Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”

— „Ștefan al Moldovei, Daniil îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune.”
— „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!

Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?”
Daniil Sihastru domnului a zis:
— „Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?

Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?

Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e tot d-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;

Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!

Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!”
După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii ‘nalță-o monastire.

Dimitrie Bolintineanu, Daniil Sihastru

Print Friendly