Dârste, loc geografic şi istorie

Un loc geografic este o porţiune de teritoriu purtătoare prin denumire de semnificaţie. Locul geografic posedă caracteristici proprii, izvorâte din natura elementelor şi din modul lor de combinare în spaţiu şi timp. Este materializarea teritorială a fenomenelor geografice şi istorice, simple ori complexe, este unic şi irepetabil, fiind denumit de către oameni în urma perceperii şi analizei semnificaţiilor. Astfel, a fost denumit „Dârste”, un loc aflat într-o relaţie directă cu semnificaţia sa.

Aşezarea Dârste se află la poalele nordice ale Carpaţilor de Curbură, sub piemonturile Masivului Postăvarul, respectiv, Coasta Vătafului şi Pleaşa. Dârste reprezintă o poartă relativ recentă de intrare carpatică, prin Valea Timişului, spre câmpul depresionar al Braşovului.

Timişul este râul care îşi are izvoarele în Masivul Piatra Mare, traversează Depresiunea Braşovului, se varsă în Ghimbăşel, râu tributar Oltului. Timişul este totodată râul care a determinat începuturile acestei aşezări umane, generând meşteşugul de prelucrare a straielor din lână, şi anume dârstăritul.

Primii locuitori din Dârste, conform documentelor păstrate, s-au aşezat în secolul al XVI-lea, odată cu săparea Canalului Timiş. Acesta a fost săpat între anii 1506 şi 1517 la intrarea în depresiune a râului, primind apoi şi denumirea de Valea Dârstei. Canalul este o abatere de la cursul Timişului, având aproximativ 15 km. Scopul iniţial era de a alimenta cu apă oraşul Braşov.

Geologul Erich Jekelius prezenta canalul apreciativ: „Canalul Timiş cu apa sa care îşi are obârşia de din sus de Dârste, se găseşte abătut din râul Timiş, îngăduind scurgerea apei pe la poalele culmilor dealurilor păduroase până la Braşov şi de aici curgând mai departe până la Stupini şi până la vărsarea sa în râul Ghimbăşel…”. Odată creat Canalul Timiş în anul 1517, zona a fost populată cu braşoveni care, utilizând mecanismele de dârstărit, au fost ulterior denumiţi dârstari. Acestora li s-au adăugat locuitori din cele Şapte Sate: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, care în prezent aparţin Municipiului Săcele. Totodată s-au stabilit lângă Canalul Timiş şi locuitori din satele învecinate, Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni.

Din Tărlungeni provenea şi familia de oieri Munteanu, familie din care făcea parte Gheorghe Munteanu, tatăl viitorului învăţat, Gheorghe Munteanu-Murgoci. Până a fi populat acest loc – Dârste –, înainte de anii 1500, atestările documentare confirmă că mocanii săceleni îşi păşteau oile pe aceste păşuni frumoase, mărginite de păduri falnice de brad, molid, fag şi carpen. Pe lângă ocupaţiile de bază, creşterea animalelor (oi, în special) şi agricultura specifică zonei de munte, ocupaţia înfloritoare în Dârste a devenit dârstăritul. Această activitate de prelucrare a lânii necesita o apă curată, de munte, cum avea Canalul Timiş, numit ulterior şi Valea Dârstei.

Dârste a devenit astfel o suburbie a Cetăţii Braşovului, alături de Braşovul-Vechi, Schei şi Blumăna, adăugâdu-i-se mai târziu Noua. Apa Canalului Timiş era folosită în gospodăriile dârstarilor pentru adăparea vitelor, pentru iazuri, dar mai ales ca sursă de energie pentru punerea în funcţiune a mecanismelor de dârstărit. Se găseau în vechime 13 dârste. Pe moşia cu două lacuri care a devenit, în anul 1650, proprietatea patricianului sas Klosius, acesta face şi o dârstă, la care a fost adus ca piuar Bârsan Brânzariu, fiul unui boieraş din Ţara Făgăraşului. Astfel se fondează aici îndelunga generaţie a Bârsanilor, din care va face parte şi distinsul profesor Andrei Bârseanu.

Dârstele uşurau munca de prelucrare a lânii şi îmbunătăţeau traiul acestor locuitori. Dârstarii s-au făcut cunoscuţi ca buni meşteri în meseria de dârstărit. Această meserie a generat aşadar toponimul acestei aşezări, Dârste, devenită astăzi cartier al municipiului Braşov.

Activitatea de dârstărit s-a desfăşurat manufacturier în această comunitate aproximativ 300 de ani. După anul 1886 au apărut fabricile de postav. Au fost aduse maşini din străinătate mult mai eficiente. Dârstarii au fost nevoiţi să renunţe la această ocupaţie din cauza concurenţei. Apoi, mulţi dârstari s-au angajat la fabrica de bere a lui Czell.

DÂRSTE, LOC CU SEMNIFICAŢII ISTORICE

Cele mai vechi date istorice sunt de după anul 1442, când tătarii au săpat în aceste locuri de sub munte lacuri pe care le-au populat cu peşte, deoarece ei nu consumau carne de porc. Unul dintre cele mai vechi evenimente istorice de care îşi leagă numele Dârstele l-a constituit trecerea în mare secret a armatei voievodului muntean Radu Şerban, în ziua de 9 iunie 1611, folosind Culoarul Timişului ca să ajungă de la Predeal la Braşov pentru a-l înfrunta pe Gabriel Báthory, aflat în conflict cu judele braşovean. Fruntaşii braşoveni au pus la dispoziţia armatei voievodului muntean câteva care cu lănci, trei tunuri şi călăuze cunoscătoare ale locurilor şi potecilor ascunse. Bătălia s-a dat la moara de hârtie din Braşov, lângă şanţurile Cetăţii (azi, Aula Universităţii, fosta moară Seewald), iar rezultatul luptei a fost zdrobitor în favoarea lui Radu Şerban, Gabriel Báthory reuşind cu mare greutate să scape cu viaţă, fugind cu mai mulţi boieri.

Aflată în apropiere de Predeal, unde, înainte de Primul Război Mondial, se afla hotarul şi punctul de vamă între România şi Austro-Ungaria, Dârste este martora unui episod similar petrecut la 1736, când trupele austriece folosesc aceeaşi zonă de trecere pentru a lupta contra turcilor.

La finele anului 1848, mai multe familii de dârstari şi mocani din Săcele s-au refugiat în Ţara Românească. În anul 1849, familiile Meşotă şi Bârsan au trecut şi ele în Ţara Românească, fiind găzduite la o mică mănăstire din satul Bobolia, lângă Poiana Câmpina, judeţul Prahova. Au revenit acasă în anul 1850.

Primul Război Mondial a avut mari implicaţii pentru dârstari. În vara anului 1916, Guvernul român a considerat că a sosit timpul să realizăm Marea Unire; în cadrul şedinţei din 27 august 1916 a declarat război Imperiului Austro-Ungar. În seara zilei de 27 august 1916, orele 20, armata română a ocupat gara Predeal. Luptele au avut loc pe Valea Timişului, unde s-au dat bătălii scurte, dar foarte violente, consemnându-se mai multe victime. În acest context, în curtea lui Ioan Voina din Dârste, tatăl inginerului Dumitru Voina, s-a instalat de urgenţă spitalul militar de intervenţie. În urma luptelor, soldaţii unguri, aflaţi în retragere, au aruncat în aer podul de piatră de pe Valea Timişului şi podul de cale ferată de la Dârste. Mitralierele batalionului de vânători au ripostat însă foarte energic şi l-au obligat pe inamic să se retragă. În seara zilei de 29 august 1916, armata română, condusă de colonelul Mihai Darvari, comandantul Regimului 6 Infanterie „Mihai Viteazul” trece prin Dârste, prin poarta împodobită cu flori făcută de dârstari, pe care era scris: „Bine aţi venit fraţi români!”. Au fost 40 de zile de staţionare în spaţiul braşovean a armatei române. Ce a urmat după retragerea acesteia a fost un adevărat măcel asupra populaţiei paşnice. Atrocităţi de nedescris, din cauza cărora unele familii s-au refugiat în România.

ŞCOALA

Prima şcoliţă din Dârste a funcţionat între anii 1840 şi 1860, într-o căsuţă foarte modestă, apoi, între anii 1860 şi 1913, într-o clădire mai mare. Pentru a se putea construi cel de-al treilea edificiu şcolar, încă din anul 1910 se strâng fonduri de către comunitatea locală. Conform documentelor scoase la iveală de Dumitru Voina, se constată că, printre mulţi alţi localnici care au contribuit cu diferite sume de bani în coroane, a fost şi Gheorghe Munteanu-Murgoci. Acesta a donat bani împreună cu alte persoane, care apar menţionate în lista cu numărul zece, suma totală fiind de 203 coroane. Şcoala cea nouă a fost dată în folosinţă în anul 1913, sub dominaţia austro-ungară. Şcoala a fost închisă în anul 2009, în urma comasărilor unităţilor de învăţământ din Dârste şi Noua-Braşov. Deşi era cea mai veche şcoală în funcţiune din oraşul Braşov, clădirea fusese modernizată pentru a oferi condiţii optime necesare desfăşurării activităţilor didactice. Aşadar, în prezent, şcoala este frumoasă, dar goală.

BISERICA DIN DÂRSTE

A fost construită în anul 1783 şi pictată în 1833, ca urmare a Decretului de concivitate emis de Iosif al II-lea în anul 1781. Acesta admitea să se ridice biserici din piatră în Ţara Bârsei. La puţin timp după ce dârstarii primesc rezoluţia împărătească, creştinul Gheorghe Irimie din Baciu, cel dintâi ctitor, cumpără terenul de 10.000 metri pătraţi de la dârstarul Ioan Munteanu. Pentru ridicarea lăcaşului de cult, negustorii înstăriţi donează importante sume de bani. Gestul lor este urmat de Bârsăneşti, Staiculeşti, Voineşti, Costeşti, Meşoteşti, Morcăseşti. Biserica este în stil neobizantin, tipic bisericilor din Ţara Bârsei.

PERSONALITĂŢI CARE ILUSTREAZĂ LOCALITATEA

De acest loc, Dârstele Braşovului, sunt strâns legate numele de prestigiu ale românilor: profesor doctor Ioan Meşotă, profesor doctor Andrei Bârseanu, profesor doctor Gheorghe Munteanu-Murgoci şi inginer doctor Dumitru-Dorin Prunariu.

Profesorul universitar doctor Ioan Meşotă (1837-1878), membru corespondent al Academiei Române, este considerat unul dintre cei mai distinşi dascăli ai timpului său. Născut într-o zi de sărbătoare, pe 24 iunie, de ziua de naştere a Sfântului Ioan Botezătorul, Ioan Meşotă a fost dat, la 6 ani, la modesta şcoliţă din Dârste timp de doi ani, absolvind apoi Şcoala bisericii Sfânta Adormire din Turcheş-Săcele. După întoarcerea din refugiul în România a familiei sale, în anul 1850, s-a înscris la Gimnaziul romano-catolic maghiar, unde era profesor Iacob Mureşianu. La sfatul protopopului ortodox al Braşovului, Ioan Popazu, pe care l-a întâlnit la examenul de absolvire a şcolii din Turcheş, Ioan Meşotă s-a înscris, la 1 noiembrie 1851, la Gimnaziul Românesc, fiind coleg cu Titu Maiorescu. Se va întoarce la acest gimnaziu în anul 1861, ca profesor, urmând mai apoi, în anul 1870, să fie numit director. Acest liceu îi poartă cu mândrie numele, din anul 1919, fiind în prezent Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă”. Ioan Meşotă a absolvit Gimnaziul Superior Honterus, unde a susţinut bacalaureatul în anul 1858, an în care s-a născut, tot în Dârstele Braşovului, Andrei Bârseanu. A urmat apoi doi ani de studiul filosofiei la Universitatea din Viena, apoi la Universitatea din Bonn, unde îşi ia doctoratul în filosofie, titlu cu care se întoarce în ţară la vârsta de 24 de ani. La 15 septembrie 1877 este ales membru corespondent al Academiei Române, propunerea venind din partea lui Titu Maiorescu şi a preşedintelui Ion Ghica.

Profesorul doctor Andrei Bârseanu (1858-1923) a cules folclor şi a dus o muncă didactică deosebită la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, fiind totodată unul dintre marii luptători pentru realizarea României Mari. Este autorul versurilor imnului lui Ciprian Porumbescu Pe-al nostru steag e scris Unire şi al monumentalei monografii dedicate învăţământului braşovean. S-a născut în Dârste la 17 octombrie 1858, fiind fiul preotului Toma Bârsan III. Profesorul doctor Ioan Meşotă i-a fost unchi din partea mamei. Andrei Bârseanu a fost elevul Şcolii Gimnaziale din Braşov, în prezent Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”. Între anii 1878 şi 1881, el a urmat studiile universităţilor din Viena şi München, obţinând licenţe în litere şi filosofie. Întors în ţară, a fost directorul Liceului Comercial de băieţi din Braşov şi preşedintele Asociaţiei ASTRA. Astăzi, Liceul Economic din Braşov îi poartă cu cinste numele.

Profesorul universitar doctor Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925), renumitul geolog al ţării noastre, este fiul unui oier provenit din Tărlungeni-Braşov şi căsătorit în Dârste. Gheorghe Munteanu-Murgoci s-a născut la data de 20 iulie 1872, la Măcin, în Dobrogea, pământ de aur brăzdat de soare, cu holde cât vezi cu ochii. Naşterea a fost înregistrată la Brăila. Preocupat de originile familiei sale, geologul s-a interesat de rudele lui şi de casa părintească din Dârste, din Calea Bucureşti, nr. 282. Din nefericire, se stinge prematur din viaţă, la vârsta de 53 de ani, la 5 martie 1925, fiind înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Sfânta Vineri.

Casa bătrânească din Dârste a fost vizitată, în mai 1965, de doamna Helen B. Harklets, fiica lui Gh. Munteanu-Murgoci şi a lui Agnes Kelly-Murgoci, venită la manifestările de cinstire a savantului, la 40 de ani de la săvârşirea sa din viaţă. A stat de vorbă cu doamna inginer Maria Milu, născută Neacşu, nepoata Lelei Chivuţa lui Anghel, care a fost verişoară cu geologul Gheorghe Munteanu-Murgoci. S-au făcut poze, s-au cules date despre casa în care locuieşte în prezent doamna inginer Maria Milu. Au fost observate, în camera din faţă, incrustate pe o grindă, o cruce şi 1826, ce reprezintă anul de când datează casa. Aceasta respectă arhitectura specifică acelor vremuri întâlnită în Ţara Bârsei, fiind casă trainică, de tip vagon, întreţinută corespunzător în continuare. În anul 1988, casa a mai fost vizitată de cele două nepoate englezoaice ale fiicei lui Gheorghe Munteanu-Murgoci.

Anticipând cele ce vor fi relatate în continuare în cadrul sesiunii omagiale despre marele învăţat cu obârşii braşovene, credem că autorităţile judeţene şi municipale vor găsi suficiente temeiuri de a înscrie numele lui Gheorghe Munteanu-Murgoci în nomenclatura citadină.

Dârste se mândreşte a număra între fiii săi pe inginer doctor Dumitru-Dorin Prunariu. S-a născut în Dârstele Braşovului la 27 septembrie 1952, împlinind de curând vârsta jubiliară de 60 de ani. Este primul cosmonaut român care a efectuat un zbor cosmic cu caracter ştiinţific, la bordul navei „Soyuz 40” şi al laboratorului spaţial „Saliut 6”. A purtat cu cinste tricolorul românesc în cosmos între 14 şi 22 mai 1981. Dumitru-Dorin Prunariu a luat parte la înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Române, fiind un timp preşedintele acesteia. Este reprezentant permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic din anul 1993 la sesiunile O.N.U. În anul 2000 a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană, acum în rezervă, iar în decembrie 2011 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

de Dumitru VOINA, Antoneta NEUVIRT

Sursa: http://tara-barsei.ro/

Print Friendly