Corneliu Coposu intr-o ancheta la securitate povesteste. ,,S-a încercat asupra mea o presiune ameninţătoare şi după ce m-am încăpăţînat să spun că nimic nu este adevărat din tot ce spune persoana din spatele reflectorului, pe care eu n-o vedeam, dar a cărei voce o recunoscusem, am fost pus din nou în cătuşe, dus pe marginea lacului Snagovşi ameninţat cu pistolul în mînă că, dacă nu declar imediat tot ceea ce am vorbit cu Schuyller, voi fi împuşcat şi aruncat în lac.

Corneliu Coposu organizatia de tineret a PNT

Din cauza tensiunii teribile – bineînţeles că aceste ameninţări erau însoţite şi de lovituri cu cizma ş.am.d., eu eram în poziţie cocoşată, aruncat jos la marginea lacului- am izbucnit într-un hohot de rîs. Reacţia mea i-a surprins, probabil, şi-au închipuit c-am înnebunit.

“Ce-i cu tine, bă?” – s-au răstit la mine. Nu vă pot reproduce limbajul care se utiliza, în care numele sfinţilor şi al părinţilor erau foarte des invocate, cu cele mai năstruşnice injurii şi sudălmi, care nu erau obişnuite nici măcar la mahala. “De ce rîzi?” – şi atunci am avut un reflex de seninătate şi le-am explicat: “Cum vă puteţi închipui că eu am să cred că o să mă aruncaţi în lac cu cătuşele Serviciului Special de Informaţii?

Sau mă credeţi idiot, sau nu vă daţi seama de ceea ce reprezintă ameninţarea voastră? Asasinatele se fac mai discret şi nu de maniera aceasta: de altfel, nu cred că o să mă asasinaţi înainte de proces”. După ce mi-au trîntit cîteva înjurături de mamă şi cîteva cizme în cap şi în burtă, m-au încărcat din nou în maşină şi m-au transportat la Malmaison.

Acolo s-au încercat împotriva mea toate metodele de torţionare pe care le-am menţionat. Am avut o mare satisfacţie, cînd mi-am pus în gînd să refuz să mă pretez la manejul pe care îl impuneau ei. Cu toate loviturile de gîrbaci, de bici, cu care m-au pleznit, am refuzat să mă mişc din loc, pînă cînd bruta, care conducea operaţiile, a obosit. E adevărat, am rămas cu spatele marcat de urmele biciului; ele s-au vindecat după cîteva săptămîni, dar nu total. Şi acum se mai păstrează urmele. Am nişte semne interesante de pe urma puşcăriei; am semnele unor cătuşe pe picioare, cătuşele mi-au intrat în carne şi rănile s-au vindecat după ani de zile, dar se păstrează încă sechelele. Am nişte diagonale pe spate, urmele mai adînci ale plesniturilor de bici. După ce a obosit călăul, m-au lăsat prăbuşit jos, unde am dormit pe ciment, pînă a doua zi dimineaţa, cînd m-au ridicat gardienii de serviciu. Am această satisfacţie că voinţa mea a fost mai puternică decît brutalitatea lor.”

(Dialoguri cu Vartan Arachelian )

Print Friendly