Prin forța destinului, luaţi individual, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Maitreyi Devi și Amita Bhose, fiecare reprezintă repere culturale ce se înscriu direct sau indirect pe făgașul culturii românești. Dacă celebra dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi Devi a rezultat în cel puțin două faimoase romane de dragoste, “Dragostea nu moare” și “Maitreyi”, dragostea Amitei Bhose pentru opera eminesciană a rezultat în alte nenumărate lucrări literare și traduceri dintre care amintim aici doar “Eminescu și India”. Chiar dacă separați în timp și despărțiți de mii de kilometri, cultura a reușit să-i aducă pe aceștia la un numitor comun.

Pentru a afla părerea lui Mircea Eliade despre Mihai Eminescu este suficient să amintim cele scrise de acesta, la Paris în septembrie 1949; citez: “…Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele…”. Putem înțelege astfel înrâurirea pe care Eminescu a avut-o asupra lui Eliade personal și asupra creației artistice a acestuia. De asemenea, Maitreyi Devi, iubita din tinerețe a lui Mircea Eliade, născută la 10 septembrie 1914 într-o mică localitate din Bengal, contemporană cu mai tânăra conațională indiană Amita Bhose născută la 9 februarie 1933 în Calcutta, amândouă vizitează România. Amita Bose chiar se stabilește în România și realizează prima traducere a lui Mihai Eminescu în Asia, în limba bengali. Astfel, Mihai Eminescu, cea mai importantă voce poetică din literatura română, influențează peste timp destine marcând totodată o puternică amprentă asupra creațiilor artistice viitoare inspirate de opera acestuia.

Prin activitatea acestor oameni de cultură sunt evidente punțile de legătură create între India și România. Influența indiană asupra gândirii lui Eminescu apare adesea în opera eminesciană fiind, într-un fel, sintetizată de Mircea Eliade într-o lucrare unitară a istoriei religiilor care evidențiază similaritățile și influențele cultice. Amita Bhose, descifrează influența indiană asupra gândirii lui Eminescu în teza sa de doctorat susținută în 1975 la Universitatea București, având-o pe Zoe Dumitrescu Bușulenga ca îndrumătoare științifică. Maitreyi Devi, publică romanul său autobiografic “Dragostea nu moare”, avându-l pe Mircea Eliade ca protagonist. Romanul este premiat în 1976 de Academia de Litere din India. De asemenea în 1988 este ecranizat filmul artistic “The Bengali Night” avândul ca protagonist pe actorul Hugh Grant cel care interpretează rolul tânărului Allan (Mircea Eliade).

Scrisul va rămâne probabil, și pe viitor, apanajul celor puțini chiar dacă numărul celor care scriu, în ziua de astăzi, este în creștere. Ușurința de a publica pe internet materiale audio, video și text fac ca dispersia ideilor să se petreacă aproape instantaneu la nivel global. Translatoarele lingvistice universale reușesc deja să facă traduceri acceptabile creând astfel punți de legătură între culturi diverse. Bibliotecile online, puse la dispoziția cititorilor, permit o căutare ușoară a informației și o reproducere a acesteia extrem de facilă. Cercetarea multidisciplinară face apel la tehnici și tehnologii noi care apar și se înmulțesc pe zi ce trece. Astfel este posibil ca munca de o viață a unor oameni să fie asmilată într-o singură zi, conținutul textual al lucrărilor științifice fiind redat și analizat instantaneu de calculatoare iar cercetarea în sine ca metodă științifică este redefintă. Pentru toate acestea omenirea are de plătit un preț. Galopând către nou, căutând mereu senzaționalul, excepționalul, tratând adesea cu superficialitate unele aspecte ale conduitei personale și sociale, umanitatea a început să se degradeze făcând loc materialsmului în locul umanismului.

Astfel în loc de cultură am început să producem chici-uri și să umplem magazinele de filme, cărți sau CD-uri audio în scopuri comerciale. Goana după profit nu cunoaște limite și la fel prostia omenească. Cu toate avansurile tehnologice navigarea prin acest noian de “deșeuri” culturale devine o adevărată problemă. Observăm cum apar împrumuturi culturale precum colindul românesc “La Viflaim colo-n jos”, pe coloana sonoră a unui film cu Salman Kahn. Disputa dintre români și indieni pe această temă devine aproape în totalitate materialistă. Se vorbește despre încasările mari în urma difuzării filmelor dar se ignoră aproape în totalitate moștenirea culturală. De frică să nu piardă drepturile de autor compozitorul Himesh Reshammiya, ce a fost acuzat de plagiat, a răspuns ferm ‘Teri Meri este un raga bazat pe o compozitie originală. Punct.'”. Melodia “Teri Meri” a fost un imens succes comercial devenind cântecul situat pe prima poziţie în topul Asiei, timp de 19 săptămâni.

Nu știu dacă este o problemă faptul că nimeni nu recunoaşte melodia ca fiind preluată din tradiţia românească (colindul “La Viflaim, colo-n jos”), fără nici o modificare în linia melodică, mai grav mi se pare faptul că în loc să creăm și să consolidăm punțile de legătură dintre culturile noastre am ajuns să ne acuzăm reciproc și să ne judecăm pe baza unor legi omenești internaționale dar fără Dragoste și fără Dumnezeu. Drumul început de Mircea Eliade și continuat de Amita Bose, care apropie limba lui Eminescu de imnurile vedice sanscrite ale creației Rigveda, este părăsit și în locul său regăsim doar chici, discordie și un materialism de cea mai joasă speță. Observăm proliferarea excesivă în mass-media a unor valori artificiale, stupide, inutile și diminuarea aproape până la dispariție a simțului sacrului.

Am să închei acest articol cu un pasaj dintr-un text a lui Daniel Hoblea intitulat “Despre poeți și poezie”. “…Ce să caute în această hazna cosmopolită adevărații poeți? Ce să facem cu ei: să-i răstignim, să-i închidem în spitale de nebuni, să-i exilam pe Lună? Și totuși, așa inutili cum par, avem nevoie de poeți, de cei adevarați, de clarvăzători care să poata vedea Lumina ce strălucește tainic dincolo de noaptea acestei lumi, de dezrobitori care să ne dea, mereu și mereu, vestea cea bună că există, totuși, scăpare din marea închisoare în care singuri ne-am încarcerat. Unul pe veac să ne trimită Providența și e suficient ca să strălumineze bezna din jur, ca dincolo de ceruri de lespede să-l întrezărim pe Cel mai presus de Ființă, pe marele Poet ale carui poeme vii suntem, pe Cel care a înscris, pe canavaua nimicului, Universul. Și atunci, într-adevăr (mai bine, chiar, decât omul din peștera lui Platon!), vom vedea”

Dan Bârsan

Video Youtube

“Teri Meri Prem Kahani Bodyguard” (Video Song) Feat. ‘Salman Khan’

Colinda La Bethleem, colo’n jos! – Corul Madrigal dirijor Marin Constantin

Print Friendly