Doina cucului

Doina Cucului

Vis de vară până-n seară,
Printre gânduri se strecoară,
Vis de ducă până-n luncă,
Printre gene se alungă

Unde florile au înflorit,
Și copacii au înverzit,
Unde păsări călătoare
S-au întors pe la cuibare

Unde cântă cucu seara,
C-a venit iar primăvara,
Și ale tale doruri toate
Freamătă neastâmpărate

Peste toată liniștea,
Când răsună pajiștea,
Cucu-și caută perechea,
De zici că-l apucă strechea

Cântă cucu’ bată-l vina,
Că-i sălbatică jivina,
Iar tu stai și îl asculți
Și te face să-l descânți

De-ți cântă cucu odată,
Te măriți dacă ești fată,
C-un băiete cucuiete,
Ce-i e capul tot la fete

Din intenții exprimate,
Sau din vise refulate,
Ochii văd inima-ți cere
Încă o clipă de plăcere

Efemeride efemere,
Și o mare de durere
Nasc imboldul natural,
Chiar de este amoral

Te domină, stăpânesc,
Pentru pofta ce-o poftesc,
Te răscoală, te stârnesc
Până când te păcălesc

Vraja iluziei creată
Ce o crezi nevinovată,
Te domină, te consumă
O himeră, o cutumă

Precum cucul singuratic,
Solitar și flușturatic,
Te însoțești cu ielele,
Te întreci cu relele

Îi urmezi lui Dionis,
Te asemeni cu Adonis,
Cânți frumos la nai ca Pan,
Dar te porți ca un șnapan

Și-n spectacolul vrăjit,
Rămâi tot cuc necăjit
Iar la sunetul de coasă,
Fugi din luncă-n altă casă

Vai, sărmane pui de cuc,
Agățat de-un vârf de nuc,
Cocoțat, sedus de vântul
Care mângâie pământul

Vrei să zbori dar n-ai putere,
Că te legeni cu himere,
Când privești în depărtare
Și vezi codrii ca pe-o mare

Vrei să zbori atras, vrăjit
De un sunet amăgit,
Dar de nu vei ști să zbori
Vei cădea pradă la ciori

Hai încearcă, ia-ți avânt
Ca să zbori peste pământ,
Să-ți găsești a ta pereche
Cum știi tu, după ureche

Să crești mare și voinic
Să-ți urmezi destin tainic,
Și să faci la rândul tău,
Într-un cuib străin, un ou

Cucule, toamna când pleci,
Tu de mine să te îndupleci,
Să mă scoli să plec la drum
Cântă-mi cucule, acum

Să-mi adun a mele gânduri,
Că s-au pierdut printre rânduri,
Când natura o slăvesc
Ce-i frumos, ce-i pitoresc

După tine mă cocoț
Până-n vârf, să prind un hoț,
Să-ți tai creanga ce te ține,
Să-mi fac fluier pentru mine

Să doinesc la neamul meu,
Să nu ia exemplul tău,
Între lumi străin, pribeag,
Să-ți dau viciul în vileag

Când ți se naște dorința,
Și-ți adoarme conștiința,
Neîmplinirea-ți naște suferință
Și decazi cu ușurință

Lăcomia-n pântec crește,
Oul când ți se clocește,
Și când puiul s-a născut,
E de nerecunoscut

Pe-ai să-i frați el îi doboară,
Și mi-i face de ocară,
Că el crește vânjos, mare
Și e-n stare să-i omoare

Știu că într-o zi din nou,
Într-un cuib vei duce-un ou,
Și-o să cânți pân-răgușești,
Unei puicuțe ce-o iubești

Dar de-ar fi să vie iară,
Ielele-ntro zi de vară,
Să le alungi cu glas caduc,
Că nu vreau să le seduc

Cucule, eu am cuvântul
Ce îmi însoțește gândul,
N-am să ascult de glasul tău
Ce amăgește vre-un flăcău

Și-n cuvinte potrivite,
O să-ți cânt să mă ții minte,
Până-n ziua de apoi,
Cea a Legii celei noi

De-ai crescut acuma mare,
Te-ai întors din depărtare,
Te-nțeleg și îți dau pace,
Atâta poți și n-am ce-ți face

Dan Bârsan
Iunie 2018, Brașov

Print Friendly