe speculaţii au ajuns să se facă până în zilele noastre pe seama uriaşilor, încât s-a ajus să se spună ba că erau extratereştri, ba un soi hibrid între oameni şi extratereştri, ba că nu ar fi existat deloc şi că ar fi fost doar mituri.

Dar iată ce ne dezvăluie Sfânta Scriptură, fiind pomeniţi pentru prima oară în Cartea Facerii:

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” (Facerea 6:4)

Mai departe Sfânta Scriptură pomeneşte de uriaşi în Cartea lui Baruh:

„O, Israele! Cât este de mare templul lui Dumnezeu şi cât de întins locul stăpânirii Lui! Mare este şi n-are sfârşit, înalt şi nemăsurat! Acolo au fost uriaşii cei vestiţi, înalţi la statură şi iscusiţi în război. Nu pe aceştia i-a ales Dumnezeu, nici calea ştiinţei nu le-a dat; Pierit-au pentru că n-au avut înţelepciune; pierit-au prin nebunia lor.” (Cap. 3: 24-28)

Din cele spuse mai sus putem să extragem primele atribute ale uriaşilor: faptul că erau vestiţi datorită vitejiei lor şi iscusiţi la război. Iar în Deuteronom (cap. 3:11) este descris patul regelui Og, unul din uriaşii vremii:

„Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, şi astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coţi şi lat de patru coţi, coţi bărbăteşti”

Transformând coţii în metri pentru o mai bună întelegere, rezultă că patul avea lungimea de 4 metri şi jumătate. Luând o marjă (considerabilă) de un metru pentru confortul regelui, conchidem ca acesta avea cel puţin 3 metri şi jumătate în înaltime.

Deasemenea, vedem în cele ce urmează că mulţi uriaşi au murit datorită Potopului, căci au trăit în nelegiuiri ca şi ceilalţi oameni:

„Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu semeţie şi cu trufie se poartă. Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care intru vitejie şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemăsurată.” (Cartea a 3-a a macabeilor, 2:3-4)

În continuare vom analiza unul dintre cele mai celebre episoade ale Vechiului Testament care abundă în descrieri fizice: cel al luptei dintre David, plăcutul lui Dumnezeu, şi uriaşul Goliat:

„Atunci a ieşit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă; În picioare avea cizme cu tureci de aramă şi la umăr purta un scut de aramă. Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme.” (Regi I 17:4-7)

Din cele aratate în Sf. Scriptura despre înfăţişarea lui Goliat vedem că acesta avea înălţimea de aproximativ 3 metri. Cât despre greutatea sa, pentru a o afla ne vom folosi de un „uriaş” mai apropiat zilelor noastre, adică de Robert Pershing Wadlow (suferind de gigantism) care, la vârstă de 22 de ani, avea înalţimea de 2.72 m şi o greutate de 220 kg. Păstrând proporţia înălţime-greutate a lui Robert Pershing, putem conchide, prin regula de 3 simplă, că uriaşul nostru Goliat avea greutatea corporală de cel puţin 250 kg.

Despre echipamentul său, prin transformarea siclului în kilogram, putem afla că: platoşa sa cântărea nu mai puţin de 57 de kilograme. În plus mai era echipat şi cu coif de aramă, cu cizme cu tureci de aramă, iar pe unul din umeri purta un scut de aramă, „iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier” (vârful) echivalând cu 7 kilograme, deci cu totul, suliţa lui ar fi cântărit cu siguranta peste 12-13 kilograme pentru că este de trebuinţă un lemn dens şi rezistent pentru a susţine în vârf o astfel de greutate fără să se rupă suliţa la tensiunile generate în fibra lemnului din timpul mânuirii.

Ţinând cont că Goliat era echipat şi cu sabie, după cum ne arată Scriptura:

„Atunci David a alergat şi, călcând pe filistean, luă sabia lui şi, scoţând-o din teacă, îl lovi cu ea şi-i tăie capul; Filistenii, văzând că uriaşul lor a murit, au fugit.” (Regi I, 17:51)

putem spune, fără să exagerăm, că tot echipamentul de lupta al lui Goliat cântărea în jur de 100 de kg, poate şi mai mult. Deci, cu tot cu arsenalul de lupta Goliat cântărea aproximativ 350 kg. Un colos! Şi pentru că un echipament cu o astfel de greutate să fie purtat într-o luptă, unde este nevoie de viteză, agilitate şi rezistenţă putem să lăsăm mintea noastră să gândească liber cam câtă forţă aveau uriaşii şi de ce erau atât de vestiţi şi iscusiţi în război. Pur şi simplu erau înfricoşători datorită înzestrării fizice.

Trebuie să facem însă, în cele ce urmează, o deosebire clară între uriaşii de demult şi „uriaşii” zilelor noastre. Pentru că cei dintâi aşa au fost plămădiţi de Dumnezeu, aşa i-a zidit Domnul în structura lor genetică, că să crească uriaşi şi să fie puternici iar „uriaşii” din ziua de astăzi, majoritatea fiind bolnavi din cauza glandei pituitare, ce perturbă secreţia hormonilor de creştere, sunt efecte nefireşti ale naturii umane.

Din cercetările rezultate în ultimii zeci de ani de studii s-a aratat că boala gigantismului are multe manifestări negative asupra suferindului. Astfel, majoritatea pacienţilor au simptome neurologice şi musculo-scheletice, care includ cefaleea, compresiunile nervoase şi paresteziile – frecvent datorate sindromului de tunel carpian -, slăbiciunea musculară şi artralgiile (implicand în special umerii, spatele şi genunchii). Hipertrofia cartilajelor şi creşterea osoasă excesivă determină frecvent artrita degenerativă, cifoscolioza şi, uneori, stenoze de canal medular.

Datorită creşterii excesive se produc modificări ale scheletului, cum ar fi osteoporoză (boală degenerativă a oaselor foarte dureroasă). Musculatura gigantului este la început bine dezvoltata, permitând performanţe fizice dar după o scurtă perioadă de forţă fizică, urmează etapa de slăbiciune musculară, cu scăderea rezistenţei la efort şi la boli infecţioase. Pot apărea transpiraţii abundenţe, oboseală permanentă, tulburări cardiace si creşterea tiroidei. Din toate aceste cauze, cel mai adesea giganţii nu ating vârsta de 40 de ani.

Dar iată ce ne spune Sf. Scripturp despre uriaşul Goliat:

„Atunci David a zis către Saul: „Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean!” A zis Saul către David: „Tu nu vei putea să mergi împotriva acestui filistean, ca să te baţi cu el, căci eşti încă un copilandru, iar acesta este ostaş din tinereţile lui.”

Deci Goliat, era trecut cu siguranţă de vârsta tinereţii, şi încă era un ostaş la fel de puternic, şi de temut. Ţinând cont că numai drumul de mărşăluire până în locurile unde se ţineau bătăliile, era un efort considerabil şi o risipă mare de energie din partea soldaţilor, nu încape nici o indoiala că Goliat, implicit uriaşii vremii lui, nu aveau nici o legatură cu uriaşii zilelor noastre care au ajuns astfel dintr-un dezechilibru hormonal, dovadp stând numeroasele efecte secundare de slăbănogire şi neputinţă ce nu puteau să-şi aibe locul şi rostul în rândul unor războinici.

De asemenea, din studiile şi cercetările medicinei moderne, acromegalia şi gigantismul reprezintă o afecţiune rară, cu o prelevanţă de 50-70 cazuri la un milion de indivizi şi o incidenţa de 3-4 cazuri/milion pe an.

Dar iată ce ne dezvaluie Sf. Scriptura despre numărul uriaşilor:

„Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: „Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor ; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor” (Numerii, 13:33-34)

Iară-şi putem vedea clar că uriaşii erau un neam aparte, erau bine definiţi ca naţie de restul oamenilor. Şi ce mărturie cutremurătoare: „şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor”

Şi mai clar de-atât reies lucrurile din următoarele pasaje biblice:

„Ascultă, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca să intri şi să cuprinzi popoare mai mari şi mai puternice decât tine şi cetăţi mari cu ziduri până la cer, Precum şi pe poporul cei mare, mult la număr şi înalt la statură, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit spunându-se: Cine se va împotrivi fiilor lui Enac?” (Deuteronom 9:1-2)

„Căci Olofern al lor n-a fost doborât de tineri voinici, şi nici feciorii uriaşilor nu l-au lovit pe el, şi nici nu i-au stat împotrivă oameni înalţi ca munţii, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumuseţea feţei ei.” (Cartea Iuditei 14:20)

Deci vedem că uriaşii erau mulţi la număr, erau un întreg popor, cu ţinuturi şi cetăţi ale lor, fiind şi foarte temuţi de popoarele vecine.

Potopul şi dispariţia uriaşilor

Cuvântul folosit pentru a îi desemna pe uriaşi, în originalul ebraic, este “nefilim”. Acesta este un derivat al verbului “nafal”, care înseamnă “a cădea”. Astfel, uriaşii sunt “cei căzuţi” sau “cei degeneraţi”. Potrivit mărturiei Sfintei Scripturi, uriaşii au fost mari, atât în dimensiunile trupeşti, cât şi în păcatele săvârşite.

Datorită uriaşilor şi păcatelor fără de număr pe care ajunseseră să le facă oamenii, Dumnezeu a hotarât să piară toţi, prin potop, afară de dreptul Noe şi de neamul său, precum citim: “Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul: “Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Imi pare rău că le-am făcut.” Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6, 4-8).

Uriasii au murit in urma potopului, precum citim şi în altă parte: “Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le stăpâneşti. Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu semeţie şi cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai înainte au facut strâmbătate, între care şi uriaşi erau, care întru vitejie şi întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apă nemasurată” (III Macabei 2, 3-4).

Uriaşii au existat însă şi după potop

Uriaşii au existat şi după potop, probabil tot din aceeaşi cauză, a înmulţirii păcatelor şi a decăderii oamenilor. După potop însă, Dumnezeu a făgăduit omului că nu va mai pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: “Nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca pamantul” (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.

Un neam de uriaşi, amintit după potop, era cel al “refaimiţilor”, precum citim: “Numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, şi astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coţi şi lat de patru coţi, coţi bărbăteşti” (Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri şi jumătate, cu o lăţime de un metru şi jumătate, nu putea fi decât al unui bărbat uriaş.

În cartea “Facerea”, neamul “refaimitilor” este amintit între popoarele care locuiau în Canaan. Alături de acest neam de uriaşi, în Canaan mai existau şi alte neamuri de uriaşi, precum neamul lui Anac, despre care citim: “Pământul (din Canaan) pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul pe care l-am vazut acolo sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi noua ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor” (Numerii, 13, 33-34).

Istoria mai recentă

Istoria mai puţin îndepărtată pomeneşte şi de Giganţii din Patagonia. Iată ce mărturisire scrisă avem lăsată de geograful şi istoricul Antonio Pigafetta, unul din puţinii supravieţuitori ai primei încercari de a înconjura pământul la anul 1522 d. H., în frunte cu celebrul explorator portughez, Fernando Magellan:

„Într-una din zile, am zărit la ţărm un bărbat de o statură uriasă care cânta, dansa şi îşi arunca praf deasupra capului. Căpitanul a trimis la mal unul dintre marinari, care să execute acelaşi mişcări ca un semn de pace. După ce a făcut toate acestea, omul l-a adus pe gigant până la marginea unei insule acolo unde căpitanul îi aştepta. Atunci când gigantul a juns în fata căpitanului a fost atât de uimit încât ne arăta prin semne că suntem veniţi din ceruri. Era atât de înalt încât de abia îi ajungeam până la mijloc.”

Iată, pentru cei care se îndoiesc de cuvintele Sfintei Scripturi, că la Dumnezeu totul este adevăr, Dumnezeu însusi fiind Adevărul, Calea şi Viaţa. Multe sunt tainele lumii, ale creaţiei, dar trebuie să înţelegem că toate sunt date spre mântuirea omului şi spre apropierea de Dumnezeu, de aceea când vrem să cunoaştem din minunăţiile plămădite de mâinile Sale, este de trebuinţă să venim cu multă smerenie iar nu cu iscodire vicleană şi fără de folos. Că aşa s-au mândrit mulţime de oameni cu iscusinţa minţii lor, dar i-a lăsat Dumnezeu să orbecăie în intunericul lor, înflorind tot felul de fantezii bolnave, de la supa primordială până la milioanele de ani evoluţioniste.

Surse externe:
Autor: Teodor Danalache
https://www.crestinortodox.ro

Prima pagină

https://www.descoperalumea.net

Print Friendly