Nu incape indoiala ca diavolul este cel mai bine pregatit si totodata cel mai subtil “teolog”. A aratatat-o cu prisosinta de-a lungul timpului. In istorie, el nu s-a ferit sa-i vorbeasca omului despre Dumnezeu. Dovada clara este erezia, falsificarea adevarului de credinta care, concretizata in pacat, avea sa conduca la falsificarea adevarului existential al omului.
scara duhovniceasca
Primul contact al omului cu fortele malefice s-a petrecut in rai. Aceasta intalnire, consemnata in Sfanta Scriptura, a lasat rani adanci in fiinta neamului omenesc si a intregului univers. Dumnezeu a permis ca omul sa-l intalneasca pe diavol, cu riscul ca raul sa-si faca locas in inima lui. Pentru om insa, acum este si inceputul luptelor duhovnicesti.
Caderea in pacat a primilor oameni a avut loc sub influenta malefica: “Sarpele era cel mai siret dintre toate fiarele de pe pamant, pe care le facuse Domnul Dumnezeu. Si a zis sarpele catre femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, sa nu mancati roade din orice pom din rai?” Iar femeia a zis catre sarpe: “Roade din pomii raiului putem sa mancam; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti!” Atunci sarpele a zis catre femeie: “Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul”. Facere (3, 1-5)
Dialogul diavolului cu omul a fost dintru-nceput unul teologic. Dupa cum observam, primul cuvant rostit omului de catre diavol este Dumnezeu. “In numele Lui” initiaza sarpele discutia. Eva ii raspunde marturisind acel adevar pe care Dumnezeu i-l revelase. Diavolul il rastalmaceste si il prezinta protoparintilor falsificat. Acestia il accepta. Asadar, Adam si Eva au pacatuit pentru ca l-au lasat pe diavol sa le vorbeasca – asa cum numai el stie – despre Dumnezeu.
Omul a fost facut partas “teologiei diavolului”. Insa teologia propovaduita de el, intemeiata pe minciuna, nu este una a vietii, ci a mortii. De aceea, clipa in care omul alege sa urmeze diavolului si nu lui Dumnezeu, este o pregustare a mortii.
diavolul teolog
Dupa cuvantul lui Evagrie Ponticul, “teolog este cel care se roaga.” Altfel spus, teolog este cel care vorbeste mai intai cu Dumnezeu, iar mai apoi vorbeste despre El. Chiar daca diavolul “crede in Dumnezeu si se cutremura” (Iacob 2; 19), el nu se roaga Lui. Prin urmare este un fals teolog.
Prin pacat, omul ii ofera diavolului mai mult decat diavolul ii poate oferi lui. Diavolul nu daruieste pentru ca nu poate manifesta decat iubire de sine. De aceea, tot ceea ce ni se pare ca el ofera este de fapt amagire si inselare. Nu intamplator este numit “tatal minciunii”. In schimb, el isi gaseste satisfactia vazand omul rupt de Dumnezeu, de Cale, Adevar si Viata.
Diavolul cunoaste cat de mult il iubeste Dumnezeu pe om. Este o realitate asupra careia nu are nici cea mai mica putere. Incearca insa sa influenteze inima omului. O impietreste intr-atat incat sa nu mai poata primi iubirea dumnezeiasca si nici sa nu o poata manifesta fata de semeni si intreaga creatie.
Diavolul se foloseste de ispita iar lupta lui se duce la nivelul gandului si al ideilor. Mai mult, diavolul ne prezinta lucrurile intotdeauna in favoarea noastra. Dar sa nu pierdem din vedere ca intr-un final diavolul ramane cu ispita, iar noi ne alegem cu pacatul. El nu ne poate forta sa pacatuim. Pentru caderea in pacat noi suntem responsabili.
Parintii Bisericii ne indeamna sa ne deprindem cu trezvia, cu vegherea mintii si a inimii. Potrivit parintilor filocalici, trezvia presupune acea veghere continua asupra gandurilor si sentimentelor. Este acea stare despre care aflam dintr-o cantare minunata din Slujba Deniei: “Iata Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla privegind”. Se cere de la noi sa priveghem neincetat la poarta mintii si la cea a inimii.
Marii duhovnici ne spun ca pe masura ce omul isi sfinteste viata, cu atat ideile si gandurile sale devin mai putine, caci scopul sau este sa dobandeasca “gandul lui Hristos” (I Cor. 2, 16);
Rugaciunea insotita de trezvie si marturisirea gandurilor (spovedania), trebuie sa fie armele noastre impotriva diavolului. Putem iesi intotdeauna invingatori in lupta duhovniceasca daca intampinam ispitele nu de unii singuri, ci chemandu-L pe Dumnezeu in ajutor: “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant!“.
Daca in prezent asistam la o lume dezbinata, mai ales din punct de vedere religios, se datoreaza faptului ca pe balanta inimii omului, cuvantul diavolului cantareste mai mult decat cel al lui Dumnezeu. Diavolul ii lupta pe crestini mai intai prin erezie, falsificand adevarul revelat despre Dumnezeu. Abia apoi ii lupta prin patimi de tot felul. Erezia are cea mai mare putere de dezbinare in randul “poporului lui Dumnezeu” si diavolul cunoaste mai bine decat toti aceasta realitate.
Un Parinte a fost invinuit de toate pacatele si le-a acceptat, dar atunci cand a fost intrebat daca este eretic, a raspuns: “Nu sunt”, caci de sunt pacatos, ma voi pocai, dar de sunt eretic, cine ma va ierta fiind departat de Dumnezeu?”. Asemenea acestui parinte, fiecare dintre noi, trebuie sa luam seama ca nu cumva sa ne aflam in inselare, avandu-l pe diavol drept “calauza” catre Hristos.
Radu Alexandru
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/diavolul-teolog-119944.html
Invitat: Preot Conf. Dr. Constantin Necula – Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu
Comentarii recente