Memoriile medicului Ion Jovin
În cel de-al treilea număr al ”Memoria. Revista gândirii arestate”, cu patru ani înaintea morții ce avea să survină în august 1994, venerabilul Ion Jovin – fostul medic al lui Iuliu Maniu și totodată fost deținut politic în temnițele și lagărele comuniste, ani la rândul, pentru ”culpa” de a-i fi fost prieten țărănistului – semna o mărturie cutremurătoare privind propria-i experiență carcerală, la finalul căreia dezvăluia împlinirea (cu o eroare modică) uneia dintre ultimele ”preziceri politice” ale fruntașului PNȚ.
”Astăzi, la 93 de ani pe care-i am, pot spune că asist la una dintre marile preziceri politice ale lui Maniu. Astfel, într-una dintre ultimele noastre întrevederi dinainte de sfârșitul războiului, ne-am pus întrebarea: <Ce se va întâmpla dacă vor învinge fie nemții, fie rușii?>. Eu am răspuns atunci ferm că între holeră și pestă nu ai ce alege. Un medic, coleg de-al meu, care fusese și el la Moscova, la niște conferințe, a afirmat că în cazul în care vor veni rușii, cu comunismul lor, el se va sinucide, ceea ce a și făcut. Dar Maniu a afirmat că, în ultimă instanță sunt de preferat rușii, care oricum nu vor fi în stare să țină în mână un imperiu mai mult de 30 de ani, decât nemții care, cu spiritul lor organizatoric, ar ține în mână un imperiu mai bine de 150 de ani. Spunea acestea știind perfect că în cazul venirii rușilor, el ar fi fost al doilea om politic sacrificat, după mareșalul Antonescu”, scria Ion Jovin.
Securitatea
Medicul relateză că Securitatea l-a căutat și în anii ’70, când niște agenți l-au săltat și i-au pus în față… un schelet uman.
”Cu ani în urmă am fost din nou căutat de Securitate. Am crezut că vor să mă aresteze din nou; m-am înșelat însă. De data aceasta am fost pus în fața unui schelet, pentru a confirma dacă este sau nu scheletul lui Maniu. Voiau să dea osemintele familiei acestuia, așa cum procedaseră nu cu mult timp în urmă cu osemintele lui Mihalache. Au avut o reacție deosebit de violentă când le-am infirmat faptul, explicându-le că Maniu suferise de o dublă fractură, de tibie și peroneu, sechele pe care scheletul respectiv nu le prezenta”, a consemnat Ion Jovin.
De ce le-a sărit muștarul agenților? Facem precizarea că acest episod datează dintr-o perioadă în care Securitatea se strofoca să ”falsifice” rămășițele pământești ale lui Iuliu Maniu, asasinat pe 5 februarie 1953, la Sighet, în vârstă de 80 de ani, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet. Osemintele nu i-au fost identificate nici până în ziua de astăzi. O mizerabilă mistificare similară a încercat Securitatea și în cazul fruntașului țărănist Ion Mihalache, asasinat pe 5 februarie 1963, la Rîmnicu Sărat, și-apoi aruncat într-o groapă comună. Nici rămășițele sale nu au mai putut fi identificate.
Ion Jovin (8 ianuarie 1899 – 3 august 1994) a fost întemeietorul oncologiei și radioterapiei românești. În 1916 a intrat la Facultatea de Medicină din Budapesta, iar în 1917, încorporat în armata austro-ungară, a fost trimis pe frontul italian, la Piave, unde l-a cunoscut pe Iuliu Maniu. Avea să-l reîntâlnească în 1918, la Viena. Tânărul Ion Jovin s-a înscris în Garda Națională din Arad și a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia. A studiat în Franța, la Institutul Curie, unde a audiat medici de reputație mondială: Regaud, Lacassagne, Coutard, Mallet, Coliez. I s-a propus o catedră în cadrul prestigiosului Institut, dar Ion Jovin a ales să revină în România cu intenția de a organiza un centru de studiu al cancerului după modelul celor din Franța.
În 1948, Jovin are ”privilegiul” de a fi primul universitar arestat de dictatura comunistă. Va fi purtat prin temnițe și lagăre ale torturii și morții, unica sa vină fiind aceea de a fi fost medicul și prietenul lui Iuliu Maniu, care era și nașul copiilor săi. De notat că Maniu a fost arestat (14 iulie 1947) de la casa de sănătate a doctorului Jovin (situată pe Bulevardul Dacia nr. 19), unde s-a internat deseori pentru îngrijiri.
Articol de Răzvan Gheorghe
Comentarii recente