Evocara la postul de Radio Europa Liberă — februarie 1981

Vom consacra emisiunea noastră de astăzi amintirii profesorului Alexandru Herlea, de la a cărui moarte s-a împlinit un an și jumătate. O vom face din mai multe motive: în primul rînd din cauza personalităţii acestui cărturar și om de bine; în al doilea, opera lui e foarte puţin cunoscută în România. În sfîrșit, Alexandru Herlea a fost un luptător pentru democrația românească – el a militat în rândurile Partidului Naţional-ţărănesc al lui luliu Maniu — și este credem de datoria noastră de a nu lăsa în uitare o întreagă perioadă din istoria democraţiei românești. Cu atât mai mult cu cât sunt slabe nădejdi că ideologia comunistă va îngădui istoricilor noștri să restabilească adevărul asupra acestui capitol. Regimul comunist dovedește mai multă înțelegere, de pildă, pentru epoca Antonescu, decât pentru rolul avut de Maniu, Brătianu sau Titel Petrescu în istoria politică a țării. Și până la un punct, e firesc, deoarece democraţia de tip parlamentar constituie pretudindeni, pentru partidele comuniste, dușmanul numărul unu.

Dacă ne oprim azi la profesorul Herlea, o facem și pentru că el constituie un caz-tip al cărturarului naţional-țărănist care avea să plătească cu ani de temniţă și muncă forțată pentru vina de a fi crezut în democraţie, de a fi militat pentru ea: după cum avea să plătească și pentru faptul de a fi fost un cărturar generos, un jurist și un istoric „cosmopolit” – cum se spunea sub staliniști — colaborând cu centre cultură occidentală. Dacă mai adăugăm că avea și o origine socială „nesănătoasă“, înțelegem și mai repede de ce profesorul Herlea avea să devină o victimă exemplară a ienicerilor staliniști.

Profesorul Herlea se naște în 1907 la Vinerea-Orăștie, ca fiu al notarului Alexandru Herlea, primarul Orăștiei, și al Minodorei, născută Raţiu. El descinde dintr-o veche familie de cărturari și clerici ardeleni, care a dat ţării pe episcopul Vasile Moga — întemeietorul primului episcopat ortodox transilvan, pe protopopii Nicolae Raţiu — duhovnicullui Horia – și Grigore Raţiu, ucis da unguri la ieșirea din Dieta în care votase împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria, sau merorandiști ca Nicolae Herlea, Ioan Raţiu, Ion Balaș, Rubin Patiţa, fără să mai vorbim de Lucian Blaga.

Din tinerețe, Herlea este devotat cauzei publice: președintele „Societăţii studenților hunedoreni“ din Cluj (1926), membru fondator al revistei Tineretului partidului naţional-țărănesc „Chemarea“ (1926), candidat național-țărănist în mai multe alegeri parlamentare, secretar al grupului de deputați hunedoreni în Parlament (1932), secretar-general al Frăției ortodoxe române1 etc.

„Cosmopolitul“ Herlea era în realitate un pasionat luptător pentru libertate și democraţie. Pentru el, încălcarea libertăților, fie că venea de la dreapta, fie că venea de la stânga, era insuportabilă. Din studenţie ia atitudine împotriva fascismului, prin conferințe și campanii de presă2. Împotrivirea lui față de autoritarismul de dreapta se manifestă și în timpul războiului: la Brașov exista în acel timp o grupare de democrați, mulți fiind profesori la Academia Comercială din Cluj – Brașov, strânși în jurul revistei „Țara de mâine“, condusă de Victor Jinga, rectorul Academiei. Acest grup întocmește în primăvara anului 1944 un manitesi intitulat „proiect de enunțări principiale și programatice“. Redactat de profesorii Jinga, Herlea și Vasile Gionea, manifestul aborda toate aspectele vieții politice, sociale, economice și culturale ale țării. Împotriva războiului, împotriva fascismului și a mișcărilor totalitare, în el se afirma pluralismul politic, echitatea socială; în economie era orientat spre forme de liberalism și cooperație liberă. Publicat în 2000 de exemplare și difuzat clandestin, acest manifest s-a bucurat de o largă audiență. Imediat după apariția lui, Petru Groza vine în repetate rânduri la Braşov să propună grupului de la ”Țara de mîine“ colaborare. După 23 august 1944, insistențele lui se amplitică și oferă lui Jinga și Herlea posturi ministeriale. Lui Groza i se pun însă două întrebări esențiale: 1) Care va fi atudinea unui guvern al lui față de ideea de legalitate în stat? – şi: 2) Ce raporturi există între Frontul Plugarilor și partidul comunist? Răspunsurile sunt: În primul rând ne interesează reformele, și după aceea ideea de legalitate, și: Când moare partidul comunist moare și Frontul Plugarilor. După această punere la punct, toate convorbirile cu Groza sunt întrerupte. Mihai Ralea, la rândul lui, propunea semnatarilor manifestului să participe la crearea unui partid socialist-țărănist. El publică textul manifestului cu mici modiicări ca platformă a acestui nou partid, trecându-i printre membrii fondatori și pe profesorii Jinga, Herlea și Gionea, fără să le ceară însă acordul. Aceștia protestează vehement și publică o dezminţire incisivă în Gazeta Transilvaniei. Au mai intervenit și social democraţii, prin Ion Clopoțel și Miron Nicolescu, și cei din gruparea colaboraţionistă a lui Anton Alexandrescu, ca să-l câștige pe Herlea de partea lor, însă fără succes.

Democratul Alexandru Herlea nu se putea împăca în nici un fel cu totalitarismul comunist. El, care refuzase totalitarismul de dreapta, nu putea să nu ia atitudine și împotriva regimului de impostură înscăunat de comuniști cu ajutorul Armatei Roșii. Această poziţie are ca urmare înlăturarea lui din învățământul superior, de la primele epurări, în 1947, precum și din barou și din postul de consilier juridic al societăţii „Astra“ în 1948.

În primăvara anului 1949, Augustin Popa, în numele Comitetului Naţional în exil, recent constituit, condus de generalul Rădescu, trimite avocatului naţional-țărănist Victor Anca, din București, o scrisoare prin care îi anunță formarea acestui comitet și îl roagă să organizeze redactarea unui memoriu privitor la situaţia politică, socială și economică din România. Victor Anca face cunoscută această scrisoare unui grup de fruntași național-țărăniști, printre care profesorii și avocații Eugen Haţeganu, Dumitru Gerota, Ion Lugoșianu, Bibi Popescu, Gabriel Țepelea, Vasile Munteanu, Ghiţă Dragoș și alţii, și face apel pentru întocmirea memoriului la prof. Alexandru Herlea care, împreună cu prof, Victor Jinga, îl redactează. Memoriul este trimis în Occident, prin curierul diplomatic al Legaţiei franceze din București3. Răspunsul lui Augustin Popa, primit tot prin curier diplomatic, este însă interceptat de Securitate, care violează valiza diplomatică. Ea nu trece însă imediat la arestări, ci urmărește activițatea grupului. Herlea și Jinga au timp să redacteze o anexă la memoriu, care însă este descoperită înaintea expedierii, la o percheziție inopinată efectuată la Victor Anca, iar la arestarea lui Victor Jinga, Securitatea pune mâna și pe copia memoriului. Întregul grup de fruntași național-ţărăniști este arestat în august 1949, dată la care s-au făcut pretutindeni în țară arestări masive de naţional-țărăniști!4 Securitatea formează două loturi: unul judecat la București, șef de lot fiind Victor Anca, și altul judecat la Brașov, șef de lot fiind Alexandru Herlea5.

Herlea este condamnat la 5 ani închisoare, pe care îi efectuează: la închisoarea din Brașov, un an, și la Canalul Dunărea – Marea Neagră, 4 ani, din care 3 în lagărul de la Valea Neagră. Din mărturisirile scrise în exil despre Canal de Alexandru Bratu, Remus Radina, Cicerone Ioaniţoiu și Nicolae Cârjă, reiese că prof. Alexandru Herlea s-a purtat admirabil, încurajându-și colegii de suferință și nefăcând nici o concesie zbirilor de tot felul care îl supuneau la neîntrerupte chinuri și umilințe.6

Eliberat în 1954, prof. Herlea este obligat să lucreze timp de un an ca cioplitor de piatră. Abia în toamna lui 1955 reușește să fie angajat ca şef al Oficiului juridic, nou creat, al regionalei GOSTAT – Brașov, pe care el îl organizează, încadrându-l numai cu personal foarte capabil: 17 avocaţi de primă mână, majoritatea foști deţinuţi politici.7 Herlea muncește mult și eficace, cum îi era caracterul, și se bucură de multă apreciere atât pe plan local cât și în cadrul Ministerului Agriculturii. La cererea acestuia, întocmește lucrarea privitoare la publicitatea imobiliară a statului, pe care Direcţia generală a organizării teritoriului din minister o adoptă ca baza sa teoretică de organizare. Acest interludiu nu durează însă mult, căci este din nou arestat8.

De la ieșirea sa din închisoare, Herlea era, bineînțeles, urmărit pas cu pas; îi sunt trimiși provocatori care „să-l îndemne la acţiuni de sabotaj. El nu cade însă în nici una din curse. Securitatea îl are la index pentru atitudinea demnă avută în prima detenție, cât și după eliberare, când ajută cât poate pe foștii deținuți politici și menţine legături cu fruntașii național-țărăniști, printre care Mihai Popovici, vice-președintele partidului, pe care îl găzduiește în primăvara lui 1958, în vizita pe care acesta o face la Brașov. Tot în primăvara lui 1958, e arestat un funcționar de la Banca Agricolă din Brașov (pe nume Mitan), care delapidase peste 100.000 lei, și care, conform legii; urma să fie condamnat la moarte. Pentru a scăpa de această pedeapsă (Mitan) declară – sfătuit de Securitate – că el nu a furat, ci a sabotat economia naţională din ordinul profesorului Herlea. Dosarul constituit de Securitate e trimis spre avizare expertului contabil, prof. Barbă de la Politehnica din Brașov, care refuză însă să-l semneze, găsindu-l — așa cum și era – absurd. Securitatea arestează atunci alţi doi național-țărăniști, pe care îi constrânge să afirme că în iulie 1954 Herlea a organizat o acțiune contra-revoluţionară teroristă. Se constituie astfel un lot de 18 persoane, naţional-ţărănişti și legionari, cu Herlea șef de lot, Lazăr Eugen sub-șef al național-țărăniștitor, Mălușel sub-șef al legionarilor; în timpul anchetei Securitatea face — prin căpitanul Urzică și colonelul Alexandrescu — presiuni brutale asupra profesorului Herlea, pentru a-l determina să declare că a acţionat din ordinul lui Mihai Popovici și a înscena astfel un mare proces naţional. Prof. Herlea rezistă. Securitatea face însă o imensă greșeală: cei doi naţional-țărăniști, dresați de Securitate să acuze pe profesor de acţiune contra-revoluționară și terorism, indicaseră ca dată de organizare la unul din ei, acasă la Zărnești, ziua de Sfântul Ilie 1945. Herlea sesizează eroarea, dar cunoscând metodele de lucru ale Securităţii, care putea schimba în orice moment această dată fictivă, relevează numai la proces, după 2 ani de anchetă, că acuzăția nu stă în picioare, deoarece la acea dată el se afla încă închis la Canal. Numai în felul acesta reușește să scape de pedeapsa capitală pe care o ceruse procurorul, acuzându-l de crimă împotriva statului. Este condamnat totuși la 20 de ani muncă silnică, în ciuda evidentei sale nevinovății și a pledoariei curajoase a avocatului Gheorghe Voișan din Cluj, prietenul său intim, care îl apărase și în primul proces. Este din nou bătut crunt de Urzică și Alexandrescu și după proces, pentru că ținuse secret alibiul hotărîtor. Unul din cei doi naţional-țărăniști care acceptaseră să facă jocul Securităţii, care se găsea închis împreună cu Herlea la Jilava, revine asupra falsei sale mărturii și scrie procuraturii că în privința lui Herlea a minţit.9

Am insistat dinadins asupra acestui proces, pentru că el este semnificativ pentru o întreagă perioadă din istoria României contemporane. Orice mărturie care poate reconstitui teroarea, arbitrariul și neomenia acelei epoci, trebuie consemnată, pentru că istoricii noștri n-au libertatea să-i cerceteze şi să-i descrie ororile. Dosarul trebuie să rămână mereu deschis.

Activitatea profesională

Să încercăm acum să prezentăm fie și numai parțial pe cărturarul Alexandru Herlea.

Doctor în științe economice și politice al Universității din Cluj în 1930, doctor în științe juridice al Universității din Iași în 1984, profesorul Alexandru Herlea își începe activitatea didactică la Academia de înalte Studii Agronomice din Cluj, unde este conferenţiar de Drept agrar între 1930-32. Între 1940-47 este membru al corpului didactic al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj — Brașov. Aici își desfășoară activitatea în cadrul catedrei de Drept civil, al cărei titular va deveni și unde organizează un prestigios seminar. Între 1942-44 suplinește și conferința de Istorie economică.

Pe lângă activitatea didactică, Alexandru Herlea a desfășurat cu începere din 1925 și până în 1947, o intensă activitate ziaristică, inspirată din marile probleme politice, sociale și economice ale ţării. Este redactor la revistele Chemarea Românilor, Patria, Libertatea, România Nouă, Dreptatea, Gazeta Transilvaniei, Țara Nouă, Observatorul social-economic, etc. Este membru în biroul de conducere al Sindicatului presei din Ardeal și Banat între 1932 — 1946. Între 1932 — 1935, este redactor-șef al oficiosului naţional-țărănist din Orăștie, Solia Dreptăţii, condus de Aurel Vlad, vice-președiniele partidului, iar între 1935 — 1938, după separarea lui Aurel Vlad de luliu Maniu, fondează, tot la Orăștie, și conduce noul oficios local al PNȚ, Solia. În aceasta desfășoară o intensă campanie antifascistă și antitotalitară, precum și una socială de apărare a micilor proprietari din Munţii Apuseni, deposedați abuziv de puternica societate „Mica.“ Procesele „Mica“, în care a pledat Herlea, ajunse la Casaţie, au rămas celebre.

Până în 1947, când a fost înlăturat din învățământ, Alexandru Herlea a scos trei cursuri, două de drept civil și unul de istorie economică, și a publicat 25 de lucrări cu caracter juridic, istoric, economic și fiscal, pe care nu le putem înșirui în cadrul acestei modeste semnalări.

Am vrea totuși să insistăm asupra a trei din lucrările sale: O falsă concepție despre proprietatea agrară medievală — Braşov 1944; Cărţile de proprietate din Transilvania – Brașov 1943, și Publicitatea imobiliară reală — Brașov 1947. Primul este un studiu de istorie a dreptului constituţional, în care se răspunde critic la teza maghiară privind originea de drept public a proprietății agrare medievale maghiare. Istoricii și juriștii maghiari susțineau că, în Ungaria, proprietatea rurală se bazează nu pe raporturi de drept privat între senior și vasal, cum era în restul Europei, ci pe raporturi de drept public, reprezentând o formă de organizare agrară superioară, proprie poporului maghiar. Herlea demonstrează, cu un bogat material documentar, falsitatea acestei concepții.

Al doilea studiu nu e mai puțin important. După o caracterizare aprofundată a instituției cărților funciar, autorul se referă la „vechile cărții de proprietate în Transilvania”, cercetând mai ales vechile registre dintre anii 1475 – 1853 din arhivele municipiului Brașov. Herlea este primul cercetător care a elucidat problemele registrelor funciare transilvane de-a lungul veacurilor, stabilind succesiunea, numărul și tipul lor, și nomenclatura în literatura juridică română.

Publicitatea imobiliară reală este o lucrare legată tot de problema instituției cărților funciare, în care autorul aduce contribuții personale la îmbunătățirea sistemului publicității imobiliare, prin expunerea unui proiect de reorganizare a acesteia. Lucrarea cuprinde și reglementarea modernă a instituției în România; normele stabilite prin legea de unificare a cărților funciare din 1938, lege pentru care Herlea a militat, subliniindu-i superioritatea.10

La lucrările amintite, ar mai trebui adăugate și două lucrări în manuscris, menţionate în raportul de chemare la catedră publicat în Monitorul Oficial și confiscate de Securitate în 1949, dintre care una de 500 de pagini: Contribuții la istoria dreptului de proprietate în Transilvania.

La doi ani după ieșirea din închisoare, prof. Herlea reușește cu greu să fie acceptat — în 1956 — ca cercetător științific la Institutul de istorie „N. lorga“, datorită mai ales sprijinului dat de Ilie Murgulescu, președiniele Academiei din acea vreme, care a ajutat pe mulți foști profesori universitari deţinuţi politici, încadrându-i în cercetarea științifică”11. La institutul „N. lorga“ are însă neșansa să fie persecutat de directorul acestuia, prof. Andrei Oțetea care, se ştie, a fost printre cei dintâi care au aservit știința istoriei la exigenţele propagandistice ale partidului comunist. Oțetea face totul pentru a-i pune bețe în roate, împiedicându-l pe cât poate să se afirme. Prof. Herlea își regăsește însă energiile de altădată și, ca atâţia foști pușcăriași, caută printr-o muncă asiduă să răscumpere anii pierduţi în temniță. Bibliografia lui se îmbogățește vertiginos, în ciuda opreliștilor de tot felul. Elaborează, în această a doua perioadă a activităţii sale științifice, peste 30 de studii, majoritatea privind istoria dreptului și instituțiilor transilvane, prezentate într-o largă perspectivă istorică și umanistă, cu referințe frecvente la discipline complementare: în unele insistă asupra unor caracteristici fundamentale ale dreptului românesc: umanismul și raționalismul său; continuitatea și originalitatea sa; unitatea dreptului din diferitele țări române. În altele face istoricul unor instituţii sau ramuri de drept din Transilvania. Mai multe sunt studii de drept comparat, în care se subliniază atât analogiile cât și diferențele existente între dreptul românesc și cel al altor popoare.

Câteva studii rețin mai ales atenția din bogata activitate a profesorului Herlea, în ipostaza sa de cercetător tolerat. În 1968, el depune la Institutul „N. lorga“ trei studii intitulate: Elemente umaniste în vechiul drept românesc, Jurisdicţia în Transilvania și probele primitive; Relaţii interteritoriale între populațiile țărilor Române, în care relevă absenţa ordaliilor și permanența spiritului roman în vechiul drept românesc, fapt ce constituie o probă în plus în susținerea a ceea ce Herlea numește argument instituțional. Măsura în care principii și instituţii juridice, sociale, administrative, fiscale, religioase se perpetuează din antichitate, de la romani, până în epoca modernă, fiind conservate de poporul român și nu se găsesc la popoarele conlocuitoare sau vecine, constituie, afirmă Herlea, un argument esențial în demonstrarea continuității românești pe întreg teritoriul țării. Acest argument instituțional, mai susține Herlea, trebuie invocat alături de argumentele tradiţionale ale istoriografiei noastre — lingvistice, toponimice, arheologice — în apărarea cauzelor naţionale. Cu toată evidenta importanță a acestor studii, în care Herlea aduce o contribuţie personală de prim ordin, ele nu se publică. În revista Argeș din Pitești, Herlea reușeste să insereze totuși, în 1968, un scurt rezumat, iar în 1972 să le includă în planul editurii Biblioteca Historica Romaniae, de unde însă sunt scoase la intervenția personală a lui Oțetea, care invocă argumente politice legate de persoana prof. Herlea. Rezumate și părți alese din aceste studii vor apărea mai târziu în câteva reviste: Studii de istorie, Revue roumaine d’histoire şi Recherches sur l’histoire des instituions et du droit.

O situație similară o are și lucrarea Aprobatae Constitutiones, care este prima traducere în limba română, însoțită de o documentată și cuprinzătoare introducere, a acestui însemnat document juridic, care conţine sinteza hotărârilor Dietelor transilvane între anii 1540 — 1653, vădind nedreptățile săvârşite populației românești. „Constituțiile Aprobate, se arată în introducerea lucrării, formează un mare document pentru istoria Transilvaniei. Datele care se desprind din textul lor alcătuiesc indicii pentru dezvoltarea societăţii feudale în Transilvania şi mai ales înlesnesc cunoașterea condițiilor economice și juridice ale vieții iobagilor dintre care majoritatea erau români. Această lucrare, terminată în 1867, nu a putut să apară decât, cu chiu cu vai, în 1978, în editura Mitropoliei din Sibiu, într-un număr foarte redus de exemplare și numai după ce Herlea şi-a asociat doi co-autori.

Sur l’histoire de la condition juridique de l’enfant en
Roumanie, lucrare în care este prezentată pentru întâia oară în literatură evoluția statutului juridic al copilului în România, nu apare decât în străinătate, în 1977, publicată de societatea de istoria dreptului „Jean Bodin“, din Bruxelles.

Foarte activ și bucurându-se de relaţii solide în străinătate printre juriști de faimă internaţională, Alexandru Herlea participă personal sau trimite rapoarte, atunci când nu i se eliberează un pașaport, la mai multe congrese internaţionale între 1970 — 1978: Moscova, Leida, Bratislava, Strasbourg, Pecs, Cracovia, Bari, San Francisco, Varşovia, Anvers.

Pentru meritele sale șiiințifice, prof. Alexandru Herlea a fost ales membru al Academiei Tiberine din Roma și al altor instituții și asociații științifice din străinătate nu însă și al Academiei Române, unde este însă loc pentru atâția nechemaţi și veseli improvizatori.

Dinamismul și pasiunea sa de realizator n-au fost frânte de cei 10 ani de temniţă, dimpotrivă: numai graţie iniţiativelor lui de-a dreptul utopice într-un regim ca cel din România de azi s-a putut crea, fără nici un sprijin extern, în condiții materiale extrem de modeste, reduse la bunăvoința membrilor, o asociaţie denumită „Asociaţia de istorie comparativă a instituţiilor și dreptului“, pe care Herlea a afiliat-o „Asociaţiei internaționale de istoria dreptului și instituțiilor“ din Paris, precum și Societăţii: „Jean Bodin“ din Bruxelles. Această asociaţie, al cărei președinte a fost, regrupează nume prestigioase de juriști, istorici, economiști, etnologi12. Tot Herlea fondează și revista de limbă franceză Recherches sur histoire des institutions et du droit ca organ al asociaţiei, revistă care a fost salutată în termeni elogioși de cea mai prestigioasă revistă de istoria dreptului pe plan internaţional: Revue historique de droit francais et etranger. De altfel, tot aici, Jean Gaudemet, președintele „Asociaţiei internaţionale de istoria dreptului și instituţiilor“, a prezentat opera și personalitatea lui Alexandru Herlea în termeni la fel de elogioși. Și pentru că veni vorba de publicaţii, pe cât de insolite, pe atât de apreciate în străinătate, să nu uităm că tot meritul lui Alexandru Herlea este de a fi înlesnit apariția revistei Etnologica, condusă cu competență de Romulus Vulcănescu, sprijinit de colaborarea unor istorici de primă mână, ca Valentin Georgescu.

În cadrul asociației, Herlea organizează un foarte reușit Congres internațional de istoria dreptului, în 1974, la Mamaia, și tot el ia iniţiativa participării asociației, cu seminarii proprii, la Congresul mondial de istorie ce s-a desfășurat la București în august 1980 13.

1. În 1933, este membru fondator — alături. de Goga, Lupaș, Goldiș, Bogdan Duică și mulţi alți — al Frăției Ortodoxe Române, principala asociaţie „laică a Bisericii Ortodoxe, creată în jurul ideii de solidaritate morală, religioasă, națională și culturală de un grup de intelectuali ardeleni în frunte cu Sextil Pușcariu. Va deveni în 1944 secretar-general al acestei asociații, în fruntea căreia va rămâne până la suprimarea ei, în 1947.
2. Tot cu cuvântul şi condeiul, profesorul Herlea protestează împotriva pactului sovieto hitlerist din 1939, prin care României îi este răpită Basarabia și Bucovina de Nord. Protestează la fel de vehement împotriva infamului Dictat de la Viena, prin care România pierdea de astă dată Transilvania de Nord, în 1940.
3. Memoriul scotea în evidență dezastrul economic al țării ocupate și exploatate de către Rusia sovietică, precum și politica de suprimare treptată a tuturor libertăților și de distrugere a structurilor sociale.
4. Memoriul nu constituia, desigur, un delict într-un regim de democrație reală, lucru relevat la proces de acuzaţi, care denunțau implicit sistemul dictatorial comunist.
5. Victor Anca este condamnat la 10 ani, iar ceilalți membri ai lotului de la București la pedepse până la 7 ani. La Brașov, Herlea și Jinga sunt condamnaţi la 5 ani, iar restul lotului la pedepse mai mici. Relativa clemență a tribunalului militar din Brașov s-a datorat întregului complet de judecată și, în special, președintelui, colonelulul Lază, care n-a executat dispozițiile de condamnare la 15 ani, date de Securitate, fapt pentru care va fi înlăturat din magistratură, și arestat.
6. La închisoarea din Brașov este bătut crunt de securistul Mayer, fost măcelar, care cu o lovitură de cizmă îi rupe rectul, Abia peste un an, la Canal, în situație disperată din cauza totalei lipse de îngrijire, va fi operat și salvat de către devotatul doctor-deținut Achile Saţi (decedat în oct. 1994, n. red.) cu un bisturiu confecționat de el dintr-un cuţit de bucătărie, și fără anestezie.
7. În acest grup de naţional-țărăriști, cu totul dramatic a fost cazul cunoscutului avocat Eugen Haţeganu, care a fost estropiat de Securitate în timpul torturilor de la anchete (responsabil de aceste barbarii fiind Brânzaru și Vida Nedici), și apoi în 1957, după eliberarea din închisoare, asasinat, simulându-se un accident de cale ferată!
8. Unei oarecari destinderi, intervenită la moartea lut Stalin, îi urmează o nouă degradare, şurubul se strânge ca urmare a revoluției din Ungaria, și se dau dispoziţii de a se înscena procese de intimidare. Foștii deţinuţi nu trebuiau să uite că sunt vinovați fiindcă au fost închiși, fiindcă au fost condamnați.
9. O frumoasă comportare în acest proces au avut-o mulți inculpaţi, în special avocatul Mălușel și economistul Eugen Lazăr care, cu toate torturile la care au fost supuși, nu s-au pretat la declarații false și n-au făcut jocul Securităţii. Ei au fost condamnați la câte 18 ani închisoare fiecare. Cei ce n-au putut să reziste torturilor fizice și morale și nu au revenit nici la proces asupra declaraţiilor false smulse de Securitate În anchete, au fost „răsplătiți” și ei cu câţiva ani de temniţă. În aceleași zile cu procesul Herlea și în strânsă legătură cu ei, s-a judecat la Brașov și procesul lui Jinga. Acesta, capul unui alt lot, acuzat de propagandă împotriva statului, este condamnat la 10 ani.
10. Una din idelie fundamentale ale lui Alex. Herlea, exprimată în mai mutle din lucrările sala, este de altfel aceea a circulației normelor juridice de la un popor la altul, care duce cu timpul la uniformizarea dreptului la popoarele care se dezvoltă paralel cu marile coordonate ale vieţii economico-sociale. Prof. Herlea era convins că unificarea legislativă a dreptului scrisorilor de schimb şi a cecului, a regulilor de procedură și de execuţie a deciziilor juridice și arbitrale din diferite țări, va avea cele mai bune repercusiuni, și considera posibilă unificarea legislativă și în alte domenii, ca cele ale reglementării contractului de muncă, protecției muncii, obligațiunilor, contractelor civile şi comerciale etc. El afirmă că această posibilă și necesară unificare, a dreptului privat, public şi internaţional într-o concepție universalistă, este un preludiu indispensabil
    păcii mondiale.
11. La secţia de istoria dreptului de la Institutul „N. lorga”, cvasitotalitatea celor mulți, cei mai mulţi foști profesori universitari, câțiva foști miniștri, aveau lungi stadii în închisorile comuniste: Alexandru Constantinescu — 18 ani, George Fotino — 10 ani, Tudor Voinea — 10 ani, Ovidiu Sachelarie — 5 ani, Dan Lăzărescu, Constantin Bucșan — fiecare câțiva ani.
12. Dintre personalitățile care au participat la viața asoclației, foști deținuți politici, menționăm: Salvador BRĂDEANU, Constantin BUCŞAN, Alexandru CONSTANT, Corneliu COPOSU, Victor JINGA, Ion JOVIN, Vasile NETEA, Ovidiu SACHELARIE, Petre STRIHAN, Alexandru VĂLIMĂRESCU, Tudor VOINEA, Romulus VULCĂNESCU ș.a.
13. Herlea scria și poezii, din care peste o mie au fost confiscate de Securitate la a doua arestare, din 1958, și deci pierdute, Herlea a reușit să publice pe contul lui, în 1978, doar trei plachete intitulate; La porțile gândului, Pe puntea întrebărilor şi Cronica neliniștii.

Multe manuscrise, studii istorico-juridice, cât și sute de poezii așteaptă lumina tiparului.

Sursa: Virgil Ierunca – Despre Alexandru Herlea

Print Friendly