Ion Luca Caragiale

D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian”, este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fața școlarilor săi, asupra cometei de luni 1, marți la 2 noemvrie.

Pentru ca să guste cititorul și mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele pedagog d. Mariu Chicoș Rostogan, totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului să suplinească părțile din cale-afară originale.

Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoș Rostogan:
Profesorul: Am primit ghe la onoratul ministeriu următorul țircular:
„Domnule director,
În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată și mai cu seamă masele populare sunt adânc mișcate de profeția savantului Falb asupra sfârșitului lumii prin întâlnirea pământului cu cometa lui Biela.

Ministeriul vă invită dar cu onoare a face copiilor din școala dv. o prelegere populară despre comete în genere și despre falșitatea prevederilor sinistre, adică despre imposibilitatea unei ciocniri a planetei noastre cu un alt corp ceresc.

Știm cu toții că influența generațiunilor cari trăiesc simultaneu este reciprocă. Astfel, copiii, mergând pe la căminurile lor, ar duce îmbărbătarea de care au astăzi atâta nevoie masele populare ignorante, a căror imaginație este totdeauna pornită la superstițiuni și la credință în supranatural.

Primiți, domnule director, distinsa noastră considerațiune.”

No! auzit-ați numa cum se esprime onoratul ministeriu cătră migne, mă?… „cu onoare!” și… „ghischinsa noastră considerățiune!…” Numa voi, niște râtagni, nu cunoașteți rășpectul, și doar ghestul vă muștruluiesc…

Ne vom îngheplini aședar misiugnea și vă vom face o prelejere ghespre comeată.

Școlarul Ionescu: Apoi, a trecut…

Profesorul (aspru): Nu fă larmă, spurcăciune!… Silențium și atențiune, că-z intrăm în makerie!
Numele „comeată” iaște ghe jănul femenin: o comeată, două comeate, și gherivă ghe la coma, coamă, capelură, pleate lunji, reșpective: comată, comeată, astru pletos, vulgo stea cu coadă.
Apărițiunea comeatelor au esărțitat togheauna înrâurire asupra maselor populare, asupra prostimii, cu atâta mai mult că aceea apărițiune au fost prețesă ghe bolizi, mecheori, așteroizi, cari se arată ca o ploaie ghe steale și cari…

Școlarul Otopeanu (ridicând mâna-n sus): Dom’le!…
Profesorul: No ! ai vreo observățiune de făcut?…
Școlarul Otopeanu (în picioare): Dom’le, mama-ntr-o seară, iarna trecută, a văzut ploaie de stele, afară…
Profesorul (impacientat): He!… că-z doară nu era să le vază-n bordei…
Școlarul: Și eu și cu taica eram culcați, și când a intrat mama în casă și ne-a spus să ieșim afară să vedem, taica n-a vrut.
Profesorul (mai impacient): Ha!

Școlarul: Zice taica: „Nu ies din plapumă pe gerul ăsta, să știu de bine că plouă și cârnați…” (Școlarii râd.)
Profesorul (foarte impacientat): Tată-tău este un azin, carele nu știe să-ți ghea o educățiune zolidă. (Copiii râd mai tare; profesorul foarte aspru:) — No! basta!

Florin Piersic in Scolarul Birsescu

Școlarul Bîrsescu: Un… castravete, domnule.

Profesorul (stăpânindu-și un zâmbet simpatic): Mâncă-l cu mumă-ta! (Schimbând repede tonul:) Tot la foale ți-i gândul, să le-n-dopi!… Nu-i castraveche, mâncăule!… e o elipsă, o curbă lunguiață, care are duplu țentrum; unul aici în punctul omicron, și alt țentrum togma dincoace, la ceilantă estremitache, în punctul omega. Aceasta-i calea comeatii.

No, acuma pornim, mă rog, cu comeata de dincolo de punctul omicron pe calea ei, și merem, merem, mereu merem cătră soare, carele iaște în primul țentrum, omega. (Urmând, după metoda intuitivă, cu creta pe linia elipsei, profesoml simulează creșterea și descreșterea mersului cometei.)

Cu cât se apropie ghe soare, astrul pletos își acțelărează amăsurat mersul său, nețăsare cresțendo, simțind acea atracțiune puchearnică, ca un școler diliginche când s-apropie de focarul luminii intelectuale și morale, de scoala și de profesorele său… Apoi, cu cât se depărtează de la primul țentrum și mere cătră al doilea țentrum, se leneveaște amăsurat și îmblă-ncet și tot mai încet, descresțendo ca un școler puturos și fără aplicățiune (cu dezgust), carele preajetă la dătorință.

Exempla doțent: bunăoară, întăi ca Bîrsăscu Sțipiogne, și al doilea ca Ioanescu Agnibal alias agnimal! (Râsete.)
Silențium!…
Pentru aceea doară, cu toate calculățiunile și operățiunile alghebraice asupra proțesului mehanic, că a plus b musai că este, mă rog, ecval cu t, comeata nicighecât nu vine prețize.
Școlarul Ionescu : Zicea că vine ieri seara, dom’le.
Profesorul: Au zis tată-tău…
Școlarul: Nu, dom’le; Falb…
Profesorul: Ai văzut tu pe Falb…

Școlarul: Nu, dom’le, era în Universul și-n toate gazetele…
Profesorul (grav): Ugniverzul, doară și toate gazetele cvotighiene nu sunt competente în cauză; pântru așa un lucru trebuie să conzultăm publicățiunile șpețiale, cum e bunăoară Mundus oder Țodiacon, „Univerzal-transțedental-cosmologhișe-astronomișe-meteorologhișe Flighende Bleter” acea publicățiune de fală care apare o dată la lună și în care se arată țălebritatea erughițiunii germâne, pântru carea, ca s-o poată cineva pricepe, musai să aibă știință ghespre rățiunea pură, musai să știe jugheca ca Kant. (Școlarii râd tare.)

Faveke lingvis! vitelor și grobianilor, când caut să vă scot din acele credințe rătăcite, a căror consecvenție este ignoranția și imbețilitachea!… Căci au fost proști și neghiobi, ștultorum numerus infignitus !cari au crezut cum că orice comeată iaste un sămn, o amenințare, o piază rea…

Școlarul Otopeanu: La noi, la Otopeni, spune, dom’le, tata, că s-a stârpit toate vacile când a venit cometa ailaltă.
Profesorul: Dar mumă-ta de ce nu s-au stârpit, boule?…

No, merem mai gheparke… fără collocvium! Să vedem numa care este posibilitatea de o întâlnire a globului terestru cu cometa lui Biela…. (Hotărât:) Apoi, asta nu-i slobod, asta nu se poate, deoarece toți erughiții au proboluit negativa! (Cu siguranță:) Natura non fațit zaltus, mă prostovanilor! Ea au pus doară ghestul șpaț, ca să aibă loc corpurile cerești să îmble care-ncătrău în univerz, fără coliziune, fără craval: să aibă fiecarele pântru trubuințele reșpective comoghitachea lui! (Școlarii râd foarte tare și fac zgomot.)

Profesorul: Nu larmă, râtanilor inconștii! nu râdeți ca ruralii, cari n-aveți decât inștincturi chelurice și nu simțiți penetrățiune la contâmplățiunea naturii carea (cu multă elevațiune) după cum lucră este, mă rog, pântru șpectatoriul cu perșpicațitache, un șpectacol plin de admirățiune și venerățiune!…
No! acuma văz’t-ați că ieri nu s-au întâmplat nimica… De ce n-ați vin’t la scoală ieri, să azistați împreună cu profesorele vost’?…

Școlarul Bârsescu: Ni-era frică de cometă…
Profesorul: Frică, ha?… No, du-che!
Școlarul Ionescu: Eu am venit, dom’le, cu Popescu Ion și cu Otopeanu Marin, și-am stat de la două până la patru, și dumneata n-ai venit.
Profesorul: Ha!
Școlarul: Și când i-am spus mamii, a zis că n-ai venit de frica cometii.
Profesorul (supărat, cu humor amestecat cu dispreț): Pe mine să mă-nvățați corajul, tu și cu mumă-ta, niște loaze! pe mine? care, în cătane, la Zolfărino, unde au fost și cu franțozul și cu talianul, am avut un frache mai mare undrofițir în gavaliri și un unchiu de pe mamă fetfebel la granatiri!… Voi! pe migne! Vezi numa! (Transportat, cântă cu mult avânt eroic:)
„La Zolfărino ghe vale,
Mere-un ghenăral călare
Și tot strigă-n gura mare:
―Împărache înălțache!
Pugne pașe, nu che bache,
Că-ți perzi cătagnele toake!
…und zo waiter …”
(Copiii aplaudă și râd.)

Profesorul: Nu larmă, vitelor, cari n-aveți respect ghe istoria neamului!…
Merem acu mai departe, să vorbim de tempratura comeatii și apoi de conzistenția ei, pentru ca mai apoi, la urmă, s-ajungem, mă rog, la concluziunea aceea, cum că nicicând n-avem să ne temem de sfârșitul lumii, carele nu se poate.
No! temp’ratnra! (cu multă volubilitate:)
Vremea, mă rog, se-mparte, după cum au proboluit Țelzius, în două părți, cari se despart una de alta la acel fixum, carele se cheamă zero-graduri sau nul… De-acolo, aceea care mere-n sus — Bîrsescule, fii atent! — este partea călduroasă, și aceea care mere-n jos — Ioanescule, nu căsca gura, că intră musca! — este partea friguroasă, iar la nul, mă rog, apa — Popăscule, vrei să mânci bătaie! — apa prinde pojghiță.

De aceea, iaște iarnă și vară, după cum arată la termometrul lui Țelzius, reșpective țentigrad, iar acei cari știu carte, iar nu ca poporul de rând, numesc căldura plus și frigul minus. Prin urmare, e proboluit cu metoaghele moghearne cum că comeata este totdeuna în minus: despre o inflămățiune dară nu poate fi vorba.
No! acum conzistenția. (Și mai volubil:)

Conzistenția comeatii conzistă din materia cea mai faină din toate puncturile de vedere a senzurilor noastre; mutachis mutanghis, mai faină decât o beșică de săpun, mă rog!

Materia în jenăre e doar ceva, mă rog, carele nu esistă, ci e mai apoi numa o însușire a lucrului în sine carele iaste o enerjie, carea nu se știe și pe carea semper ignorabimus ! … Aceea apoi nu-i ghe nasul vost’, niște mucoși! că e prea înalt; aceea o veți ștudui când veți îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu. De nasul vost’ este doar aceea care vă spun eu, cum că destulu-ți-i vorba măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân’ la Budopeșta, prin condensățiune, o poate vârî într-un… într-un… fingherhut … pălăria ghejetului… ghejătar… vulgo năpărstoc.

No, acuma, concluziunea.

Mereți acasă și spuneti tată-tău și mumi-ti, reșpective părinților voștri ignoranți, să nu mai fie neghiobi să aibă frică ghe fignis munghi, că cine crede în superstițiuni devine ridiculos față cu știința și merită ghesprețăluit.
(Școlarii râd, Ionescu mai tare ca toți.)

Profesorul (dând din cap cu dispreț către Ionescu): Las’ pe alții să râdă; nu râghe tu, urecheatule, că eu che urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale și comeache ziua miaza mare! înțălesu-m-ai?
(Copiii devin din ce în ce mai impacienți și mai zgomotoși.)

Profesorul: De aceea trubuie că să avem pântru știință cel mai nalt reșpect, dar totdeodată cu ceea mai profundă moderățiune, mă rog. Că-z știința nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca pe o zeiță ce stă în ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe un dobitoc ghe muls !

(Copiii devin și mai impacienți, și mai zgomotoși.)
Profesorul (ridicând emfatic tonul pe măsură ce crește zgomotul școlarilor): Aignem ist ghi visenșaft, ghi hohe, ghi himlișe Ghiotin… măgarilor! ghem anghern, ghi tiuhtighe Kuh… boilor! ghi in mit Butern fersorct… porcilor!
(Profesorul iese cântând „La Zolfărino ghe vale”; copiii ies foarte veseli după el, făcând un zgomot nemaipomenit.)

Print Friendly