Cu mult timp în urmă, mai ales de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar în special din anii ’90 ai secolului trecut, a existat o dispută în România între susținătorii originii latine și cei ai originii traco-dacice a limbii române. Cu toate că sunt un susținător convins al originii traco-dacice a limbii române, nu mă consider parte a niciuneia dintre cele două grupuri, deoarece ambele sunt greșite într-un fel sau altul. Latinii greșesc exagerând contribuția limbii latine la formarea limbii române, iar dacicii greșesc neavând cunoștințe lingvistice și fiecare trage concluzii proprii în mod eronat.
M-am preocupat de problema originii limbii române încă din perioada în care eram student universitar. Intuițiile mele s-au materializat mult mai târziu, după cercetări îndelungate, într-o serie de cărți și articole, inclusiv un Dicționar Etimologic al Limbii Române bazat pe Studii Indo-Europene, deoarece am realizat că ipoteza latină privind originea limbii române reprezintă o perspectivă extrem de limitată care lasă prea multe întrebări fără răspuns. Pe scurt, latina este doar o limbă dintr-un grup mai larg de limbi înrudite, o realitate care nu a fost înțeleasă mult timp și încă este înțeleasă greșită nu numai de lingviștii români, ci și de mulți alți cercetători ai limbilor romanice.
Această realitate este interesantă și merită să fie discutată mai detaliat, dar scopul acestui articol este de a arăta că, în ciuda unor aparențe, limba traco-dacică era o limbă centum înrudita cu limbile italice, inclusiv latina, și nu o limbă satem stranie și foarte puțin cunoscută. Conform datelor mele (vezi DELR), un număr destul de mic de elemente lexicale au echivalente în limba latină (aproximativ 14%, majoritatea fiind cuvinte înrudite cu latina), dar un număr mult mai mare de 62% au cuvinte înrudite în alte limbi indo-europene (în afara latinei) și pot fi conectate la diverse rădăcini proto-indo-europene. Restul sunt fie formări imitative (6%), împrumuturi din diverse limbi (aproximativ 12%) și de origine nesigură (6%). Multe dintre cuvintele împrumutate sunt elemente lexicale marginale și majoritatea dintre ele nu au derivate.
Idea că limba traco-dacică aparține grupului satem a apărut în secolul al XIX-lea din cauza cunoștințelor sărace despre această limbă și a lipsei de interes pentru limba română ca posibilă sursă de cuvinte traco-dacice și caracteristicile lor fonologice.
Menționez că tracii, ilirii și dacii sunt denumiri diferite pentru aceeași limbă. În plus, unii lingviști consideră iliriana o limbă centum, în timp ce tracii (și dacii) sunt considerați satem. Toate acestea sunt fără sens, deoarece ambele denumiri definesc o singură limbă. Nu există îndoială că ar fi putut exista diferențe dialectale, dar în Evul Mediu timpuriu se vorbea doar o singură limbă de la Marea Adriatică până la Marea Neagră și mai departe spre est. Aceasta era Proto-Româna, care trebuie să aibă un singur strămoș, înainte de invaziile slavilor și a maghiarilor în ultimii secole ai primului mileniu d.Hr., indiferent dacă considerăm un proces de romanizare sau nu. Chiar și astăzi există grupuri de vorbitori de limba română în toată regiunea balcanică și în estul și nordul României și Republicii Moldova, în Polonia și Ucraina. Suidas (secolul al X-lea d.Hr.) definește ilirienii ca traci barbari (Illyrioi barbaroi Thrakoi), în timp ce Strabo (secolul I d.Hr.) arată că tracii și ilirienii vorbeau aceeași limbă. În scopul simplificării, în acest articol voi folosi termenul de traco-dacă în loc de traco-iliro-dacă. Există multe ipoteze controversate bazate pe dovezi discutabile sau date insuficient corroborate cu privire la ilirieni, traci și daci, dar nu le voi discuta aici. În schimb, voi aduce dovezi doar din lexicul limbii române contemporane.
… (pentru textul integral, vă invit să descărcați sursa în limba engleză de pe academia.edu)
Mihai Vinereanu
Sursa: Academia.edu – “On the Centum features of Thraco-Dacian Language 2.odt” by Mihai – Vinereanu
https://www.academia.edu/33744799/On_the_Centum_features_of_Thraco_Dacian_Language_2_odt
Comentarii recente